Extradimensionism

Spre rusinea mea am aflat de Gherasim Luca, tarziu, de la regizorul Horatiu Mihaiu​.
Dupa ce am citit cate ceva, dupa ce am incercat sa memorez fara succes "Passionnement", mi-am dat seama cu nu eram singurul nebun. Existau deja unii incoronati.
Cu cativa ani in urma, intrebat despre un anumit stil al meu in poezie, mi-a placut sa declar intr-un interviu ca este "extradimensionism", apoi, simtindu-ma neinteles, am bagat in podul unei case vechi toate scrierile de la vremea aia.
Astazi le scot ca pe un trofeu, caci da, gloria este a celor nebuni!

tasta end

O floare de aquama...marin

ma

maria n-are tonner s-o imprime şi-aşteaptă soarele în van

ce peşti apatici şi ce curent marin îi zvântă ce

vie
viermi în subteran spălaţi de
lu
de lut şi apă sfântă
ma
maria n-are high fidelity să treacă dincolo de nori
şi stă pe backspace cu arătătorul
se scurg culori din flori şi fluturi iar zborul seacă ochii
ma
mari de vulturi când creste pier de prea-înalte
cu flori de apă şi de stâncă
ma
maria dă un search la ieri apoi adună
lu
lumea toată in lista ideală şi dă send
din flori de mină şi de ochi mai muşcă un praf cu iz de
soa
soarte când cineva apasă tasta end
ma
ma
maria
maaa...

şi florile se-mpuşcă, nu-i aşa?


*prima publicare online a avut loc cu vreo 5 ani in urma, apoi mai tarziu, pe o retea de socializare. Aici.

Dezlegator

Dacă aş găsi câte ceva din toate, le-aş înşira pe un fir. Dacă aş găsi doar cuvinte, alea le-aş lăsa poeţilor. 
Eu m-aş duce fără nimic şi i-aş da un capăt din bluza mea zdrenţuită 

s-o deşire şoptit.

Dacă m-aş trezi gol,
abia atunci am găsit-o pe ea, cea mai frumoasă poezie de dragoste,
la pieptul meu dezlegat,

dormind-ghem.


C.I. – EROGENESTETIK

Inconstientul - un "cal troian"

Multumiri Chrisstina Dinu, Mihai Dumitrescu si...COLUMNA TV

Mintea inimii alearga

Mintea inimii alearga

Orice miscare as face, mereu ajung in acelasi loc, pentru ca totul este circular. De cate ori plec, arunc pe drum ceea ce nu-mi este de folos iar bagajul meu devine mai usor.
Cand am o migrena ocolesc masa, o data sau de doua ori.
Cand sunt mahnit fac o tura de lac in parcul orasului.
Cand am nevoie de mine fac un rond de noapte si ma regasesc un eu suficient de bun.
Am testat si de cate ori am pornit drept in dreapta, intotdeauna am ajuns in partea mea stanga. Locul ramane acelasi, insa punctul se schimba!!! 

Noi avem puterea de a transforma si a ne transforma prin simpla miscare de rotatie. O masa. o noapte un lac, un munte, o zi, un an, pamantul intreg sau poate doar o ora, poate doar un minut, este suficient sa aruncam din bagaj ceea ce nu ne este de folos noua si celorlalti. Ne vom intoarce in punctul de langa punct, mult mai usori, mai puri, cu starile, sentimentele si calitatile primare, cele ale Facerii noastre. 

Alerg. Eu cand alerg ma-ntorc tot eu, dar altul.
In acelasi loc, insa in alt punct. Balansul intre adanc si inalt este mereu intoarcerea in zona de echilibru, in punctul optim.
"Optim" are grad de comparatie? Da. "Optimul" de azi este mai bun decat cel anterior si ma pot opri aici! Nu am sa spun niciodata: cel de maine va fi superior fiindca l-as nega pe cel prezent, mi-as nega propriile actiuni, mi-as tulbura eul. L-as misca din zona de echilibru. 

Sa facem miscare, sa alergam de cate ori avem nevoie. Fara sa ne impunem. Pur si simplu sa fugim brusc spre dreapta, un minut, o zi, o masa, un munte si sa ne intoarcem in acelasi loc, dar altii, pentru ca punctul optim este mai pur cu fiecare scuturare de praf.
Totul este circular, pamantul este rotund, insa fiecare rotire arunca balastul ca o centrifuga. 

De cate ori plec in dreapta, ma intorc in stanga mea! Tot eu, dar, in mod logic, altfel! In acelasi loc, dar in alt punct.
 

@ Cristi Iordache.

vremea când te separi de tine şi te trimiţi printre oameni

Nevoia de a fugi de înţeles
(ultimul bilet al negânditorului)

 

nu ştiu de ce am scris.
nu vreau să aflu pentru că asta ar insemna să mă opresc.
vine o vreme când nu poti plânge în hohote deşi ai râs cu gura până la urechi. 

experimentez fără uimire dezechilibrul care de data asta nu revine ca resortul legilor fizicii, in punctul iniţial.
fuga mi-e necesară.
nu fug de voi, ci de partea mea pe care nu o recunosc in voi.
deci fug de mine.
undeva unde sa nu mă întreb nimic.
nimic despre fiinta mea lăsată în cei de lângă.
ei să nu mă vadă, eu să nu-i cercetez.
noi să existăm împreună şi fiecare să trăiască separat.
să stau ori să merg, dar numai fugind.
să nu vă rămână imaginea mea, dar să fiu acolo de câte ori mă cereţi.
să nu fiu acolo de câte ori am nevoie de mine.
mă voi goli de euri şi le voi da drumul în aval.
niciodată nu am curs printre pietre.
să mă arunce, să mă lovească, nu pentru că vor ci pentru că mă izbesc precum un masochist de ele.
nu eu.
plinul din mine.
eu voi fi fugit deja departe.
undeva unde nu stiu nimic.
pentru că nu mă am.
nu am fost şi nu sunt ceva pentru mine, dar exceptând legile fizicii, prea-plinul meu va fi mereu cu voi.
în cascade, sau ape line.
in ploi.
 

vine o vreme când nu râzi cu gura până la urechi, deşi ai plâns în hohote.
vine o vreme când nu mai ştii ce-ai spus fiindcă nu te mai ai.
vine o vreme când eşti dar nu te vezi.
şi vremea când te separi de tine.
şi te trimiţi printre oameni.
tu nu pleci.
adică eu.
eu fug.
fără să mă mişc, fără să clipesc, fără să ştiu.
fug şi scriu şi mă las în mâinile voastre.
din prea-plin alegeţi doar ce vă e de folos.
fiţi pescari de ape şi ploi.
când nu mă am, eu curg sau cad.
cel gol vă sărută şi scrie.
încă mai scrie.
scrie şi pleacă.
undeva unde nimeni nu vorbeşte despre plâns.
deci nu in cer, căci de-acolo pot cădea torenţial.
aşa arată ploaia în hohote.
disecţia prin mine cu fierăstraie.
un fel de cobai al zilelor multe şi curioase.
cum este sângele când e cald?
scriu cu el până se usucă.
când se usucă este ca pământul secetos.
literele se strâng.
cuvintele devin din ce în ce mai mici.
povestea despre durere doare atât de puţin încât nimeni nu simte nimic.
sângele se strânge.
se răceşte.cuvantul dispare.
prea-plinul rămâne cu voi.
eu scriu despre ce nu mai ştiu.
scriu şi sunt plecat departe.
scriu departe.
cineva mă va întoarce cu siguranţă în mine.
înainte de a nu vă mai da veşti.
 

vine o vreme când nu se va mai şti despre nimic.
nicăieri.
nimeni.
doar ploi.
ridicaţi mâinile precum copiii.
cineva vrea să alunece printre degetele voastre.
atunci când nu scrie.
deschideţi inimile.
cineva vrea să scrie prin sufletele voastre.
atunci când nu plouă.

