În curând TEHNICI DE (NE)REZISTENŢĂ

Tehnici de (ne)rezistenţă sau ... Lumea, ca o carte bună

De la primele poeme semnate de Cristi Iordache, pe care le-am citit şi am scris despre ele în Revista Agero Stuttgart (unde eram pană nu demult redactor), până la volumul TEHNICI DE (NE)REZISTENTĂ, travaliul poetic a fost unul precum o golgotă pe care autorul şi-a asumat-o fără rezerve.
Defel simplu, cu puţine momente de diluare a imaginii şi mai ales fără acel ,,mie nu-mi pasă,, - stare ce se restimte la mulţi dintre scriitorii tineri (dar si mai putin tineri), Cristi Iordache îşi ,,cântă,, imnii Iubirii cu tot atâtea instrumente diferite dar care fac, la urma urmei, o simbioza perfectă.
În peisajul poetic actual din România, Cristi Iordache vine cu suflu nou, cu un soi de timiditate nobilă dar şi îndrăzneală patimaşă,-poetul nu îşi propune dar reuşeste să fie o pată de culoare în coordonatele contingentului.
Poemele din volumul de faţă sunt inegale, nu ca valoare, doar ca intensitate a durerii, nebuniei şi plăcerii desăvârşirii poetului prin ceea ce numim în genere, cântecul iubirii carnale.
Ingenuu pe alocuri dar şi gata să-şi dea foc cămăşii de sacrificiu, până la a se prinde într-o egalitate creativă cu Dumnezeu Însuşi, versurile atrag, se cer a fi citite, chiar dacă tu, cititorule, simţi că te aşteaptă capcana pe care, păcătoşi cei mai multi dintre noi, o numim blasfemie. Ţipătul mut al poemului te incită, îţi pune sare pe rana personală şi te recunoşti în sintagmă. El, creatorul pe nume Cristi Iordache iese din regula jocului, se vrea şi este autentic.,,Închină-te Domnului Dumnezeului tău/ dar/ bărbate/ bărbate/ nu uita mai apoi/ să cinsteşti cu lacrimi şi buze / pe suflet şi pântec / femeia ,,
Femeia!!! Iată ,,terenul de cercetare,, al poetului care îmbracă, pentru această oficializare, straie de cuvinte păstoase, ca tuşele unei picturi evidente, sau, altele, fine, aeriene şi care îţi lasă numai o părelnică senzualitate pe vârful degetelor cu care prefiţi paginile manuscrisului de faţă. Din loc în loc, pe texte, poetul este doar un adolescent care s-a îndrăgostit de profa de matematică -de femeia planturoasă şi caldă- un fel de Ceres, pe care, în visele sale dinspre dimineaţă, o atinge cu tot trupul aşa cum face un mire cu mireasa.
Legal în faţa legilor oamenilor şi a celor de Sus.
Vulgar, poate şocând doar prin extrapolarea dragostei sale dincolo de ceea ce trupul unui om scapă din ,,poveste,, autorul (Montecristo) se autoprovoacă, se îndurerează şi rabdă cu bucurie păcatul aşa cum numai la Emil Cioran am mai întâlnit fenomenul.
Cu acuitate sunt aduse în prim plan, sintagme care cântă Femeia, el o face cu gingăşie dar şi cu fermitate , ca un meşter olar care învârte între palmele sale puternice trupul unei amofore în devenire: ,,în tăcere mângâi pielea/ iubitei cu flori / îi simt zborul şi aripile care mă strâng/ mă odihnesc pe pântecul ei zvâcneşte /i-ating coapsele /cu obrazul neras şi buzele( …),,
Dincolo de dragostea fizică şi suprapusă peste visul cu fluturi,( metaforă care îl obsedează ca metamorfoză a palpabilului legământ dintre materie şi spirit)poetul face, inventează propria-i flosofie, -folosind un arsenal întreg de găselniţe care, deşi multe dintre ele au fost deja ,,folosite,, în poezie, aici par a fi proaspete. Virgine.
Marile taine ale vieţiii şi morţiii îl atrag în labirintul magic, şi poetul nu se sfieşte să redefinească celebrul vers eminsecian, învăţând pe propria-i încercare moartea. ,,nu mă născusem la Tagastes dar învăţasem /murirea (…),,
Cu sfinţi acsceţi dar mai ales cu dragoste care merge către perpetuarea speciei,- toate poemele la un loc sunt un creuzet prin care poetul foloseşte Cuvântul ca zidire de fapte. Cuvintele sunt materiale aproape, au rol de construcot dar şi de demolator al conştiinţei umane.şi iar... regăsesc Femeia, nu doar ca hartie de turnesol, relevantă în observarea ciclurilor polidimensiunii Viaţă-Moarte, -dar şi ca regeneratoare de energii antheice, primare, cum ar fi aici: ,,(pământul mi-e ciunt) /şi fi-vom, femeie, doi nemuritori.,, Restul din acest poem este tăcere, deşi poate autorul a uzitat un arsenal de sintagme prin care dorea revendicarea actului de ctitorie a Trupului,- un trup din lut ca o ,,damă de ghindă,, pe care vrea sau nu vrea, o slujeşte în virtutea legilor unei umanităţi situată între pământ şi cer.
Din substantive palpabile ( ploi, pietre, genunchi, pântece...) se nasc poemele pe care, ea Femeia , nu are ce altceva a face, decât să le accepte ca pe o tablă păgână de legi.
Nu aş merge până acolo încât să susţin că poetul de faţă a descoperit esenţa poetică, a desăvârşit lumina la care se vede cel mai bine rostul unei sintagme,- dar îndrăznesc să susţiin că, prin aceste pagini lirice cu accente originale, Cristi Iordache a creat lumea sa proprie, -un falanster în care odată intrat vei vedea Cuvintele aşezate la locul pentru care au fost inventate de oameni, demoni şi îngeri, laolaltă.

