TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

luni, 30 mai 2011

"DESPRE ROMÂNIA NUMAI DE BINE" - TÂRGOVIŞTE - AL TREILEA ORAŞ DIN LUME(A) ANEI MĂRGINEANU ŞI PECA ŞTEFAN



Mărgineanu-Peca - un proiect colosal iniţiat şi coordonat de către cei doi.

"Despre România numai de bine", permiteţi-mi să afirm că va avea o rezonanţă uluitoare atât artistic-teatral, cât şi evolutiv-social... "ascultă aici la mine, mamă", după cum ar spune "Băbăreasa".

În curând "Însemnări de pasager" despre "Târgovişte de jucărie", spectacol pus în scenă magistral de către Ana Mărgineanu pe textele unuia dintre cei mai promiţători dramaturgi români - Peca Ştefan.

Felicitări!


Cristi Iordache
Revista SINGUR





La premieră, alături de gazda şi coordonatorul local Dan Ţopa - Director Teatrul Municipal Târgovişte






[Spectacolul Cameleon] de Peca Ştefan
Regia: Ana Mărgineanu
Decorul: Mihai Păcurar
Costumele: Cristina Milea
Video: Cinty Ionescu
Ilustraţia muzicală: Petru Mărgineanu
Mişcarea scenică: Andreea Duţă
Afiş: Jonathan Wise

Distribuţie: Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu, Miruna Vâju
In rolurile spiriduşilor: Cătălina Vancea, Bogdan Angheluţă, Nicolae Bălan şi George Vîlcu

sâmbătă, 28 mai 2011

maria şi tasta end sau cum se-mpuşcă florile




tasta end



o floare de aquama...marin

ma

maria n-are tonner s-o imprime şi-aşteaptă soarele în van

ce peşti apatici şi ce curent marin îi zvântă ce

vie

viermi în subteran spălaţi de

lu

lut şi apă sfântă

ma

maria n-are high fidelity să treacă dincolo de nori

şi stă pe backspace cu arătătorul

se scurg culori din flori şi fluturi iar zborul seacă ochii

ma

mari de vulturi când creste pier de prea-înalte

cu flori de apă şi de stâncă

ma

maria dă un search la ieri apoi adună

lu

lumea toată-n lista ideală şi dă send

din flori de mină şi de ochi mai muşcă un praf cu iz de

soa

soarte când cineva apasă tasta end



ma

ma

maria

maaa...



şi florile se-mpuşcă, nu-i aşa?




din volumul bilingv în curs de apariţie "E R O G E N E S T E T I C A"

Târgovişte de jucărie de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu - Premieră la Teatrul Dramatic Tony Bulandra




Târgovişte de jucărie
Targoviste. Sâmbătă 28 Mai 2011 19:00 - Premiera



[Spectacolul Cameleon] de Peca Ştefan
Regia: Ana Mărgineanu
Decorul: Mihai Păcurar
Costumele: Cristina Milea
Video: Cinty Ionescu
Ilustraţia muzicală: Petru Mărgineanu
Mişcarea scenică: Andreea Duţă
Afiş: Jonathan Wise

Distribuţie: Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu, Miruna Vâju
In rolurile spiriduşilor: Cătălina Vancea, Bogdan Angheluţă, Nicolae Bălan şi George Vîlcu

„Cartografierea” teatrală a teritoriului nostru, începută cu trei ani în urmă la Baia Mare şi continuată apoi la Piatra Neamţ de exploratorii Ana Mărgineanu şi Peca Ştefan continuă. A treia etapă a proiectului lor Despre România, numai de bine vizează chiar oraşul natal al autorului, Târgovişte. Ceea ce au descoperit aici Peca şi Ana Mărgineanu se regăseşte, sub titlul Târgovişte de jucărie, atât între coperţile volumului omonim cât şi, în 3D – sau 4, sau 5, sau n – în aproape toate spaţiile Teatrului Municipal Târgovişte (săli, foaier, cabine etc.) simultan, sub forma unui „spectacol-cameleon”.

5 spaţii la dispoziţia dumneavoastră – plus o atracţie mobilă – Omul Maşină! În fiecare tură, dumneavoastră vă alegeţi spaţiul şi atracţia dorită. A, ce este o tură? În acest spectacol avem patru ture de 20 minute fiecare, iar între ele câte o pauză de 5 minute. O tură conţine 6 spectacole – sau atracţii - care se întâmplă simultan. ...Dumneavoastră puteţi să alegeţi unul singur! Ideea e că în pauzele de 5 minute dintre ture vă puteţi schimba spaţiul şi atracţia pe care doriţi să o vedeţi. Ca la multiplex! Sau ca la mall! Sau ca într-un spectacol cameleon! Sau… dacă sunteţi mai conservator, puteţi rămâne în spaţiul în care sunteţi. Deşi… se poate rămâne doar la Casa Râsului de Groază şi Casa Păpuşilor.


Descriere preluată de pe pagina Teatrului Dramatic Tony Bulandra - Teatrul Municipal Târgovişte

marți, 24 mai 2011

MIRCEA SILAGHI – ACTOR AL TEATRULUI MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE - ”nu sunt un june-prim, toate-s doar roluri..." din seria DIALOGURI NEÎNTÂMPLĂTOARE

DIALOGURI NEÎNTÂMPLĂTOARE

MIRCEA SILAGHI – ACTOR AL TEATRULUI MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE


Nu este nici Felix, nici Luca, nici Fredi…”nu sunt un june-prim, toate-s doar roluri…şase luni am fost singurul actor angajat al Teatrului…”


La ora la care scriu aceste rânduri tocmai a avut loc premiera filmului „Tanti”, film în care Mircea Silaghi ( tânărul Fredi) are rolul principal.