CRISTI IORDACHE

"EU NU AM FOST ŞI NU VOI FI DECÂT CÂND SUNT, DAR NU MAI SUNT, DECI NU AM FOST ŞI NU VOI FI"

Strania poveste a FLORII DE COLT din „NOAPTEA SPERANTELOR”

Strania poveste a FLORII DE COLT din „NOAPTEA SPERANTELOR”

Ce legatura exista intre mine si  Adi Melicovici?

In cartea sa, "Noaptea sperantelor", despre care va marturiseam ca este unica prin faptul ca personajele sunt reale si se cunosc intre ele, autorul ma aduce in prim-plan, undeva dupa prima jumatate a cartii. Vorbeste despre mine lucruri pe care le-a aflat din scrierile mele, din relationarile noastre, din articole si interviuri.

Cand am aflat ca apar in roman si l-am primit chiar de la autor, am fost nerabdator sa-l citesc si chiar am facut o scurta cronica. Apoi am incercat sa vad de unde a luat fiecare informatie in ceea ce ma priveste si am gasit legaturile, mai putin UNA.

CINEVA IMI SPUNEA CA TREBUIE SA DESCOPERI NU NUMAI SEMNELE, CI SI MESAGERII LOR.

Cine este Adrian Melicovici? M-am intrebat din nou. Cine suntem noi? Eu si el.

Stiti de ce toate aceste intrebari? Pentru ca la un moment dat se intampla un lucru straniu. Apare intr-un pasaj descrierea unei actiuni, alaturi de un element pastrat in sufletul meu, in podul casei mele si la propriu si la figurat, un element despre care nu am vorbit nicaieri, niciodata si despre care nu avea cum sa stie. Citez:

"(...) Vru sa rada dar se abtinu. Era periculos sa faci chiar si cel mai mic zgomot. Si iar mai urca putin.Se apropia de varf. Privi cu coada ochiului in jos, subtil...sub el se afla lumea pe care o lasase in urma si sus il astepta o noua victorie existentiala. Mai era atat de putin si totusi parea atat de mult...dar se incuraja singur, capatand noi forte, gandind la ceea ce chiar el scrisese, gandind la nerezistenta de care acum nu avea nevoie, dimpotriva... Deodata un picior ii aluneca si in ultimul moment se agata de o TUFA RATACITA in acea pustietate. O privi cu achii incetosati. Nu era o simpla TUFA. Erau cateva FLORI DE COLT prinse intr-o radacina zdravana. Zambi din nou, fericit! Cine si cati pamanteni aveau oare ocazia sa le fie viata salvata de o FLOARE DE COLT? (...)Isi infipse mainile pline de sange in creasta din apropiere si ridica unul din picioare in sus. Apoi pe celalalt. IZBUTISE.(...)"

CINE SUNT ACESTI MESAGERI? CARE ESTE CALEA PE CARE CIRCULA SEMNELE?

Ceea ce nu a stiut Adi Melicovici si nimeni pana acum este faptul ca exista o poveste paralela si intreaga mea existenta este legata de acea TUFA DE FLORI DE COLT. Cu multi ani in urma s-a intamplat o smulgere de piton de asigurare si o prabusire din escalada, in care am ramas ranit, izolat si fara echipament, pe peretele aproape vertical, incercand un exercitiu de supravietuire peste care, exact cum spune autorul, cu palmele zdrobite si pline de sange (un alt element despre care nu avea nicio informatie), am reusit cu ajutorul divin „sa fiu”. Un incident pe care numai cabanierii de la varful Omu (Gina si Ginel) il cunosc si despre care chiar si ei si-au amintit cu greu prin iarna lui 2008, dupa 20 de ani. Nu au mai coborat din creierii muntilor, dar s-au retras langa "Sfinx" si "Babele" unde au construit o cabanuta. Ginel este salvamontist in echipa din Busteni, iar Gina asteapta oaspetii cu un ceai cald sau un vin fiert in antreul unde pe peretele din lemn de brad, alaturi de suveniruri si trofee se afla prima mea carte, "AL TREILEA DOR", o carte care are, de asemenea, o poveste stranie, intrucat nu a fost publicata de mine si nu am stiut de aparitia ei pana ce nu m-am trezit cu ea in brate. Cineva a gasit acesti prieteni minunati si le-a daruit-o! N-am fost eu acela.

Cand i-am vizitat, dupa un sfert de veac, nu le-am marturisit cine sunt...doar i-am admirat si am privit cartea asezata pe perete, la loc de cinste, am baut cu ei un ceai cald, apoi afara am stat nemiscat vazandu-mi filmul vietii. Deasupra usii scria cu litere mari numele cabanei: FLOARE DE COLT!

Nu va voi spune mai mult.

Daca "Noaptea sperantelor" a avut un impact asupra mea, el s-a produs cu efectul de a ma apropia de Adi, prin faptul ca in credinta mea, orice intamplare vine pe cale divina.

ACESTA A FOST UN SEMN CLAR, IAR MELICOVICI UN MESAGER.

Duc cu mine un secret despre care numai franturi din el am putut sa ofer si doar catorva persoane apropiate inimii mele. Niciodata, nimanui, intregul!

Poate, cine stie, vreodata voi scrie despre asta, insa ma indoiesc.

Deja ma incearca nostalgia (nu vreau ca baietii de pe creste sa planga) si...ma voi opri aici.

Daca cineva are a parte din TUFA, are ceva din mine si din Dumnezeu.

Voi intoarce povestea acolo sus printre aripi albe, fiindca este asternuta pe o dimensiune atipica si de neinteles cu ceea ce detinem aici pe pamant.

Iti multumesc pentru mesajul divin, draga prietene! Deci noi avem un "COLT DE CER" al nostru si atatea lucruri pe care nu le putem explica, insa ne cunoastem cu siguranta, rostul.

DUMNEZEU MI-A DAT (NE)INTAMPLAREA SA FIU, ORI DE CATE ORI AM FOST SA NU!

POVESTEA FLORII DE COLT O CUNOSC DOAR EU SI DUMNEZEU!

@ Cristi Iordache

LA TÂRGOVIŞTE FUNCŢIONEAZĂ CEL MAI PUTERNIC CENTRU “EUROPE DIRECT” DIN ROMÂNIA

LA TÂRGOVIŞTE FUNCŢIONEAZĂ CEL MAI PUTERNIC CENTRU “EUROPE DIRECT” DIN ROMÂNIA

Centrul Europe Direct - Bilanţ 2011

„Am fost sprijiniţi de sponsori, de televiziuni, de către cadrele didactice şi mai ales de către primarul Gabriel Boriga şi municipalitate.

Voluntarii sunt responsabili şi au acumulat experienţă, astfel încât am ajuns la momentul în care tinerii pot lucra si în absenţa mea.(Manager proiect- Vlăduţ Andreescu)

Profesor Carmen Vădan, Director al Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa:

„Biblioteca judeţeană se transformă pe zi ce trece. Dorinţa noastră, viziunea de a deveni cel mai important centru cultural-educativ pentru comunitate, nu se poate realiza decât împreună. Dumneavoastră, toţi, puteţi fi mesagerii noştri prin colegii şi prietenii care nu sunt încă implicaţi în activităţi de voluntariat şi care nu au acces la acest serviciu al Bibliotecii Judeţene. Nu trebuie să fim modeşti, pentru că se vede clar că punem suflet şi facem lucruri minunate, de aceea ori de câte ori mergem prin ţară trebuie să vă mărturisesc faptul că ne lăudăm cu acţiunile şi voluntarii noştri.”

