TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''
Se afișează postările cu eticheta singur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta singur. Afișați toate postările

joi, 3 martie 2011

Libertatea spirituală - Simbioza entităţilor artistice

Libertatea spiritului - simbioza entităţilor artistice
(Antologiile Revistei SINGUR)


Stilul şi curentul literar adună laolaltă lumea scriitoricească precum o face instituţia religioasă cu adepţii săi.
Angajaţi-vă imaginaţia într-un joc evlavios şi închipuiţi-vă o moschee plină cu hinduşi, creştini sau/şi iudei, printre care puteţi fi de orice orientare religioasă, numai musulmani nu. Va veni oare imamul să spună: „lutheranule, budhistule, credinţa voastră este cea dreaptă!”?
Daţi-mi voie să mă-ndoiesc şi să cred că doar „cine se aseamănă se adună”.

Aceasta este structura „bisericuţelor” care au ca bază interesele mărunte de grup, acolo unde vrând-nevrând sunt umbrite valorile socio-umane, întrucât spiritul nu se manifestă liber decât pe un segment destul de îngust. Este adevărat că libertatea nu atinge absolutul, fiind mărginită la rându-i, dar să nu uităm că hotarele pot fi atât de departe, încât să cuprindă indivizii în spirit şi etică indiferent de valorile moştenite, dezvoltate şi novatoare. Flagelul „bisericuţelor” s-a răspândit la nivel global în viaţa cotidiană şi singura cale de înlăturare nu este eradicarea agresivă, ci crearea unui spaţiu nou, alteritar şi amfitrionic deopotrivă, spaţiu predispus la metamorfoza în „acasă”. Casa cugetului, casa crezului, casa eului – libertatea casei.

Când l-am cunoscut pe Ştefan Doru Dăncuş, scrisesem deja fragmentul „Libertas” din romanul „Tehnici de super-vieţuire”. Mai târziu am aflat că şi el avea scrisă o parte din romanul „Eliberarea”. Nu am realizat atunci că eu şi alţii ne vom alătura lui. El singur, eu singur, ceilalţi singuri descoperisem scopul comun: de a împinge punctele A şi B cât mai departe pe segmentul de dreaptă al libertăţii. Dăncuş nu ne-a căutat, pentru că ştia că vom veni. Spiritele libere (atât cât pot fi, raportate la simţurile şi dimensiunea limitate) se găsesc şi nu se aruncă într-un tot, ci rămân pure precum culorile lui van Gogh, însă creează întregul -pânza.

Nu dezvolt aici cultul personalităţii, fiindcă sunt atât de singur şi de liber, încât pot oricând şi chiar mi-ar face plăcere să-l înjur pe acest Dăncuş, tocmai pentru că sunt al dracului de iritat că în doi ani de când îl cunosc personal, nu mi-a dat nicun motiv s-o fac. Omul acesta care a lucrat în presa scrisă, în radio şi televiziune, care ne-a dat poezie şi filozofie deopotrivă în cărţile sale, nu face un titlu de glorie din cele peste 40 de premii şi nu ţinteşte nimic pentru sine. Doar îşi potoleşte setea, setea de a înlătura barierele socio-umane din cultură şi nu numai.
Aşa se face că a iniţiat, coordonat şi finalizat cel mai mare proiect literar de după 1989 - „Antologiile revistei Singur”! Şi pentru că nu sunt singurul care susţin acest demers fără precedent, vin cu un citat din articolul „Singur printre…unionişti”, al prof.dr. Adrian Botez.
[…Spuneam, în deschiderea prezentării acestei adevărate “ofrande biblice” (de la “biblos”-carte…) – ceva despre spiritual vaticinar al acestor Antologii ale revistei SINGUR. Da, prin aceste două Antologii, noi am căpătat optimism şi nădejde, pentru că acum ştim că viitorul nu va aparţine nici “politichiei”, nici politicaştrilor – CI VIITORUL ROMÂNILOR ESTE SCRIS ŞI PROOROCIT, CU LITERE DE FOC, ÎN ACESTE PAGINI DE ÎNALT HAR! Cei ce se tot plâng de “dispariţia Neamului Românilor”, să facă bine să citească aceste două adevărate “cărţi revelate/pentru Revelaţie”…]

