ZIUA VIII
La doisprezece ani traversam înot lacul Amara. La paisprezece ajungeam pe vârful Omu.
Adâncul şi înaltul sunt elementele mele.
Departe de oameni pentru a-i putea iubi mai mult.
Aici.
Aici mi s-a spus că duc în adânc ceva ce nu arăt nimănui; nici măcar mie. Acum înţeleg de ce am scris „Pantera neagră” sau „montecristo”. Când am întâlnit mistreţul (acea femelă fără „colţi de argint”) am stat faţă-n faţă ca doi oameni care ar fi putut porni o luptă. Ne-am privit fără ură,
fără agresivitate. Oamenii şi-ar fi strâmbat chipul apoi ar fi mâncat din ei.
Homo homini lupus est. Mistreţul s-a întors cu mişcări lente şi a plecat. Eram în
drum spre înalt. Ce purtam în mine, nu ştiu! Ştiu de ce fugeam. De zâmbete forţate
şi grimase.
Prefer muşcătura panterei.
Mă sperie sărutul omului.
Când sunt în larg văd lumea toată şi oamenii îmi par nişte furnici. Nu mai traversez lacuri mici; mă pierd în mare până mă amendează salvamarii. Îmi place jocul. Eu nu am nevoie de salvatori.
L.A. spune că duc ceva cu mine în adânc şi îl ţin acolo. Vrea să-l scot la suprafaţă, să-l aduc la ţărm. Cum să fac asta? Nici măcar nu ştiu ce este sub mine. Ştiu
doar că am nevoie să mă întorc. Mereu mă întorc în larg, unde mi-am lăsat
ceva-ul.
Am fost întrebat de cunoscuţi cum reuşesc să fac faţă mării agitate. Le-am răspuns că mă contopesc cu valul şi de câte ori mă
aruncă pe cornişă îmi umplu plămânii cu aer. Mă scoate ciclic, la două trei
minute. Eu înot cu el, nu împotriva lui. Acesta este adâncul. Ceva din mine se
află acolo. Eu m-aş da, însă nu aş vinde
marea.
L.A. ştie că-i va fi greu să lucreze cu mintea mea..
Orice câştig naşte cel puţin o pierdere.
Mă întreb dacă nu cumva o pierdere poate fi un câştig!
Mi-amintesc de tânarul care toată viaţa şi-a dorit şi s-a pregatit să traverseze Atlanticul. Înainte de îmbarcare cu o zi a suferit un accident datorită căruia a rămas
imobilizat într-un pat de spital.
Tot timpul, plin de tristeţe, văzându-şi visul năruit, repeta: „Doamne, cu ce am greşit de m-ai întors din drumul meu?” Suferinţa a fost cu atât mai mare atunci când la radio asculta transmisiunea de la locul îmbarcării;
un eveniment de mare anvergură pentru acea vreme. Tânărul , un om credincios,
care a respectat mereu cuvântul Domnului nu înţelegea de ce i se întâmpla
tocmai lui.
Au trecut câteva zile şi starea de sănătate i s-a îmbunătăţit vizibil, fiind aproape de externare. În continuare mâhnit, pregătit să părăsească salonul, a
auzit la radio: „Întrerupem emisiunea pentru un comunicat important. Vaporul
„Mary Rose” s-a scufundat după trei zile de traversare a Atlanticului. Încă nu
se cunoaşte cauza, dar se ştie că nu există supravieţuitori.”
O pierdere ar putea aduce un câştig?
Retoric.
Voi căuta în adânc şi voi aduce la ţărm cu mine ce am ascuns acolo.
A propos; nu cred că marea se va simţi înşelată.
Nici crestele munţilor.
Între noi sălăşluieşte Sfântul Duh.
P. S. Coastele se vindecă, lecţiile de supravieţuire continuă este momentul unui comunicat important: „trăiesc!”
(Baza de pregătire-Ardeal)
SCRISOARE
La patruzeci de ani ai renăscut.
Acolo.
Acolo ai început să trăieşti. Cu intensitate şi luciditate maximă. În altă dimensiune.
Întâmplarea din viaţa ta în care erai faţă-n faţă cu acel mistreţ, mă duce cu gândul la „Vechiul Testament”, la momentul în care Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. La fel ca şi în cazul
tău, leii nu l-au atins. Oare de ce?
