Femeie-n tiNe nu se moare

Femeie,

-n tiNe, tiNe, tiNe

îmi curge sângele-n amonte

şi-s orb şi primul pas mă strânge

rămân cu palma-n diaclază

lumina-mi s-a ascuns şi plânge...

femeie,-n tiNe-i rob şi conte



şi bate,

bate-mă c-o rază

din norii tăi să fiu, să fiu

aval şi talpă, râu cu gheare

să fiu în tiNe, tiNe, viu

cât moartea lângă noi e trează,

în tiNe, tiNe nu se moare,

tu ştii prea bine



şi eu ştiu.

Aşa a tăcut poetul - In memmoriam Gabriel Stănescu

"Nu credeţi poetul când spune că-l doare –

a voastră durere o plânge când scrie!

Poetul trăieşte cu moartea-n picioare

şi n-are să cadă cât moartea e vie.



Îi curge stiloul şi-l şterge pe-o foaie

subţire ca lumea cu trupul ei şubred,

cu firele albe – înfipte pâraie

în ochii zbârciţi ai pământului umed.



Se-ntinde pe cruce cu-n pumn de cuvinte

şi toarnă balsamul pe inimi amare,

dar moartea nu-i vie şi viaţa îl minte.

Nu credeţi poetul când stă în picioare!



A smuls tragedia şi râde nebunul,

ascunsă-i durerea, ascunsă în pace.

Poetul nu moare; se joacă azi unul

cu noi de-a sărutul, zâmbeşte-apoi tace!"

Cristi Iordache




"Poetul piere în noaptea dintre două zile magice", aveam să constat atunci când Doru îşi exprima durerea în articolul din revista SINGUR.



Şi a tăcut!

Gabriel Stănescu nu mă mai duce în America - scria Ştefan Doru Dăncuş...

"Moartea nu a făcut facut facultatea vieţii, rămâne mereu repetentă la cele mai importante materii; nu trebuie să ne temem de ea – trebuie să-i acordăm şansa de-a lua meditaţii de la noi, artiştii, scriitorii, creatorii care ne-am născut cu o funcţie în plus faţă de concetăţeni. Totuşi, această rudimentară extensie a „viu”-ului l-a lichidat şi pe Gabriel Stănescu, editorul volumului I din „Bărbatul la 40 de ani”, pe care am reuşit să-l lansăm sâmbătă seara la Târgul de Carte „Gaudeamus” din Bucureşti.

Mi se face frig de propria fiinţă numai gândindu-mă că această carte a fost, probabil, ultima îngrijită de el. Scriu aceste rânduri sub ghilotina neîndurătoare a ideii că nici eu nu mai am multă vreme de petrecut pe-aici. Dar am în mine acest sentiment de revoltă, această nevoie de-a striga împotriva elevei codaşe care la un moment dat ne poate lua glasul şi totodată arta care ne circulă în vene. Gabriel Stănescu nu e singurul meu apropiat care pleacă în altă parte exact când proiectele gândite în comun primiseră o dimensiune practică.



Odihneşte-te în pace, om bun. Ceea ce ai construit în România, ţara asta pe care ai iubit-o atât de mult încât te-ai opus guvernelor ei de doi bani prin eforturile tale numite Editura „Criterion Publishig Int.” şi revista „Origini”, îmi va rămâne în amărâtul ăsta de suflet care nici el nu este decât un simplu bilet de tren.

Să ai pace unde te-ai dus, prieten drag!

Ştefan Doru DĂNCUŞ"



Aşa se strecura fata aia bătrână şi slută; printre versurile debutantului Gabriel Bogdan Caraveţeanu şi interpretarea tinerei din imagini. Reascult această piesă aproape premonitoare şi mă înfioară.
"Ne vedem mâine seară" - zice Gabi Stănescu , "nu credeţi poetul..." - spun eu într-un poem şi cred că am avut dreptate.
Am mai schimbat câteva vorbe, ne-am salutat şi a plecat servindu-ne minciuna: nu aveam să ne mai vedem!

"Poetul piere în noaptea dintre două zile magice"
Cristi Iordache





#Acest material aparţine în exclusivitate GRUPULUI MEDIA SINGUR
autori-Ştefan Doru Dăncuş şi Cristi Iordache

Traian T. Coşovei

LA MULŢI ANI!



Când spui poezie spui simplu - Traian T. Coşovei.

Ultima carte a poetului "Aerostate plângând" - şansa de a vă întâlni cu versul unuia dintre cei mai mari poeţi contemporani.



"Aer cu diamante" - Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan

Festivalul internaţional de poezie şi integrame

REGULAMENTUL CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME
„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”, ED. A IV-A, 2010-2011

„Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului.”
I.L Caragiale, O zi solemnă

SECŢIUNILE CONCURSULUI:
POEZIE – maxim patru poezii
EPIGRAME – maxim patru epigrame
La concurs pot participa tinerii români de… orice vârstă!!!
ÎNSCRIERE: 30. 07. 2010– 30.12 2010. Înscrierea pe www.romeojulietalamizil.ro sau prin poştă.
TAXA DE PARTICIPARE: 20 LEI
PREMII TOTALE: 4000 DE LEI
Toţi participanţii şi profesorii îndrumători primesc diplome. După premiere edităm Antologia cu textele selectate ale concursului şi o trimitem prin poştă.
Taxa va fi trimisă prin mandat poştal pe adresa liceului: prof. Bădicioiu Laurenţiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, str. N.Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova, cod 105800; menţiunea: pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a IV-a.
O epigramă are ca temă impusă MIZILUL. Sugestii beletristice: Geo Bogza, 175 de minute la Mizil, I.L Caragiale, O zi solemnă, George Ranetti, Romeo şi Julieta la Mizil. Textele sunt pe www.romeojulietalamizil.ro Celelalte trei epigrame au teme libere. Poeziile/epigramele nu trebuie să fi fost publicate până la data premierii, adică 30.01.2011. Un moto trebuie adăugat în FIŞA DE ÎNSCRIERE pentru ca, numai ulterior jurizării, concurentul să poată fi identificat.
Spre a destinde rigida regulă a folosirii celor patru cuvinte obligatorii doar într-o epigramă, Ranetti,
Romeo, Julieta şi Mizil, valabilă invariabil la primele ediţii, oferim la această ediţie o perpectivă mai
atractivă, păstrând totuşi Mizilul, cum era şi firesc, expus “tirului” epigramiştilor.
Precizăm că, pentru cei care nu au internet, materialele pot fi trimise prin poştă (adresa este mai sus), semnate cu un moto, în acelaşi plic introducându-se încă un plic închis, pe care va fi scris acelaşi moto, în interiorul căruia va fi fişa de înscriere cu toate datele de identificare ale autorului. Nu uitaţi telefonul!
ATENŢIE: materialele trimise după 31.12.2010 nu vor mai intra în concurs!
Jurizarea în ianuarie 2011; premierea pe 30.01.2011, la Mizil, în Sala de Festivităţi a Liceului „Grigore Tocilescu”.
COMPONENŢA JURIULUI:
Prof. univ.dr.ing. Corneliu Berbente – vicepreşedintele Clubului „Cincinat Pavelescu”
Corneliu Leu – prozator şi jurnalist
Conf. univ.dr. Daniel Cristea Enache – critic literar, scriitor
Emil Proşcan – primarul oraşului Mizil
Ion Busuioc – epigramist
Nicolae Dragoş – scriitor
Mihai Moleşag – epigramist
Profesor univ.dr. Titus Constantin Vîjeu – critic de artă, scriitor
Coordonator proiect: prof. Laurenţiu Bădicioiu, tel.0744438247
Mail: badicioiu_laurentiu@yahoo.fr www.romeojulietalamizil.ro

Vulturul

Cine te regăseşte undeva, te cunoaşte.



Cine adoră zborul, iubeşte vulturul.



Şi cine iubeşte vulturul este iubit de mine.

Balada poporului supus

Maraton "Octombrie cultural" - Concursul literar "Moştenirea Văcăreştilor"

Startul a fost dat de ediţia a XLII-a a Concursului de literatură „Moştenirea Văcăreştilor” chiar în ultima zi de septembrie, unde am avut oaspeţi din Basarabia şi onoarea ca preşedinte al juriului să fie chiar Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, academicianul Mihai Cimpoi.
Ziua I a decurs conform programului, cu Zilele Teatrului Municipal Târgovişte – Spectacolul pentru copii „Povestea celor trei purcelusi”, urmat de lansarea de carte :
-„Bucurii pentru copii. Poeţi contemporani din Basarabia”. Antologie de Vasile Romanciuc.
- „Puţinul (m)eu / Urmele frumoase”, de Iulian Filip.
- „Cea mai frumoasă vară a iubirii”, de Ianoş Ţurcanu.

Participarea a fost masivă şi cu nume sonore din literatură şi cultură în general.
Deschiderea oficială a concursului a avut loc vineri 1 octombrie, cu alocuţiuni din partea oficialilor, prezentarea juriului şi lansarea volumului „Vasile Cârlova. Poetul „sufletului mâhnit” despre care ne-a vorbit acad. Mihai Cimpoi. În aceeaşi zi s-a continuat cu:
-pelerinaj în Parcul Văcăreştilor,
-vizită la muzeul comunei Văcăreşti şi la bibliotecă,
-masă rotundă cu tema: „Presa culturală dâmboviţeană la început de mileniu – Litere, Eroica, Impact, Singur, Climate literare, Armonia, Pro Arme, Curier”,
-lansare de carte.