Pe actor l-am văzut în câteva spectacole la Teatrul Municipal Târgovişte. Pe om l-am zărit pe stradă, în cafenea, ba chiar am schimbat câteva cuvinte de vreo două ori. Este sobru, elegant şi orice spune pare foarte bine cântărit. Are alură de star (ar fi fost culmea să nu…) şi o afişează cu bun-simţ, atât cât să nu intre în categoria sărmanilor suferinzi de vedetism.

S-a născut la Baia Mare, unde a stat până la adolescenţă, a cochetat cu scena încă din perioada liceului şi chiar dacă era pe punctul de a face „literele” în Cluj, a urmat în cele din urmă facultatea din Tg-Mureş, Universitatea de Artă Teatrală - secţia actorie. Şi-a urmat instinctul.
Nu s-a dat deoparte când a fost vorba de film. Ba chiar a apărut şi în reclame. De când este în Târgovişte, a jucat în serialul „Vine Poliţia” şi a avut rolurile principale în două lung-metraje: „Tanti” şi „Omega Rose”. Nu este la îndemâna oricui să colaboreze cu nume ca Şerban Marinescu, Horaţiu Mălăiele, Ion Besoiu, Florin Piersic Jr., Cecilia Bârbora, Ioan Gyuri Pascu şi alţii ca ei - regizori, producători şi mai ales actori.

După noaptea în care am asistat la Calea Luminii, în care filmam şi adunam impresii pentru „The way of light 2011”, ne-am întâlnit iar, la o săptămână, tot pe bulevardul Carol I şi i-am spus că vreau să stăm de vorbă: „ce zici, mă suporţi?”, a râs, şi-a făcut nişte calcule, apoi m-a întrebat: „este bine mâine la şase jumătate la teatru?”. Era în regulă. Oricum veneam la „Buzunarul cu pâine”- piesa lui Matei Vişniec, regizată de către directorul teatrului, Dan Ţopa.

Era împreună cu regizorul francez Jean Besanceney şi spre norocul meu ne „anşantăm”, avem şi un schimb de impresii cu distinsul regizor tehnic al Teatrului Francois Jacobs din Belfort (nu mai ştiu cine pe cine întreba), desigur, totul via Mircea, actorul multifuncţional – ghid, translator, prieten de ocazie - apoi eu şi Silaghi ne retragem la o ţigară.






C.I. Parcă suntem personajele alea pe care le joci tu. Vezi că nu folosesc politeţuri ieftine, dar asta nu înseamnă lipsă de apreciere! În legătură cu biografia ta, m-am informat foarte puţin, pentru că vreau să aflu de la tine. Am fost uimit când am văzut pleiada de actori consacraţi alături de care ai lucrat. Tare sunt curios cum te-ai simţit în preajma lor - asta-i poveste controversată - mai ales la debut când ai intrat în lumea filmului, a „monştrilor acri”, după cum îi numea un clasic în viaţă. Ai simţit vreo clipă sentimentul de inferioritate, ai fost copleşit de tracul uneori inerent? ”

Trage din ţigară şi râde.

M.S. Nici nu mă aştept să-mi spui altfel: Mircea- simplu! Da. Am lucrat cu mulţi. O zi, două, trei, însă nu a fost niciodată vorba de trac. Cred că de tracul acesta am scăpat după ce am terminat facultatea şi am avut între timp ocazia să mai lucrez prin nişte teatre. Mereu au existat probleme cu „monştri acri” (tu ai spus-o!) dar m-am adaptat situaţiei. Acum chiar nu am nicio problemă cu ei. Nu mă simt intimidat şi desigur îi tratez cu respectul pe care-l merită, iar eu mă aştept la acelaşi lucru din partea lor.
La „Omega rose” majoritatea dintre ei au fost ok şi foarte voluntari, aşa... Florin Piersic Jr, care este şi producătorul filmului, au mai fost şi Ion Besoiu, Ioan Gyuri Pascu, Rodica Negrea, Marius Rizea…În general am filmat cu Aylin, alături de care am jucat şi în „Vine poliţia!”

C.I. A, da, erai Luca! Băi, dă-l în mă-sa de reportofon, că nu scriu din replay-uri. Auzi Mircea, n-ai rămas cu sechele de „organ”…să ieşi în stradă? N-ai porniri de-astea… să opreşti o maşină, să dai o amendă? Hai lasă, spune-mi cum ai ajuns aici.

M.S. Am rămas cu nimic. Nu, nu ies, deşi ar fi drăguţ. E doar un rol şi…mai degrabă sunt eu o amendă.
Am venit de la Sf.Gheorghe pentru că acolo, după un an şi jumătate am simţit că nu mi se potriveşte, nu-mi era bine, nu mă simţeam în largul meu şi cum tocmai se deschisese Teatrul pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu”, am venit şi-am dat concurs. Mă ştiam demult cu directorul Dan Ţopa. Am fost colegi de facultate. Eu am fost singurul actor angajat al teatrului timp de vreo şase luni. A fost comic.

Din nou un moment hilar şi o dăm pe lexic de cartier. Aşa, ca-n orice pauză!

C.I. Cu adevărat comic şi merită specificat: „Teatru cu director şi actor”!

M.S. Prin asta nu vreau să spun că nu mai erau actori. Erau Ilie Ghergu, Ştefan Ştefănescu, dar încă nu erau angajaţi şi s-au dat vreo două-trei concursuri până s-a făcut totul cât de cât. Eram singurul angajat pe post de actor. Asta vreau să spun.



Cosmina Lirca & Mircea Silaghi

C.I. Hai să-ţi pun şi o întrebare de uzură, deşi urăsc să fac fac asta. Ai o tipologie de personaj pe care-ţi place s-o joci? Mă refer la film. Te regăseşti în calitatea de don juan, pentru că am văzut că presa te-a numit Brad Pitt, deci fanele sunt pe urmele tale? Te încântă statutul?

