Tehnici de super-vieţuire (1)

Ziua II

Aici.
Cum am ajuns aici nu se descrie.
Pfff, ce reflexiv!
Au existat factori, persoane şi poate chiar propria voinţă.
Am fost un răsfăţat al iubirii.
Iubirea.
Iubirea şi altruismul sunt subiecte pretenţioase, cu o conotaţie puternică în sfera comportamentală şi implicit în existenţă. Am fost privilegiat, întrucât am steaua mea, acolo, undeva.
Două puncte cardinale, nord şi sud, ying şi yang, acolo steaua mea, aici eu.
Aici.
Aici sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare.
Oameni buni şi nebuni.
Regulamentul spune că nu îţi este permisă ieşirea, iar eu respect tabla de legi.
La dracu! Habar n-am dacă trăirea sau voinţa mă ţin aici.
Aici.
Aici am întâlnit un individ care m-a făcut să-mi tremure genunchii, buzele şi
să-mi plesnească inima.Vedea asta şi n-am avut decât să-mi recunosc starea.
L.A., că despre el este vorba, m-a supus unui test interesant acum, dar destul de ciudat şi dificil, pentru mine, atunci.
L.A. mi-a marcat sosirea aici.
Aici.
Aici sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare.
Nu se iese.
Dar cum spuneam, aici, acolo sau pretutindeni, eu am steaua mea.


Frumoasa Fecioară a nopţii


Vă naşteţi copilelor în timp revolut
şi-o mamă vă plânge-mpăcată.E greu
când fecioarele sale sunt date tribut
ţărânii ce-aşteptă lumina de zeu.

Vă naşteţi copilelor mai sus de pământ
iar pântecul crud şi-ntunericul dens,
se tânguie la gândul că prin legământ,
ofrandă vă dă unei lumi fără sens.

Sunt mireanul pribeag, tu cenuşăreasă;
găsit-am cărarea spre sufletul tău.
Fecioară, în fiece noapte ai vrea să
picuri lumina peste mine, în hău?

Vă naşteţi, copile şi sunteţi vânatul
căzute în arme de foc. E dorul,
Fecioară! Doar tu părăsit-ai înaltul
matern, că arma îmi este amorul.


Aici.
Aici se pun lacăte pe porţile înalte cu balamale şi zăvoare.
Eu mă joc “de-a găseşte cheia”
Deocamdată singur.
Mai târziu...


SCRISOARE

Acolo.
Acolo, aici sau pretutindeni tu ai steaua ta! Ai găsit cărarea pentru că cineva de sus a trimis o stea să îţi lumineze drumul. De atunci fiinţezi
“nesuferind cu suflet şi
carne
în trupul crud şi sânii rouaţi”
(“Fiinţare”)

Acolo.
Acolo “sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare”. Acolo e lupta ta, renunţare, sacrificiu dar şi speranţă, dorinţă, iubire.
Nici o poartă, nici un zid, nici un lacăt sau zăvor nu pot stăvili iubirea. Ea trece
“prin ploaia de foc
se scrie cu noi precum zborul
altfel cum ar şti
despre iubirea noastră
cum ar citi
Cerul
nu-i pentru coli şi cerneală această iubire”
(“Te voi scrie cu mine”)

Acolo.
Acolo “sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare” dar chiar şi aşa,
“noi n-am separat vreodată buzele
doar ştii
trupul nu l-ai smuls niciodată din mine
dar vine o vreme“
(“Dar vine o vreme” )
când lacătele vor cădea, porţile se vor deschide, iar noi,
“cu lacrimi şi buze
o luăm de la cap
atât cât ne-ajută
stejarul arzând
şi cât alte cioturi
în sobă încap.“
(“Mi-e noaptea lumină)

Acolo.
Acolo soarele va străluci, se vede în spatele norilor, iar steaua ta, se va încărca de lumina şi căldura lui pentru ca apoi să “picure lumina în fiece noapte”. Hăul va fi departe, pentru că în liniştea nopţii, ea îţi va arăta drumul prin insula pustie.
“ivită din mări pentru tiNe
Pe insula asta
nisipul nu doare,
iar cerul şi marea-s divine.
mă plouă şi tu,
mă plouă cu soare;
doar nouă ne suntem
christiNe
Doar nouă.“
(“ChristiNe”)

Acolo.
Acolo, aici, pretutindeni ai steaua ta!



