Teatrul nu este o clădire impozantă, nici o sală cu multe scaune. Teatrul nu este o scenă şi aplauze prelungite. Pentru teatru trebuie să ţi se dea un actor.
Este dispus cineva să ţi se dea? Să joace şi să joace viaţa lui?
"...actorul n-are îngeri
cum duhul sfânt nu are
...actor jucând în drama lui
e spectator
împovărat de plângeri
...
cortina cade când actorul nu-i..."
"(...)
-Ştiţi ce am observat? Că deşi vă folosiţi de jocuri obscure, fragmente voit abstracte, texte care par uneori de neînţeles, totuşi legate, duc la problematica existenţială-tragedia umană. Aţi fost inspirat cumva de Nietzsche şi Cioran, iar când spun Nietzsche mă refer la faptul că aţi agreat teoria cum că păcatul a îngrădit evoluţia, dezvoltarea individului?
-Bine… ştiţi, eu sunt un om optimist. Iar dacă tot vorbiţi de Nietzsche, una dintre frazele sale extraordinare, pe care mi le-am pus deasupra biroului este: „Trebuie să acţionăm ca şi cum progresul ar exista”. În ciuda tuturor teoriilor extrem de pesimiste care au fost emise, un om de artă , un om de cultură, cineva care scrie, care crede în puterea cuvântului, în mod natural trebuie să creadă şi în faptul că omul poate să-şi găsească o cale, că omul poate să-şi găsească o cale de ieşire personală, colectivă… nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească, să găsească soluţii personale sau colective." (interviu cu Matei Vişniec)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu