Coral

Acolo,
peste apa cea mare
ochii tăi nasc gerbere.

Din care sămânţă, Marie?

Pianul meu tace
departe,
când coralul te doare.

Petala sub pleoape nu-ţi piere;
se scaldă-n izvoare, Marie,
cu tine şi tace!

Acolo,
aici,
adânc între noi,
când inima-ţi spune
„o god, stay my joy”,
ne curge-n adânc apa vie.

Albastrul e pace,
dar cin’ să ne-adune
în stropi de gerbere,
oceane?

Pianul tău tace
departe,
când pieptul mi-e numai cântare.

"O, Doamne, să-mi fii bucurie!"

Acolo,
peste apa cea mare,
aşa-i că şi-acolo-i durere?

De unde atâta sămânţă, Marie?

Sunt fildeş, colţ!

„spunea mama
fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată
apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea
aşa cum ţi se zbate ochiul stâng
privea amorul
mângâieri între zbor şi miresme până au venit durerile facerii

când m-am născut căzuse bruma”


*
Ce colţ de fideş pieptul îmi străpunge!
E hămesit şi dornic de sclipire,
coboară-n valea mea când nu-i ajunge
căldura şi a lumii pâlpâire.

Ce colţ de fildeş pieptul îmi loveşte,
de pândă la răscruce. Ia din mine!
„Eşti doar un colţ, lumina-mi te orbeşte.
Eu sunt mai tânăr, fiară, decât tine!”

Ce colţ amar! „Veninul tău misteric
nu poate, pieptul meu, să îl răpună.
Sunt fildeş, colţ, tu numai întuneric
şi te ucid să mori de moarte bună.

Pun două flori pe lutu-ţi şi, senin,
plec fildeş, colţ, te las nimic. Amin!”

"n" indolentia

Geometria e brumă-n răsărit
adâncul şi înaltul
au un punct
nicăieri dar au
să chinuie cugetul celor ce sunt
fericiţi cei ce vin si pleacă niciunde
fără habar de pietre căzând
seara vomit toată mila
seninului lor.

"n" mobil

Adâncul are un punct. Faţa te
arde şi pleoapa se-nchide în lavă, dar este, îl poţi
atinge, nu ştii mai nimic, te-nghite
şi-atât.
Dai pagina, transpiri, te-ncrunţi, este
şi punct.

Pietre de foc nu le poţi număra,
cad pe lângă tine habar n-ai de unde,
pe lângă tine cad să tot dai pagini, nu că
te-ar cruţa (acolo se face risipă). N-ai să vezi
înaltul; doar un teanc de pagini
cât înaltul stâncii de foc.

Transpiri, te-ncrunţi, adâncul arde, pietre
cad fără să te-atingă, muşti, rupi file, dai cu ele de pereţi,
pietrele de foc nu cad în adânc aşa
cum te-ai fi aşteptat. Punct. Te ocolesc şi cad
undeva.
De-acolo stânca, aceeaşi, face
risipă de dragul feţei tale schimonosite.

Tihna unde se-ntâlnesc şinele

Ca un fluture de răpciune pe-o ultimă floare, ţi-ai odihnit obrazul pe şină.
Pe cealaltă ai aşternut bătăturile tălpilor sub care-au horit pământuri.
Ai ascultat gânduri mistuite de roţi, ai simţit poteci vii spre locuri pustii.

Şinele nu suspină biciuite de vagoane, în ele urlă măduva
când bagaje şi grimase petrec oameni.

Chinurile aleargă cu vremea; norocoase petalele care-ating ţărâna!

Te-ai aşezat de-a latul să opreşti pribegia,
dar trenurile, toate, deja trecuseră peste tine.

Negligee?

cu inima în palme

femeia este cântec ce altceva ar bate în pieptul său de lumi
stă înspinat poetul cu inima în palme el nu zideşte ane şi marii
şi nu ucide-n pântec izvoare de minuni actor de-ar fi
poetul n-are îngeri cum duhul sfânt nu are
actor jucând în drama lui şi spectator împovărat de plângeri
cortina cade când poetul nu-i şi pier deodată ane şi marii

Praf

Vidul îţi rezervă un loc
pupilele-ţi rostesc în grabă numele
apoi pleoapele se deschid

rămâi un tânăr mort demult
prins cu aerul
în paşi de vals fără urme

pământul vă cunoaşte după plânsul viorii
şi ochii tăi care se zbat
când uneori ţi-auzi numele în mijlocul frunţii.