O carte citita - un suflet mai puternic

Ediţia din acest an a Salonului Editorial de la Târgovişte a găzduit nume de referinţă din spaţiul publicistic naţional.

De departe, volumul învăluit în mister, “Amprenta Divină”, a constituit atracţia manifestării de la Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu.

“Am fost impresionată de tema lucrării si am cumparat cartea”, îmi declara reprezentanta editurii RAO.

“Maine la amiază (n.a. azi 7 decembrie) merg special să o cumpăr. Mi-a stârnit o curiozitate puternică!”, mărturisea zâmbind complice, un tânăr scriitor.

Da! Maria Tacino a reuşit să cuprindă în paginile volumului un mesaj adresat tuturor categoriilor de cititori, o simbioză naturală între filozofie, religie, spiritualitate şi dezvoltare personală, toate bazate pe argumente matematice, iar nu pe opinii şi presupuneri.

“Iluminarea se manifestă prin eliberarea de tot ce este fals şi înlăturarea impurităţilor ce împiedică accesul Luminii. Reprezintă acceptarea faptului că realitatea nu este neapărat imaginea noastră, ci ceea ce este. Premisa iluminării este acordarea la frecvenţa Adevărului, prin eliberarea EU-lui din cuşca construită cu propriile măşti sau cele preluate, este înţelegerea modului subtil de acţiune a Luminii: ea nu se impune ochilor închişi şi nu te caută în “peşteră”, ea doar există şi se oferă împreună cu libera opţiune personală de a o primi sau refuza. (…)Iluminarea reprezintă rezonanţa cu existenţa şi oferă bucurie vieţii, echilibru credinţei, înţelepciune cunoaşterii, fericire iubirii, intuitia conştiinţei, har creativităţii şi armonie sufletului.Ea relevă faptul că raţiunea poate fi un instrument foarte fin de ascultare a universului interior şi exterior, când este conectată la Adevăr.” (fragment din cap. Iluminarea – Amprenta Divină, Maria Tacino)

La primele ore ale dimineţii echipa ştirilor TTV lua deja pulsul evenimentului, unde printre zeci de edituri şi mii de titluri, în centrul mesei editurii “Singur”, străjuia demnă şi verticală, “Amprenta Divină”.

Mă bucur că am ales editura Singur şi ţin să-i mulţumesc scriitorului şi omului de cultură Ştefan Doru Dăncuş, directorul acesteia, pentru efortul depus în publicarea şi promovarea cărţii.

O carte care nu trebuie neapărat cumpărată. Este suficient să vă fie povestită de către prieteni sau rude. Nu este o creaţie-obiect, ci o învăţătură coborâtă precum Lumina. O Lumină pe care autoarea Maria Tacino a simţit că n-o poate păstra, ci trebuie să o trimită oamenilor.

Ieri, un bărbat trecut de prima tinereţe, cu un teanc de documente în braţe, după un tur atent pe la standuri, o întreabă pe A.M.: “Domnule, am auzit de o carte… “urma divină” sau “semnul divin”, ceva asemănător?”. A.M. – “Aceasta? Amprenta Divină?”. “Da, Daaa!”. Nu i-a mai dat drumul.

Fiecare exemplar în minus nu este unul vândut. Nu Nici pe departe! Este un suflet salvat! Este ajutorul revărsat asupra celor care au cu adevărat nevoie el. De-aceea spun: nu vă obosiţi căutând “Amprenta Divină”! O veţi găsi oricum, într-un fel sau altul, căci Adevărul este Unul.

Coordonator proiect,

Cristi Iordache

Despre o carte impresionanta care va linisti inimi si va schimba destine

AMPRENTA DIVINA - MARIA TACINO




O carte impresionanta care vine cu solutii la haosul actual, individual si colectiv, care poate aduce liniste inimilor si poate transforma pozitiv viitorul celor greu incercati.

