TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

vineri, 11 martie 2011

Coral - pentru românii aflaţi departe de ţară



Coral


« Jessus bleibet, meine Freude »

Acolo,
peste apa cea mare
ochii tăi nasc gerbere.

Din care sămânţă, Marie?

Pianul meu tace
departe,
când coralul te doare.

Petala sub pleoape nu-ţi piere;
se scaldă-n izvoare, Marie,
cu tine şi tace!

Acolo,
aici,
adânc între noi,
când inima-ţi spune
„o god, stay my joy”,
ne curge-n adânc apa vie.


Albastrul e pace,
dar cin’ să ne-adune
în stropi de gerbere,
oceane?

Pianul tău tace
departe,
când pieptul mi-e numai cântare.

"O, Doamne, să-mi fii bucurie!"

Acolo,
peste apa cea mare,
aşa-i că şi-acolo-i durere?

De unde atâta sămânţă, Marie?




Coral- Tehnici de (ne)rezistenţă, ed, Cetatea de scaun, Targoviste, 2010



Un comentariu:

  1. "Albastrul e pace,
    dar cin’ să ne-adune
    în stropi de gerbere,
    oceane? "
    Oceanul e-un hau!
    El n-ar putea pune
    lumina sa creasca
    in sufletul tau...
    V-am citit, descoperit si auzit cu mare placere domnule Cristi.Multumesc pentru acest sensibil partaj!

    RăspundețiȘtergere