montecristo: "n" mobil

sâmbătă, 10 octombrie 2009

"n" mobil

Adâncul are un punct. Faţa te
arde şi pleoapa se-nchide în lavă, dar este, îl poţi
atinge, nu ştii mai nimic, te-nghite
şi-atât.
Dai pagina, transpiri, te-ncrunţi, este
şi punct.

Pietre de foc nu le poţi număra,
cad pe lângă tine habar n-ai de unde,
pe lângă tine cad să tot dai pagini, nu că
te-ar cruţa (acolo se face risipă). N-ai să vezi
înaltul; doar un teanc de pagini
cât înaltul stâncii de foc.

Transpiri, te-ncrunţi, adâncul arde, pietre
cad fără să te-atingă, muşti, rupi file, dai cu ele de pereţi,
pietrele de foc nu cad în adânc aşa
cum te-ai fi aşteptat. Punct. Te ocolesc şi cad
undeva.
De-acolo stânca, aceeaşi, face
risipă de dragul feţei tale schimonosite.

3 comentarii:

ana sofian10 octombrie, 2009 20:22
Trăiesc în adânc
nu-s doar un punct
sunt geometria ce leagă timpul din fire
risipă de linii
mai reală decât crezi
şi fără variante reci de-nlocuire
ce folos de am văzut înaltul?
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
montecristo11 octombrie, 2009 06:58
Ana, tu poate ai creat un poem paralel...
atunci, felicitari!

fără a-ţi explica textul, o fac şi eu tot eliptic prin altul:

Geometria e brumă-n răsărit
adâncul şi înaltul
au un punct
nicăieri dar au
să chinuie cugetul celor ce sunt
fericiti ce-i ce vin si ce pleacă niciunde
ei nu cunosc pietrele care cad
si mă doare seninul lor.

Na, că iar am scris divin! :))
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
montecristo11 octombrie, 2009 13:52
da,graba...ha, ha
"fericiţi cei"
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Tehnici de (ne)rezistenţă

Tehnici de (ne)rezistenţă sau ... Lumea, ca o carte bună

"...Ingenuu pe alocuri dar şi gata să-şi dea foc cămăşii de sacrificiu, până la a se prinde într-o egalitate creativă cu Dumnezeu Însuşi, versurile atrag, se cer a fi citite, chiar dacă tu, cititorule, simţi că te aşteaptă capcana pe care, păcătoşi cei mai multi dintre noi, o numim blasfemie. Ţipătul mut al poemului te incită, îţi pune sare pe rana personală şi te recunoşti în sintagmă. El, creatorul pe nume Cristi Iordache iese din regula jocului, se vrea şi este autentic.,,Închină-te Domnului Dumnezeului tău/ dar/ bărbate/ bărbate/ nu uita mai apoi/ să cinsteşti cu lacrimi şi buze / pe suflet şi pântec / femeia ,,
...
Legal în faţa legilor oamenilor şi a celor de Sus.
Vulgar, poate şocând doar prin extrapolarea dragostei sale dincolo de ceea ce trupul unui om scapă din ,,poveste,, autorul se autoprovoacă, se îndurerează şi rabdă cu bucurie păcatul aşa cum numai la Emil Cioran am mai întâlnit fenomenul.

...
Cu acuitate sunt aduse în prim plan, sintagme care cântă Femeia, el o face cu gingăşie dar şi cu fermitate , ca un meşter olar care învârte între palmele sale puternice trupul unei amfore în devenire: ,,în tăcere mângâi pielea/ iubitei cu flori / îi simt zborul şi aripile care mă strâng/ mă odihnesc pe pântecul ei zvâcneşte /i-ating coapsele /cu obrazul neras şi buzele(…),,
...
Un poet care nu are vreme de fleacuri, de artificii pentru a schiţa poezia. El scrie din nesecarea izvorului care îl ţine pe verticala Existenţei fără să îi pese prea mult de critica literară (subiectivă). ,,Am îngenuncheat în faţa icoanei/(poza în care mă ţineai la piept cu stânga)/era ziua noastră şi am plecat să petrec./,, Rebel şi încrezător în destin, poetul îşi are clipele sale de taină, momente în
care vine dinaintea Tainei (icoanei)-, un loc unde întrebările nu sunt dublate de umbra minciunii. Lanţul generaţiilor este fragil şi puternic în paginile care urmează, deşi impregnat fiind de cotidianul care nu poate fi scuturat de pe hainele de stradă, îl urmăreşte până la punctul în care cuvintele din Scripturi sunt aşezate lângă altele, de sorginte plebee, -vorbe care nu crezi că şi-ar avea rostul în poezie.
Contrastul creează substanţa.

Am întâlnit pe parcursul lecturii şi o grafie spontană, poeme, sintagme chiar pagini întregi pe care am revenit cu privirea, cu mintea. Le-am recitit pentru că îmi creau o stare de inedit, de punct de pornire a lucrurilor. Cred că tocmai acest joc serios, în care scriitorul şi cititorul stau faţă în faţă, dă farmecul, nota de rezistenţă în timp a creaţiei actuale semnată de Cristi Iordache.
Una peste alta, avem, cred eu, un eşantion de talent nativ care reuşeşte să ,,fabrice,, din detalii comune şi un liant al dialogului cu sine însuşi al autorului,- poeme ce vor transcede Timpul.

MELANIA CUC

montecristo

TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

sâmbătă, 10 octombrie 2009

"n" mobil

3 comentarii:

Paginile mele

Totalul afișărilor de pagină