Descoperiri tulburatoare intr-un volum care nu doreste aprecieri de specialitate, ci doar sa lumineze ochii si sufletele cititorilor.

Am fost marcat de marturisirea unei persoane care spunea: "daca as avea posibilitatea financiara, as oferi aceasta carte si, pe deasupra, contravaloarea ei in bani, numai sa ajunga in casele oamenilor".

Un mesaj care nu se citeste si nu se striga: SE TRAIESTE!


Libertatea de a fi zei
(Cuvant de apropiere - AMPRENTA DIVINĂ)

În timp ce tastez greşit un articol, somnoros şi cu ochii întredeschişi, soţia îmi spune că dispunerea în triunghi a nu ştiu căror planete, pe dominaţia lui Venus şi cu Luna în creştere... N-o ascult!
Întotdeauna mă trezesc greu. Este de preferat să vorbeşti cu mine după ce beau cel puţin o cafea. Sunt preocupat să-mi selectez ca un ceasornicar, tastele, iar ea continuă, chiar dacă ştie bine că nu mă interesează astrologia: “... asta înseamnă că vei întâlni ceva sau pe cineva care îţi va schimba cursul vieţii”.
Născut ortodox, dar nu un practicant demn de cuvântul duhovnicesc, un cercetător al ideilor religioase, fără a dezvolta un ataşament faţă de religie, îmi rămâne fărâma de credinţă pe care o cunosc foarte puţin, eu, ceva mai mult, cei din preajma mea (cu minţile şi inimile înnobilate), iar peste noi toţi, Dumnezeu!
A doua zi urma să am o întâlnire la care se punea în discuţie termeni şi condiţii privind lucrarea de faţă. Era debutul preluării proiectului „Amprenta Divină”. Într-adevăr cineva a venit de departe, mi-a aşezat pe masă un top de documente bine organizate, iar faptul că am detectat ordinea tematică, mesajul scriiturii şi o anumită energie tonifiantă, acestea laolaltă şi probabil încă ceva (necunoscut) pe atât, m-au făcut să accept. Perioada imediat următoare a fost una în care am descoperit multe afinităţi ideologice între scrierile, teoriile mele şi publicaţia la care redactam intens şi-i studiam totodată caracteristicile. În cele două luni de colaborare interactivă şi implicare proprie în semantica fiecărui capitol, se năştea în mine o adevărată provocare într-o continuă evoluţie.
Trăisem mizeria umană, învăţasem „compromisul”, ştiam multe despre „forţă şi toleranţă”, despre „punctul fix”, despre acel punct optim pe care dacă l-ai găsit, trăieşti în pace, echilibru, credinţă, lumină şi iubire. Toate acestea având ca sursă, după cum se va vedea în paginile cărţii, ADEVĂRUL!
[Adevărul Universal (pur, simplu, unic şi necondiţionat) este tema fundamentală a şcolii în care ne pregătim pentru „viaţa veacului ce va să vie”, sau altfel spus în etapa actuală. Baza lui este Existenţa şi reprezintă elementul comun universal, liantul dintre lumea materială şi cea imaterială, sau cheia „tuturor văzutelor şi nevăzutelor”.]
Nu-mi erau străine boala fizică şi mentală, experimentasem „transformarea” şi mă aflam pe val. Unul dintre „infinitele” valuri ale „continuităţii” şi, de ce nu, ale „schimbării”, prin atingerea ţărmului, nu prin înverşunarea împotriva cornişelor, care n-ar fi făcut decât să mă piardă într-un adânc tulbure sau chiar să-mi devină incompatibil cu existenţa în corpul fizic, ci prin abandonarea mea voinţei lui, lăsându-mă purtat de energiile valului, căruia dacă nu-i transmiteam „opoziţia” mea, erau unele pozitive, benefice, după cum este semnalat în capitolul 16. 4. Echilibrul: „Schimbarea poate fi posibilă fără dezechilibrare, dar numai in cazul transformării armonioase, continue, cu trasee arcuite, fără folosirea liniilor frânte.”, pentru ca în subcapitolul 17. b. Sfera Existenţei, Maria Tacino, după un travaliu argumentativ limpede şi fără loc de contradicţie, să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim, dar nu conştientizăm plenar:
[ Această transformare de atitudine relevată, este ca urmare a faptului că Raţiunea este doar una dintre cele trei componente ale Conştiinţei Umane Superioare şi are, de fapt, rolul de liant între celelalte două, reprezentate de Inimă şi Suflet. Inima reprezintă ceea ce am dori (impulsul), Sufletul, ce ar fi bine (moralitatea), iar Raţiunea, ce s-ar impune (logica). În prezenţa Adevărului, Raţiunea, beneficiind de potenţarea obiectivităţii, se transformă în catalizatorul rezonanţei Inimii cu Sufletul.]
Aşadar „neîntâmplarea” m-a pus faţă în faţă cu Adevărul. Aveam să descopăr în aceste pagini că percepţia „valorilor mele de uzură”- după cum le numeam într-un interviu - se puteau transfigura prin „Credinţă”, în valori absolute, universale. Şi tocmai încercările la care am fost supus în aceste două luni, dezvoltând stări de aversiune faţă de proiectul în care mă implicasem, tocmai acestea mi-au adus în atenţie cuvintele soţiei din dimineaţa în care tastam ursuz ... “trei planete aflate în triunghi”... aveam să descopăr, oare, în ce fel îmi va schimba viaţa, sau era doar o coincidenţă fără materializare? Nu sunt adeptul coincidenţelor şi nici Maria Tacino, care începe capitolul 20. Coincidenţe tulburătoare, cu un citat monumental din Albert Einstein, întărindu-mi credinţa într-o aşezare divină a tuturor lucrurilor: “Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.”
Dumnezeu lucra, la fel şi eu, lucram lumesc, descoperind cu surprindere Triunghiul Pitagoreic, cel care stă atât la baza piramidelor, cât şi la baza celor trei cruci desfăşurate din Cuburile Pitagoreice. “Tulburătoare este, însă, asemănarea acestei desfăşurări cu imaginea patrafirului din icoanele multor sfinţi, având cele trei cruci dispuse pe umeri şi pe piept în aceeaşi aşezare.”, după cum veţi afla în subcapitolul 20. c. Desfacerea.
S-au emis de-a lungul istoriei, concepte creaţioniste, având ca punct de plecare matematica, în care se află însuşi Dumnezeu, după cum afirmă Rene Descartes în “Principiile filosofiei”.
[Avem chiar şi o certitudine mai mult decât morală ... şi ea este întemeiată pe un principiu de metafizică foarte sigur, care este acela că Dumnezeu, fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că El este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi, că ea ne arată în mod evident că un lucru este adevărat. Astfel, această certitudine se extinde la tot ce este demonstrat în matematică; căci noi vedem în mod clar că este imposibil ca 2 şi 3 împreună să facă mai mult sau mai puţin decât 5, sau ca un triunghi să nu aibă decăt trei laturi etc.]
Cuvintele care-mi vin acum în minte sunt: ”vei întâlni ceva sau pe cineva care-ţi va schimba viaţa”. În ce fel mi-a schimbat viaţa, această experienţă? Este cât se poate de simplu: pornind mai degrabă ca un nietszscheian, iată-mă în pragul înţelegerii şi acceptării „Sfintei Scripturi” datorită lucrării Mariei Tacino, care întregeşte puzzle-ul istoric al frământărilor teologice şi filozofice. Iată-mă, aşadar, descoperind ADEVĂRUL exprimat matematic şi prin cuvânt, deopotrivă, de însăşi „AMPRENTA DIVINĂ”, depăşind bariera unei cărţi de valoare şi transformându-se pentru mine într-un „A FI”, căci după cum spunea Einstein, „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.
De aici mi se vor deschide noi orizonturi, voi scoate la lumină ceea ce DUMNEZEU a lăsat în fiecare dintre noi şi voi merge să privesc de undeva dintr-o dimensiune superioară, unde mai mult ca sigur, „neîntâmplarea” va face să întâlnesc „ceva sau pe cineva care-mi va schimba viaţa” şi, de ce nu, chiar pe Maria Tacino, cu o ”amprentă” în miezul spaţiului EXISTENŢIAL, despre care ne-a avertizat pe mine şi pe dumneavoastră, distinşi citititori, în capitolul 24. Darul Divin:
[Din fericire nu suntem „noi”, ci suntem EL!
Şi din păcate ne dorim să fim semizei, fără a realiza că
Avem libertatea şi puterea de a fi ZEI ...]