Manifestarea s-a desfăşurat într-un cadru festiv la care au fost prezenţi reprezentanţii oficiali ai instituţiei, o parte dintre membrii activi ai centrului şi invitaţi - simpatizanţi ai acestei mişcări comunitare. Atât directorul bibliotecii, doamna Carmen Vădan cât şi managerul de proiect, domnul Vlăduţ Andreescu, au prezidat acest eveniment şi au relaxat atmosfera cu un cuvânt de apropiere.
A urmat un moment muzical cu doi elevi de la Şcoala Populară de Artă a Centrului Judeţean de Cultură, clasa de pian a domnişoarei Andreea Andrei. Este vorba despre două tinere talente: Dore Emil Codruţ, 7 ani şi Bârlog Florin, 5 ani, care au adus la Târgovişte în decurs de un an, opt premii naţionale şi internaţionale.
Evenimentul a continuat cu lectura poeziilor Simonei Dogănoiu. Tânăra a păşit cu această ocazie, în mod oficial printre mânuitorii condeiului. Volumul său de debut, intitulat „Despre noi”, a fost oferit celor prezenţi, iar spre satisfacţia acestui colectiv temerar, domnul Vlădut Andreescu a premiat 40 dintre cei mai activi voluntari. Cu domnia sa aveam să mă întâlnesc la început de an şi să aflu aspecte mai puţin cunoscute publicului larg, referitoare la forma şi acţiunile acestui grup.

Centrul Europe Direct – 2012

Domnule Vlăduţ Andreescu, sunteţi managerul de proiect al Centrului Europe Direct şi metodist în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa. Din punct de vedere statutar, care este poziţia acestui grup cu rădăcini în Uniunea Europeană?

Este un program pe care-l aplică toate ţările Uniunii Europene. Un proiect eligibil ca acesta pe care l-am întocmit noi durează patru ani, cu menţiunea că este necesar să prezentăm câte un proiect viabil pentru fiecare an. Deciziile aparţin Comisiei Europene, Consiliul Judeţean este cofinanţator iar Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa este ordonator secundar.

Care sunt principalele acţiuni ale centrului?

Acţiunile nu sunt limitative, iar unele idei pornesc chiar de la voluntari.

Primul eveniment a fost un spectacol umanitar propus de membrii noştri, care au fost sensibilizaţi de situaţia a opt copii fără posibilităţi materiale. Am fost sprijiniţi de sponsori, de televiziuni, de către cadrele didactice şi mai ales de către primarul Gabriel Boriga şi municipalitate.

Voluntarii sunt responsabili şi au acumulat experienţă, astfel încât am ajuns la momentul în care tinerii pot lucra si în absenţa mea.

Centrul diseminează informaţia şi schimbă totodată informaţia din teritoriu, în speţă, judeţul Dâmboviţa. Este vorba despre tot felul de materiale informative care ne sunt puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană. Un alt rol al centrului constă în rezolvarea unor nevoi ale comunitaţii. Poţi gasi un partener , să zicem în Italia, atunci când solicitantul are nevoie de o slujbă în zona respectivă. Dacă e nevoie de echivalarea unei diplome pentru o anumită ţară, dacă cineva doreşte să meargă la rude sau trebuie să localizeze o instituţie ori o persoană… În fiecare ţară din Uniunea Europeană avem parteneri pe care îi contactăm şi ei încearcă să găsescă soluţii. De multe ori au venit idei din Uniunea Europeana , dupa cum a fost cazul ultimului proiect pornit din Marea Britanie, pe care noi l-am îmbrăţişat şi am ajutat chiar şi celelalte centre din ţară. Incercăm de asemenea, să sprijinim activitatea bibliotecilor prin materiale informative. În judeţ avem 31 de puncte active ale centrului Europe Direct.

La un volum atât de mare de muncă şi ţinând cont de faptul că implicarea este voluntară, presupun că este nevoie şi de un suport material din exteriorul organizaţiei. Ce sprijin aveţi din partea autorităţilor locale?

Da. Noi am încercat să facem educaţie acolo unde nu toată lumea are acces şi am derulat proiecte cu centrul de reeducare minori Găeşti şi penitenciarul Mărgineni. Primăria Municipiului Târgovişte ne-a pus întotdeauna la dispoziţie mijloacele de transport, indiferent de acţiunea şi locul de desfăşurare. Serviciile municipalităţii au intervenit ca şi parteneri când a fost vorba de ridicarea resturilor menajere în acţiunile noastre de ecologizare în zone precum Priseaca şi Mânăstirea Dealu, cu logistică şi tot felul de materiale, (pensule, vopsele, saci menajeri etc.) cazul Parcului Chindia, apoi spaţii, săli şi echipamente de sonorizare pentru spectacolele umanitare. Primarul Gabriel Boriga a răspuns întotdeauna pozitiv şi s-a implicat alături de noi ori de câte ori a fost nevoie.

Acesta este ultimul an al activităţii Centrului Europe Direct conform proiectului iniţiat în 2009?

Nu ştim. Putem aplica din nou pentru o nouă generaţie. Beneficiarul este Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa, iar Centrul Europe Direct este un serviciu adus comunitaţii judeţene. Dacă Europe Direct şi-ar înceta activitatea, toată baza materială va rămâne bibliotecii dâmboviţene. Acesta este ultimul an şi ne vom concentra asupra lui. Vom vedea dacă vom depune un nou proiect.
Avem 239 de membri şi cel mai mare buget dintre cele 30 de centre din ţară, de aceea si volumul de muncă este mai mare, întrucât acţiunile sunt mai multe. În acest moment suntem cel mai puternic centru “Europe Direct” din Romania.

(Ianuarie 2012 - Interviu realizat la Centrul Europe Direct, cu managerul proiectului, domnul Vlăduţ Andreescu)


Cristi Iordache

Acolo am iubit etern şi sfânt - În haos

Când m-am trezit eram cu-n frate-lup

în Creta şi îmi spunea că vrea să zboare spre

Afrodita lui, că amuleta de la Diogene e aripă

să-şi facă-n cer o casă. „Ce colţi lucioşi ai frate!

Ţi-e dat să ai şi-o stea, că poţi să muşti

cu ei şi ai muşcat strălucitor în Asinaria

-adu-ţi aminte- din mine şi din zei, dar ştii

că sunt nemuritor şi eu şi-al meu părinte. ”

*

Trei zile (ca-n poveşti) am tăbăcit pământuri.

Cu Pisy-am înotat în Bora-Bora şi am privit laguna,

bat-o vina, până mi-a stins trabucul şi-a plecat,

geloasă pe Euphrosina (tipa de umblă cu Athena

ca nebuna)… spusesem eu, la un pahar de vin

(Chateau Clinet din optzeşnouă) că sunt indrăgostit

lulea şi, i-am jurat pe Sfântul Augustin că plec în Attica

la ea. „Ia bani, să ai de iarbă, o zi-două!”

*

O lume de iubire fără margini, un Dumnezeu

în toate câte sunt: în lei, în anaconde şi în iude!

Nu ştiu ce-s eu! La dracu’, Doamne, spune-mi franc:

în cer mă vrei, sau ars pe rug şi viu? Ce ai făcut cu Nero?

L-ai pus în jilţ, sau suferă în jug, precum

Ioana d’Arc. Îmi număr paşii, simt poteca şi văd

lumina lumii – libertatea! Mayaşii spun că poţi pieri

de foarte bun şi tot aşa, scria mai ieri, Seneca.

