montecristo: Eul

duminică, 3 iunie 2012

Mintea inimii alearga

Mintea inimii alearga

Orice miscare as face, mereu ajung in acelasi loc, pentru ca totul este circular. De cate ori plec, arunc pe drum ceea ce nu-mi este de folos iar bagajul meu devine mai usor.
Cand am o migrena ocolesc masa, o data sau de doua ori.
Cand sunt mahnit fac o tura de lac in parcul orasului.
Cand am nevoie de mine fac un rond de noapte si ma regasesc un eu suficient de bun.
Am testat si de cate ori am pornit drept in dreapta, intotdeauna am ajuns in partea mea stanga. Locul ramane acelasi, insa punctul se schimba!!!

Noi avem puterea de a transforma si a ne transforma prin simpla miscare de rotatie. O masa. o noapte un lac, un munte, o zi, un an, pamantul intreg sau poate doar o ora, poate doar un minut, este suficient sa aruncam din bagaj ceea ce nu ne este de folos noua si celorlalti. Ne vom intoarce in punctul de langa punct, mult mai usori, mai puri, cu starile, sentimentele si calitatile primare, cele ale Facerii noastre.

Alerg. Eu cand alerg ma-ntorc tot eu, dar altul.
In acelasi loc, insa in alt punct. Balansul intre adanc si inalt este mereu intoarcerea in zona de echilibru, in punctul optim.
"Optim" are grad de comparatie? Da. "Optimul" de azi este mai bun decat cel anterior si ma pot opri aici! Nu am sa spun niciodata: cel de maine va fi superior fiindca l-as nega pe cel prezent, mi-as nega propriile actiuni, mi-as tulbura eul. L-as misca din zona de echilibru.

Sa facem miscare, sa alergam de cate ori avem nevoie. Fara sa ne impunem. Pur si simplu sa fugim brusc spre dreapta, un minut, o zi, o masa, un munte si sa ne intoarcem in acelasi loc, dar altii, pentru ca punctul optim este mai pur cu fiecare scuturare de praf.
Totul este circular, pamantul este rotund, insa fiecare rotire arunca balastul ca o centrifuga.

De cate ori plec in dreapta, ma intorc in stanga mea! Tot eu, dar, in mod logic, altfel! In acelasi loc, dar in alt punct.

@ Cristi Iordache.

vineri, 5 august 2011

am vorbit cu mine între patru ochi

am vorbit cu mine între patru ochi

azi am preferat să privesc oamenii în loc să-i ascult

am incercat să le urmăresc gesturile în loc să le vorbesc

azi am vrut să nu mă vadă nimeni

să tac despre tot
aşa cum se strigă impecabil despre nimic

am preferat să-mi întâlnesc eul între patru ochi

să ne-nţelegem din priviri sau nu

mă citesc uşor pe mimica feţei când mint

ori când îmi este frică de noi

între patru ochi

voi pleca la culcare fără să-mi urez noapte bună

şi-am să visez în detaliu întâlnirea cu mine

până mă va trezi vocea unui puşti

dintre cei pe care i-am văzut azi

şi am tăcut lângă ochii lor care cerşeau răspunsuri

aşa cum tăceam când m-am întâlnit prima dată copil

aşa cum tăceam mai mereu copil

nu mi-amintesc să fi vorbit cu păpuşa din lingură de lemn

sau măcar singur

ştiu doar că umbrele scobiturii erau negre

şi-ar fi vrut să mă-ntrebe despre lumină
până când am pierdut-o cu ochii deschişi

atunci am tăcut ireproşabil pentru liniştea lumii cu pleoape lăsate

deşi vocea mea voia să trezească pe cineva

1973

Tehnici de (ne)rezistenţă

Tehnici de (ne)rezistenţă sau ... Lumea, ca o carte bună

"...Ingenuu pe alocuri dar şi gata să-şi dea foc cămăşii de sacrificiu, până la a se prinde într-o egalitate creativă cu Dumnezeu Însuşi, versurile atrag, se cer a fi citite, chiar dacă tu, cititorule, simţi că te aşteaptă capcana pe care, păcătoşi cei mai multi dintre noi, o numim blasfemie. Ţipătul mut al poemului te incită, îţi pune sare pe rana personală şi te recunoşti în sintagmă. El, creatorul pe nume Cristi Iordache iese din regula jocului, se vrea şi este autentic.,,Închină-te Domnului Dumnezeului tău/ dar/ bărbate/ bărbate/ nu uita mai apoi/ să cinsteşti cu lacrimi şi buze / pe suflet şi pântec / femeia ,,
...
Legal în faţa legilor oamenilor şi a celor de Sus.
Vulgar, poate şocând doar prin extrapolarea dragostei sale dincolo de ceea ce trupul unui om scapă din ,,poveste,, autorul se autoprovoacă, se îndurerează şi rabdă cu bucurie păcatul aşa cum numai la Emil Cioran am mai întâlnit fenomenul.

...
Cu acuitate sunt aduse în prim plan, sintagme care cântă Femeia, el o face cu gingăşie dar şi cu fermitate , ca un meşter olar care învârte între palmele sale puternice trupul unei amfore în devenire: ,,în tăcere mângâi pielea/ iubitei cu flori / îi simt zborul şi aripile care mă strâng/ mă odihnesc pe pântecul ei zvâcneşte /i-ating coapsele /cu obrazul neras şi buzele(…),,
...
Un poet care nu are vreme de fleacuri, de artificii pentru a schiţa poezia. El scrie din nesecarea izvorului care îl ţine pe verticala Existenţei fără să îi pese prea mult de critica literară (subiectivă). ,,Am îngenuncheat în faţa icoanei/(poza în care mă ţineai la piept cu stânga)/era ziua noastră şi am plecat să petrec./,, Rebel şi încrezător în destin, poetul îşi are clipele sale de taină, momente în
care vine dinaintea Tainei (icoanei)-, un loc unde întrebările nu sunt dublate de umbra minciunii. Lanţul generaţiilor este fragil şi puternic în paginile care urmează, deşi impregnat fiind de cotidianul care nu poate fi scuturat de pe hainele de stradă, îl urmăreşte până la punctul în care cuvintele din Scripturi sunt aşezate lângă altele, de sorginte plebee, -vorbe care nu crezi că şi-ar avea rostul în poezie.
Contrastul creează substanţa.

Am întâlnit pe parcursul lecturii şi o grafie spontană, poeme, sintagme chiar pagini întregi pe care am revenit cu privirea, cu mintea. Le-am recitit pentru că îmi creau o stare de inedit, de punct de pornire a lucrurilor. Cred că tocmai acest joc serios, în care scriitorul şi cititorul stau faţă în faţă, dă farmecul, nota de rezistenţă în timp a creaţiei actuale semnată de Cristi Iordache.
Una peste alta, avem, cred eu, un eşantion de talent nativ care reuşeşte să ,,fabrice,, din detalii comune şi un liant al dialogului cu sine însuşi al autorului,- poeme ce vor transcede Timpul.

MELANIA CUC

montecristo

TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE