Teatrul Municipal Targoviste - Matriosca

Liviu Cheloiu şi Antonia Ionescu s-au adaptat cum nu se poate mai bine la o piesă pornită dintr-o cultură musulmană care foloseşte ca mesaj principal şi “temă de meditaţie”, un simbol din tradiţia rusă.

Povestea de dragoste dintre un Richard Gere al lumii scriitoriceşti şi amanta sa mai tânără, impulsivă şi geloasă pe măsura senzualităţii ei Elektr-ice, este pusă în scenă de Cătălin Chirilă cu abaterile necesare de la originalul conceput de către Tuncer Cucenoglu.

Am citit piesa acestui dramaturg turc şi afirm că regizorul a adaptat ce şi cât a fost nevoie, astfel încât spectatorii să plece încântati de umorul negru, satisfacţie cel puţin egală cu a personajelor care trăiesc idila.

Cartea cu autograful acestui “Hemingway” rămâne liantul relaţiei căreia frumoasa amantă îi găseşte partea negativă, aceea a infidelităţii iubitului ei scriitor, ajungând să fie geloasă pe alte amante (total nedrept!) şi deopotrivă pe fiica şi soţia acestuia.

Deh, femeia e îndrăgostită!

De-aici istericalele şi secvenţele de pseudo-wrestling care mişcă ochiul spectatorului avid de acţiune.

Cu toate acestea cadoul primit de la ea, Matrioska, ţine să-i sugereze ca i s-a-nfundat - chiar el spunând cu un oftat adânc: “asta e ultima!”.

Păpuşile ruseşti cuprind piesa din debut până la final şi interpretările pot fi tot atâtea câte vrea fiecare dintre noi… Etape în viaţă, iubiri, esenţe, involuţii, dar întotdeauna maxim cinci.

Pe tot parcursul se simte umanul şi condiţia sa, balansând între măreţ şi mărunt.

Piesa de fapt este o matrioşkă.

Elemente de reţinut:

Trandafir, carte, autograf, telefoane, palme, săruturi, dureri de şale şi, ultima matrioşkă, iubirea dintre chipeşul scriitor şi mai tânăra lui amantă care dau happyend-ul şi aplauzele.

Notă:

Nu este prima dată când Liviu o înşeală pe Antonia. A mai facut-o si in “Helter Skelter”!

@Cristi Iordache

Aseară la Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier

Aseară la Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier

Piesa “Crize … sau încă o poveste de dragoste” de Mihai Ignat în regia lui Mihai Vântu, a fost pregătită tehnic şi scenic pentru Sala Studio a Teatrului Dramatic Tony Bulandra. Aseară, de la ora 19, o parte din publicul care se aştepta să-i vadă pe Mircea Silaghi, Cosmina Lirca si Ilie Ghergu, au fost nevoiţi să amâne în acest debut de an “o poveste de dragoste”, însă nu şi “crizele”.

La 18 30 casa era deja închisă şi lumea continua să vină, astfel că în ultimele minute s-au pus în vânzare şi locurile rezervate.

Nu era suficient şi, cum românul este om nu doar cu scaun la cap, personalul teatrului a început să adune de prin încăperi scaune cu spătar şi fără, scaune de vară şi iarnă, scaune cu maxim patru picioare, aşa încât a reuşit să mărească numărul spectatorilor şi să micşoreze cantitatea de oxigen din sală. Ba chiar asistam nostalgic la povestea fierbinte de amor universal, care se creiona înainte de stigerea luminilor…gigi o ţinea în braţe pe mimi, niki pe viki, mimi îi respira în ureche lui niki, lili lui viki, gigi mutase piciorul drept pe scaunul 8 şi completa microfusta lui pisy…

Atenţie se sting lămpile!!

O seară fierbinte cu crize şi poveşti de dragoste, afară, în sală şi pe scenă.

Şi cine spune că târgoviştenii nu iubesc teatrul?

Peste treizeci de persoane care au făcut cale-ntoarsă, plecând numai cu “crizele”, vor veni data viitoare să ia şi povestea de iubire. Maxim!

p.s. în seara asta facem sport extrem - Bungee Jumping de la ora 19…

MATEI VISNIEC - după două piese la Avignon (Maud Serusclat - Les Trois Coups)

« Désillusions marionnettiques », d’après deux pièces de Matéï Visniec (critique de Maud Sérusclat), La Condition des soies à Avignon

En direct d’Avignon

Réjouissantes désillusions !

Croire ? En qui ? En quoi au juste, alors que Dieu est mort, que les révolutions n’ont pas suffi pour nous redonner un peu de souffle et que nos valeurs s’automutilent devant le grand Capital ? Voilà de quoi il est question dans ce spectacle. Tout est là pour nous jeter dans une dépression abyssale. Mais c’est sans compter sur l’humour de Matéï Visniec et sur le talent de la Cie Ka, qui, à défaut de trouver une issue acceptable pour le sort de l’humanité, nous aura beaucoup fait rire.

« l’Araignée dans la plaie » | © Cécile Béthléem

Désillusions marionnettiques est un diptyque qui présente deux textes de Matéï Visniec de façon radicalement différente : les marionnettes d’abord, les masques ensuite. Ces deux petites formes pourraient très bien exister de façon individuelle. Un peu artificiellement du coup, la compagnie nous propose de changer de salle entre les deux pièces, et de lire quelques poèmes de Matéï Visniec au passage. La première partie propose Araignée dans la plaie. Trois marionnettes déjà crucifiées sont devant nous : le Christ et ses deux larrons. Ils expirent, enfin essaient. C’est long de mourir. En pleine agonie, ils sont interrompus par la présence d’une horrible araignée qui les terrorise. On ne peut même pas mourir en paix. Entre deux soupirs et deux frissons d’effroi (rapport à la bestiole), les deux larrons en profitent pour interroger Jésus et lui réclament une preuve pour croire enfin et mourir tranquilles. Allez, quoi, juste un petit miracle ! Mais dans cette pièce, Jésus révélera sa vraie nature et passera son temps à dire dans un soupir pathétique qu’il ne peut rien. Il lâchera même un « Mon Dieu, pourquoi m’as-tu abandonné ? » lourd d’ironie.

Bien qu’elles représentent trois corps qui pourrissent sous le soleil de Judée, les trois marionnettes créées par Catherine Hugot, également metteuse en scène, sont d’une très belle facture, ce qui les rend très expressives. Toutes gringalettes qu’elles sont, elles ont su s’animer avec talent et humour et faire entendre le texte désenchanté de Visniec. Car nous avons bien affaire à des marionnettes pour adultes qui interrogent notre rapport à l’absolu, à la transcendance, à la liberté. Elles singent aussi notre crédulité et notre vanité, sans doute. Quand on y réfléchit, monter ce texte avec des marionnettes, c’est encore plus percutant que si on avait eu affaire à des comédiens seuls. Sur ces entrefaites métaphysiques non dénuées d’humour, nous quittons la salle et découvrons un autre plateau.

« Une baignoire révolutionnaire » | © Catherine Hugot

Au milieu de la scène noire gît une baignoire. Un litre de Yop périmé la surplombe. Une lumière rouge s’y est déjà noyée. Ça veut tout dire ! Deux comédiens s’y installent une bonne demi-heure et passent en revue toutes les révolutions du xxe siècle, soulignant au passage avec brio quelques perles du texte de Matéï Visniec. On nous invite tour à tour à « buter ces salauds d’ riches », puis à tuer les pauvres, parce qu’on le sait bien, « c’est dégueulasse, les pauvres ». Il s’agit ensuite de faire surgir« l’être » qui est en nous avant le définitif «arrêtons de se concentrer sur l’amélioration de l’être ». « L’être se fout de nos gueules. »

Le moins qu’on puisse dire, c’est que la lucidité grinçante de Matéï Visniec a le sens de la formule et que le dramaturge n’a oublié personne. Le pire, c’est qu’il a raison. Peut-être veut-il, par l’écriture, tenter une dernière fois de secouer nos consciences ? En cela, ce soir, il aura trouvé un formidable relais : la Cie Ka. Parce que leur travail, orchestré par une talentueuse metteuse en scène, est de très grande qualité. Les objets créés sont là pour servir un jeu cohérent et juste qui nous fait rire et penser. La création lumière est également très belle et témoigne d’une méticuleuse précision, on sait à quel point cela compte quand on fait de la marionnette. Voilà un spectacle qui vous rendra à votre essence d’homme révolté et vous sortira de votre léthargie policée.

Maud Sérusclat

Les Trois Coups

www.lestroiscoups.com

Interviu cu MATEI VIŞNIEC „Nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească”

Interviu cu MATEI VIŞNIEC

„Nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească”

Matei Vişniec: Cu dumneavoastră am vorbit miercuri*, sau joi parcă, înainte de venirea mea!

Matei Vişniec - cel mai jucat dramaturg român, care a reuşit să se impună în Franţa, într-o lume dominată de Eugene Ionesco şi Samuel Becket

Cristi Iordache: Da. Aflasem în ultimul ceas că sunteţi invitat la Târgovişte - eu care caut cu lupa tot ce mişcă în materie de evenimente culturale - mi-am dat seama că mediatizarea este extrem de fragilă, fapt pentru care am fost nevoit să mă asigur că veţi fi aici. Apoi după cum bine ştiţi am iniţiat o propagare agresivă a informaţiei pe mai multe platforme electronice.

M.V. Şi bine aţi făcut! Iată, sala a fost plină şi-am văzut un public spectator entuziast.

C.I. După cum vă spuneam joi *, a existat acel factor psihologic. Deşi selectasem din cele cinci- şase cărţi, numai două, am ales-o în cele din urmă pe a dumneavoastră. Habar n-aveam că la nici două săptămâni vă voi întâlni. Şi trebuie să recunosc – a fost un act de pionierat să intru pe tărâmul dramaturgiei.

M.V. Şi de ce aţi ales-o?

C.I. Nu ştiu. De dragul jocului neîntâmplării. Domnule Vişniec, am citit cu mare atenţie două piese, iar la reprezentaţia celei de-a treia, tocmai ce am asistat. Ştiţi ce am observat? Că deşi vă folosiţi de jocuri obscure, fragmente voit abstracte, texte care par uneori de neînţeles, totuşi legate, duc la problematica existenţială-tragedia umană. Aţi fost inspirat cumva de Nietzsche şi Cioran, iar când spun Nietzsche mă refer la faptul că aţi agreat teoria cum că păcatul a îngrădit evoluţia, dezvoltarea individului?

M.V. Bine… ştiţi, eu sunt un om optimist. Iar dacă tot vorbiţi de Nietzsche, una dintre frazele sale extraordinare, pe care mi le-am pus deasupra biroului este: „Trebuie să acţionăm ca şi cum progresul ar exista”. În ciuda tuturor teoriilor extrem de pesimiste care au fost emise, un om de artă , un om de cultură, cineva care scrie, care crede în puterea cuvântului, în mod natural trebuie să creadă şi în faptul că omul poate să-şi găsească o cale, că omul poate să-şi găsească o cale de ieşire personală, colectivă… nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească, să găsească soluţii personale sau colective.

C.I. Fraze deasupra biroului…mi-aţi confirmat indirect că nu sunteţi străin de conceptele nietzschiene. Acum am văzut în Paparazzi, un „întreg” format din particule disipate haotic, dar în care nu se pierde senzaţia de măreţie.

