Strania poveste a FLORII DE COLT din „NOAPTEA SPERANTELOR”

Strania poveste a FLORII DE COLT din „NOAPTEA SPERANTELOR”

Ce legatura exista intre mine si  Adi Melicovici?

In cartea sa, "Noaptea sperantelor", despre care va marturiseam ca este unica prin faptul ca personajele sunt reale si se cunosc intre ele, autorul ma aduce in prim-plan, undeva dupa prima jumatate a cartii. Vorbeste despre mine lucruri pe care le-a aflat din scrierile mele, din relationarile noastre, din articole si interviuri.

Cand am aflat ca apar in roman si l-am primit chiar de la autor, am fost nerabdator sa-l citesc si chiar am facut o scurta cronica. Apoi am incercat sa vad de unde a luat fiecare informatie in ceea ce ma priveste si am gasit legaturile, mai putin UNA.

CINEVA IMI SPUNEA CA TREBUIE SA DESCOPERI NU NUMAI SEMNELE, CI SI MESAGERII LOR.

Cine este Adrian Melicovici? M-am intrebat din nou. Cine suntem noi? Eu si el.

Stiti de ce toate aceste intrebari? Pentru ca la un moment dat se intampla un lucru straniu. Apare intr-un pasaj descrierea unei actiuni, alaturi de un element pastrat in sufletul meu, in podul casei mele si la propriu si la figurat, un element despre care nu am vorbit nicaieri, niciodata si despre care nu avea cum sa stie. Citez:

"(...) Vru sa rada dar se abtinu. Era periculos sa faci chiar si cel mai mic zgomot. Si iar mai urca putin.Se apropia de varf. Privi cu coada ochiului in jos, subtil...sub el se afla lumea pe care o lasase in urma si sus il astepta o noua victorie existentiala. Mai era atat de putin si totusi parea atat de mult...dar se incuraja singur, capatand noi forte, gandind la ceea ce chiar el scrisese, gandind la nerezistenta de care acum nu avea nevoie, dimpotriva... Deodata un picior ii aluneca si in ultimul moment se agata de o TUFA RATACITA in acea pustietate. O privi cu achii incetosati. Nu era o simpla TUFA. Erau cateva FLORI DE COLT prinse intr-o radacina zdravana. Zambi din nou, fericit! Cine si cati pamanteni aveau oare ocazia sa le fie viata salvata de o FLOARE DE COLT? (...)Isi infipse mainile pline de sange in creasta din apropiere si ridica unul din picioare in sus. Apoi pe celalalt. IZBUTISE.(...)"

CINE SUNT ACESTI MESAGERI? CARE ESTE CALEA PE CARE CIRCULA SEMNELE?

Ceea ce nu a stiut Adi Melicovici si nimeni pana acum este faptul ca exista o poveste paralela si intreaga mea existenta este legata de acea TUFA DE FLORI DE COLT. Cu multi ani in urma s-a intamplat o smulgere de piton de asigurare si o prabusire din escalada, in care am ramas ranit, izolat si fara echipament, pe peretele aproape vertical, incercand un exercitiu de supravietuire peste care, exact cum spune autorul, cu palmele zdrobite si pline de sange (un alt element despre care nu avea nicio informatie), am reusit cu ajutorul divin „sa fiu”. Un incident pe care numai cabanierii de la varful Omu (Gina si Ginel) il cunosc si despre care chiar si ei si-au amintit cu greu prin iarna lui 2008, dupa 20 de ani. Nu au mai coborat din creierii muntilor, dar s-au retras langa "Sfinx" si "Babele" unde au construit o cabanuta. Ginel este salvamontist in echipa din Busteni, iar Gina asteapta oaspetii cu un ceai cald sau un vin fiert in antreul unde pe peretele din lemn de brad, alaturi de suveniruri si trofee se afla prima mea carte, "AL TREILEA DOR", o carte care are, de asemenea, o poveste stranie, intrucat nu a fost publicata de mine si nu am stiut de aparitia ei pana ce nu m-am trezit cu ea in brate. Cineva a gasit acesti prieteni minunati si le-a daruit-o! N-am fost eu acela.

Cand i-am vizitat, dupa un sfert de veac, nu le-am marturisit cine sunt...doar i-am admirat si am privit cartea asezata pe perete, la loc de cinste, am baut cu ei un ceai cald, apoi afara am stat nemiscat vazandu-mi filmul vietii. Deasupra usii scria cu litere mari numele cabanei: FLOARE DE COLT!