Nu-ntreabă nimeni cine este geniu sau nebun,

căci toţi ajung să tacă impecabil, ori să se fâţâie

confuz, cu ţeasta sub lentilele lui Jung. Suntem

eroii din poveste, cu mine-ntâiul mizerabil!

*

Ce vis frumos pe plajă în Dubai cu Lilişor,

nevasta lu’ Gicuţă. E blondă natural şi vai,

ce forme, ce fierbinte! Ca jaru’! Aezii

ar muri de ciudă, că-i bună tipa la oral

(are talent cu caru’!) Când a văzut englezii,

cu iahturi şi maşini de fiţe, mi-a zis: „hai, du-te în Cairo,

că-ţi arde de pipiţe (te-ai dat de gol în vis).

Ai în Egipt vreo două paraşute…mă crezi proastă?

La Cleopatra şi la Nefertiti, du-te!

M-am prins băi cocalare … că-s nevastă! Şi,

după ce mă ard cu John la soare, mă-ntorc,

să ştii, la Gică-al meu şi la copii, la Vânju Mare.”

*

„O, frate-lup, ne este mamă, Eris? Sau cine ştie,

chiar Selena (se spune că era de fapt Arthemis)!

Hai să te pup! Ca între fraţi. Noi suntem fiii lumii-

copii de slugi şi împăraţi. Când tu alegi să vrei

şi eu încerc să pot, vom fi, deopotrivă, şi muritori

şi zei şi prinţi şi cerşetori născuţi din

Dionysos, Iacov şi Avraam. Ne învârtim în cerc

(nu dăm cu pietre-n Zilpa, nici în Bilha),

purtăm acelaşi hram. O, frate-lup, tu vrei doar să exişti!

Mai şti când îmi citeai sub brazi din Kant şi Nietzsche?

Să fim noi oare sfinţi sau antichrişti? Hai, vino să te pup!

Noi suntem tot şi toate şi lumea nu e-ntreagă fără noi.

Curând vom fi părinţi şi poate, copiii noştri, semizei,

eroi…Aici ne despărţim. Tu pleci la Afrodita, iar eu

mă-ntorc cuminte la Athena. Să nu îi spui lui Freud

ce ne e dat să fim, că el … nu crede-n Dumnezeu

şi-n nemurirea firii. Hai frate, să te pup!

O, Doamne, tu eşti miel! Adio-n numele iubirii

şi nu uita că ai un frate-lup!”

„VREAU PE ANTICINEVA, VREAU PE ANTICINEVA!!!”

„VREAU PE ANTICINEVA, VREAU PE ANTICINEVA!!!”

Îmi spunea o colegă de breaslă că dacă sunt artist trebuie să îmi văd de operele mele şi să nu intru pe tărâmul minat al vieţii politice. Eu am o părere antitetică sfatului domniei sale. Este adevărat că nu fac parte din vreun partid, însă nu pot asista tăcut la confuzia societăţii civile şi la acţiunile ei haotice, iar dacă aş fi zdrobit, prefer să ţin capul sus şi să privesc în ochi pe cei care fac asta, decât să mă ascund în cochilie. Deznodământul este acelaşi.
Petrecând foarte mult timp printre concetăţenii mei, printre oamenii care au ieşit în stradă (la comandă sau nu), am observat cu tristeţe că deşi au multe nevoi şi fiecare ştie clar ce-şi doreşte, nimeni din păcate nu deţine o hartă, nu se află pe un drum. Sunt dezorientaţi şi pierduţi precum nişte copii care ar lua de mână primul străin ieşit în cale. E dureros. Mâna care le întinde bomboane îi poate duce la pierzanie. Nu orice „binevoitor” este şi salvator.
Un distins domn jurnalist pentru care am tot respectul, susţinea că nu este pro-PDL. Grupul media pentru care lucrează s-a lepădat la rându-i de sprijinirea guvernării (do tibi ut des!), iar dumnealui afirmă că a votat cu Băsescu, „aşa…antigeoană.” Iată, aşadar că şi intelectualii aleg nu pentru că au un reprezentant, ci tocmai că n-au. Mă-ntreb cu cine votează acum, stimabilul domn … aşa…antibăsescu!
Acelaşi paradox l-am întâlnit şi printre oamenii de rând. Ei vor o schimbare care să le atingă scopul final şi care să deţină soluţia pentru prosperitatea societăţii, însă neavând această alternativă, înmagazinează în subconştient dorinţa de schimbare, iar acesta din urmă acţionează ca un „cal troian” împingându-i la alegerea unui „anticineva”.
Să mă mire, oare dacă DD (cel care „în direct” arăta „senzaţional” în pubela din propriul studio), ar fi unul dintre posibilii „anticineva”? Desigur, că mai degrabă ar învia-o pe Elodia, decât situaţia cu care se confruntă ţara, aşa cum de fapt toate P.R.M.P.S.N.L.C-urile unite nu ar reuşi altceva mai mult decât să înrăutăţească condiţiile, şi-aşa, destul de vitrege în care trăiesc românii.
La momentul de faţă, oricât de rea ar fi fost această guvernare, nu putea face nimeni mai mult, iar dovada constă în faptul că toţi ceilalţi au fost respinşi de electorat după ce şi-au făcut mendrele în conducerea ţării. Să înlocuieşti această structură politică şi implicit, administrativă, cu alta care nu a confirmat în anterioarele guvernări, înseamnă să te pui la zid tu, ca popor. De ce? Marile adevăruri sunt cât se poate de simple şi se află întotdeauna lângă noi: USL, înainte sau după ce se vor fi mâncat între ei (frăţia cu dracu durează doar până treci puntea), va trebui să recupereze „creanţele” pierdute în toţi aceşti ani şi, tare mi-e teamă că sunt la mijloc sume fabuloase, apoi, când balanţa financiară va fi echilibrată, ca orice buni gospodari vor purcede la ceva profit, pentru că foamea-i mare şi vreme lungă a cam suflat vântul prin buzunarele lor.
Un alt aspect care mi-a atras atenţia şi ar fi bine să-l vadă concetăţenii mei, este înverşunarea formaţiunilor politice în a prelua puterea călcând şi lăsându-se călcaţi pe convingerile ideologice. Ce pot face două grupări total incompatibile aflate la poluri opuse şi care acum încearcă o simbioză care va naşte catastrofe şi mutanţi? Cum ar arăta Terra dacă cei doi poli s-ar uni? Este simplu: nu ar mai fi!
Cred cu tărie că trebuie lăsat guvernul să-şi termine mandatul şi mai cred că dacă or fi băgat niscaiva bani în buzunar (zic şi eu ca tot românu’), au băgat destui până acum şi e rândul să-şi bage minţile-n cap, pentru că oamenii sunt la pragul de sus al răbdării, iar ei au văzut cât se poate de limpede starea naţiunii. Nu există alternativă (afirm cu certitudine), întrucât P.R.M.P.S.N.L.C-urile sunt lihnite şi va „rade” tot! Nu vrea nimeni situaţia Greciei, a Italiei, sau a Portugaliei, ca să nu mai spun de ţările lumii a treia.
Nu uit adevărul jurnalistului şi sintagma lui neaoş-românească: "am votat cu Băsescu, aşa … antigeoană"!
Concluzia este că noi nu putem vota pe nimeni ... poate doar … pe anticineva!
Memorabil şi, un adevăr cât se poate de trist pentru viitorul celor din stradă, care încă îşi fac iluzii.
Fiţi realişti oameni buni, nu există nici măcar soluţii tehnocrate, pentru că ne supunem unor măsuri impuse de către Uniunea Europeană tuturor statelor membre, de la care nu se poate abate nimeni. Nici de ieşit din Uniune nu se mai iese, ştiu eu de ce...
Lăsaţi-i pe-ăştia care sunt, să lucreze pentru voi, căci o va face! Şi o va face mai bine decât oricare „anticineva” rătăcit prin Palatul Victoriei, pe la Cotroceni sau aiurea.
Acum, vorba distinsei colege scriitoare, mă voi întoarce să mai adaug un fragment la romanul "TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE". A dracu' coincidenţă!
Vă ofer această însemnare, pentru că (cei care mă cunosc ştiu asta) mă interesează lumea în care trăiesc.