Piatra de temelie a fost pusă la începutul lunii august 2010, când s-a dat startul concursului care invita autorii, pe principii ideologice, filozofice şi stilistice - libere, apartenenţi ai oricărui concept sau grupări sociolectice, la participarea cu poezie şi proză, în vederea selecţiei pentru cele două volume. Era prematur de anticipat travaliul acţiunii, dar echipa angajată în procesul de stocare şi de selecţie a creaţiilor literare s-a autodepăşit, astfel încât la închiderea uşilor, să poată rosti „evrika!”, după cum emoţionant este ultimul fragment („Cuvinte simple de drum bun”) al însemnării domnului Grigore Timoceanu.
[…Acum sediul este închis, proiectul – finalizat. O firmă de telefoane mobile renovează spaţiul în care o echipă de opt oameni a produs în România două cărţi. Mă simt fericit şi totodată trist. Îmi va fi dor de cafeaua de atunci, de micile petreceri organizate la câte-un final de săptămână, de zgomotul tastaturilor, de discuţiile încinse asupra unor subiecte prioritare ce vizau bunul mers al derulării proiectului. Păstrez însă nădejdea că vom fi chemaţi să lucrăm pentru alte proiecte, iar „Echipa de aur”(cum ne-a botezat Dăncuş) nu se va destrăma uşor.
Felicitări celor ce vă regăsiţi în aceste pagini!]

Iată şi câteva date statistice care evidenţiază cele şase luni de muncă asiduă: din totalul de 15.579 de scriitori care au trimis creaţii, au fost publicaţi doar 120, dintre care 68 de poeţi şi 52 de prozatori, confirmaţi la sfârşitul selecţiei supervizate de către grupul consultativ format din poetul Ioan Es Pop, prozatorul Ioan Groşan şi criticul literar Felix Nicolau. Un punct forte şi salutar a constat în faptul că zece poeţi cuprinşi în Antologia de poezie au beneficiat de câte o parodie realizată de Lucian Perţa.
În tot acest demers, în această „nebunie” sclipitoare a literaturii, a fost implicat omul fără de care Ştefan Doru Dăncuş, probabil nu ar fi reuşit: directorul Gabriel Cojocaru şi editura pe care o conduce, editura Grinta.
Da, „Antologiile reviste Singur”, constituie cea mai mare realizare literară din ultimii douăzeci de ani. „…Adunând nume diverse din toate zonele ţării şi din aproape toate categoriile de vârstă, deopotrivă scriitori profesionişti şi debutanţi, Antologiile Revistei Singur sunt o imagine autentică a scrisului românesc din ultimii ani. Libera exprimare a tuturor autorilor, criteriile de selecţie proprii fiecărui autor, apoi diversitatea stilurilor cuprinse între coperţile celor două volume oferă o imagine de întreg, de complexitate foarte bine călăuzită de colectivul redacţional.”, consemnează scriitorul şi pictorul Constantin P. Popescu în articolul „Antologiile revistei SINGUR - Flori din grădina cuvintelor”.

Fondatorul revistei Singur nu a inventat roata, dar a descoperit spaţiul alternativ la „bisericuţele” din artă şi cultură, prin înfiinţarea Grupului Media SINGUR. „Singur”-aticul nu distruge, nu demolează, nu descurajează! În el ţipă lumea şi de-acolo defulează nevoia eliberării.
Nu oricine este capabil să accepte crezul semenului său, oricare ar fi acesta!
În literatură, de asemenea, cristalizarea anumitor grupuri literare au la bază negarea şi respingerea tendinţelor şi principiilor estetice diferite de cele pe care le adoptă ca viziune artistică „cvasitotală”. Teoria se poate extrapola şi în cazul unui concurs literar, acolo unde remarcaţi vor fi autorii cu structură poetică „după chipul şi asemănarea” juriului. Grupul, curentul, entitatea, religia, toate acestea îngrădesc spaţiul de manifestare liberă a individului. Eu afirm că nu trebuie să ne lepădăm de ele, ci să tolerăm ceea ce ne înconjoară chiar dacă nu este similar cu acţiunile şi înclinaţiile noastre, întrucât suntem parte a aceluiaşi întreg. Altfel, văzuţi de undeva de sus, vom arăta precum un câmp presărat de colivii - toate într-o altă colivie imensă. Ajunge, cred, una singură - cea din urmă!

