vremea când te separi de tine şi te trimiţi printre oameni

Nevoia de a fugi de înţeles
(ultimul bilet al negânditorului)

 

nu ştiu de ce am scris.
nu vreau să aflu pentru că asta ar insemna să mă opresc.
vine o vreme când nu poti plânge în hohote deşi ai râs cu gura până la urechi. 

experimentez fără uimire dezechilibrul care de data asta nu revine ca resortul legilor fizicii, in punctul iniţial.
fuga mi-e necesară.
nu fug de voi, ci de partea mea pe care nu o recunosc in voi.
deci fug de mine.
undeva unde sa nu mă întreb nimic.
nimic despre fiinta mea lăsată în cei de lângă.
ei să nu mă vadă, eu să nu-i cercetez.
noi să existăm împreună şi fiecare să trăiască separat.
să stau ori să merg, dar numai fugind.
să nu vă rămână imaginea mea, dar să fiu acolo de câte ori mă cereţi.
să nu fiu acolo de câte ori am nevoie de mine.
mă voi goli de euri şi le voi da drumul în aval.
niciodată nu am curs printre pietre.
să mă arunce, să mă lovească, nu pentru că vor ci pentru că mă izbesc precum un masochist de ele.
nu eu.
plinul din mine.
eu voi fi fugit deja departe.
undeva unde nu stiu nimic.
pentru că nu mă am.
nu am fost şi nu sunt ceva pentru mine, dar exceptând legile fizicii, prea-plinul meu va fi mereu cu voi.
în cascade, sau ape line.
in ploi.
 

vine o vreme când nu râzi cu gura până la urechi, deşi ai plâns în hohote.
vine o vreme când nu mai ştii ce-ai spus fiindcă nu te mai ai.
vine o vreme când eşti dar nu te vezi.
şi vremea când te separi de tine.
şi te trimiţi printre oameni.
tu nu pleci.
adică eu.
eu fug.
fără să mă mişc, fără să clipesc, fără să ştiu.
fug şi scriu şi mă las în mâinile voastre.
din prea-plin alegeţi doar ce vă e de folos.
fiţi pescari de ape şi ploi.
când nu mă am, eu curg sau cad.
cel gol vă sărută şi scrie.
încă mai scrie.
scrie şi pleacă.
undeva unde nimeni nu vorbeşte despre plâns.
deci nu in cer, căci de-acolo pot cădea torenţial.
aşa arată ploaia în hohote.
disecţia prin mine cu fierăstraie.
un fel de cobai al zilelor multe şi curioase.
cum este sângele când e cald?
scriu cu el până se usucă.
când se usucă este ca pământul secetos.
literele se strâng.
cuvintele devin din ce în ce mai mici.
povestea despre durere doare atât de puţin încât nimeni nu simte nimic.
sângele se strânge.
se răceşte.cuvantul dispare.
prea-plinul rămâne cu voi.
eu scriu despre ce nu mai ştiu.
scriu şi sunt plecat departe.
scriu departe.
cineva mă va întoarce cu siguranţă în mine.
înainte de a nu vă mai da veşti.
 

vine o vreme când nu se va mai şti despre nimic.
nicăieri.
nimeni.
doar ploi.
ridicaţi mâinile precum copiii.
cineva vrea să alunece printre degetele voastre.
atunci când nu scrie.
deschideţi inimile.
cineva vrea să scrie prin sufletele voastre.
atunci când nu plouă.

CRISTI IORDACHE

"EU NU AM FOST ŞI NU VOI FI DECÂT CÂND SUNT, DAR NU MAI SUNT, DECI NU AM FOST ŞI NU VOI FI"