@CRISTI IORDACHE

MAXIMIMAGINABIL SI/SAU UNICULEXISTENT

Concert pentru buze arse

"Nu stiam nimic despre fluturii albastri, pana cand nu i-am iubit atat de rosu, incat imi curgeau lacrimi din buze!"

Cristi Iordache - Concert pentru buze arse - Erogenestetica

Asculta mai multe audio ambientala

concert pentru buze arse

nu ma pune sa scriu cu mana dreapta,
nu ma intreba despre ieri -
tin la lucrurile vechi - i-am spus lui Venus,
si-am refuzat inima "la tipla".

asa carpeau batranii camasile de postav - am vazut in filme -
dar nu lipsea buzunarul de la piept, femeie!

s-a aplecat, mi-a privit atent pupilele,
a vazut lumina oamenilor, apoi a vrut sa ma ridice.
Venus era iubita mea;
ne-ntalneam pe ascuns dupa pod.

ai sa racesti cu parul asta ud –

tu nici nu stii daca acum e azi!

sanii-i cantau sub obrazul meu,
ii sarutam concertul pentru buze arse si pian.
cu bucati din rochia alba
imi stergea amintirile despre maine
si-mi scria versuri pe suvitele naclaite.

cand te vei trezi, sa nu mai pleci! uite!
mi-a infipt un trandafir albastru, printre cusaturi,
ca-ntr-o inima de postav.

nu puteam sa scriu cu mana dreapta despre ploi
si-am adormit impreuna cu ochii deschisi
dupa ce mi-a soptit ca-i un miracol sa iubesti
un trandafir albastru cu radacini in mine.

E R O G E N E S T E T I C A

11.11.2011

Despre o carte impresionanta care va linisti inimi si va schimba destine

AMPRENTA DIVINA - MARIA TACINO




O carte impresionanta care vine cu solutii la haosul actual, individual si colectiv, care poate aduce liniste inimilor si poate transforma pozitiv viitorul celor greu incercati.

Descoperiri tulburatoare intr-un volum care nu doreste aprecieri de specialitate, ci doar sa lumineze ochii si sufletele cititorilor.

Am fost marcat de marturisirea unei persoane care spunea: "daca as avea posibilitatea financiara, as oferi aceasta carte si, pe deasupra, contravaloarea ei in bani, numai sa ajunga in casele oamenilor".

Un mesaj care nu se citeste si nu se striga: SE TRAIESTE!


Libertatea de a fi zei
(Cuvant de apropiere - AMPRENTA DIVINĂ)

În timp ce tastez greşit un articol, somnoros şi cu ochii întredeschişi, soţia îmi spune că dispunerea în triunghi a nu ştiu căror planete, pe dominaţia lui Venus şi cu Luna în creştere... N-o ascult!
Întotdeauna mă trezesc greu. Este de preferat să vorbeşti cu mine după ce beau cel puţin o cafea. Sunt preocupat să-mi selectez ca un ceasornicar, tastele, iar ea continuă, chiar dacă ştie bine că nu mă interesează astrologia: “... asta înseamnă că vei întâlni ceva sau pe cineva care îţi va schimba cursul vieţii”.
Născut ortodox, dar nu un practicant demn de cuvântul duhovnicesc, un cercetător al ideilor religioase, fără a dezvolta un ataşament faţă de religie, îmi rămâne fărâma de credinţă pe care o cunosc foarte puţin, eu, ceva mai mult, cei din preajma mea (cu minţile şi inimile înnobilate), iar peste noi toţi, Dumnezeu!
A doua zi urma să am o întâlnire la care se punea în discuţie termeni şi condiţii privind lucrarea de faţă. Era debutul preluării proiectului „Amprenta Divină”. Într-adevăr cineva a venit de departe, mi-a aşezat pe masă un top de documente bine organizate, iar faptul că am detectat ordinea tematică, mesajul scriiturii şi o anumită energie tonifiantă, acestea laolaltă şi probabil încă ceva (necunoscut) pe atât, m-au făcut să accept. Perioada imediat următoare a fost una în care am descoperit multe afinităţi ideologice între scrierile, teoriile mele şi publicaţia la care redactam intens şi-i studiam totodată caracteristicile. În cele două luni de colaborare interactivă şi implicare proprie în semantica fiecărui capitol, se năştea în mine o adevărată provocare într-o continuă evoluţie.
Trăisem mizeria umană, învăţasem „compromisul”, ştiam multe despre „forţă şi toleranţă”, despre „punctul fix”, despre acel punct optim pe care dacă l-ai găsit, trăieşti în pace, echilibru, credinţă, lumină şi iubire. Toate acestea având ca sursă, după cum se va vedea în paginile cărţii, ADEVĂRUL!
[Adevărul Universal (pur, simplu, unic şi necondiţionat) este tema fundamentală a şcolii în care ne pregătim pentru „viaţa veacului ce va să vie”, sau altfel spus în etapa actuală. Baza lui este Existenţa şi reprezintă elementul comun universal, liantul dintre lumea materială şi cea imaterială, sau cheia „tuturor văzutelor şi nevăzutelor”.]
Nu-mi erau străine boala fizică şi mentală, experimentasem „transformarea” şi mă aflam pe val. Unul dintre „infinitele” valuri ale „continuităţii” şi, de ce nu, ale „schimbării”, prin atingerea ţărmului, nu prin înverşunarea împotriva cornişelor, care n-ar fi făcut decât să mă piardă într-un adânc tulbure sau chiar să-mi devină incompatibil cu existenţa în corpul fizic, ci prin abandonarea mea voinţei lui, lăsându-mă purtat de energiile valului, căruia dacă nu-i transmiteam „opoziţia” mea, erau unele pozitive, benefice, după cum este semnalat în capitolul 16. 4. Echilibrul: „Schimbarea poate fi posibilă fără dezechilibrare, dar numai in cazul transformării armonioase, continue, cu trasee arcuite, fără folosirea liniilor frânte.”, pentru ca în subcapitolul 17. b. Sfera Existenţei, Maria Tacino, după un travaliu argumentativ limpede şi fără loc de contradicţie, să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim, dar nu conştientizăm plenar:
[ Această transformare de atitudine relevată, este ca urmare a faptului că Raţiunea este doar una dintre cele trei componente ale Conştiinţei Umane Superioare şi are, de fapt, rolul de liant între celelalte două, reprezentate de Inimă şi Suflet. Inima reprezintă ceea ce am dori (impulsul), Sufletul, ce ar fi bine (moralitatea), iar Raţiunea, ce s-ar impune (logica). În prezenţa Adevărului, Raţiunea, beneficiind de potenţarea obiectivităţii, se transformă în catalizatorul rezonanţei Inimii cu Sufletul.]
Aşadar „neîntâmplarea” m-a pus faţă în faţă cu Adevărul. Aveam să descopăr în aceste pagini că percepţia „valorilor mele de uzură”- după cum le numeam într-un interviu - se puteau transfigura prin „Credinţă”, în valori absolute, universale. Şi tocmai încercările la care am fost supus în aceste două luni, dezvoltând stări de aversiune faţă de proiectul în care mă implicasem, tocmai acestea mi-au adus în atenţie cuvintele soţiei din dimineaţa în care tastam ursuz ... “trei planete aflate în triunghi”... aveam să descopăr, oare, în ce fel îmi va schimba viaţa, sau era doar o coincidenţă fără materializare? Nu sunt adeptul coincidenţelor şi nici Maria Tacino, care începe capitolul 20. Coincidenţe tulburătoare, cu un citat monumental din Albert Einstein, întărindu-mi credinţa într-o aşezare divină a tuturor lucrurilor: “Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.”
Dumnezeu lucra, la fel şi eu, lucram lumesc, descoperind cu surprindere Triunghiul Pitagoreic, cel care stă atât la baza piramidelor, cât şi la baza celor trei cruci desfăşurate din Cuburile Pitagoreice. “Tulburătoare este, însă, asemănarea acestei desfăşurări cu imaginea patrafirului din icoanele multor sfinţi, având cele trei cruci dispuse pe umeri şi pe piept în aceeaşi aşezare.”, după cum veţi afla în subcapitolul 20. c. Desfacerea.
S-au emis de-a lungul istoriei, concepte creaţioniste, având ca punct de plecare matematica, în care se află însuşi Dumnezeu, după cum afirmă Rene Descartes în “Principiile filosofiei”.
[Avem chiar şi o certitudine mai mult decât morală ... şi ea este întemeiată pe un principiu de metafizică foarte sigur, care este acela că Dumnezeu, fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că El este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi, că ea ne arată în mod evident că un lucru este adevărat. Astfel, această certitudine se extinde la tot ce este demonstrat în matematică; căci noi vedem în mod clar că este imposibil ca 2 şi 3 împreună să facă mai mult sau mai puţin decât 5, sau ca un triunghi să nu aibă decăt trei laturi etc.]
Cuvintele care-mi vin acum în minte sunt: ”vei întâlni ceva sau pe cineva care-ţi va schimba viaţa”. În ce fel mi-a schimbat viaţa, această experienţă? Este cât se poate de simplu: pornind mai degrabă ca un nietszscheian, iată-mă în pragul înţelegerii şi acceptării „Sfintei Scripturi” datorită lucrării Mariei Tacino, care întregeşte puzzle-ul istoric al frământărilor teologice şi filozofice. Iată-mă, aşadar, descoperind ADEVĂRUL exprimat matematic şi prin cuvânt, deopotrivă, de însăşi „AMPRENTA DIVINĂ”, depăşind bariera unei cărţi de valoare şi transformându-se pentru mine într-un „A FI”, căci după cum spunea Einstein, „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.
De aici mi se vor deschide noi orizonturi, voi scoate la lumină ceea ce DUMNEZEU a lăsat în fiecare dintre noi şi voi merge să privesc de undeva dintr-o dimensiune superioară, unde mai mult ca sigur, „neîntâmplarea” va face să întâlnesc „ceva sau pe cineva care-mi va schimba viaţa” şi, de ce nu, chiar pe Maria Tacino, cu o ”amprentă” în miezul spaţiului EXISTENŢIAL, despre care ne-a avertizat pe mine şi pe dumneavoastră, distinşi citititori, în capitolul 24. Darul Divin:
[Din fericire nu suntem „noi”, ci suntem EL!
Şi din păcate ne dorim să fim semizei, fără a realiza că
Avem libertatea şi puterea de a fi ZEI ...]

Coordonator proiect,
Cristi Iordache

www.amprentadivina.ro

Volum aparut sub sigla editurilor Singur - Director Stefan Doru Dancus si Grinta - Director Gabriel Cojocaru

concert pentru buze arse

concert pentru buze arse

nu ma pune sa scriu cu mana dreapta,
nu ma intreba despre ieri -
tin la lucrurile vechi - i-am spus lui Venus,
si-am refuzat inima "la tipla".

asa carpeau batranii camasile de postav - am vazut in filme -
dar nu lipsea buzunarul de la piept, femeie!

s-a aplecat, mi-a privit atent pupilele,
a vazut lumina oamenilor, apoi a vrut sa ma ridice.
Venus era iubita mea;
ne-ntalneam pe ascuns dupa pod.

ai sa racesti cu parul asta ud –

tu nici nu stii daca acum e azi!

sanii-i cantau sub obrazul meu,
ii sarutam concertul pentru buze arse si pian.
cu bucati din rochia alba
imi stergea amintirile despre maine
si-mi scria versuri pe suvitele naclaite.

cand te vei trezi, sa nu mai pleci! uite!
mi-a infipt un trandafir albastru, printre cusaturi,
ca-ntr-o inima de postav.

nu puteam sa scriu cu mana dreapta despre ploi
si-am adormit impreuna cu ochii deschisi
dupa ce mi-a soptit ca-i un miracol sa iubesti
un trandafir albastru cu radacini in mine.

E R O G E N E S T E T I C A

Ioan Radu Văcărescu despre "AMPRENTA DIVINĂ" - o publicaţie de la care poţi câştiga TOT

Despre darul suprem, în limbaj matematic

Premisa de la care porneşte şi se desfăşoară această carte, pe mai bine de două sute cincizeci de pagini dense şi de citit şi recitit cu ochii măriţi, nu-i alta decât spusa lui Einstein cum că „Ştiinţa fără religie e şchioapă. Religia fără ştiinţă e oarbă”. Pentru că această carte este în acelaşi timp una de ştiinţă şi una de teologie. O încercare nu doar interesantă şi inedită la noi, dar care are un sens mult mai înalt, acela de a vorbi pe înţeles despre scânteia divină oferită oamenilor de Dumnezeu, ca dar suprem pentru eul contopit cu Duhul Sfânt. O amprentă divină de netăgăduit, pe care autorul acestei cărţi vrea s-o demonstreze nu doar cu argumente aşa-zicând clasice – argumentul cosmologic, cel teleologic, argumentul ontologic şi cel moral etc. – ci şi cu argumentul care ar putea părea nu doar inedit ci şi uimitor, acela ştiinţific, de fapt matematic. Pentru că, spun oamenii de ştiinţă, tot ce există, ca să existe ca teorie universal acceptată, trebuie să fie formalizat matematic. Adică să fie pus într-o formulă. Pentru că, nu-i aşa, chiar cea mai mare teorie a lumii noastre, cea a relativităţii, a fost formalizată de Einstein în faimoasele câteva semne care sunt: E = m c².
(...)

Altul este celebrul Grigori Perelman, cel mai mare geniu în viaţă din domeniul matematicii, omul care a rezolvat singur una dintre cele şapte Probleme ale Mileniului (conjectura lui Poincaré) şi care a primit în 2006 Medalia Fields, o distincţie considerată Premiul Nobel pentru matematică. Atunci când Institutul Clay a decis să-i acorde premiul de un milion de dolari pentru munca sa, Grigori Perelman a declarat că are tot ce-i trebuie şi că nu are nevoie de bani. Între timp, matematicianul rus, care, pe de altă parte ne spune că a renunţat la matematică pentru a nu se converti într-o “maimuţă de laborator”, lucrează la demonstraţia matematică a existenţei lui Dumnezeu, care a devenit o mare provocare pentru el. De altfel, apartamentul lui din Sankt Petersburg este încărcat de icoane şi crucifixuri, iar Grigori poartă barbă ca un adevărat călugăr ortodox şi are mereu în buzunar un şirag de mătănii. Grigori se roagă în fiecare noapte şi este convins că poate demonstra existenţa lui Dumnezeu prin intermediul ştiinţei ştiinţelor, matematica.