M.V. Această piesă care este explodată ca şi soarele, pentru că este o poveste foarte simplă - explodează soarele şi eu analizez reacţiile individuale ale câtorva personaje - cât de mici putem fi cu noi înşine chiar şi în momente mari sau în momente de catastrofă cosmică. Acest lucru mă interesa: cât de meschin poate să rămână omul chiar şi în faţa miracolului sau chiar şi în faţa catastrofei ultime. Tot la lucrurile acelea mărunte se gândeşte majoritatea. Teza esenţială a piesei mele este extrem de simplă. În rest interpretările sunt deschise la infinit şi aparţin spectatorilor, criticilor, publicului…

C.I. Mi-am permis să analizez atent şi să descopăr că de fapt în scrierile dumneavoastră, nimicul poate fi tot, nimicitul poate fi nimicitor. Am observat acestă antiteză dintre acţiuni şi la început aveam convingerea că, de fapt acţiunea o evidenţiaţi, pentru ca la o revenire pe text, să-mi dau seama că şi starea şi trăirea…

M.V. Ceea ce spuneţi este deja o pagină de critică şi ea mă onorează pentru că sunt interpretările dumneavoastră. În acest moment, la Târgovişte va fi lansată o carte, o carte despre mine, scrisă de Daniela Magiaru, „Matei Vişniec – Mirajul cuvintelor calde”. Au început să se scrie cărţi despre textele mele, despre piesele mele, chiar despre romanele mele, ceea ce mă bucură foarte mult.

Prof. Dr. Daniela Magiaru, tânăra care poate construi sau demola cu siguranţa omului că acţionează corect în critica de teatru, cronica dramatica şi studiul de crtică literară

C.I. Nu sunt critic, dar n-ar fi exclus să scriu o carte.

M.V.Principiul meu este următorul, domnule Iordache -am învăţat asta de pe vremea când eram tânăr scriitor şi stăteam ore şi ore la restaurantul Uniunii Scriitorilor şi îi priveam pe ceilalţi scriitori, pe marii scriitori şi îi auzeam vorbind şi am înţeles un lucru esenţial atunci- că în momentul în care scriitorul începe să vorbească despre ce a vrut el să spună într-o piesă sau într-un roman, sau într-o nuvelă, nu spune decât prostii. Din momentul în care autorul şi-a terminat opera e mai bine să tacă decât să încerce să povestească ce a vrut el să spună. Iată motivul pentru care după ce termin o piesă de teatru, din punctul de vedere al interpretării, în ceea ce mă priveşte, totul este tăcere. Pot să povestesc mii de anecdote, cum am scris, când am scris, dacă mi-a fost foame, ce m-a inspirat, dacă am văzut o pasăre pe fereastră, ce rol a avut pisica în ziua aceea în viaţa mea, şi-aşa mai departe…în rest un scriitor cred că trebuie să rămână cu gândurile sale şi să îi dea voie celuilalt să se exprime.

C.I.: Cu permisiunea dumneavoastră aş vrea să ofer acest dialog, îndeosebi cititorilor revistei SINGUR, dar nu numai!

M.V. Da, sigur. Cu mare drag!

CRISTI IORDACHE

GRUPUL MEDIA SINGUR

* comunicaserăm în câteva rânduri, anterior sosirii domnului Matei Vişniec la Targoviste, prin intermediul internetului. Atunci îi vorbisem despre aventura mea din librărie, moment în care am ales una dintre cărţile domniei sale, din multe alte titluri şi, de asemenea, despre faptul că voi încerca o mediatizare agresivă a evenimentului.

Salonul cărţii de teatru - Teatrul Dramatic Tony Bulandra Târgovişte

"PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat"

"PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit de soare avortat", premieră la Teatrul Municipal Târgovişte, duminică 13 martie, cu participarea dramaturgului Matei Vişniec, invitat special, autorul piesei PAPARAZZI, publicată în 1997 în Franţa.
Regia spectacolului este semnată de către Eva Patko, scenografia - Karina Staikova şi costumele - Maria Nicola.
Din distribuţie fac parte actorii: Mircea Silaghi, Sebastian Bălăşoiu, Costin Cambir, Radu Câmpean, Delia Lazăr, Ştefan Ştefănescu, Marin Grigore, Cosmina Lirca, Ioana Farcaş, Corneliu Jipa, Ana Maria Oglindă, Cătălin Babliuc, Miruna Vâju, Maria Nicola şi Daniela Stîngă.