Lipsite de comenzile pseudo-culturale comuniste, „Antologiile revistei SINGUR” şi-ar fi găsit locul de top în Istoria Literaturii Române. Cu toate acestea, copiii şi copiii copiilor noştri, chiar dacă timpul este imprevizibil şi poate le vor avea sau nu cuprinse în manualele şcolare, cu siguranţă însă, volumele de faţă - acest proiect va fi recunoscut peste vremuri ca primul act de pionierat întru simbioza entităţilor artistice.
Setea lui Dăncuş a fost potolită. Lacătele au sărit, uşile s-au deschis, „bisericuţele” s-au năruit, coliviile au fost spulberate. Grupul Media Singur a dovedit că punctele A şi B pot fi împinse cât mai departe pe segmentul de dreaptă al libertăţii. Eliberarea spiritului stă în puterea noastră.
Mărturie vor rămâne Antologiile Revistei SINGUR. prin filtrarea verosimilului şi sugestivităţii indiferent de registrele stilistice - cea mai amplă acţiune literară de după 1989.


Cristi Iordache

miercuri, 16 februarie 2011

Triplu salt moral - Imaginaria



Lansarea Antologiilor Revistei SINGUR

Grupul Media SINGUR în colaborare cu Biblioteca Judeţeană “I. H. Rădulescu” din Târgovişte (Dâmboviţa) vă anunţă lansarea Antologiilor Revistei Singur şi a volumului de versuri “Tehnici de (ne)rezistenţă” semnat de scriitorul Cristi Iordache.
Evenimentul va avea loc joi, 17 februarie 2011, ora 16.30, la Biblioteca Judeţeană “I. H. Rădulescu” din Târgovişte.
În cadrul aceluiaşi eveniment, va avea loc şi vernisajul de pictură al artistului plastic târgoviştean Constantin P. Popescu.
Invitaţi: Emilia Dănescu, Gelu Bogdan Marin
Sunt aşteptaţi toţi cei care vor să îşi completeze bibliotecile cu aceste noi apariţii editoriale.

Vă mulţumim !
Director general Grup Media SINGUR,
Ştefan Doru Dăncuş

marți, 1 februarie 2011

Antologiile Revistei Singur

Antologiile Revistei SINGUR



Grup Media SINGUR vă anunţă că s-a încheiat operaţiunea de reexpediere a Antologiilor Revistei SINGUR. Rugăm autorii să anunţe primirea acestora pe adresa de mail: dorudancus@yahoo.com . Coletele reexpediate acum vor ajunge în cca. 48 ore la destinaţie.

Din motive independente de voinţa noastră, nu am putut respecta termenul de expediere estimat iniţial şi ne cerem scuze încă o dată pentru această depăşire a graficului preconizat.







Cu mulţumiri,

Ştefan Doru Dăncuş

Director al Grupului Media SINGUR


marți, 4 ianuarie 2011

Singur

SINGUR

Întotdeauna trebuie să rămână cineva în urma mea, să mă aştepte. De ce? Nu vreau asta.

Ignor legile şi plec acolo unde pământul este mai puţin călcat şi stânca este neatinsă.

..."În autoizolare toată lumea urla în mine. Singurătatea a fost cel mai greu test de autocontrol. N-am ştiut că rămânând "singur", permit de fapt să mă invadeze materia.

Apără-te de păsări de pradă!

Regăseşte-te, Cristi, când mii de fiare stau la pândă! Era aproape imposibil.

Atunci am găsit soluţia: mi-am pus viaţa în joc.Nimic din univers nu a vrut să moară cu mine. Am început să mă văd, să mă simt şi lumea aştepta cuminte la hotarul fiinţării mele.

Inconştientul a lăsat capul în piept şi tăcea mâlc în urma mea, de frica morţii.

Acolo în vârf sunt doar eu. Poate că cineva mereu mă aşteaptă, dar nu ştiu asta.

Singurătatea este o stare.