Un poet care nu are vreme de fleacuri, de artificii pentru a schiţa poezia. El scrie din nesecarea izvorului care îl ţine pe verticala Existenţei fără să îi pese prea mult de critica literară (subiectivă). ,,Am îngenuncheat în faţa icoanei/(poza în care mă ţineai la piept cu stânga)/era ziua noastră şi am plecat să petrec./,,
Rebel şi încrezător în destin, poetul îşi are clipele sale de taină, momente în care vine dinaintea Tainei (icoanei)-, un loc unde întrebările nu sunt dublate de umbra minciunii. Lanţul generaţiilor este fragil şi puternic în paginile care urmează, deşi impregnat fiind de cotidianul care nu poate fi scuturat de pe hainele de stradă, îl urmăreşte până la punctul în care cuvintele din Scripturi sunt aşezate lângă altele, de sorginte plebee, -vorbe care nu crezi că şi-ar avea rostul în poezie. Contrastul creează substanţa.

Am întâlnit pe parcursul lecturii şi o grafie spontană, poeme, sintagme chiar pagini întregi pe care am revenit cu privirea, cu mintea. Le-am recitit pentru că îmi creau o stare de inedit, de punct de pornire a lucrurilor.
Cred că tocmai aceast joc serios, în care scriitorul şi cititorul stau faţă în faţă, dă farmecul, nota de rezistenţă în timp a creaţiei actuale semnată de Cristi Iordache.
Una peste alta, ar fi superfuu să spun că aveam aici o poezie modernă. Avem, cred eu, un eşantion de talent nativ care reuşeşte să ,,fabrice,, din detalii comune şi un liant al dialogului cu sine însuşi al autorului,- poeme ce vor transcede Timpul.

MELANIA CUC

TEHNICI DE (NE)REZISTENŢĂ

Traian T. Coşovei: "Cristi Iordache contopeşte carnalul cu senzualitatea privită ca o coregrafie a stărilor de spirit."

Anunţ apariţia în curând a volumului de versuri TEHNICI DE (NE)REZISTENŢĂ !




Omul acesta cu două inimi

Cristi Iordache – un nume nou, dar bine acordat la tehnicile poetice contemporane – propune un volum în care încearcă resuscitarea lirismului erotic, carnal sau imaginar-mistic prin toate canalele informaţionale oferite de precedentul unor secole de poezie îndeajuns asumate critic. Nu este vorba de un gest prometeic, ci, mai degrabă, de unul care încearcă să reabiliteze tema olimpică a poeziei: dragostea.
Cristi Iordache contopeşte carnalul cu senzualitatea privită ca o coregrafie a stărilor de spirit. Într-o lume în care feminitatea este greşit ori fals definită, poetul încearcă şi deseori reuşeşte să transpună în metaforă „sfertul de inimă suferindă” , sintagmă care, cu alte cuvinte, ne trimite la îndepărtatul, dar mereu prezentul sonet shakespearian; suferinţa nu este asumată, ci însuşită ca dar poetic. De la acest proces complex de distilare a sentimentului nu poate lipsi natura de „un verde edenic”. De altminteri, spaţiul virtual în care se produc metaforele poetului este unul paradiziac, maculat de cotidianul rebarbativ.
Într-o generaţie ce anunţă o schimbare de sensibilitate cu accente metaforice notabile, Cristi Iordache este un promotor al ideii de puritate, de candoare dispus să alunge o singurătate în favoarea alteia mai profunde. Strigătul lui este o declaraţie de dragoste scrisă la lumina cuţitului unei nepăsătoare realităţi.