Plecând de la premisa arătată mai sus, la care se adaugă şi spusa lui Philolaos, cum că “Tot ce poate fi cunoscut are număr şi fără de număr nu cunoaştem nimic” şi desfăşurându-şi demonstraţia în marginea esenţei perfecţiunii, a existenţei, matematicii spirituale (inclusiv prin distincţia dintre matematica materială, adică aceea a cercetării realităţii materiale perceptibile şi matematica mentală, adică aceea abstractă, pur teoretică, cum ar fi geometriile neeuclidiene, la care se adaugă numeroase formule, grafice şi spaţialităţi ale ştiinţei supreme) şi simbolismului religios, autorul reuşeşte să ne menţină într-o stare de benefică încordare spirituală până la final, atunci când ne putem alătura şi noi, umili, lui Pascal: “Dacă Dumnezeu nu există şi eu am crezut în el, n-am pierdut nimic; dar dacă există şi n-am crezut în el, am pierdut totul.”

Ioan Radu Văcărescu

Coordonator proiect
Cristi Iordache

De secetă, pâmântul, îşi înghiţise munţii

am vrut pentru tine să plouă,
mă căţăram pe ape...
-ai grijă, strigai,
când eu curgeam înalt, pe ploi
ce se spărgeau în mii de pietre. 

şi le priveam. 

şi le priveam
cum şiroiau în părul tău.
din gene îţi cădeau nisipuri
peste sărut.
-să nu răceşti, ţi-am zis,
de-atâtea stânci. 

dar trebuia să plouă peste noi
cu munţi, ca să vedem ce mare-i cerul,
apoi s-adormi ca un copil cu aripi.
şi te priveam cum zbori. 

şi te priveam

din gura-nchisă a pământului

prea însetat,

prea însetat de aripile-mi grele de prin ploi.

Libertatea de a fi zei şi "AMPRENTA DIVINĂ"

Libertatea de a fi zei şi AMPRENTA DIVINĂ



În timp ce tastez greşit un articol, somnoros şi cu ochii întredeschişi, soţia îmi spune că dispunerea în triunghi a nu ştiu căror planete, pe dominaţia lui Venus şi cu Luna în creştere... N-o ascult! Întotdeauna mă trezesc greu. Este de preferat să vorbeşti cu mine după ce beau cel puţin o cafea. Sunt preocupat să-mi selectez ca un ceasornicar, tastele, iar ea continuă, chiar dacă ştie bine că nu mă interesează astrologia: “... asta înseamnă că vei întâlni ceva sau pe cineva care îţi va schimba cursul vieţii”.
Născut ortodox, dar nu un practicant demn de cuvântul duhovnicesc, un cercetător al ideilor religioase, fără a dezvolta un ataşament faţă de religie, îmi rămâne fărâma de credinţă pe care o cunosc foarte puţin, eu, ceva mai mult, cei din preajma mea (cu minţile şi inimile înnobilate), iar peste noi toţi, Dumnezeu!
A doua zi urma să am o întâlnire la care se punea în discuţie termeni şi condiţii privind lucrarea de faţă. Era debutul preluării proiectului „Amprenta Divină”. Într-adevăr cineva a venit de departe, mi-a aşezat pe masă un top de documente bine organizate, iar faptul că am detectat ordinea tematică, mesajul scriiturii şi o anumită energie tonifiantă, acestea laolaltă şi probabil încă ceva (necunoscut) pe atât, m-au făcut să accept. Perioada imediat următoare a fost una în care am descoperit multe afinităţi ideologice între scrierile, teoriile mele şi publicaţia la care redactam intens şi-i studiam totodată caracteristicile. În cele două luni de colaborare interactivă şi implicare proprie în semantica fiecărui capitol, se năştea în mine o adevărată provocare într-o continuă evoluţie.
Trăisem mizeria umană, învăţasem „compromisul”, ştiam multe despre „forţă şi toleranţă”, despre „punctul fix”, despre acel punct optim pe care dacă l-ai găsit, trăieşti în pace, echilibru, credinţă, lumină şi iubire. Toate acestea având ca sursă, după cum se va vedea în paginile cărţii, ADEVĂRUL!
[Adevărul Universal (pur, simplu, unic şi necondiţionat) este tema fundamentală a şcolii în care ne pregătim pentru „viaţa veacului ce va să vie”, sau altfel spus în etapa actuală. Baza lui este Existenţa şi reprezintă elementul comun universal, liantul dintre lumea materială şi cea imaterială, sau cheia „tuturor văzutelor şi nevăzutelor”.]
Nu-mi erau străine boala fizică şi mentală, experimentasem „transformarea” şi mă aflam pe val. Unul dintre „infinitele” valuri ale „continuităţii” şi, de ce nu, ale „schimbării”, prin atingerea ţărmului, nu prin înverşunarea împotriva cornişelor, care n-ar fi făcut decât să mă piardă într-un adânc tulbure sau chiar să-mi devină incompatibil cu existenţa în corpul fizic, ci prin abandonarea mea voinţei lui, lăsându-mă purtat de energiile valului, căruia dacă nu-i transmiteam „opoziţia” mea, erau unele pozitive, benefice, după cum este semnalat în capitolul 16. 4. Echilibrul: „Schimbarea poate fi posibilă fără dezechilibrare, dar numai in cazul transformării armonioase, continue, cu trasee arcuite, fără folosirea liniilor frânte.”, pentru ca în subcapitolul 17. b. Sfera Existenţei, Ida Maria Tacino, după un travaliu argumentativ limpede şi fără loc de contradicţie, să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim, dar nu conştientizăm plenar:
[ Această transformare de atitudine relevată, este ca urmare a faptului că Raţiunea este doar una dintre cele trei componente ale Conştiinţei Umane Superioare şi are, de fapt, rolul de liant între celelalte două, reprezentate de Inimă şi Suflet. Inima reprezintă ceea ce am dori (impulsul), Sufletul, ce ar fi bine (moralitatea), iar Raţiunea, ce s-ar impune (logica). În prezenţa Adevărului, Raţiunea, beneficiind de potenţarea obiectivităţii, se transformă în catalizatorul rezonanţei Inimii cu Sufletul.]
Aşadar „neîntâmplarea” m-a pus faţă în faţă cu Adevărul. Aveam să descopăr în aceste pagini că percepţia „valorilor mele de uzură”- după cum le numeam într-un interviu - se puteau transfigura prin „Credinţă”, în valori absolute, universale. Şi tocmai încercările la care am fost supus în aceste două luni, dezvoltând stări de aversiune faţă de proiectul în care mă implicasem, tocmai acestea mi-au adus în atenţie cuvintele soţiei din dimineaţa în care tastam ursuz ... “trei planete aflate în triunghi”... aveam să descopăr, oare, în ce fel îmi va schimba viaţa, sau era doar o coincidenţă fără materializare? Nu sunt adeptul coincidenţelor şi nici Ida Maria Tacino, care începe capitolul 20. Coincidenţe tulburătoare, cu un citat monumental din Albert Einstein, întărindu-mi credinţa într-o aşezare divină a tuturor lucrurilor: “Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.”
Dumnezeu lucra, la fel şi eu, lucram lumesc, descoperind cu surprindere Triunghiul Pitagoreic, cel care stă atât la baza piramidelor, cât şi la baza celor trei cruci desfăşurate din Cuburile Pitagoreice. “Tulburătoare este, însă, asemănarea acestei desfăşurări cu imaginea patrafirului din icoanele multor sfinţi, având cele trei cruci dispuse pe umeri şi pe piept în aceeaşi aşezare.”, după cum veţi afla în subcapitolul 20. c. Desfacerea.
S-au emis de-a lungul istoriei, concepte creaţioniste, având ca punct de plecare matematica, în care se află însuşi Dumnezeu, după cum afirmă Rene Descartes în “Principiile filosofiei”.
[Avem chiar şi o certitudine mai mult decât morală ... şi ea este întemeiată pe un principiu de metafizică foarte sigur, care este acela că Dumnezeu, fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că El este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi, că ea ne arată în mod evident că un lucru este adevărat. Astfel, această certitudine se extinde la tot ce este demonstrat în matematică; căci noi vedem în mod clar că este imposibil ca 2 şi 3 împreună să facă mai mult sau mai puţin decât 5, sau ca un triunghi să nu aibă decăt trei laturi etc.]
Cuvintele care-mi vin acum în minte sunt: ”vei întâlni ceva sau pe cineva care-ţi va schimba viaţa”. În ce fel mi-a schimbat viaţa, această experienţă? Este cât se poate de simplu: pornind mai degrabă ca un nietszscheian, iată-mă în pragul înţelegerii şi acceptării „Sfintei Scripturi” datorită lucrării Idei Maria Tacino, care întregeşte puzzle-ul istoric al frământărilor teologice şi filozofice. Iată-mă, aşadar, descoperind ADEVĂRUL exprimat matematic şi prin cuvânt, deopotrivă, de însăşi „AMPRENTA DIVINĂ”, depăşind bariera unei cărţi de valoare şi transformându-se pentru mine într-un „A FI”, căci după cum spunea Einstein, „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.
De aici mi se vor deschide noi orizonturi, voi scoate la lumină ceea ce DUMNEZEU a lăsat în fiecare dintre noi şi voi merge să privesc de undeva dintr-o dimensiune superioară, unde mai mult ca sigur, „neîntâmplarea” va face să întâlnesc „ceva sau pe cineva care-mi va schimba viaţa” şi, de ce nu, chiar pe Ida Maria Tacino, cu o ”amprentă” în miezul spaţiului EXISTENŢIAL, despre care ne-a avertizat pe mine şi pe dumneavoastră, distinşi citititori, în capitolul 24. Darul Divin:
[Din fericire nu suntem „noi”, ci suntem EL!
Şi din păcate ne dorim să fim semizei, fără a realiza că
Avem libertatea şi puterea de a fi ZEI ...]