Coordonator proiect,
Cristi Iordache

www.amprentadivina.ro

Volum aparut sub sigla editurilor Singur - Director Stefan Doru Dancus si Grinta - Director Gabriel Cojocaru

Ioan Radu Văcărescu despre "AMPRENTA DIVINĂ" - o publicaţie de la care poţi câştiga TOT

Despre darul suprem, în limbaj matematic

Premisa de la care porneşte şi se desfăşoară această carte, pe mai bine de două sute cincizeci de pagini dense şi de citit şi recitit cu ochii măriţi, nu-i alta decât spusa lui Einstein cum că „Ştiinţa fără religie e şchioapă. Religia fără ştiinţă e oarbă”. Pentru că această carte este în acelaşi timp una de ştiinţă şi una de teologie. O încercare nu doar interesantă şi inedită la noi, dar care are un sens mult mai înalt, acela de a vorbi pe înţeles despre scânteia divină oferită oamenilor de Dumnezeu, ca dar suprem pentru eul contopit cu Duhul Sfânt. O amprentă divină de netăgăduit, pe care autorul acestei cărţi vrea s-o demonstreze nu doar cu argumente aşa-zicând clasice – argumentul cosmologic, cel teleologic, argumentul ontologic şi cel moral etc. – ci şi cu argumentul care ar putea părea nu doar inedit ci şi uimitor, acela ştiinţific, de fapt matematic. Pentru că, spun oamenii de ştiinţă, tot ce există, ca să existe ca teorie universal acceptată, trebuie să fie formalizat matematic. Adică să fie pus într-o formulă. Pentru că, nu-i aşa, chiar cea mai mare teorie a lumii noastre, cea a relativităţii, a fost formalizată de Einstein în faimoasele câteva semne care sunt: E = m c².
(...)

Altul este celebrul Grigori Perelman, cel mai mare geniu în viaţă din domeniul matematicii, omul care a rezolvat singur una dintre cele şapte Probleme ale Mileniului (conjectura lui Poincaré) şi care a primit în 2006 Medalia Fields, o distincţie considerată Premiul Nobel pentru matematică. Atunci când Institutul Clay a decis să-i acorde premiul de un milion de dolari pentru munca sa, Grigori Perelman a declarat că are tot ce-i trebuie şi că nu are nevoie de bani. Între timp, matematicianul rus, care, pe de altă parte ne spune că a renunţat la matematică pentru a nu se converti într-o “maimuţă de laborator”, lucrează la demonstraţia matematică a existenţei lui Dumnezeu, care a devenit o mare provocare pentru el. De altfel, apartamentul lui din Sankt Petersburg este încărcat de icoane şi crucifixuri, iar Grigori poartă barbă ca un adevărat călugăr ortodox şi are mereu în buzunar un şirag de mătănii. Grigori se roagă în fiecare noapte şi este convins că poate demonstra existenţa lui Dumnezeu prin intermediul ştiinţei ştiinţelor, matematica.