Traian T Coşovei

Pleoape

Se zbăteau, albaştri.

Am auzit aripile ochilor tăi, din adânc.

Pescăruşii, valurile şi pleoapele

mă izbeau de ţărmul abrupt,

ca viaţa.



Se zbăteau, verzi.

Am auzit foşnetul ochilor tăi, din munţi.

Brazii, iarba şi pleoapele

dansau a dor

de viaţă.



Se zbăteau, gri.

În trei degete îmi ţineam inima, pe stâncă

şi am auzit clipitul ochilor tăi,

precum pulsul meu dintre

cer şi pământ.






Nu ştiu dacă am plecat mai departe spre albastrul cerului,

nici dacă m-am zdrobit de verdele brazilor.

Talpa mea era gri

ca piatra

şi vântul

şi viaţa



şi ochii tăi,

când nu sunt albaştri sau verzi.

Antologiile revistei Singur

În atenţia autorilor români



Grupul Media SINGUR îşi anunţă intenţia de a edita o antologie de poezie şi una de proză scurtă (sau fragmente de roman) ale autorilor români contemporani.



Condiţii de participare:

1. Se primesc numai materiale culese pe calculator, cu diacritice, font Times New Roman, corp literă 12, spaţiere între rânduri de 1,5. Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise până la data de 31 octombrie 2010 pe mail: dorudancus@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau poştal, pe suport electronic (DC sau DVD) pe adresa: Editura SINGUR, O.P. 8, C.P. 19, loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa. Apariţia celor două antologii, inclusiv expediţia volumelor către autori se va realiza (şi se va încheia) până la data de 30 noiembrie 2010.

2. Se vor ataşa o fotografie scanată în format jpg şi un scurt CV literar.

3. Autorii vor achita 100 lei în contul SC YEUDENI SRL, ale cărei date se găsesc mai jos. Suma finală încasată va fi folosită pentru achitarea tiparului. Serviciile de prepress, corectura, taxele de expediţie poştală şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Editura SINGUR, care editează aceste lucrări.

4. Fiecare autor va primi gratuit câte 5 (cinci) exemplare din antologia în care a apărut.

5. Antologiile vor beneficia de o intensă campanie de mediatizare pe mai multe site-uri culturale din ţară şi din străinătate, în diverse publicaţii on line din ţară şi din străinătate şi în diverse publicaţii tipărite. De asemenea, vor fi prezentate publicului cu ocazia unor întruniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie etc. Autorii vor fi ţinuţi la current în permanenţă cu stadiul mediatizării scrierilor lor.

6. Datele firmei în contul căreia se virează ori se depune taxa de participare în valoare de 100 lei:

SC YEUDENI SRL

Cont IBAN: RO10BTRL01601202T47115xx

C.U.I.: RO26372890

Nr. de Ord. în Reg. Com.: J15/3/2010

Loc. Târgovişte

Jud. Dâmboviţa

7. Informaţii suplimentare: dorudancus@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ; telefon: 072-444.35.87

Ştefan Doru Dăncuş

nu eşti singură

nu eşti singură


duminica
trebuie să te mângâi de dimineaţă
azi Dumnezeu se odihneşte
iar tu eşti prea fragilă să te las la voia-ntâmplării

aşează-ţi obrazul pe pieptul meu până
luni

Popor supus, valet la curtea lumii (poem pentru 50+1)

Asculta mai multe audio Muzica

Plătiserăţi cu toţii pentru unii,
În care aţi crezut, dar v-au vândut;
Voi n-aţi fost sclavi la curtea lumii
-Măreţi învinşi, în patru zări v-aţi rupt-
Doar i-aţi spălat şi le-aţi cules căpşunii,
Popor perdant, în fală ne-ntrecut.

Te laudă romanii, leşii, hunii,
Tătarii, turcii, cei ce te-au avut;
Popor supus, valet la curtea lumii,
Pământul meu, de mii de ani înfrânt,
Născut în zodia deşertăciunii...
Mi-eşti drag şi-mi vei rămâne veşnic sfânt.