M.S. În momentul ăsta ce mi-aş dori mult este un rol negativ.
Acum depinde ce înţelegi tu prin rol negativ. În film am avut în „Tanti” un rol negativ pe jumătate, aşa…şi nu, nu sunt un june-prim. Sunt doar roluri după cum ţi-am spus, iar eu sunt eu, cel care nu renunţă la ţigară şi pălărie


Mai devereme remarcasem acest trio: Mircea, ţigara şi pălăria şi avusesem grijă să-i mărturisesc evidenţa.
Între timp apare şi Ilie Gherghu, chiar când vorbeam despre el - nu de rău – parol! Ne salută şi vine pe bancă la finalul discuţiei în care intrasem pe tărâmul culturii, cel care îmi provoacă insomnii şi uneori materiale de genu’... (Uite că e bun şi reportofonul! Mircea l-a numit pe Ilie „un băiat fain”!)

C.I. La viaţa oraşului, la cultura care e diferită de cea nord-vestică, cea din care vii tu, te-ai adaptat uşor?

M.S. Destul de uşor. Şi la viaţa cotidiană a oraşului şi la activitatea profesională. Adică oricum diferenţele poate mi s-au şters mie din cap. Când am venit într-adevăr a fost un şoc, nu neapărat şoc cultural ca să zic aşa. Adică nu ceea ce se întâmplă din punct de vedere al culturii.

C.I. Mircea, n-am vorbit despre cum primeşte publicul, fenomenul artistic şi aveam o restanţă referitoare la lipsa mediatizării actelor de creaţie (despre care începusem să vorbim la „Calea Luminii”).

M.S. Bine spun că îl primeşte, dar e loc de mai bine şi văd şi îmbunătăţirile. Adică mie mi se pare că publicul devine din ce în ce mai bun, din ce în ce mai cunoscător. Mai durează, într-adevăr, dar e pe drumul care trebuie, după părerea mea. Cât despre promovarea culturii, cred mai degrabă că sunt două elemente esenţiale care lipsesc: voinţa şi metoda!

Şi plecăm în foaier. Nu vă spui ce am mai vorbit cu Ilie şi Mircea. Nu voi să vă spui şi gata!
Oricum ne-am umplut mai târziu buzunarele cu pâine (mai ales eu), iar Silaghi a continuat şi după spectacol să fie multifuncţional, că deh, asta-i condiţia actorului!
Mircea Silaghi, nu este Felix, nici Luca, nici Fredi, nici…
Mircea Silaghi creează, se reinventează. Dintre arte, actoria este singura în care opera poate dispărea. Artistul rămâne!
Şi cred că dacă a reuşit să fie singurul actor în 2007, acesta este doar un început pentru a deveni singurul om – teatru. Mircea Silaghi.






Cristi Iordache
Grup media Singur



duminică, 22 mai 2011

FiordClubRockStillery

("Asta-i masa scriitorilor, sus vin studenţii, tinerii, alea-s mesele actorilor, de regulă fiecare se aşează în acelaşi loc, însă mai sunt şi excepţii!", şi râde...)



("Singurul loc în care se adună oamenii de artă, împart opinii şi sticle de bere, fac schimburi de idei şi uneori de înjurături, îşi sărută iubitele, ale lor şi uneori ale altora, iar odată pe săptămână, de obicei joi, sunt răsplătiţi cu un concert live"...)

Live in Fiord Club (1) from Fiord Club on Vimeo.



Material preluat de pe site-ul oficial al clubului.



("Ca să păstrez clubul ăsta am avut nevoie să-l susţin financiar. Este un consumator material.", spune Neamţu.
"Am vrut să-l vând şi să mă mut în Braşov, dar m-am răzgândit."
Nu cred că va recunoaşte că elementul afectiv şi-a spus cuvântul...)



...în curând, din seria "Dialoguri neîntâmplătoare"
Cristi Iordache

vineri, 20 mai 2011

Erotica - The timeless night of the new world/Noaptea veşnică a lumii noi



Noaptea veşnică a lumii noi


În dimineaţa asta prematură noaptea-nfige întunericul în palmele
care-ţi mângâie cu sânge, rotund, sânii.
Două pământuri gemene, modelate.
Ochii tăi rătăciţi în univers mai au timp să vadă luna şi...
şi buzele mele.
Mintea se joacă.
Ochii tăi rătăciţi au timp să se uite la tine, la pasărea de foc purtată de vânt.

În dimineaţa asta prematură eşti atât de frumoasă
când zbori cu aripile mele!
Îmi şopteşti în câteva lacrimi că tu curgi râuri-râuri,
că sunt marea cea mare şi...
şi vântul.
Mintea se joacă.
O, eşti atât de frumoasă în braţele mele!

În dimineaţa asta prematură, după apocalipsă,
te port cu grijă, copilă fragilă
Strânge-mă, da !
Vom rescrie geneza cât cunoaştem iubirea şi...
şi cât mă simţi în pântec prunc.
Mintea se joacă.
E de bine.

În dimineaţa asta prematură noaptea-nfige întunericul în noi,
în singurii supravieţuitori.
O, eşti atât de frumoasă! Nu plânge!
În lumea nouă nu există lumină, buzele mele nu cunosc abandonul…
Nu, nu scoate unghiile din carnea mea!
Mintea învaţă unicul cuvânt
în dimineaţa asta veşnică de numai doi.



Cristi Iordache - Noaptea vesnica a lumii noi

Asculta mai multe audio ambientala



The timeless night of the new world



In this early morning the night get the dark into the palms

wich caress you with blood, roundly, your breasts.