Plecând de la premisa arătată mai sus, la care se adaugă şi spusa lui Philolaos, cum că “Tot ce poate fi cunoscut are număr şi fără de număr nu cunoaştem nimic” şi desfăşurându-şi demonstraţia în marginea esenţei perfecţiunii, a existenţei, matematicii spirituale (inclusiv prin distincţia dintre matematica materială, adică aceea a cercetării realităţii materiale perceptibile şi matematica mentală, adică aceea abstractă, pur teoretică, cum ar fi geometriile neeuclidiene, la care se adaugă numeroase formule, grafice şi spaţialităţi ale ştiinţei supreme) şi simbolismului religios, autorul reuşeşte să ne menţină într-o stare de benefică încordare spirituală până la final, atunci când ne putem alătura şi noi, umili, lui Pascal: “Dacă Dumnezeu nu există şi eu am crezut în el, n-am pierdut nimic; dar dacă există şi n-am crezut în el, am pierdut totul.”

Ioan Radu Văcărescu

Coordonator proiect
Cristi Iordache

Libertatea de a fi zei şi "AMPRENTA DIVINĂ"

Libertatea de a fi zei şi AMPRENTA DIVINĂ



În timp ce tastez greşit un articol, somnoros şi cu ochii întredeschişi, soţia îmi spune că dispunerea în triunghi a nu ştiu căror planete, pe dominaţia lui Venus şi cu Luna în creştere... N-o ascult! Întotdeauna mă trezesc greu. Este de preferat să vorbeşti cu mine după ce beau cel puţin o cafea. Sunt preocupat să-mi selectez ca un ceasornicar, tastele, iar ea continuă, chiar dacă ştie bine că nu mă interesează astrologia: “... asta înseamnă că vei întâlni ceva sau pe cineva care îţi va schimba cursul vieţii”.
Născut ortodox, dar nu un practicant demn de cuvântul duhovnicesc, un cercetător al ideilor religioase, fără a dezvolta un ataşament faţă de religie, îmi rămâne fărâma de credinţă pe care o cunosc foarte puţin, eu, ceva mai mult, cei din preajma mea (cu minţile şi inimile înnobilate), iar peste noi toţi, Dumnezeu!
A doua zi urma să am o întâlnire la care se punea în discuţie termeni şi condiţii privind lucrarea de faţă. Era debutul preluării proiectului „Amprenta Divină”. Într-adevăr cineva a venit de departe, mi-a aşezat pe masă un top de documente bine organizate, iar faptul că am detectat ordinea tematică, mesajul scriiturii şi o anumită energie tonifiantă, acestea laolaltă şi probabil încă ceva (necunoscut) pe atât, m-au făcut să accept. Perioada imediat următoare a fost una în care am descoperit multe afinităţi ideologice între scrierile, teoriile mele şi publicaţia la care redactam intens şi-i studiam totodată caracteristicile. În cele două luni de colaborare interactivă şi implicare proprie în semantica fiecărui capitol, se năştea în mine o adevărată provocare într-o continuă evoluţie.
Trăisem mizeria umană, învăţasem „compromisul”, ştiam multe despre „forţă şi toleranţă”, despre „punctul fix”, despre acel punct optim pe care dacă l-ai găsit, trăieşti în pace, echilibru, credinţă, lumină şi iubire. Toate acestea având ca sursă, după cum se va vedea în paginile cărţii, ADEVĂRUL!
[Adevărul Universal (pur, simplu, unic şi necondiţionat) este tema fundamentală a şcolii în care ne pregătim pentru „viaţa veacului ce va să vie”, sau altfel spus în etapa actuală. Baza lui este Existenţa şi reprezintă elementul comun universal, liantul dintre lumea materială şi cea imaterială, sau cheia „tuturor văzutelor şi nevăzutelor”.]
Nu-mi erau străine boala fizică şi mentală, experimentasem „transformarea” şi mă aflam pe val. Unul dintre „infinitele” valuri ale „continuităţii” şi, de ce nu, ale „schimbării”, prin atingerea ţărmului, nu prin înverşunarea împotriva cornişelor, care n-ar fi făcut decât să mă piardă într-un adânc tulbure sau chiar să-mi devină incompatibil cu existenţa în corpul fizic, ci prin abandonarea mea voinţei lui, lăsându-mă purtat de energiile valului, căruia dacă nu-i transmiteam „opoziţia” mea, erau unele pozitive, benefice, după cum este semnalat în capitolul 16. 4. Echilibrul: „Schimbarea poate fi posibilă fără dezechilibrare, dar numai in cazul transformării armonioase, continue, cu trasee arcuite, fără folosirea liniilor frânte.”, pentru ca în subcapitolul 17. b. Sfera Existenţei, Ida Maria Tacino, după un travaliu argumentativ limpede şi fără loc de contradicţie, să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim, dar nu conştientizăm plenar:
[ Această transformare de atitudine relevată, este ca urmare a faptului că Raţiunea este doar una dintre cele trei componente ale Conştiinţei Umane Superioare şi are, de fapt, rolul de liant între celelalte două, reprezentate de Inimă şi Suflet. Inima reprezintă ceea ce am dori (impulsul), Sufletul, ce ar fi bine (moralitatea), iar Raţiunea, ce s-ar impune (logica). În prezenţa Adevărului, Raţiunea, beneficiind de potenţarea obiectivităţii, se transformă în catalizatorul rezonanţei Inimii cu Sufletul.]
Aşadar „neîntâmplarea” m-a pus faţă în faţă cu Adevărul. Aveam să descopăr în aceste pagini că percepţia „valorilor mele de uzură”- după cum le numeam într-un interviu - se puteau transfigura prin „Credinţă”, în valori absolute, universale. Şi tocmai încercările la care am fost supus în aceste două luni, dezvoltând stări de aversiune faţă de proiectul în care mă implicasem, tocmai acestea mi-au adus în atenţie cuvintele soţiei din dimineaţa în care tastam ursuz ... “trei planete aflate în triunghi”... aveam să descopăr, oare, în ce fel îmi va schimba viaţa, sau era doar o coincidenţă fără materializare? Nu sunt adeptul coincidenţelor şi nici Ida Maria Tacino, care începe capitolul 20. Coincidenţe tulburătoare, cu un citat monumental din Albert Einstein, întărindu-mi credinţa într-o aşezare divină a tuturor lucrurilor: “Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.”
Dumnezeu lucra, la fel şi eu, lucram lumesc, descoperind cu surprindere Triunghiul Pitagoreic, cel care stă atât la baza piramidelor, cât şi la baza celor trei cruci desfăşurate din Cuburile Pitagoreice. “Tulburătoare este, însă, asemănarea acestei desfăşurări cu imaginea patrafirului din icoanele multor sfinţi, având cele trei cruci dispuse pe umeri şi pe piept în aceeaşi aşezare.”, după cum veţi afla în subcapitolul 20. c. Desfacerea.
S-au emis de-a lungul istoriei, concepte creaţioniste, având ca punct de plecare matematica, în care se află însuşi Dumnezeu, după cum afirmă Rene Descartes în “Principiile filosofiei”.
[Avem chiar şi o certitudine mai mult decât morală ... şi ea este întemeiată pe un principiu de metafizică foarte sigur, care este acela că Dumnezeu, fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că El este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi, că ea ne arată în mod evident că un lucru este adevărat. Astfel, această certitudine se extinde la tot ce este demonstrat în matematică; căci noi vedem în mod clar că este imposibil ca 2 şi 3 împreună să facă mai mult sau mai puţin decât 5, sau ca un triunghi să nu aibă decăt trei laturi etc.]
Cuvintele care-mi vin acum în minte sunt: ”vei întâlni ceva sau pe cineva care-ţi va schimba viaţa”. În ce fel mi-a schimbat viaţa, această experienţă? Este cât se poate de simplu: pornind mai degrabă ca un nietszscheian, iată-mă în pragul înţelegerii şi acceptării „Sfintei Scripturi” datorită lucrării Idei Maria Tacino, care întregeşte puzzle-ul istoric al frământărilor teologice şi filozofice. Iată-mă, aşadar, descoperind ADEVĂRUL exprimat matematic şi prin cuvânt, deopotrivă, de însăşi „AMPRENTA DIVINĂ”, depăşind bariera unei cărţi de valoare şi transformându-se pentru mine într-un „A FI”, căci după cum spunea Einstein, „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.
De aici mi se vor deschide noi orizonturi, voi scoate la lumină ceea ce DUMNEZEU a lăsat în fiecare dintre noi şi voi merge să privesc de undeva dintr-o dimensiune superioară, unde mai mult ca sigur, „neîntâmplarea” va face să întâlnesc „ceva sau pe cineva care-mi va schimba viaţa” şi, de ce nu, chiar pe Ida Maria Tacino, cu o ”amprentă” în miezul spaţiului EXISTENŢIAL, despre care ne-a avertizat pe mine şi pe dumneavoastră, distinşi citititori, în capitolul 24. Darul Divin:
[Din fericire nu suntem „noi”, ci suntem EL!
Şi din păcate ne dorim să fim semizei, fără a realiza că
Avem libertatea şi puterea de a fi ZEI ...]