Acel mistreţ a simţit ceea ce îţi spuneam odată, că ai o parte din divinitate, o putere de care nu ştiai şi pe care o ţineai ascunsă. Erai „în drum spre înalt” şi el nu te-a oprit.
În „Daniel 2:20-22” scrie aşa: ”El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descoperă ce este
adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina....”
Citeam recent un poem de-al tău, „domnul m” din care citez:
„cutreier doar pe-ntuneric
oamenii mă fixează cu privirea şi mi-e frică
îmi tremură la-nceput buzele apoi genunchii
noaptea ei nu văd asta şi-mi spun în
continuare
domnul m
este ca atunci când adori câinii însă nu te-apropii
nu pentru că latră
ci pentru că te pot muşca
îmi tremură la-nceput buzele apoi genunchii
astăzi mi se pare că ieri n-aveam motive de panică
nici alaltăieri
totuşi azi mi-e frică
şi mă-nspăimânt gândindu-mă la mâine
mai ales la poimâine
n-am învăţat că mâine va deveni ieri şi cu
toate astea
iubesc
iubesc oamenii cu adevărat
dar mi-e frică de răutăţile lor”
Acum ştiu că nu o să te mai sperie „sărutul omului” şi nu o să mai fugi de „zâmbete forţate şi grimase”. Ai găsit puterea
să înfrunţi pericolul, să ai arme potrivite pentru lupii
îmbracaţi în haine de oaie.
La fel ca acel tânăr care nu a mai traversat Atlanticul, fiind oprit de acel accident, astfel ramânând în viaţă, aşa a trebuit să fi oprit şi tu din drumul tău, viaţa ta luând o altă întorsătură.
Da, o pierdere poate fi un câştig!
Şi cel mai mare câştig e acesta: „trăiesti!”
ZIUA XI
Tehnici de supravieţuire prin exerciţii de rezistenţă. Pentru asta sunt aici.
Nu este timp de odihnă. Lecţii şi antrenament. Am înţeles din debutul învăţăturilor că am nevoie de rezistenţă împotriva elementelor distructive, sub orice formă s-ar afla şi manifesta ele.
Am înţeles că trebuie să dau tot ce-i bun din mine. Nu doar ce văd, ce simt ori ce cunosc.
Altceva.
Forţa aceea care se află în mulţi dintre noi, dar care nedescoperită şi neexploatată, poate pieri ca o fată bătrână, odată cu trecerea noastră dincolo.
Pentru mine nu mai există porţi înalte cu balamale şi zăvoare. Antrenamentul este dur, însă mă simt mai liber pe zi ce trece.
Nu mai văd chipuri schimonosite şi zâmbete forţate.
S-au metamorfozat; încep să disting oamenii.
Buni şi nebuni.
Valurile înalte nu-mi permiteau.
Marea agitată mă pierdea şi pe mine astfel încât nu mă mai regăseam.
Înotul marin îmi este mod de viaţă. Marea liniştită cu valuri transformate în simple unduiri nu mă motivează. Altfel aş înota într-o baltă.
Soluţia?
Valuri moderate; atunci voi avea parte şi de acea doză normală de adrenalină, ba mai mult mă voi regăsi, voi străbate unităţi de apă şi voi vedea oamenii.
Buni şi nebuni.
Antrenament asiduu. Lecţii peste lecţii.
Pedagogi, învăţători, ghizi, instructori.
Supravieţuirea.
Nu cedez. Este şansa mea.
Supravieţuirea va deveni curând super-vieţuire.
SCRISOARE
Acolo.
Acolo nu mai sunt “porţi înalte cu balamale şi zăvoare”. Acum esti liber!
Eliberat de trecut, eliberat de poveri care te apăsau, eliberat de teamă, de suferinţă.
Citez din psalmul 46:” Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor, chiar
dacă valurile mării ar urla şi ar spumega şi s-ar ridica până acolo încât să se
cutremure munţii.”
Acolo.
Acolo ai înţeles că e periculos să te arunci în valul care te distruge.
Lasă în adânc tot ce-i nefolositor şi continuă drumul spre înalţimi.
Psalmul 121:” Îmi ridic ochii spre munţi..De unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul care a făcut cerurile şi pământul. El nu va lăsa să ţi se
clatine piciorul; Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea
dreaptă. De aceea soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi
de orice rău, îti va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu