Liniştea vine din faptul că oricât de mizerabil aş fi, niciodată nu mă uit urât la mine.
Mă privesc în ceilalţi şi când îi văd atât de frumoşi ştiu că sunt ca ei.
Apoi mai sunt preocupat cu libertatea mea; când mintea uneori îmi spune să merg drept, îmi dau seama că sunt nişte comenzi robotice şi nu le ascult nici în ruptul capului!
Azi hoinăream într-un oraş plin, în care nu vedeam decât noaptea şi libertatea.
Traversam străzile înguste de câte două-trei ori prin acelaşi loc.
Traversam alte străzi de câte patru-cinci ori prin acelaşi loc.
Făceam disecţia libertăţii mele "de uzură" şi îmi dădeam seama că nu este lung drumul până la libertatea absolută. După ani de contradicţii tind să cred că o voi atinge în momentul în care mă voi pierde din colivia dimensiunii cotidiene.
Liniştea mea vine din faptul că pot iubi orice fără să vreau nimic. Nici măcar pe mine! Mai ales pe mine!
Liniştea mea vine din faptul că-mi place al dracu' de tare să fiu un "gunoi". Probabil sunt o mizerie fermecătoare, întrucât oglinda mea este lumea de lângă - o lume şarmantă, atrăgătoare.
Pentru privirea aia pe sub ochi, în care văd toate mărunţişurile ridicate la rang de sublim, aşa cum văd plenarul, ignorat şi latent, călcat de tălpile ocupate cu trecerea timpului - pentru privirea aia de undeva de sus, îmi permit să traversez aceeaşi stradă de şase-şapte ori printre oameni şi maşini.
Nu cunosc răul pentru că nimic din ceea ce fac nu ştiu dacă este bine.
Doar fac!
Nu iubesc mult sau puţin, nu cer, nu vreau! Iubesc şi atât! Iubesc din iubirea mea, murdară sau nu, fără să aştept, pentru că nimeni şi nimic din măsura cosmică, oricare ar fi ea, nu-mi dă dreptul să intru în iubirea celorlalţi.
Nu am aşteptări, dar mă-ncălzesc sosirile.
E linişte.
Sunt al dracu' de liber.
Sunt un liber al dracu'.
Cineva îmi spunea "înger şi demon". M-am privit în el şi eram demon.
O dumnezee s-a îndrăgostit de mine. Când mă priveam în ea, peste ape şi munţi, eram înger.
I-am dăruit iubirea şi am plecat în dulcea mea pribegie.
Liniştea şi libertatea-mi vin din faptul că sunt preocupat doar să trăiesc.
Nu mă voi întreba niciodată cum, pentru că singurii care ştiţi sunteţi voi, oamenii. Voi cei care existaţi şi îmi priviţi ciudat mersul. Voi care vreţi să-mi scoateţi cuiele din talpă chiar dacă n-am niciunul.
Voi ştiţi cu certitudine cum trăiesc.
Eu doar traversez lumea pe unde vreau.
fragment din "TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu