Filmul de lung metraj „Tanti”, regizat de către Şerban Marinescu şi avându-l pe Mircea Silaghi în rolul principal a fost prezentat şi la Teatrul Dramatic Tony Bulandra.
Un eveniment anunţat relativ târziu, care a debutat cu un scurt intro al directorului Teatrului Municipal Târgovişte, Dan Ţopa, în care recunoştea că a pus la cale cu Mircea, prezentarea acestui film, spontan, „ca un extemporal, pentru că se apropia vacanţa”. Din păcate nu au putut fi prezenţi şi alţi actori din distribuţie. Cu toate acestea sala a fost plină şi am avut bucuria de a fi alături, atât de regizorul filmului, Şerban Marinescu, cât şi de cei doi „băieţi răi”.
Dan Ţopa a menţionat după ce l-a prezentat pe Edgar Nistor:”Edi are un personaj mai puţin obişnuit…s-a infiltrat în câteva centre de recuperare şi a trăit câteva nopţi sinistre acolo.Veţi vedea!”. De asemenea, directorul teatrului târgoviştean a ţinut să precizeze referitor la Mircea Silaghi: „Nu l-am simtit pe Mircea ducându-se la filmări, nu am schimbat nicio repetiţie sau cel putin nu stiu eu. Atât de bine a mers relaţia teatru-film!”.
Cum era de aşteptat, la astfel de manifestări se propun ţinte, se hotărăsc proiecte comune, despre care a vorbit printre altele, regizorul Şerban Marinescu.
„…Vreau să vă spun aşa: că mă bucur teribil să descopăr o enclavă de cultură într-un loc unde recunosc, spre ruşinea mea şi ignoranţa de care am suferit, n-am crezut că există. Şi faptul că acest teatru îmi aminteşte de perioada anilor ’80, de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ care era o pepinieră extraordinară de actori importanţi, actori pe care cu siguranţă i-aţi văzut de-a lungul anilor în filme. Ei se năşteau acolo. Spuneam că era o enclavă, un loc unde se adunau tineri foarte talentaţi, foarte ambiţioşi care nu ţineau cont de ce se întâmplă în jur, social, politic, oricum vreţi. Ei trăiau în teatru, pentru teatru, făceau nişte spectacole extraordinare şi iată că mi se întâmplă ca la un casting să întâlnesc un actor tânăr, absolut necunoscut care mi-a amintit imediat de personalitatea teribililor filmului românesc începând cu Dan Nuţu şi Ştefan Iordache; tânărul meu prieten Mircea Silaghi, care pentru mine devenea o experienţă nouă.
Acest film să ştiţi că este un film inconfortabil, dar ca orice terapie până la urmă poate avea si efecte finalmente pozitive dacă veţi răbda până la capăt. Este un film care vorbeşte despre păcatele lumii noastre, le veţi recunoaşte şi, în fine, revin la întâlnirea cu Mircea. Am fost şocat să-mi spună că vine de la un teatru din Târgovişte. Habar n-aveam că există teatru în Târgovişte. Şi atunci am întrebat un mare teatrolog, care din păcate nu mai există. Se numeşte Mihaela Toniţa. Zic: „Dragă, tu ai idee, ştii ceva există în Târgovişte teatru?” şi îmi spune: „Pauză! E una din cele mai importante pepiniere, dacă nu chiar singura”. Ştia foarte bine. Iar acum venind, văzând şi stând aici pentru câteva ore mi-am dat seama de ce Mircea nu vrea nici în ruptul capului să plece de la Târgovişte. Pentru că el se formează într-o grupă de actori extraordinari, într-un loc unde nu are nevoie decât de sala asta, de sala de repetiţii, poate de donjonul şi de terasa de sus… E suficient pentru un om, pentru nişte oameni care vor să facă performanţă. Şi observ aici în sală - chiar făceam cu Edi un comentariu - observ un public fidelizat deja şi un public frumos.
Sunteţi dumneavoastră şi vă mulţumesc!
Sper să aveţi o seară, repet, nu comfortabilă, dar sănătoasă până la urmă ca terapie. Noi am făcut acest film care e puţin ciudat. E un scenariu scris de Mircea Daneliuc, un mare cineast, cu o operă covârşitoare; cine este cinefil ştie despre ce vorbesc. Este un film în care am avut şansa de a întâlni actori extraordinari, tineri, iată, este Edgar Nistor pe care o să-l vedeţi şi o să-l iubiţi cu siguranţă pe Edi şi pe alţii care din păcate n-au putut să ajungă aici, dar îi veţi recunoaşte, întrucât i-aţi mai văzut.
Una peste alta, Târgovişte este un oraş unde am să revin cu mare plăcere. Vorbeam cu domnul director şi puneam la cale o premieră cu un autoportret Ştefan Iordache pe care îl termin în toamnă. O lecţie extraordinară de viaţă şi de profesie a unui mare actor şi, sigur, de ce nu, acest festival care să intre cumva într-o familie de film şi de festival de film în România. Poate reamintindu-ne de valorile mari, nu numai ale filmului românesc - vorbesc de filmul de cinematecă în general - şi în fiecare seară să punem câte o premieră cu un film nou, important. Astea sunt gândurile. Eu mă bucur sa fiu aici, în faţa dumneavoastră şi vă urez să aveţi o seară până la urmă sănătoasă. Vă mulţumesc foarte mult!”
Las la rândul meu cititorii cinefili să descopere acţiunea şi tema acestei realizări, în care Cecilia Bârbora are rolul principal feminin şi joacă impecabil fiecare scenă, fiecare replică. O doamnă „respectabilă” pornită în căutarea unei vieţi noi şi a iubirii, a unui timp mai curat, timp irosit lângă un bărbat pedofil şi pervers, belgianul Marcel.
În ciuda criticii de specialitate, pe care o cunosc foarte bine, filmul surprinde societatea în curu’ gol şi asta uneori deranjează. Mă dezic de opiniile „pertinente”, afirmând că viteza şi haosul acţiunii reprezintă un segment din realitatea cotidiană, unde fiecare caută propriul bine doar cu ataşament, nu şi cu accesarea conştientului, pentru care nu nu se mai găseşte spaţiu pe linia cronologică, sfârşind, aşa cum este de aşteptat, lamentabil şi în direcţia opusă dorinţei.
Crina Semciuc, Cosmina Păsărin şi Constantin Puşcaşu, ceilalţi protagonişti ai filmului, au fost eficienţi în rolurile lor şi merită evidenţiaţi deopotrivă cu întreaga echipă. Cosmina a debutat onorabil în rolul Simonei.
Bani, droguri şi sex. Poate părea crud, însă avem de-a face cu elemente de valoare esenţială pentru o anumită categorie de indivizi, elemente care separate sau împreună, devin un scop în sine pentru aceste grupuri. Un triunghi totodată dramatic, între salvator, victimă şi persecutor, unde fiecare personaj trece prin cel puţin două ipostaze, văzuţi desigur, atât din mijlocul acţiunii (de către ei înşişi şi de către ceilalţi), cât şi din exterior, de ochiul avizat al spectatorului.
Despre experienţa din „centrul de recuperare” am vorbit cu Edgar Nistor la sfârşitul filmului, pentru ca mai apoi să mergem „la o bere – două”, onorând invitaţia lui adresată la începutul prezentării.
Acolo i-am privit pe toti "de sus".
Redactor CRISTI IORDACHE
Foto - ADRIAN APOSTOL
REVISTA SINGUR
GRUP MEDIA SINGUR
www.revistasingur.ro
contact-rdchcristinel@yahoo.com
