Cristi Iordache - Noaptea vesnica a lumii noi
Asculta mai multe audio ambientala
Noaptea veşnică a lumii noi
În dimineaţa asta prematură noaptea-nfige întunericul în palmele
care-ţi mângâie cu sânge, rotund, sânii.
Două pământuri gemene, modelate.
Ochii tăi rătăciţi în univers mai au timp să vadă luna şi...
şi buzele mele.
Mintea se joacă.
Ochii tăi rătăciţi au timp să se uite la tine, la pasărea de foc purtată de vânt.
În dimineaţa asta prematură eşti atât de frumoasă
când zbori cu aripile mele!
Îmi şopteşti în câteva lacrimi că tu curgi râuri-râuri,
că sunt marea cea mare şi...
şi vântul.
Mintea se joacă.
O, eşti atât de frumoasă în braţele mele!
În dimineaţa asta prematură, după apocalipsă,
te port cu grijă, copilă fragilă
Strânge-mă ! Da !
Vom rescrie geneza cât cunoaştem iubirea şi...
şi cât mă simţi în pântec prunc.
Mintea se joacă.
E de bine.
În dimineaţa asta prematură noaptea-nfige întunericul în noi,
în singurii supravieţuitori.
O, eşti atât de frumoasă! Nu plânge!
În lumea nouă nu există lumină, buzele mele nu cunosc abandonul…
Nu, nu scoate unghiile din carnea mea!
Mintea învaţă unicul cuvânt
în dimineaţa asta veşnică de numai doi.
"O, eşti atât de frumoasă! Nu plânge!
RăspundețiȘtergereÎn lumea nouă nu există lumină, buzele mele nu cunosc abandonul…
Nu, nu scoate unghiile din carnea mea!
Mintea învaţă unicul cuvânt
în dimineaţa asta veşnică de numai doi."
Superb!!
****
M-am dezbrăcat de cotidian, citindu-te...sufletu-mi la picioarele poemelor
RăspundețiȘtergereNimic nu e mai frumos ca abandonul...depinde doar de perspectivă!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=qVyaiYsokP8