Ziua IV


Deşteptarea.
Deşteptarea nu este trezire.
M-am sculat buimac de nesomn.
Gânduri. Observ că ele sunt confuze atunci când programul este încărcat de activitaţi fizice şi mentale.
Dorm undeva între veghe şi somn profund, pe reprize ca într-o competiţie. După fiecare pauză am speranţa că voi câstiga, adică mă voi scula odihnit şi lucid.
Deşteptarea nu este trezire.
Am pierdut şi ultima repriză. Sunt confuz, dar nu-i nimic grav; zilele trec oricum.
La ora zece mă voi întâlni cu L.A. să-i vorbesc despre riduri şi lacrimi.
Poate şi despre zâmbete forţate.
Sunt un pribeag printre grimase.
Oamenii buni şi nebuni, toţi, au faţa schimonosită.
Acolo este inima lor.
Mimica îi ţine în viaţă.
Sunt printre ei şi poate ca ei, dar nu mă văd cu toate că aş vrea. Îmi caut oglinda. Mai ales cu L.A., care este învăţător. Îmi cere să scriu “Ana are mere” dar eu nu ştiu să fac decât bastonaşe.
De vorbit pot vorbi despre altceva, nu despre Ana.
Despre Maria şi Maria Magdalena, pentru că ele poartă durerea lumii.
Merele sunt fructe.
Oprite.
Deşteptarea nu este trezire.
Privesc bagajele oamenilor. Nu ştiu ce duc cu ei.
Şi eu port lucruri inutile. Cioturi, pietre, bucăţi de inimă. M-am obişnuit să le car.
Aici.
Aici sunt învăţători. Ei spun că am nevoie doar de o sacoşă. Ce să arunc din desagă? Nu ştiu acum. Cred că trebuie să scot tot şi să le întind ca la talcioc, apoi să aleg.
Asta este! Iau doar ce-mi trebuie.
Deo gratias! Adevărul era lângă mine.
Drumul va fi mult mai uşor. Voi renunţa la toate.
Vreau o inimă întreagă şi respiraţii adânci.
H.O.L. este “pedagog de şcoală nouă” şi m-a dat pe spate.
Cu scaunul.
Cineva m-a prins.
Am uitat să-i spun că mi-era totuna dacă picam.
Dacă porneam într-o escaladă cine m-ar fi prins? Ador să mă caţăr pe trasee dificile.
Acolo nu te salvează nimeni.
Deocamdată adevărul meu rămâne la mine.
Poate voi găsi un adevăr universal. Pentru asta am nevoie de o eroare.
S-o descopăr!
Aici.
Aici nu mai sunt porţile înalte cu balamale şi zăvoare.
Aici doare.
Cu faţa distrusă de suferinţă, cu paşi rari şi grei S.D. se îndreaptă către o scrumieră plină, întinde mâna tremurândă şi ia un chiştoc. Îl aprinde împăcat. Eu mă scurg cu mâinile pe gard şi mă buşeşte plânsul. El este împăcat. Eu nu.
Mă adun imediat pentru că drumul este lung. Pe măsură ce voi obosi, probabil, voi mai arunca din desagă ceea ce prisoseşte.
Îi aduc un pachet de ţigări şi o cafea.
Deja sunt mai uşor.
Pornesc la drum însoţit de D.D.P. Este ghid şi face câţiva paşi cu mine. Cunoaşte bine zona. Mi-arată poteca şi pleacă.
Fac un popas, mă culc şi aştept deşteptarea.
Aici.
Aici deşteptarea trebuie sa fie trezire.


SCRISOARE


Acolo.
Acolo deşteptarea sigur va fi trezire. Gândurile nu vor mai fi confuze. Nu-i prea târziu să te descoperi pe tine, să vezi în oglindă ceea ce îţi place, ceea ce nici nu credeai că eşti şi poti fi.
Tu crezi că ştii să faci doar bastonaşe, dar eu ştiu că poţi scrie mai mult decât “Ana are mere”. Am văzut în tine o parte din divinitate pe care trebuie să o laşi să se dezvolte şi să erupă ca un vulcan. Vei fi uimit de puterea din tine şi de ceea ce poţi lăsa în urma ta.
Acolo.
Acolo vei lăsa tot bagajul pe care îl cari inutil: “cioturi, pietre, bucăţi de inimi”. Vei şti să faci diferenţa între sinceritate şi zâmbete forţate. Aruncă din bagaj tot ce e în plus şi pune în locul gol tot ceea ce te ridică şi îţi face sufletul să tresalte.
Chiar dacă ţi-era indiferent dacă ai fi căzut cu scaunul, chiar dacă tu consideri că viaţa ta nu are valoare, eu ştiu că va străluci tot ce porneşte de la tine şi că viaţa ta e mai importantă decât crezi, atât pentru tine cât şi pentru cei care au nevoie de tine.
Acolo.
Acolo în spatele “porţilor înalte cu balamale şi zăvoare” este durere şi suferinţă. Durerea zilelor care au trecut fără a face ceva de folos, fără a fi tu însuţi, durere la gândul că ai putut dezamagi pe cei dragi, pe cei care te-au dorit altfel, pe cei care au avut şi au nevoie de tine.
Acolo.
Acolo e un loc de răscruce, locul în care viaţa ţi se schimbă. Cineva de sus a îngăduit să treci prin acel loc pentru că viaţa ta are valoare şi e timpul să laşi în urmă durerea, suferinţa, dezamagirea. A trebuit să întâlneşti suflete chinuite, “lacrimi şi grimase”, “zâmbete forţate”, vieţi distruse, pentru ca să îţi dai seama că viaţa are sens şi merită trăită cu intensitate şi luciditate maximă.
Acolo.
Acolo deşteptarea sigur va fi trezire!