Creduli din neam, sfioşi, pradă minciunii,
Pe-un drum cu săracia, azimut
Şi cu nevoi, drept florile cununii,
Cu râul, ramul, prieteni, n-aţi ştiut
Că-n umbra lor veţi face umbră lumii,
Popor mereu acolo, dar pierdut.

Încornoraţi şi fiii şi străbunii,
În urma celor tari v-aţi petrecut,
Aţi înghiţit cu lacrimi colţul pâinii...
Vitejii mei cu plecăciunea scut,
Popor supus, valet la curtea lumii,
Mi-eşti drag şi plâng că n-ai putut mai mult.

Brâncuşii te lăsară goliciunii,
Cioranii-ţi dară ultimul sărut,
Pământ neroditor înţelepciunii,
Ce iude şi servili ai mai crescut!
Popor supus, valet la curtea lumii,
Doar cine nu te-a vrut, nu te-a avut.

De mă vei arde precum arzi păgânii,
Din flăcări, tot am să răzbesc un cânt,
Popor supus, valet la curtea lumii,
Pământul meu de mii de ani înfrânt,
Trezeşte-te şi-alungă-ţi toţi stăpânii !
Mi-eşti drag şi-mi vei rămâne veşnic sfânt!

pentru prea mult

Pentru prea mult

sunt monstrul ce ţi-a devorat dragostea
ucigând şi stropii de sânge
te-ai fi agăţat cu buzele arse de ei
sunt bestia născută târziu
şi tu prea tânără, bătrâno,
să-nţelegi că sunt adevărata iubire

te-am îndepărtat de fantasme

sunt nevinovat vei vedea
şi strigătul tău va face lumină

sunt vinovat când nu voi mai fi

Tehnici de super-vieţuire (5)

Frica de timp

Nu cunosc o finitate a evenimentelor, ci doar un refugiu, o pauză sau o transformare. Îmi închipui o dreaptă şi pe ea un punct în mişcare. Combinaţiile mişcării sunt atemporale între naştere şi moarte, cu foarte puţine excepţii.

Cronologia se derulează paralel, însă fără opriri şi refugii. Punctul cronologic are corespondent pe dreapta noastră existenţială şi chiar dacă el se deplasează constant şi exact (în percepţia umană, care poate fi doar imaginea propriei neputinţe), eu, tu, noi, ne putem afla oriunde.

Copilul-Dumnezeu s-a jucat.

Noi suntem chipul şi asemănarea sa conform creaţionismului religios.

Din momentul conceperii fătului, E şi T pornesc fiecare pe dreptele sale (E1-T1), apoi copilul, Dumnezeul mic (cum ar spune cineva), intră într-un spaţiu atemporal, primul şi singurul spaţiu raţional din întreaga vieţuire. Ceea ce urmează este doar închinarea la picioarele stimulilor. Singura virtute rămâne puritatea jocului, echivalentul pierderii sinelui biologic, un sine independent de nevoi.

Acest spaţiu A, în care noi şi timpul nu avem nimic în comun, l-am numit „fericire”. Desigur, va urma trezirea la etică (E2-T2), atunci când pentru a doua oară, ca la zornăitul unui clopoţel, ne vom afla în puncte congruente. E2 şi T2 pot fi ultimele înaintea ieşirii din eul somatic (E7-T7)! (Virtutea, raţiunea, fericirea, ele nu mai pot fi atinse decât dincolo de concret, atunci când omul devenit se poate transfigura în copil şi se manifestă ca atare, abandonând total şi instantaneu complexitatea necesităţilor firii.)

Dar şi alte căi ale spiritualităţii, ce-i drept foarte rar (E5-T5), pot aduce punctul vieţuirii congruent cu punctul timpului. (Şi aici vom găsi virtutea, raţiunea şi fericirea, însă acestea au caracter indus ori impus).

Altfel, mereu ne vom afla în urma sau înaintea punctului cronologic, datorită nerecunoaşterii Sinelui. Vom fi sclavi ai stărilor negative: traume, egoism, autosuficienţă, ură, mândrie, mărire, etc.

Mă veţi întreba de ce "timpul"? Ce legătură este între el şi vieţuire atâta vreme cât ştim despre scurgerea lui?
Afirm că principala sursă a tuturor neajunsurilor este frica.
Din ea derivă, ignoranţa, furia, violenţa. Toate acestea inhibă trezirea spirituală.
Frica este cel mai mare rău al lumii. Ce o animă? În raportul cauză-efect, printre numeroşi factori declanşatori, unul dentre cei mai de temut, care ne aruncă în anti-dumnezeire prin efectul produs, este timpul.
Timpul.