Mă simt ca dracu stiind ca trebuie să aştept. Ce uşor era când nu aflasem că ai să vii.Credeam că s-a dus timpul cazarmei, dar iată că ultimele zile sunt din ce în ce mai grele.
Mă bântuie imagini din trecut - mocheta e nisip, asfaltul este potecă, clădirile sunt stânci, peretele alb este locul in care cerul se contopeste cu marea...
Am barbă şi sunt zdrenţuit, părul mi-a crescut în jos de umeri, tălpile bocancilor s-au tocit... ce mult este de când s-a terminat războiul! Poate iubeşti pe cineva! Pffff! Dar sigur că iubeşti pe cineva. Este normal să iubeşti pe cineva. Un bărbat. Să ai nevoie de un bărbat e în firea lucrurilor. Poţi să ai nevoie de el ca să îţi plătească facturile, să îţi aducă sacul de cartofi de la piaţă, să îţi bată un cui, să-ţi repare instalaţia la baie. Hm! Poţi să faci baie cu el, să vă atingeţi să faceţi sex, să-ţi sărute pântecul, să-ţi înfigi unghiile în umerii lui. Este normal sa faci sex. Poţi să şi iubeşti pe cineva. E în firea lucrurilor să iubeşti un bărbat şi, dacă-l iubeşti faci dragoste cu el, eşti carne din carnea lui, el te divinizează, te vede ca pe prinţesa lui, ca pe femeia în slujba căreia trăieşte...
Unde o să stau când vei sosi? O să mă prefac dezinteresat ... o să vin să te salut ca un idiot: "Ciao! Mă bucur să te văd, arăţi minunat!" Cred că sunt un tâmpit absolut, unul de nivel planetar. Cum îmi voi stăpâni bătăile inimii? Cred că o să stau undeva la colţul străzii şi să te urmăresc. Apoi o să vin din urmă şi o să strig uimit: "Hei, ai sosit! Supeeeer! Cum e vremea la voi?", şi o să ne pupăm aristocratic. Hm! Cum dracu să te pup aristocratic!? Cum să pot asta, când eu vreau să te strâng în braţe după o viaţă pe câmpul de luptă, cum să fiu nobil când sunt un zdrenţuit? Cred că o să stau în spatele peretelui alb urmărindu-te când intri pe usa. Peretele alb este locul în care cerul se contopeşte cu marea şi deja o nu o să mai pot juca teatru, o să mă fâstâcesc, o să vin direct să-ţi cuprind chipul, să-ţi ating conturul buzelor, să-ţi miros părul, voi redeveni acelaşi idiot când tu mă vei împinge ca pe un străin.
Mă simt ca dracu ştiind că o să ne-ntâlnim, mă simt o bestie, cu mască şi fără mască. Mă bântuie imagini din trecut. Războiul nu se ternmină odată cu razboiul, ci după ultima luptă.
Ştii, ai putea să mă ajuţi!
Dacă tu m-ai striga vazându-mă la colţul străzii, apoi ai veni alergând şi te-ai arunca în braţele mele, abia atunci aş simţi că războiul s-a terminat. Sau dacă vei intra pe uşă iar eu am să alerg spre tine de după peretele alb, dacă-ţi cuprind chipul, îţi ating conturul buzelor şi-ţi miros părul, tu ai putea să nu mă-mpingi. Ai putea să-ţi aminteşti că sunt eu. Eu cel de pe câmpul de luptă. Că n-am murit, că m-am întors după o mie de ani, zdrenţuit, cu barbă şi plete, cu bocancii tociţi şi...şi ai putea să izbucneşti în lacrimi, să nu mai vezi bine, să-mi pipăi ridurile, să-ţi atingi obrazul de barba mea, să n-ai crengi cât m-ai strânge în braţe, să fiu copacul tău din muntele cu doar intrare.
Am sa te iau pe stanci la flori de colt, ne vom plimba pe ziduri vechi, am să fiu trunchiul tău cald, o să văd cu tine începuturile şi-am să tac impecabil cu mâinile tale pe buze. Nisipul va redeveni nisip, poteca, potecă, clădirile vor fi doar clădiri, stâncile, stânci, asfaltul, asfalt, brazii brazi, valul, val... sau vală.
Fii vala mea!
Şi-atunci peretele alb va fi doar un perete alb iar locul in care cerul se-ntalneste cu marea va fi doar locul in care cerul se-ntalneste cu marea.
Şi razboiul meu se va fi terminat şi ultima luptă ...şi ea. Şi lupta ta la fel şi ea.
Fii vala mea! Loveşte-n stânc să sară stropi şi stroape...şi nu te duce înapoi în mare, că am să-ţi dau de flori, un lan, şi cer deasupra o să-ţi fiu să mă respiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu