"3 E" (fragment)
În 2010 , într-o singură clipă mi s-a întregit puzzle-ul.
Era prin octombrie sau noiembrie când am scris la repezeală pe agenda mea de călătorie « 3 E », după care am fugit şi i-am arătat amicului meu:
-Gata, asta e, am găsit !
-Ce, ce-ai găsit?
Mă privea cu un amestec de zâmbet şi mirare.
-Viaţa, esenţa vieţii.
I-am explicat amănunţit cum şi de ce, însă nu ştiu cât a crezut sau cât a înţeles. Cert este că a păstrat secretul până acum, când mă văd nevoit să scriu, să împărtăşesc celorlalţi experienţa şi trăirea mea. Poate îi va ajuta până nu e prea târziu.
Escalada nu este un sport, pentru mine. Căţărarea liberă, solitară, este păşirea pe tărâmul trăirismului. Jos, la baza peretelui stâncos, încep deja să-mi iasă prin piele toate frustrările. Mai întâi privesc variantele de traseu plimbându-mă stânga-dreapta, înainte-înapoi, măsurând fiecare centimetru de la pământ şi până unde apare albastrul de cer. Acolo trebuie să fiu foarte atent. Marile greşeli se fac la final. Acolo voi ajunge deja sleit de puteri şi orice dificultate m-ar scoate din gluma vieţii. Nu, viaţa nu trebuie să fie o glumă.
Încep să mă părăsească regretele pe care le-am acumulat. Mă dau deoparte instinctual, cu toate că nu mă vede nimeni şi mă piş. Acum sunt mai uşor.
Regretele astea pleacă de la creier şi intră să-ţi macine trupul. Sunt nişte soldaţei microscopici care acum au dat buluc în vezică. Deştepţi al dracului, soldăţeii-regrete! Eu, habitatul lor, sunt supus pieirii şi preferă să mă abandoneze precum marinarii care în ultimul ceas se aruncă în mare văzând că nava se scufundă. Elemente inteligente care aleg pământul şi aşteptarea altei gazde. M-am pişat un milion de regrete.
Respir profund, ridic braţele şi mi se măreşte cutia toracică. Măsor fiecare priză, fac un plan amănunţit de ascensiune şi caut locurile de odihnă. Transpir. Ies soldăţeii prin piele. Gândurile negative. Simţurile toate mi se amplifică. Mintea mea este din ce în ce mai liberă şi trupul mai puternic.
De regulă se moare aproape de final, înainte de a reuşi să părăseşti verticalul şi să te tolăneşti sub cer. Asta pentru că nu-ţi dozezi efortul şi nu iei în calcul alternativa coborârii în situaţii dificile. Realitatea crudă a celor care s-au zdrobit, evidenţiază că dacă gradul de dificultate este ridicat, coborârea liberă înseamnă 80% moarte.
Prize, forţă, inspiraţie, creativitate. Uitam un lucru esenţial; planul este util, însă după câteva zeci de metri nu se mai potriveşte şi voi fi nevoit să improvizez. Îmi şterg fruntea apoi mă dau deoparte -cu toate că nu mă vede nimeni- şi mă piş. Soldăţei microscopici în stare fluidă. Nu vor să mai muşte din mine. Treaba lor! Am gura uscată. Beau puţină apă. Sunt atât de puternic!
Este posibil să experimentez un al şaselea simţ. Psihosomatic mă simt oarecum eliberat. Spiritual, am rupt barierele lumii cotidiene sau colivia “existenţei de uzură”. Mă pregătesc să ating cerul. Programez vizual o pauză cam la 20 de minute. Detectez o fisură potrivită pentru mâna stângă. Gata. Mă dau deoparte şi mă piş pentru ultima dată. Mă piş toate libertaţile, adevărurile, realităţile, erorile şi toată cunoaşterea, toate cele ce-au fost “de uzură”. Urmează tărâmul trăirismului, acolo unde valorile sunt diferite, sunt profunde, nu absolute, însă altele decât cele global-existenţiale. Beau o gură de apă şi pornesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu