LEGEA IUBIRII - IDA MARIA TACINO

[...Legea Iubirii prin care Iisus ne învaţă să-l cunoaştem pe Tatăl nostru nu se referă la ceea ce numim „Legea”, ci este doar metoda prin care Iisus a venit să o împlinească. Înlocuind „Legea talionului”, care în perioada precreştină avea un caracter progresist prin limitarea pedepselor responsabile de amplificarea răzbunării şi de perpetuare a urii, ne dezvăluie Conştiinţa Superioară, în care Iubirea substituie pârghia Legii - frica:
„38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”
39. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt.
...
43. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
44. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48. Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”
Evanghelia după Matei, cap. 5

Legea Iubirii este aparent paradoxală prin lipsa de atitudine şi reacţia inversă caracteristică răsplătirii răului cu bine, dar o analiză simplă conduce la concluzia că este singura cale spre Dumnezeu:
Răul în sine nu există. Este o non-viaţă ca şi orice fals, care se leagă de o entitate la care caută rezonanţa, care se poate produce prin ură, înverşunare, luptă, contradicţie, etc., adică printr-o atitudine echivalentă. Atâta timp cât aceasta nu are aceeaşi vibraţie, parazitul nu trăieşte. Nimic nu este rău în sine, decât dacă afectează pe cineva. În momentul răspunsului „cu aceeaşi monedă” se produce echivalenţa în vibraţii, iar aceasta constituie „cheia Cutiei Pandorei”.
Răspunsurile la întrebarea „de ce să răspundem răului cu bine” pot fi formulate astfel:
1. Pentru a nu perpetua răul. Atâta timp cât ne considerăm adepţii binelui, este aberant să aşteptăm „ruperea lanţului” de la cel pe care îl considerăm „mai rău ca noi”;
2. Pentru a creşte şi nu a scădea. Purtând o luptă cu cei „mai răi”, extrapolarea conduce la paradoxul că Dumnezeu ar trebui să se războiască cu toţi;
3. Pentru a nu ne construi un idol din cel pe care îl considerăm rău. Răspunzând în aceeaşi manieră, copiem de fapt ce dispreţuim, acordându-i involuntar recunoaşterea ca model şi investindu-l în rangul de „maestru personal”.

Această esenţă a Noului Testament este descrisă în Evanghelia după Matei, cap. 22:
„36. „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
37. Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”
38. „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”...]


fragment din AMPRENTA DIVINĂ de IDA MARIA TACINO