plouă-mă

Nu se mai adăpostesc oamenii de furtuni
şi nici de soare nu se mai aşează la umbra copacilor
adânc înrădăcinaţi în mine.

Se plimbă căutând ghinde,
tăcuţi
precum adierea
care-a smuls ultimul pom cu rădăcinile putrede,
se plimbă printre vreascuri
uitate pe carnea mea,
dar ea,
ea nu mai vrea să hrănească nicio sămânţă de stejar
pentru oamenii care
oricum îi doboară
imediat după furtună.

Pe carnea mea va creşte doar iarbă
şi se vor odihni cei fără teamă de ploi,
cu ghindele-ncolţite în ei.