În curând TEHNICI DE (NE)REZISTENŢĂ

Tehnici de (ne)rezistenţă sau ... Lumea, ca o carte bună

De la primele poeme semnate de Cristi Iordache, pe care le-am citit şi am scris despre ele în Revista Agero Stuttgart (unde eram pană nu demult redactor), până la volumul TEHNICI DE (NE)REZISTENTĂ, travaliul poetic a fost unul precum o golgotă pe care autorul şi-a asumat-o fără rezerve.
Defel simplu, cu puţine momente de diluare a imaginii şi mai ales fără acel ,,mie nu-mi pasă,, - stare ce se restimte la mulţi dintre scriitorii tineri (dar si mai putin tineri), Cristi Iordache îşi ,,cântă,, imnii Iubirii cu tot atâtea instrumente diferite dar care fac, la urma urmei, o simbioza perfectă.
În peisajul poetic actual din România, Cristi Iordache vine cu suflu nou, cu un soi de timiditate nobilă dar şi îndrăzneală patimaşă,-poetul nu îşi propune dar reuşeste să fie o pată de culoare în coordonatele contingentului.
Poemele din volumul de faţă sunt inegale, nu ca valoare, doar ca intensitate a durerii, nebuniei şi plăcerii desăvârşirii poetului prin ceea ce numim în genere, cântecul iubirii carnale.
Ingenuu pe alocuri dar şi gata să-şi dea foc cămăşii de sacrificiu, până la a se prinde într-o egalitate creativă cu Dumnezeu Însuşi, versurile atrag, se cer a fi citite, chiar dacă tu, cititorule, simţi că te aşteaptă capcana pe care, păcătoşi cei mai multi dintre noi, o numim blasfemie. Ţipătul mut al poemului te incită, îţi pune sare pe rana personală şi te recunoşti în sintagmă. El, creatorul pe nume Cristi Iordache iese din regula jocului, se vrea şi este autentic.,,Închină-te Domnului Dumnezeului tău/ dar/ bărbate/ bărbate/ nu uita mai apoi/ să cinsteşti cu lacrimi şi buze / pe suflet şi pântec / femeia ,,
Femeia!!! Iată ,,terenul de cercetare,, al poetului care îmbracă, pentru această oficializare, straie de cuvinte păstoase, ca tuşele unei picturi evidente, sau, altele, fine, aeriene şi care îţi lasă numai o părelnică senzualitate pe vârful degetelor cu care prefiţi paginile manuscrisului de faţă. Din loc în loc, pe texte, poetul este doar un adolescent care s-a îndrăgostit de profa de matematică -de femeia planturoasă şi caldă- un fel de Ceres, pe care, în visele sale dinspre dimineaţă, o atinge cu tot trupul aşa cum face un mire cu mireasa.
Legal în faţa legilor oamenilor şi a celor de Sus.
Vulgar, poate şocând doar prin extrapolarea dragostei sale dincolo de ceea ce trupul unui om scapă din ,,poveste,, autorul (Montecristo) se autoprovoacă, se îndurerează şi rabdă cu bucurie păcatul aşa cum numai la Emil Cioran am mai întâlnit fenomenul.
Cu acuitate sunt aduse în prim plan, sintagme care cântă Femeia, el o face cu gingăşie dar şi cu fermitate , ca un meşter olar care învârte între palmele sale puternice trupul unei amofore în devenire: ,,în tăcere mângâi pielea/ iubitei cu flori / îi simt zborul şi aripile care mă strâng/ mă odihnesc pe pântecul ei zvâcneşte /i-ating coapsele /cu obrazul neras şi buzele( …),,
Dincolo de dragostea fizică şi suprapusă peste visul cu fluturi,( metaforă care îl obsedează ca metamorfoză a palpabilului legământ dintre materie şi spirit)poetul face, inventează propria-i flosofie, -folosind un arsenal întreg de găselniţe care, deşi multe dintre ele au fost deja ,,folosite,, în poezie, aici par a fi proaspete. Virgine.
Marile taine ale vieţiii şi morţiii îl atrag în labirintul magic, şi poetul nu se sfieşte să redefinească celebrul vers eminsecian, învăţând pe propria-i încercare moartea. ,,nu mă născusem la Tagastes dar învăţasem /murirea (…),,
Cu sfinţi acsceţi dar mai ales cu dragoste care merge către perpetuarea speciei,- toate poemele la un loc sunt un creuzet prin care poetul foloseşte Cuvântul ca zidire de fapte. Cuvintele sunt materiale aproape, au rol de construcot dar şi de demolator al conştiinţei umane.şi iar... regăsesc Femeia, nu doar ca hartie de turnesol, relevantă în observarea ciclurilor polidimensiunii Viaţă-Moarte, -dar şi ca regeneratoare de energii antheice, primare, cum ar fi aici: ,,(pământul mi-e ciunt) /şi fi-vom, femeie, doi nemuritori.,, Restul din acest poem este tăcere, deşi poate autorul a uzitat un arsenal de sintagme prin care dorea revendicarea actului de ctitorie a Trupului,- un trup din lut ca o ,,damă de ghindă,, pe care vrea sau nu vrea, o slujeşte în virtutea legilor unei umanităţi situată între pământ şi cer.
Din substantive palpabile ( ploi, pietre, genunchi, pântece...) se nasc poemele pe care, ea Femeia , nu are ce altceva a face, decât să le accepte ca pe o tablă păgână de legi.
Nu aş merge până acolo încât să susţin că poetul de faţă a descoperit esenţa poetică, a desăvârşit lumina la care se vede cel mai bine rostul unei sintagme,- dar îndrăznesc să susţiin că, prin aceste pagini lirice cu accente originale, Cristi Iordache a creat lumea sa proprie, -un falanster în care odată intrat vei vedea Cuvintele aşezate la locul pentru care au fost inventate de oameni, demoni şi îngeri, laolaltă.

Un poet care nu are vreme de fleacuri, de artificii pentru a schiţa poezia. El scrie din nesecarea izvorului care îl ţine pe verticala Existenţei fără să îi pese prea mult de critica literară (subiectivă). ,,Am îngenuncheat în faţa icoanei/(poza în care mă ţineai la piept cu stânga)/era ziua noastră şi am plecat să petrec./,,
Rebel şi încrezător în destin, poetul îşi are clipele sale de taină, momente în care vine dinaintea Tainei (icoanei)-, un loc unde întrebările nu sunt dublate de umbra minciunii. Lanţul generaţiilor este fragil şi puternic în paginile care urmează, deşi impregnat fiind de cotidianul care nu poate fi scuturat de pe hainele de stradă, îl urmăreşte până la punctul în care cuvintele din Scripturi sunt aşezate lângă altele, de sorginte plebee, -vorbe care nu crezi că şi-ar avea rostul în poezie. Contrastul creează substanţa.

Am întâlnit pe parcursul lecturii şi o grafie spontană, poeme, sintagme chiar pagini întregi pe care am revenit cu privirea, cu mintea. Le-am recitit pentru că îmi creau o stare de inedit, de punct de pornire a lucrurilor.
Cred că tocmai aceast joc serios, în care scriitorul şi cititorul stau faţă în faţă, dă farmecul, nota de rezistenţă în timp a creaţiei actuale semnată de Cristi Iordache.
Una peste alta, ar fi superfuu să spun că aveam aici o poezie modernă. Avem, cred eu, un eşantion de talent nativ care reuşeşte să ,,fabrice,, din detalii comune şi un liant al dialogului cu sine însuşi al autorului,- poeme ce vor transcede Timpul.

MELANIA CUC