Two twins earth, shaped.

Your eyes aberrated in universe still have time to see the moon and...

and my lips.

The mind is playng.

Your aberrated eyes have the time to look at you, at the fire bird carried by the wind.


In this early morning you are so beautiful

when you fly with my wings!

You whisper in a few tears that you flow rivers-rivers,

that I am the the big sea and...

and the wind.

The mind is playing.

O, you are so beautiful in my arms!


In this early morning, after apocalips,

I carry you, fragile little girl

Squeeze me, yes!

We will rewrite the genesis as much as we know the love...

and as long as you feel me in your womb unborn.

The mind is playing.

Thats's good.



In this early morning the night get the dark into us

in only survivors.

O, you are so beautiful! Don't cry!

In the new world don't exist the light, my lips dont know the abandon

No, dont get away your nails from my flesh!

The mind is learning the only word

in this timeless morning of only two.


translated by Marie Louise

joi, 19 mai 2011

Man’s woman or first day


Femeia omului sau ziua-ntâi


mi-e silă
de bec şi de roată, la dracu cu măru’, cu şerpii care încă mă poartă.
mi-e silă
că-ntr-o zi
se va muşca din mizeria asta a mea şi oamenii mă vor surzi…dar

când îmi dai o palmă
prin fereastră - scânteie cât un mormânt
de copil - parcă mă-njuri de mama şi nimeni nu se ia de o mamă,
nici de fiicele ei, nici de tine, femeie!

ti-am spus azi că te iubesc de cate ori ucizi ceva în mine, la fel de mult
ca atunci când îmi naşti lumii un prunc?

aşa cum l-ai născut pe tata despre care nu ştiu nimic
şi pe dumnezeu
despre care credeam că e tata când eram mic.

şi ducă-se toate gândurile, apocalipsa facă ce-o vrea.
mi-e silă
de istoria lumii, de mâinile care i-au dat de mâncare,
mi-e silă că scriu şi mi-aş bătea
un cui în tâmplă să m-aud pe-nfundate.

la dracu cu toate problemele lumii a treia şi-ntârzierile indicativului-prezent.
mi-e silă
de evanghelia după einstein, de sms-urile siropoase, de grădinile suspendate
de jung şi de freud… dar

când se varsă ceva mai mult decât un soare,
m-adun din cioburi de fereastră,
să vadă omul Naşterea şi ziua cea dintâi.
în timp ce iadul nu a fost dar moare,
eu fac amor sub cerul lui,
şi mă închin pe sânii tăi, femeie,
tu veşnic renegată dumnezee!





Man’s woman or first day


I am sick of
the bulb and the wheel, damn it with apple, with snakes which still carry me.
I am sick of
that in one day
one will bite of this mine misery and people will deaf me...but

when you slap me in the face
through the window - spark
as a child’s grave – looks like you swear my mother and no one take by a mother,
nor her daughters, neither you, woman!

Did I tell you today that I love you every time you kill something in me, as much as
that time when you born for me and for the world a baby?
as you were born my father which I know nothing about
and God
about I thought he was my Father when I was little.

and all the thoughts go on, do the apocalypse what it wants.
I am sick of world history, the hands that gave it food,
I am sick that I am writing and I would drive
a nail into my temple to hear myself on stifled.

damn it with all the problems of the third world and the present-indicative’s delays.
I am sick of the Einstein’s gospel , of mawkish sms, of hanging gardens,
by Jung and Freud ... but

when is flowing little more than a sun,
I gathering myself from the window‘s shivers
the man to see the Birth and the first day.
While hell never exist but is dying,
I do love under his heaven
and I cross myself to your breasts, woman,
you always renegade Goddess!


translated by Petruta Serban

miercuri, 18 mai 2011

ZIUA 400, ora 3 – Coşmarurile mele. Şi plâng.

ZIUA 400, ora 3 – Coşmarurile mele. Şi plâng.


Mă trezesc brusc. Este ora trei. Nici nu mai ştiu de câte ori m-am trezit în coşmaruri! De astă dată îmi vine să plâng. Povestea cu paharul este reală. Încep să plâng instantaneu şi obraji-mi sunt buzele cupei. Este prima dată când dă pe dinafară.

L.A. spunea să nu mă tem. Nu am facut-o. E magnific.
Pot ucide fizic, un om, în câteva clipe. Dar n-o fac. Ucid altfel. Nu pot spune cum.

Anul II -ziua XXXV.
Am devenit o maşină. Un automat. Sunt un automat de cafea. Oamenii apasă şi le dau după « pohta ce-au pohtit ». Dar mie ? A, ştiu, mie îmi dau doi de mine-n urma mea !

Ce? Oh… anul II- ziua XXXV! Este ziua 400, ora 3. Cifra magică 7. Cifra naşterii mele. Mi-a căzut creionul. Nu vreau să-l ridic. Nu ştiu de ce. Urăsc perfecţiunea pitagoreică şi numerologia.
Dar…
Eu nu cred, dar ei, arabii, ştiau toate cele pe care le trăiesc acum. Că doar sunt o cifră impară, masculină, celestă şi indisolubilă.
Scriu cu pixul.
Şi plâng.
Am mereu coşmaruri.
Mi se rupe dacă înţelege cineva ceva. M-am săturat să trăiesc pentru ceilalţi.
Mi-am înghesuit eu-rile într-un colţ. Mă simt ca un părinte care-şi molestează copiii sau ca un frate mai mare şi-al dracului. Mi-am încuiat eu-rile în cămară, în întuneric. La două-trei zile am coşmaruri. Urlă fraţii ăia la mine. Erau răi, însă erau ai mei.

