Eille - mă ţii între coapse

Eille – mă ţii între coapse


esti prinsă-n carnea mea până la oase.
ai pulsul meu sub unghii şi glasu-ţi tace-a ploaie din senin.
aşa este izvorul când îţi dezvelesc ochii şi-mbrac în părul tău, nisipul.
şi ştii de ce?
un punct este un punct, Eille!
îl găseşti doar odată!
atât cât să ţipi rătăcită prin venele mele
cu suflarea de început şi sfârşit, a facerii noastre.
alunecând pe lacrimi sânii.
alunecând pe buze pântecul.
facerea este ca un prunc strâns cu grijă-ntre coapse,
si nici nu stiu cine geme.


când îţi privesc unghiile suntem
moartea noastră sub ele – seminţe mari de lume nouă.
şi cine geme iubito, în noi?
nu moartea aia din vechi testamente.
nu.
acum te mai sărut a roşu de foc şi plâng ochii tăi din senin.
ai sâmânţa cerului sub unghii să vezi că aripile sunt aievea.
traieşti în mine, Eille!
trăieşti universul acela de după moartea fericită a lumii.
n-ai să te smulgi câtă vreme în mine ţi-e zborul.


şi cine geme iubito, din aripi, ca vulturul prădător de păcate?
păcatul acela din vechi testamente e suflu şi zâmbet.
mă ţii ca pe-un prunc între coapse, de teamă,
de teamă să nu-ţi frângi aripa deschisă-n veşnicie.
sunt lumina umbrei peste sfârcurile tale speriate,
speriate că fără umbră nu mai cade lumina.


un punct este un punct, Eille!