cumulus îl însenina
intra norul pe sub coaste şi se-ntindea gata să muşte din măr
putea oricând să lase-n diaclază aerul
macabru
desenând geometric anticlinala pământul şi picajul dar
ca o cârpă udă s-ar fi zdrobit
de oameni îmbrăcaţi în culori stridente
îşi strivea gura de stânci la fiecare gând
să nu ucidă
cu vreun cuvânt din graiurile toate pământeşti
murirea lumii lui
în vârf la răsărit genunchii-i luaseră forma pietrelor
măcinate de ploi
i-a dăruit primul fir de tăcere. început
floare gri
parfum pătrunzător
femeia lui n-a mai dormit
noaptea mângâia pietrele adunate în poală mai ales
colţurile
ziua făcea amor cu mireasma norul
căzuse în zona stridentă
îşi primea negreşit buchetul de tăcere odată cu soarele
nici escalada
nici aşteptarea pe creste
nici genunchii răniţi n-au născut
povestea asta de doi. nesfârşit
în lumea lui fără de soarte
consecvent
la fiecare gând îşi strivea gura
de stânci.