În cea de-a treia zi a avut loc vizitarea unor obiective culturale şi istorice – Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Curtea Domnească, Muzeul de Istorie, Mănăstirile Dealu şi Viforâta, iar mai târziu, în aula Universităţii „Valahia”, scriitorul Corin Bianu şi-a prezentat cartea "Văcăreştii la amiază", după care s-au decernat premiile celei de-a XLII-a ediţii a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”.
Tânăra Marina Popescu a fost premiată de către Grupul Media SINGUR cu premiul revistei cu acelaşi nume, chiar de către directorul Ştefan Doru Dăncuş.




La Teatrul Municipal Târgovişte - Sala „Tony Bulandra”, ne-au întâmpinat gazda noastră, domnul Dan Ţopa, prof. Mircea Niţă, directorul Departamentului Cultură-Sport din CJ Dâmboviţa şi prof. dr. George Coandă, apoi ne-au vorbit scriitorii basarabeni Iulian Filip despre cartea sa, "Care-s sălbaticii” şi Ianoş Ţurcanu despre "Cea mai frumoasă vară a iubirii”.




































În încheierea programului, înainte de coctail, am urmărit spectacolul „Profu” cu Răzvan Vasilescu şi muzica teatrului - concert Kary Tibor.

Tehnici de (ne)rezistenţă

Când mă înalţ, nu cad, cobor!

Mă-ntreb de ce când mă înalţ
nu cad.
Cobor.

Mă-ntreb de ce-n al vieţii lanţ
sunt viu şi mort?

Să nu mai mor
când mor?

Ştiu să trăiesc oriunde pot
şi pot iubi
şi-mi este dor
de lumea toată şi de tot
şi prinţ pot fi
şi cerşetor!

Când mă înalţ nu cad, cobor!

Singurătatea şi pericolul sunt stări primare de la care se poate porni limpede în desluşirea fiinţării

Nişte învingători (Cristi Iordache şi "Tehnici de (ne)rezistenţă

Nişte învingători


În plină aiurare literară, postmodernistă sau cum s-o mai fi numind, volumul de faţă ar putea fi gestul bizar al unui om închis în spaţiul concentraţionar de care vorbea Soljeniţîn. Poemele diferă ca tonalitate şi uneori ca expresie lingvistică, ceea ce ne duce cu gândul la un puzzle (voit sau involuntar, n-are importanţă din moment ce în asta rezidă încercarea de-a atrage atenţia cititorului).

Ca să pătrunzi în scrierile lui Cristi Iordache trebuie să desluşeşti întâi imaginile mărunte căci numai aşa poţi analiza întregul. Aflăm, astfel, următoarele:
1. Cu mâinile se poate construi ori se poate dărâma; se poate ucide ori se poate iubi; se pot face bani ori se poate face artă.
2. Când ajungi să ai două mâini (nu una, sau niciuna), ai de ales; totul e bine până când afli că ai trup.
3. Când ştii că ai trup, afli că este timp. Când afli că este timp, începi să înveţi noţiunea de vreme.
4. Când afli ce e vremea şi înveţi cum să lucrezi cu ea, când ştii cum se aplică vremea pe trup, cum integrala vieţii este o incizie în venele timpului - nu în ale vremii - devii, cu adevărat, OM.

Cristi Iordache a reuşit, prin eliminare, să atingă umanitatea din el însuşi: “în tăcere mângâi pielea iubitei cu flori/ îi simt zborul şi aripile care mă strâng/ mă odihnesc pe pântecul ei/ zvâcneşte/ i-ating coapsele/ cu obrazul neras şi buzele“ (poemul “Nu am vrut să ucid fluturii“). Sunt poeme care stau sub semnul unei imprecizii bine controlate, poeme scrise parcă pentru a descumpăni lectorul, nu pentru a-l ajuta să înţeleagă demersul poetic iar acest refuz discret îi dă autorului puteri depline asupra textelor. Nu lasă cititorului posibilitatea de a controla scrierea. Desigur, acest lucru intrigă dar minţile mobilate vor sesiza cu uşurinţă această tehnică venită din vremuri obscure, această fandare curajoasă în teritoriul care îndeobşte aparţine criticii literare.

Cristi Iordache este conştient că poezia este o lume paralelă cu cea în care trăieşte la modul social. Mi se pare binevenit aici următorul fragment : “Cine controlează progresul către viitor? Puternicii, cei care au pentru acest lucru forţa şi condiţiile pe care alţii nu le au; bogătaşii de astăzi, care nu se mai afirmă prin trudă ca să creeze de exemplu o întreprindere, ci prin vicleşugul unei cariere de partid sau prin uzufructul unei moşteniri. Şi din acest punct de vedere este vorba de o alienare, de o pierdere josnică a sinelui.” (Luigi Giussani, “Sensul religios”, volumul I al “ParCursului”); cu această unealtă la dispoziţie putem purcede la drum prin paginile acestei cărţi din care ajungem să înţelegem până la urmă că suntem, cu toţii, nişte învingători.


Ştefan Doru DĂNCUŞ