Coordonator proiect,
Cristi Iordache

LEGEA IUBIRII - IDA MARIA TACINO

[...Legea Iubirii prin care Iisus ne învaţă să-l cunoaştem pe Tatăl nostru nu se referă la ceea ce numim „Legea”, ci este doar metoda prin care Iisus a venit să o împlinească. Înlocuind „Legea talionului”, care în perioada precreştină avea un caracter progresist prin limitarea pedepselor responsabile de amplificarea răzbunării şi de perpetuare a urii, ne dezvăluie Conştiinţa Superioară, în care Iubirea substituie pârghia Legii - frica:
„38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”
39. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt.
...
43. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
44. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48. Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”
Evanghelia după Matei, cap. 5

Legea Iubirii este aparent paradoxală prin lipsa de atitudine şi reacţia inversă caracteristică răsplătirii răului cu bine, dar o analiză simplă conduce la concluzia că este singura cale spre Dumnezeu:
Răul în sine nu există. Este o non-viaţă ca şi orice fals, care se leagă de o entitate la care caută rezonanţa, care se poate produce prin ură, înverşunare, luptă, contradicţie, etc., adică printr-o atitudine echivalentă. Atâta timp cât aceasta nu are aceeaşi vibraţie, parazitul nu trăieşte. Nimic nu este rău în sine, decât dacă afectează pe cineva. În momentul răspunsului „cu aceeaşi monedă” se produce echivalenţa în vibraţii, iar aceasta constituie „cheia Cutiei Pandorei”.
Răspunsurile la întrebarea „de ce să răspundem răului cu bine” pot fi formulate astfel:
1. Pentru a nu perpetua răul. Atâta timp cât ne considerăm adepţii binelui, este aberant să aşteptăm „ruperea lanţului” de la cel pe care îl considerăm „mai rău ca noi”;
2. Pentru a creşte şi nu a scădea. Purtând o luptă cu cei „mai răi”, extrapolarea conduce la paradoxul că Dumnezeu ar trebui să se războiască cu toţi;
3. Pentru a nu ne construi un idol din cel pe care îl considerăm rău. Răspunzând în aceeaşi manieră, copiem de fapt ce dispreţuim, acordându-i involuntar recunoaşterea ca model şi investindu-l în rangul de „maestru personal”.

Această esenţă a Noului Testament este descrisă în Evanghelia după Matei, cap. 22:
„36. „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
37. Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”
38. „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”...]


fragment din AMPRENTA DIVINĂ de IDA MARIA TACINO