A mea.


vineri, 24 decembrie 2010

Un cadou de Crăciun - Antologiile revistei SINGUR

Răsfoiam ieri una dintre cele mai valoroase antologii de poezie publicată în România ultimilor ani. Am participat la vreo cinci şi am văzut alte nu ştiu câte, dar cu riscul de a fi suspectat de subiectivism, declar franc: nu ca asta dom'le!
S-a renunţat la formatul A5 pentru că ar fi depăşit cu mult 400 de pagini. Este un format mai mare, atipic, are 328 de pagini şi este realizat în condiţii grafice de excepţie. Este atât de important? Poate nu.
Valoarea o dau miile de participanţi pe care îi felicit pentru sensibilitatea artistică şi forţa de a înţelege că nu toate competiţiile se câştigă.
Mai trebuie să fie limpede un lucru: dincolo de Grupul Consultativ format din Felix Nicolau, Ioan Groşan şi Ioan Es Pop, nu au trecut numele autorilor, ci creaţiile lor.

Aseară se făcuse târziu şi după întoarcerea de la Cluj, Gabriela a mai rezistat puţin cu mine şi Costache (Constantin P. Popescu), însă Doru, nu. I-am spus că scriu o notă referitoare la antologii şi l-am intrebat daca pot spune ceva despre costuri şi muncă. Mi-a răspuns: "nu coane, bine că le-am editat aşa cum ne-am dorit".
Simplu? Da. O carte a revistei SINGUR, coordonată de către Ştefan Doru Dăncuş în colaborare cu Gabriel Cojocaru şi publicată la cele două edituri: SINGUR şi GRINTA.

Pe coperta patru sunt mulţi dintre colegii noştri de-aici de pe Cititor de Proză, pe care îi felicit şi trebuie să adaug că Republica a fost partener media în acest amplu proiect. Pentru mine este o bucurie în plus de a lucra în Grupul Media SINGUR şi în acelaşi timp de a fi membru al acestei cetăţi.

Sper să postez până la ora 0.

Crăciun fericit dragi colegi!

Cristi Iordache
Reprezentant Grup Media SINGUR






Cuvânt înainte de Grigore Timoceanu

"Cuvinte simple de drum bun

Când va ajunge în mâinile dumneavoastră sub formă de carte, veţi înţelege că proiectul Antologiilor Revistei SINGUR a necesitat o muncă uriaşă; nervii ne-au fost întinşi la maximum, am primit telefoane şi mail-uri în care am fost înjuraţi, acuzaţi de nepotism sau ameninţaţi, am pierdut pe traseu colegi care n-au rezistat traficului infernal de date şi au părăsit echipa.

Ştefan Doru Dăncuş, creierul acestui proiect, a reuşit ceva fără precedent: a rămas în sediu de la ora 14.00 până la 8.00 dimineaţa, ţinând legătura cu fiecare autor pe cele şase calculatoare şi plecând apoi ba la vreo tipografie, ba vreo întâlnire de afaceri. Nu vom uita dimineţile în care veneam „la muncă” şi ne primea ca pe nişte colindători, senin, de parcă nu era mare lucru să stai peste program. Nu vom uita nici momentele în care striga, cu energia inepuizabilă pe care numai credinţa o poate dărui omului, să nu ne uităm la titlurile de glorie înşirate de diverşi autori în CV-uri, să gândim cu propriile minţi, să fim atenţi ce şi cui răspundem.

Am făcut de multe ori greşeli pentru care am fost penalizaţi cu 50% din salarii, pentru ca peste câteva zile să primim ca „primă” acel 50%. L-am iubit pe Ştefan Doru Dăncuş; nu pentru excesele sale, ci pentru că deseori a făcut şi munca noastră şi noi n-am ştiut decât să semnăm statele de plată.

Acum sediul e închis, proiectul – finalizat. O firmă de telefoane mobile renovează spaţiul în care o echipă de opt oameni a produs în România două cărţi. Mă simt fericit şi totodată trist. Îmi va fi dor de cafeaua de atunci, de micile petreceri organizate la câte-un final de săptămână, de zgomotul tastaturilor, de discuţiile încinse asupra unor subiecte prioritare ce vizau bunul mers al derulării proiectului. Păstrez însă nădejdea că vom fi chemaţi să lucrăm pentru alte proiecte iar „Echipa de aur” (cum ne-a botezat Dăncuş) nu se va destrăma aşa uşor.

Felicitări celor ce vă regăsiţi în aceste pagini!