Gilda Mia

Încălzeai iarba cu umerii şi braţele-ntinse,
ascundeai cerul în palme să dai lumii repaos,
erai crucea căzută pe care sufletu-ţi plin se
rătăcise cu noi în drum spre altar, prin pronaos.
Păşeam deget cu deget pe trupu-ţi-icoană. Ce foc
înălţau chipul tău, pântecul. Eu, fachir, aplecam
buzele-nsetate de flăcări. Lumen Sanctus, un joc
de stele peste sânii-ţi cu roua din care sorbeam,
peste coapsele-ţi legănându-mi obrazul şi tâmpla.
Eram crucea căzută pe care sufletu-mi plin de
mireasmă, pribeag, aşternea cardinal flori de câmp la
poale de lacrimi, în iarba cu iubiri şiroinde.
Ţi-am luat cerul din palme ( îl ţineai captiv în zadar),
la piept mi te-am strâns, Gilda Mia, cu visul ce duce
a lumii povară şi tălpile spre niciun altar,
la piept mi te-am strâns, Gilda Mia, căzuţi peste cruce.