M-au făcut un robot. Am fost antrenat pentru asta. Doar noaptea mă transform în om. Un om-robot. Eu pot opri timpul. La propriu.
Ceasul arată ora 5. Arată cronologia lumii. Timpul meu a rămas ora 3.
Am ucis. Acum habar n-am ce, dar ştiu că am ucis.
Şi plâng.

Inima, sufletul, nu există doar cu eul conştient. Sufletul trebuie să-i aibă pe toţi trei. Eu îi scot din cămară doar să ia aer şi să vadă lumina. Subconştientul îl mai las uneori să se joace puţin, apoi îl închid şi pe el. Noaptea ei plâng pe-nfundate să nu-i aud. Când suferinţa le este peste măsură nu se pot controla şi urlă de dor. Mai ales noaptea.
Eul neastâmpărat este inconştientul. El îmi provoacă trezirile nocturne.
L-am privat de libertate. Libertatea lui nu m-ajută pe mine - tatăl, fratele cel mare.
Am fost antrenat să-i stăpânesc, să monitorizez timpul, să-mi ucid iubirile.
Să-mi ucid iubirile-oameni.

Deseori am coşmaruri, însă plâng pentru prima dată.

Am oprit demult timpul. Mă pot juca cum vreau cu el. Nu ştie nimeni de ce rămân tânăr şi nici câtă durere adun în fiecare noapte. Nemurirea se plăteşte sfâşietor.
Trăiesc Apocalipsa sufletului.
Este ora 3, ziua 400.
Din şapte biserici nu mă primeşte niciuna.
Din şapte stele niciuna nu-i a mea.
Doar şapte cerururi mai pot atinge uneori, apoi cobor.

Am tot scris despre “Baza de antrenament - Ardeal”, însă nu am mărturisit nimic din ce s-a petrecut acolo. Am fost un elev mult prea bun. După ce mi-am însuşit toate cunoştinţele şi am ajuns la nivelul maxim, am început să-mi depăşesc instructorii.
O maşină scăpată de sub control.

Noaptea, mereu noaptea, redevin om.
Ieri am ucis din nou şi a urlat atât de tare inconştientul la mine, încât pentru prima dată m-am trezit plângând.

Îi scot din cămară pe amândoi şi plâng.
Doar eu.
Ei mă privesc tăcuţi.
Mă încearcă un sentiment. Aş vrea să-mi cer iertare pentru că i-am vândut pe treizeci de arginţi.
O! Au şi ei dorinţele lor, nevoile lor, dar eu i-am înrobit.
Acum îi ţin la masa mea triunghiulară şi plâng.
Inima e întreagă.
Ceasul lumii arată ora 6. La noi este ora 3.
Ora 3, ziua 400. Cifra 7. Ce poate fi mai presus de asta? Este izbânda spiritului împotriva materiei. Cifra naşterii mele. Primul coşmar după care plâng fără întrerupere.

Am plecat toţi trei afară şi am urlat împreună de trei ori precum lupii.

Scriu şi plâng.
Subconştientul este un tăntălău, un nostalgic.
Inconştientul este un agresiv, un instinctual.
Conştientul este un pragmatic, o maşină de existat.
Toţi trei avem rareori aceeaşi dorinţă. Eu, fratele mai mare, îmi voi începe ziua aşa cum trebuie nu cum vreau. Ei, cei pe care la răsărit îi voi închide în cămară, mi-au cerut îndurare, au cerşit o iubire, o iubire imposibilă.
O iubire.
Stau cu ei la masă şi suntem o inimă. Sunt om. Este ora 3 şi plâng.

Noaptea, numai noaptea, ei urlă în mine.
Mereu am coşmaruri. Uneori mă trezesc, alteori nu, dar niciodată n-am plâns după urletul lor. Până acum.
“Baza de antrenament – Ardeal” m-a transformat într-o maşină de luptă. Contra lumii, contra mea. Nu se va şti (dar cu siguranţă mi-am violat sufletul cu sălbăticie).
Cum nimeni nu ştie ce am experimentat acolo.
Nimeni nu cunoaşte ce am executat în plus faţă de ceea ce era necesar.
Nimeni nu a aflat că am continuat antrenamentele şi experimentele, chiar şi după ce am părăsit baza. (O, ce victorie – o maşină de ucis!)
De atunci nu am mai redevenit ce fusesem cândva şi nu cred că mă voi putea întoarce vreodată la ce-am fost.

Cugetam la debut, în ziua a opta, dacă un câştig nu cumva naşte o pierdere sau dacă o pierdere poate fi un câştig. Nici acum nu mi-am răspuns. Cred în reciprocă, cred în bumerang.
Raul Adam avea propriile păreri. Îmi scria des. Era un pozitivist.
Chiar citesc scrisoarea de-atunci:

(Dragă prietene
La patruzeci de ani ai renăscut.
Acolo.
Acolo ai început să trăieşti. Cu intensitate şi luciditate maximă. În altă dimensiune.
Întâmplarea din viaţa ta în care erai faţă-n faţă cu acel mistreţ, mă duce cu gândul la „Vechiul Testament”, la momentul în care Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. La fel ca şi în cazul tău, leii nu l-au atins. Oare de ce?
Acel mistreţ a simţit ceea ce îţi spuneam odată, că ai o parte din divinitate, o putere de care nu ştiai şi pe care o ţineai ascunsă. Erai „în drum spre înalt” şi el nu te-a oprit.
În „Daniel 2:20-22” scrie aşa: ”El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina....”
Citeam recent un poem de-al tău, „domnul m” din care citez:

„cutreier doar pe-ntuneric
oamenii mă fixează cu privirea şi mi-e frică
îmi tremură la-nceput buzele apoi genunchii
noaptea ei nu văd asta şi-mi spun în
continuare
domnul m

este ca atunci când adori câinii însă nu te-apropii
nu pentru că muşcă
ci pentru că te pot lătra
îmi tremură la-nceput buzele apoi genunchii

astăzi mi se pare că ieri n-aveam motive de panică
nici alaltăieri
totuşi azi mi-e frică
şi mă-nspăimânt gândindu-mă la mâine
mai ales la poimâine
n-am învăţat că mâine va deveni ieri şi cu
toate astea
iubesc
iubesc oamenii cu adevărat”

Acum ştiu că nu o să te mai sperie „sărutul omului” şi nu o să mai fugi de „zâmbete forţate şi grimase”. Ai găsit puterea să înfrunţi pericolul, să ai arme potrivite pentru lupii îmbracaţi în haine de oaie.
La fel ca acel tânăr care nu a mai traversat Atlanticul, fiind oprit de acel accident, astfel ramânând în viaţă, aşa a trebuit să fi oprit şi tu din drumul tău, viaţa ta luând o altă întorsătură.

Da, o pierdere poate fi un câştig!

Şi cel mai mare câştig e acesta: „trăiesti!”

Alături de tine mereu,
Raul)

Oamenii sunt predispuşi pierderilor. Indiferent ce şi cât câştigă habar n-au că pierd sistematic, ascuns şi înzecit. Şi oamenii plâng. Plâng când pierd chiar şi nimicul.

Ziua 400, ora 3.
Plâng de patru ore, căci după ceasul lumii este ora 7.
Va trebui să mă opresc. Să-mi smulg fraţii din inimă, adică să o tai în trei şi să-i ridic de la masa triunghiulară.
Ei încă mai cer îndurare, cerşesc o iubire, o iubire imposibilă.
O iubire.
Îi închid în cămară şi mai plăng câteva secunde aşteptând fusul orar al lumii.
Şapte zero zero.
Cifra magică.

Merg să vomit apoi mă voi spăla până îmi va rămâne carne sub unghii.

Sunt Supravieţuitorul.

“...să-mi spui mâine
dacă am ajuns la tine înainte de
răsărit

Dacă am ajuns
înseamnă că ai văzut ochii mei
care nu se văd niciodată”.


Fragment din romanul TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE

luni, 16 mai 2011

Casa Regală a României - Document semnat la 10 mai 2011 de către Majestatea Sa Regele Mihai I




Prin actul de la 10 Mai 2011 Majestatea Sa Regele Mihai I anunţă despărţirea oficială de Casa de Hohenzollern-Sigmaringen.
Un demers aşteptat cu titlu de legalitate, chiar dacă Familia Regală a fost cu şi a României încă din vremea Regelui Ferdinand I.
Născuţi pe pământ românesc şi servind interesele poporului român, cu preţul intrării de partea Antantei în Primul Război Mondial, luptând împotriva Germaniei şi implicit împotriva familiei Regelui Carol I, Casa Regală a României nu a încetat să-şi manifeste devotamentul faţă de ţară niciodată.


Dumnezeu să binecuvânteze pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României!


joi, 12 mai 2011

Căţărătorul - Tehnici de super-vieţuire


Vă prezint un colaj de cinci crop-uri din înregistrarea originală, neprelucrată, care a stat la baza fragmentului revizuit şi dezvoltat, "Căţărătorul", parte a romanului TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE.

Înregistrarea integrală de aproximativ 30 minute va fi oferită unei persoane, aşa cum am hotărât în declaraţiile anterioare.




Acest material este protejat conform legii copyright-ului.

CRISTI IORDACHE

marți, 10 mai 2011

"Tanti" - Premieră 12 mai 2011

Mircea Silaghi - actorul Teatrului Municipal Târgovişte în rolul principal din "Tanti", un film în regia lui Şerban Marinescu.
Premiera va avea loc pe 12 mai la Cinema Patria.




Cecilia Barbora, Crina Semciuc,Cosmina Păsărin...
şi să mai zică Mircea, că nu e june-prim!:))






Mircea Silaghi actorul Teatrului Municipal Târgovişte

Foto - Adrian Apostol

În curând "Eram singurul angajat pe post de actor" dialog cu Mircea Silaghi

luni, 9 mai 2011

Re-Facerea



Re-Facerea


Eliberat,
priveam din lumi
fragmente lucii

cum împânzeau pământul cu iubire.

Un bici m-a înălţat spre împlinire

când armăsari
trăgeau frânghii
în semnul crucii.



extradimensionism, Târgovişte, 2006
poezie din vol. Al treilea dor, ed. Eminescu, Bucureşti, 2008


miercuri, 4 mai 2011

cu inima în palme

Cristi Iordache - Cu inima in palme

Asculta mai multe audio ambientala



cu inima în palme



femeia este cântec ce altceva
ar bate în pieptul său de lumi

stă înspinat poetul cu inima în palme
el nu zideşte ane şi marii

şi nu ucide-n pântec izvoare
de minuni actor de-ar fi

poetul n-are îngeri
cum duhul sfânt nu are

actor jucând în drama lui
şi spectator împovărat de plângeri

cortina cade când poetul nu-i
şi pier deodată ane şi marii





Cristi Iordache - Amor cu Dumnezeu sau cu el între noi - Tehnici de (ne)rezistenţă

Dedat mi-e leşul, nemuririi

Cristi Iordache - Dedat mi-e lesul, nemuririi

Asculta mai multe audio ambientala


Dedat mi-e leşul, nemuririi


E putredă sub mine duşumeaua
şi-n gemene pâraie cad chirpicii,
umbriţi de şobolani. Azi cucuveaua
ascute dinţii scârbelor şi fricii.

