montecristo: Când mă înalţ, nu cad, cobor!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Când mă înalţ, nu cad, cobor!

Mă-ntreb de ce când mă înalţ
nu cad.
Cobor.

Mă-ntreb de ce-n al vieţii lanţ
sunt viu şi mort?

Să nu mai mor
când mor?

Ştiu să trăiesc oriunde pot
şi pot iubi
şi-mi este dor
de lumea toată şi de tot
şi prinţ pot fi
şi cerşetor!

Când mă înalţ nu cad, cobor!

6 comentarii:

Catalina13 noiembrie, 2010 11:33
Multumesc pentru inaltarea pe care o simt cind te citesc. Esti al fel de nobil in orice imprejurare. Minte sclipitoare, penita ascutita.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
montecristo14 noiembrie, 2010 04:57
Eu iti multumesc, pentru ca esti aici.
Si nu ma ridica atat de sus :) caci voi avea prea mult de coborat;)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Catalina14 noiembrie, 2010 13:57
Intotdeauna sint aici. Chiar si cind tac. Iar inaltarea sufleteasca este incontestabila si, poate, incontrolabila.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Școala Românești30 noiembrie, 2010 10:37
poem de înaltă clasă, un gând bun de la Școala „Ioanid Romanescu”...trimis prin dorina neculce(ciocan)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Ildiko21 februarie, 2011 14:46
Cuvinte ,ganduri pline de putere ,energie. Se poate simti canalul energetic pozitiv intre tine si cititor/cititoare ... e minunat :)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
montecristo22 februarie, 2011 04:54
Ildiko, mersi frumos!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Tehnici de (ne)rezistenţă

Tehnici de (ne)rezistenţă sau ... Lumea, ca o carte bună

"...Ingenuu pe alocuri dar şi gata să-şi dea foc cămăşii de sacrificiu, până la a se prinde într-o egalitate creativă cu Dumnezeu Însuşi, versurile atrag, se cer a fi citite, chiar dacă tu, cititorule, simţi că te aşteaptă capcana pe care, păcătoşi cei mai multi dintre noi, o numim blasfemie. Ţipătul mut al poemului te incită, îţi pune sare pe rana personală şi te recunoşti în sintagmă. El, creatorul pe nume Cristi Iordache iese din regula jocului, se vrea şi este autentic.,,Închină-te Domnului Dumnezeului tău/ dar/ bărbate/ bărbate/ nu uita mai apoi/ să cinsteşti cu lacrimi şi buze / pe suflet şi pântec / femeia ,,
...
Legal în faţa legilor oamenilor şi a celor de Sus.
Vulgar, poate şocând doar prin extrapolarea dragostei sale dincolo de ceea ce trupul unui om scapă din ,,poveste,, autorul se autoprovoacă, se îndurerează şi rabdă cu bucurie păcatul aşa cum numai la Emil Cioran am mai întâlnit fenomenul.

...
Cu acuitate sunt aduse în prim plan, sintagme care cântă Femeia, el o face cu gingăşie dar şi cu fermitate , ca un meşter olar care învârte între palmele sale puternice trupul unei amfore în devenire: ,,în tăcere mângâi pielea/ iubitei cu flori / îi simt zborul şi aripile care mă strâng/ mă odihnesc pe pântecul ei zvâcneşte /i-ating coapsele /cu obrazul neras şi buzele(…),,
...
Un poet care nu are vreme de fleacuri, de artificii pentru a schiţa poezia. El scrie din nesecarea izvorului care îl ţine pe verticala Existenţei fără să îi pese prea mult de critica literară (subiectivă). ,,Am îngenuncheat în faţa icoanei/(poza în care mă ţineai la piept cu stânga)/era ziua noastră şi am plecat să petrec./,, Rebel şi încrezător în destin, poetul îşi are clipele sale de taină, momente în
care vine dinaintea Tainei (icoanei)-, un loc unde întrebările nu sunt dublate de umbra minciunii. Lanţul generaţiilor este fragil şi puternic în paginile care urmează, deşi impregnat fiind de cotidianul care nu poate fi scuturat de pe hainele de stradă, îl urmăreşte până la punctul în care cuvintele din Scripturi sunt aşezate lângă altele, de sorginte plebee, -vorbe care nu crezi că şi-ar avea rostul în poezie.
Contrastul creează substanţa.

Am întâlnit pe parcursul lecturii şi o grafie spontană, poeme, sintagme chiar pagini întregi pe care am revenit cu privirea, cu mintea. Le-am recitit pentru că îmi creau o stare de inedit, de punct de pornire a lucrurilor. Cred că tocmai acest joc serios, în care scriitorul şi cititorul stau faţă în faţă, dă farmecul, nota de rezistenţă în timp a creaţiei actuale semnată de Cristi Iordache.
Una peste alta, avem, cred eu, un eşantion de talent nativ care reuşeşte să ,,fabrice,, din detalii comune şi un liant al dialogului cu sine însuşi al autorului,- poeme ce vor transcede Timpul.

MELANIA CUC

montecristo

TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Când mă înalţ, nu cad, cobor!

6 comentarii:

Paginile mele

Totalul afișărilor de pagină