Coordonator proiect,
Cristi Iordache

plouă-mă

Nu se mai adăpostesc oamenii de furtuni
şi nici de soare nu se mai aşează la umbra copacilor
adânc înrădăcinaţi în mine.

Se plimbă căutând ghinde,
tăcuţi
precum adierea
care-a smuls ultimul pom cu rădăcinile putrede,
se plimbă printre vreascuri
uitate pe carnea mea,
dar ea,
ea nu mai vrea să hrănească nicio sămânţă de stejar
pentru oamenii care
oricum îi doboară
imediat după furtună.

Pe carnea mea va creşte doar iarbă
şi se vor odihni cei fără teamă de ploi,
cu ghindele-ncolţite în ei.

anti-eu

Cine ştie dacă nu cumva
şobolanul acela
de la fereastră,
nu ar fi vrut nicicum
să-mi stingă ziua,
să-mi întoarcă din drum răsăritul,
ci poate aşa cum anti-eu mă întreb deseori
de ce nu am o gaură-n pământ
departe de oameni, şobolanul acela
poate-ar fi trecut
prin sticlă doar ca să se trezească
în mizeria mea
şi să privescă
răsăritul chiar dacă uneori,
anti-eu, curios, aş fi apărut
în zori
la fereastră!

Estetica dezintegrării 3

Liniştea vine din faptul că oricât de mizerabil aş fi, niciodată nu mă uit urât la mine.

Mă privesc în ceilalţi şi când îi văd atât de frumoşi ştiu că sunt ca ei.

Apoi mai sunt preocupat cu libertatea mea; când mintea uneori îmi spune să merg drept, îmi dau seama că sunt nişte comenzi robotice şi nu le ascult nici în ruptul capului!

Azi hoinăream într-un oraş plin, în care nu vedeam decât noaptea şi libertatea.

Traversam străzile înguste de câte două-trei ori prin acelaşi loc.

Traversam alte străzi de câte patru-cinci ori prin acelaşi loc.

Făceam disecţia libertăţii mele "de uzură" şi îmi dădeam seama că nu este lung drumul până la libertatea absolută. După ani de contradicţii tind să cred că o voi atinge în momentul în care mă voi pierde din colivia dimensiunii cotidiene.

Liniştea mea vine din faptul că pot iubi orice fără să vreau nimic. Nici măcar pe mine! Mai ales pe mine!

Liniştea mea vine din faptul că-mi place al dracu' de tare să fiu un "gunoi". Probabil sunt o mizerie fermecătoare, întrucât oglinda mea este lumea de lângă - o lume şarmantă, atrăgătoare.

Pentru privirea aia pe sub ochi, în care văd toate mărunţişurile ridicate la rang de sublim, aşa cum văd plenarul, ignorat şi latent, călcat de tălpile ocupate cu trecerea timpului - pentru privirea aia de undeva de sus, îmi permit să traversez aceeaşi stradă de şase-şapte ori printre oameni şi maşini.

Nu cunosc răul pentru că nimic din ceea ce fac nu ştiu dacă este bine.

Doar fac!

Nu iubesc mult sau puţin, nu cer, nu vreau! Iubesc şi atât! Iubesc din iubirea mea, murdară sau nu, fără să aştept, pentru că nimeni şi nimic din măsura cosmică, oricare ar fi ea, nu-mi dă dreptul să intru în iubirea celorlalţi.

Nu am aşteptări, dar mă-ncălzesc sosirile.

E linişte.

Sunt al dracu' de liber.

Sunt un liber al dracu'.

Cineva îmi spunea "înger şi demon". M-am privit în el şi eram demon.

O dumnezee s-a îndrăgostit de mine. Când mă priveam în ea, peste ape şi munţi, eram înger.

I-am dăruit iubirea şi am plecat în dulcea mea pribegie.

Liniştea şi libertatea-mi vin din faptul că sunt preocupat doar să trăiesc.

Nu mă voi întreba niciodată cum, pentru că singurii care ştiţi sunteţi voi, oamenii. Voi cei care existaţi şi îmi priviţi ciudat mersul. Voi care vreţi să-mi scoateţi cuiele din talpă chiar dacă n-am niciunul.
Voi ştiţi cu certitudine cum trăiesc.

Eu doar traversez lumea pe unde vreau.


fragment din "TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE"

mă scutur de tălpile noastre - erotica

nu eşti cu tine

nisipul se desparte a sâni

arzi oglinda înaltă te luceşte pe umeri în jos

braţul tău se albastru se galben de tâmplă

mi-ai lăsat nisip între coapse pentru valul ce vin

umbra mea cade în stropi fierbinţi

se scurge pe note-n adâncul carmin

cli…

oh

clipitul ochilor tăi inundă a joacă delfinii

prelinsă la matcă lumina-mi te-atinge

şi nu e loc pentru'n soare pătrat

sferele tale se zbat mai rotunde-n formule

pândeşte vulcanul să spargă tăcerea şi umbra-mi te roşu

se galben de-mi tremuri senin de albastru

simţi gustul pe buze şi briza eşarfă din iz de copil

cli…

oh

clipocitul acela bate valu-n talazuri

ne pierdem contururi de doi este unul

în urmă de ziuă rămâne doar urma de gheare înfipte

în groapă nisipul oglindă de stele

pui veşmântul pe sfere la pieptu-mi ţi-e tâmpla

mă scutur de alge de tălpile noastre

scăpată din lanţuri

tigroaica

Cristi Iordache

din volumul EROGENESTETICA