Mă zbat să scap din sutele de gheare
prin poarta raiului, spre valea verde,
târându-mă, când altă târâtoare,
un sânge rece şerpuind, mă vede.

Sunt tatuat călduţ, de-un roşu dulce,
cuneiform pe trup, un Crez se scurge,
felina îşi arată colţii-n cruce,
de parcă crucea mea nu mi-ar ajunge

şi mă ridic să fug de prădătoare.
Din patru zări mi-a mai rămas apusul,
n-am suflu, mă-ngustez, în faţă-mi sare
gorila şi mi-apune neajunsul.

Planează vulturi, stau coioţi la pândă,
am întinat grădina Ghetsimani
cu leşu-ntre măslini, pe iarba crudă:
- Smulgeţi-mă, muşcaţi, fiinţe stranii!



Cristi Iordache - Tehnici de (ne)rezistenţă

Eu străinul ce sunt, tu străina departe

Cristi Iordache - Eu strainul ce sunt, tu straina departe

Asculta mai multe audio ambientala


Eu străinul ce sunt, tu străina departe


Străino ce speli pietre la marginea lumii
cu pârâuri de sânge, izvor, ochii-ţi verzi.
Ai tăiat jumătate din suflet, dar nu mi
l-ai dat. Rezistenţa nu ne vrea siamezi.
Te mistuie norul în pântec şi sânii aezi
îţi cântă zvâcnind, poeme-nchinate-mpărţirii
cu străinul ce sunt. Rătăciţi siamezi,
pribegim înspinaţi prin desişul muririi,
pe cărări neştiute. Amorul ni-i urlet
nebun. Mă săruţi pe delir, te aud când oftezi
şi ne smulgem artera jumătăţii de suflet
durut, să urcăm în eter amândoi. Siamezi.
Eu, străinul ce sunt, tu străina departe
fără ziuă şi soare, orfani la amiezi,
ne atingem falangele-n pajişti de soarte
peste lutul-mătase, doi muriţi, siamezi.


Cristi Iordache - Tehnici de (ne)rezistenţă

luni, 2 mai 2011

Eyelids / Pleoape

Eyelids




Hovering in blue.
I heard from deepness beatings of your eyes.
Halcyons, waves and the eyelids
smashing me of the steep shore.


Hovering in green
From mountains I heard the rustle of your eyes.
The firs, the grass and eyelids
dancing over the world's dark circles

Hovering in grey.
Holding my heart with tree fingers on a rock
and I heard the blinking of your eyes
as well as my throb between
sky and earth.

I dont know if I steped away into blue,
neither if I crushed by green.

My sole of foot was grey

like stone
and wind
and life

and your eyes
when are not blues or green.


translated by Maria Luiza Roibu



Dear Christi,

Congratulations, this is just a quick notice to let you know that your poem Eyelids is one of 48+ select poems being featured on the Poetry home page this week. Poems are rotated each day in groups of 12 to give each poem an equal opportunity to be displayed.

Thanks again and congratulations.


Dr.Ram Mehta
Date: 4/25/2011 8:19:00 AM
Congratulations on your poem being featured this week, Christi

Carol Brown
Date: 4/27/2011 6:06:00 AM
Congratulations on your well deserved poetry being featured this week Christi. Love, Carol

Constance La France ~ A Rambling Poet ~
Date: 5/1/2011 6:18:00 AM
Christi, congratulations on your wonderful poem being featured this week!~~







Pleoape

Se zbăteau, albaştri.

Am auzit aripile ochilor tăi, din adânc.

Pescăruşii, valurile şi pleoapele

mă izbeau de ţărmul abrupt.


Se zbăteau, verzi.

Am auzit foşnetul ochilor tăi, din munţi.

Brazii, iarba şi pleoapele

dansau peste cearcănele lumii.



Se zbăteau, gri.

În trei degete îmi ţineam inima, pe stâncă

şi am auzit clipitul ochilor tăi,

precum pulsul meu dintre

cer şi pământ.


Nu ştiu dacă am plecat mai departe spre albastru,

nici dacă m-am zdrobit de verde.

Talpa mea era gri

ca piatra

şi vântul

şi viaţa



şi ochii tăi,

când nu sunt albaştri sau verzi.


Târgovişte - Metropolă Culturală sau Dramaturgia Româno-Franceză

Teatrul "Francois Jacob" la Târgovişte


"Vraiment, je tiens a remercier tout le monde, la municipalite de Târgovişte qui nous a accueilli aussi d’une tres belle maniere, qui nous a honore en faisant venir a la mairie (…)et un merci vraiment particulier a Dan Ţopa, qui est le directeur de ce theatre, mais qui est aussi le metteur en scene de cette piece… ", spune Alain Spenle la finalul piesei Du Pain Plein les Poches de Matei Vişniec.


Alexandre Angel & Alain Spenle

Un episod de calibru în viaţa culturală a oraşului, un eveniment care trece cu surle şi trâmbiţe, aşa cum merită o stare de împlinire a unei comunităţi restaurate. Îmi asum mesajul dictonului rostit de Iorga la Iaşi - cuvintele lui Petru Rareş, cele care dăinuie peste vremuri: “vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult de-atât!”
După ce în cadrul proiectului româno-francez, în 2009, regizorul Francois Jacob a prezentat piesa lui Jean Genet, “Le funabule” cu Mircea Silaghi, a venit rândul regizorului Dan Ţopa să promoveze dramaturgia românească în spaţiul francofon.



“Nous avons eu le plaisir de jouer devant vous”, declară omul cu bastonul(umbrela), actorul Alain Spenle şi continuă prin a mărturisi că la Belfort a fost o muncă extrem de grea, care nu s-ar fi putut realiza în cele zece zile, fără determinarea lui Dan Ţopa.