Nu va voi spune mai mult.

Daca "Noaptea sperantelor" a avut un impact asupra mea, el s-a produs cu efectul de a ma apropia de Adi, prin faptul ca in credinta mea, orice intamplare vine pe cale divina.

ACESTA A FOST UN SEMN CLAR, IAR MELICOVICI UN MESAGER.

Duc cu mine un secret despre care numai franturi din el am putut sa ofer si doar catorva persoane apropiate inimii mele. Niciodata, nimanui, intregul!

Poate, cine stie, vreodata voi scrie despre asta, insa ma indoiesc.

Deja ma incearca nostalgia (nu vreau ca baietii de pe creste sa planga) si...ma voi opri aici.

Daca cineva are a parte din TUFA, are ceva din mine si din Dumnezeu.

Voi intoarce povestea acolo sus printre aripi albe, fiindca este asternuta pe o dimensiune atipica si de neinteles cu ceea ce detinem aici pe pamant.

Iti multumesc pentru mesajul divin, draga prietene! Deci noi avem un "COLT DE CER" al nostru si atatea lucruri pe care nu le putem explica, insa ne cunoastem cu siguranta, rostul.

DUMNEZEU MI-A DAT (NE)INTAMPLAREA SA FIU, ORI DE CATE ORI AM FOST SA NU!

POVESTEA FLORII DE COLT O CUNOSC DOAR EU SI DUMNEZEU!

@ Cristi Iordache

Te mândreşti cu pantalonii tăi cârpiţi exemplar

Suntem eroii din povestea noastră.

Scrisă de noi, de ceilalţi şi de Dumnezeu.

Indiferent de rol, rămânem stăpânii neîncoronaţi ai scenei. Dramă sau comedie, spectatorii aplaudă în picioare, finalul fericit sau tragic.

Casa ta nu mai înseamnă „acasă”.

Uneori poţi avea „mult” fără să realizezi cât de „puţin” ai.

Într-o singură zi strigi speriat: „am pierdut tot!”.

Urlii, cazi, te târăşti. O oră, o săptămână, apoi îl vezi pe Dumnezeu şi simţi că eşti viu. Îţi aminteşti exerciţiul de supravieţuire. Exerciţiul pe care îl aplicai în sălbăticie. Deja, dacă EŞTI şi EŞTI împreună cu EL, CEL care a creat restul câte te înconjoară, îţi dai seama că ai TOTUL.

Te pipăi, atingi pământul, te mândreşti cu pantalonii tăi cârpiţi exemplar şi eşti fericit că nu ai pantofi.

Desculţ, păşeşti întotdeauna cu grijă să nu striveşti furnica şi firul de iarbă.

Casa ta nu mai înseamnă „acasă”.

„Acasă” începe să fie libertatea pe care ţi-au dat-o „prietenii” atunci când te-au vândut şi-au fugit.

„Acasă” începe să fie omul în care nu credeai, dar acum ţi-a întins mâna.

Când nu mai ai nimic, abia atunci ai totul. Fiindcă ceea ce era din belşug nu valora nimic.

Acum nu te mai risipeşti în „prea multe”, iar inima ţi-e liniştită şi plină de iubire. Exerciţiul de supravieţuire printre oameni este bucuria cu care-i priveşti.

Nu te interesează haina ta ponosită şi faptul că nu ai casă, atâta vreme cât te simţi acasă.

„Acasă” înseamnă să nu judeci istoria oamenilor şi să-i iubeşti pe ei şi lumea lor. Cu un zâmbet şi-o mângâiere, tu, cel fără nimic, poţi încălzi sufletul celor ce sunt. O ... abia atunci ai ajuns acasă, acolo se numeşte „acasă”!

Acolo unde omul în care nu credeai, se-aşază desculţ lângă tine!

Suntem eroii din povestea noastră. Actori pe scena vieţii. Nu există drame decât în primul act, căci piesa nu e la final. Pe acesta din urmă continuăm să-l scriem.Piesa supravieţuirii este povestea celui mai bogat om, iar averile lui sunt Legile Universului şi IUBIREA nemărginită.

Când nu mai ai NIMIC şi casa ta nu mai înseamnă „acasă”, „acasă” a devenit Dumnezeu, iar Dumnezeu e TOTUL!

@CRISTI IORDACHE