"Buzunarul cu pâine" a făcut înconjurul lumii


Alb. Luminos. Andante.
Scenografia semnată de Sorana Ţopa, lumini şi sunet, George Puiu, regia tehnică, Jean Besanceney şi Gheorghe Butcă.
Într-un habitat bine mărginit, de un alb imaculat, ales inspirat realist în faţa miracolului existenţial şi deopotrivă, ironic, raportat la virtuţile celor două personaje care construiesc sau demolează soluţii, oratoric, dar care puşi în situaţia de a acţiona, inventează cele mai năstruşnice şi mărunte motive pentru a nu o face. Ei sunt omul cu bastonul şi omul cu pălărie, "puri" şi curaţi ca lumea în care trăiesc (Alain Spenle şi Alexandre Angel) sau pe care aşa vor să o vadă.



Dezbat soarta câinelui din groapa adâncă de lângă ei, ba chiar la un momentdat afirmă că poate acolo s-a născut. Unul este naiv şi idealist, celălalt pragmatic, cârcotaş, dar amândoi abundă în spirit analitic şi printre fraze pseudo-filozofice hilare, mai aruncă din când în când câte o bucată de pâine câinelui. Strigă la unison: “Asta nu e posibil! Să facă domnule cineva ceva!”, în timp ce ei îşi găsesc tot zeci de scuze. O problemă la picior, o rudă bolnavă, replici care te fac să râzi, însă pe înfundate, de parcă te-ai recunoaşte puţin în ei. Îşi exteriorizează ipohondriile în timp ce eu, spectatorul nu ştiu dacă să mă ghemuiesc în scaun fără a privi în jur, sau să aplaud, disociindu-mă total de tipologia individului lipsit de spirit civic, dar cu pretenţii la recunoaşterea meritelor de a gândi şi a găsi tot felul de explicaţii tipice societăţii care “bate apa-n piuă”. Se lasă întunericul peste albul lor, acelaşi întuneric pe care-l trăieşte câinele în aşteptarea salvării miraculoase, iar imaculatul şervetelor al cizmelor şi şosetelor devine un gri, un gri care nici acela nu mai este clar. Totul se năruie când de sus cad bucăţi de pâine peste ei, dovedind încă odată micimea naturii umane, gaura adâncă din care personajele noastre tocmai îşi afişau grandoarea, dar care nu depăşesc hotarul condiţiei unui câine captiv.



O temă care te trezeşte la realitatea crudă că dincolo de noi se află altă dimensiune, cineva care ne poate sau nu salva. Dureros şi deopotrivă, universal valabil. O laşitate tragicomică pe care numai un om trăind în culturi şi societăţi diferite, un “domn K. eliberat şi un izolat în cercul kafkian putea să o etaleze cu atâta acurateţe – dramaturgul român cel mai jucat în lume, Matei Vişniec.
Un fin psiholog, un mare pedagog.
După o piesă te ridici şi pleci cu altă atitudine.
Aplauze. Lumină. Spectatori în picioare.
Să acţionăm. Putem vorbi după. Dar să oferim, să salvăm, să dăruim!
Pâine.

"…Sans la determination de Dan Ţopa, cette piece n’aurait pas pu avoir lieu et aujurd’hui, dans votre belle ville Târgovişte, donc nous tenons a rendre un bel hommage et a le remercier de sa determination qui nous a permis d’etre present devant vous ce soir.
Merci a vous tous ! "





Gazdă - Teatrul Municipal Târgovişte


Du Pain Plein les Poches c’est fini.


Actorul Mircea Silaghi & regizorul tehnic Jean Beasanceney




Culori. Lume pestriţă. Câţiva se grupează în foaier. Majoritatea pleacă.
Fac cunoştinţă cu Sorana Ţopa.
Vorbesc cu actorul Ilie Ghergu şi cu regizorul Jean Besanceney. Adi Apostol schimbă obiective şi fotografiază.


Actorul Ilie Ghergu

Cu franceza mea stricată mă poticnesc la “greu”. Îl rog pe Mircea Silaghi, actorul de astă-dată translator:
“Mircea...greu!”
“Difficile, ce e-aşa greu!”
Mai să mă buşească râsul. Da, dificil nu e greu, dar greu e “difficile”.



Apar Alexandre Angel şi Alain Spenle fără pălărie şi baston. Vorbim despre spectacol şi îi felicit pentru reprezentaţie. Dincolo de uşoara oboseală acumulată în cele două zile, îmi mărturisesc că sunt încântaţi de oraş, de oameni, de publicul care a aplaudat în picioare, de modul în care au fost primiţi de către primar. Alexandre Angel remarcă faptul că nu vorbesc fluent franceza şi e curios cum am receptat spectacolul. Mircea Silaghi îi spune că ştiu piesa în limba română.


Actorii Mircea Silaghi, Alexandre Angel & Alain Spenle

Şi-apoi ce nevoie aveam să aud cuvintele ! Decorul, muzica, luminile, gestica lor, mimica feţei, toate făceau parte dintr-un limbaj comun. Comun precum această parte a proiectului care tocmai se încheia, proiect despre care primarul Gabriel Boriga declara că pentru el rămâne unul de suflet.
Programul “Promovarea Dramaturgiei Franceze în Europa Centrală şi de Est şi a Dramaturgiei Româneşti în Spaţiul Francofon” este susţinut de Ministerul Afacerilor Externe- Cultura Franceză, Consiliul General Teritorial Belfort, Primăria Oraşui Belfort şi Primăria Municipiului Târgovişte.
Protagonişti Teatrul Municipal Târgovişte-România şi Compania de Teatru “Francois Jacob” Belfort – Franţa.



Câinele

Despre câine nu se ştie nimic.





Cristi Iordache

Grup Media Singur