Nobletea cailor liberi - Constantin P. Popescu

Cu adevarat nu poti rezista acestor „Tehnici de (ne)rezistenta”. Nici nu trebuie, pentru ca a rezista inseamna poate a pierde, iar dinspre autorul acestui manual poetic nu ne ameninta nici un pericol. Pericolul caruia se supune singur Cristi Iordache, autorul volumului, ne poarta pe o sarma foarte bine intinsa de vers (a se citi culmi ascutite de munte), asemenea unui balerin care isi cunoaste bine fiecare miscare. Face din poemele lui fie un dans agil, fie un moment de repaus care poate parea nesfarsit. Ne copleseste cu grija unui suflet iubitor si tandru sau cu o stravedere care surprinde placut. Cum sa-i rezisti, n-ar fi pacat? Este un fin dirijor al unei orchestre care canta numai pentru noi.

Structurat in trei parti, volumul este un original. Prin cautarile lui montane, insingurat poate intre cer si pamant, Cristi Iordache nu este un pastrator numai pentru el al darurilor primite. Le daruieste: „hoinaresc pe crestele muntilor/ acolo/ zapada nu piere/ sub talpile-mi/ goale/ viscolul/ ma biciuie cu pasari de prada/ acolo/ ma pravalesc sub norii/ ce-ascund/ paraiele/ ochilor tai/ acolo/ cad/ unde tu ma poti obloji/ cu buze/ cu sani” (pag. 11). Poetul isi regaseste iubirea din sufletul lui la inaltimea acestor zapezi vesnic pure. Si ne-o spune cu o bucurie in care trebuie sa ii fim alaturi.

Prima parte, intitulata sugestiv „Amor cu Dumnezeu sau cu El intre noi (Gilda Mia)”, cuprinde poeme care sunt adevarate descoperiri interioare. Din hoinarelile/ascensiuni pe culmi ascutite si inalte descoperirile lui sunt profunde: „hrana rezistentei m-a abandonat/ nasterea/ si hienele-mi devorau/ trupul/ nu ma nascusem la Tagastes dar invatasem/ murirea” (pag. 21). Nu poti sa nu observi cum amintirile sufletului calatorind prin om se afla singure si se rostesc. Astfel, viata, asa cum o simte Cristi Iordache, se dezvaluie si se arata ca un mister, ducand mai departe catre alt mister. „As plange cenusa,/ dar flacari mai sunt,/ mi-e noaptea lumina/ ce-apune in zori,/ Inchide-ma-n tine/ (pamantul mi-e ciunt)/ si fi-vom, femeie,/ doi nemuritori” (pag. 25). Cristi Iordache observa cu rabdarea unui chinez, traieste si ne impartasesete trairea lui, dar in acelasi timp este un cal nobil si liber. Nici un frau nu lasa a-i fi asezat de maini straine. El este liber sa galopeze sau sa se odihneasca, iar riscul acesta, asumat poetic, este o adevarata incantare surprinzatoare. Uimit este si el, poetul, cand afla cum poate „alerga fara sa striveasca firele de iarba”, dar „cu teama de socuri/ ca orice om intreg dupa un transplant de cord” (pag. 15). Aspira catre dragoste cu toate fibrele fiintei lui si o spune cu o cucernica si romantica marturisire: „Si paj voi fi/ la Curtea Ta,/ Femeie,/ de-ar fi/ sa-mi smulg/ si cerul/ si pamantul,/ imi lepad heruvimii,/ toata ceata,/ ca Tu/ Esti/ mai intai/ si nu/ cuvantul” (pag. 14). De notat scrierea cu majuscula a cuvintelor, ca o accentuare a semnificatiei divine.

Partea a doua, intitulata „Sssst, sa nu ne-auda soartea!” cuprinde poezii cu o mare forta de impresionare, care denota o deplina stapanire a mijloacelor poetice. Metaforele abunda si totul e transmis cu puterea unui mesaj bine definit. „Un sange rece serpuind, ma vede”, sau „E gandul-caninii ciobiti ce se-nfrupta” sunt doar exemple, dincolo de care se poate simti substanta filosofica ferma: „Tacerea-cantare de lauda, muta,// ciopleste liturgic caverna mea sluta./ Ecoul melodic, a ploaie de vara,/ est transitus Domini. Fruntea-mi saruta,/ ma naste poveste, ma pierde povara” (pag. 40). Dincolo de unele cuvinte in chip deosebit scrise (soartea, ciata), Cristi Iordache creeaza imagini pline se sens si profunzime, alcatuind un adevarat crez poetic. „Pantera neagra” poate duce cu gandul la leoaica tanara a lui Nichita Stanescu, dar e numai un loc al poeziei din care Cristi Iordache trece mai departe cu aripi adevarate si personale. Din nou atent observator al vietii in poezia „Joc”, ramane totusi detasat dincolo de epuizarea trairii, ca un maestru al propriei deveniri. „Copiii tai au invatat deja sa se joace”, ne spune Cristi Iordache, dar numai dupa ce va fi fost ucis de barbatii femeilor iubite si mame ale copiilor sai. Frumusetea si uratenia lumii capata deopotriva sens filosofic intregit prin cunoastere si traire. In ultima parte a capitolului Cristi Iordache se vrea a fi un Monte Cristo (de remarcat: Monte-munte, Cristo-Cristos), dupa intelegerea nebanuitului sens al gandurilor destinului: din fiinta care se nutreste simbolic din picaturile zapezilor pure si din gandurile limpezi ale inaltimilor, devenirea il poarta catre „un vaduv batran nereticent,/ mi-e idol murirea/ si pribegesc prin rezistenta.// Pretutindeni gladiatori;/ unii ma numesc in continuare,/ din mila,/ monte cristo” (pag. 82). Sunt versuri care aduc aminte de Eminescu („norocul va petrece”). Acceptarea riscului, (ne)rezistenta lui Cristi Iordache este tocmai provocarea libertatii. A cutezantei fiintei umane si a aripilor primite mereu in dar pentru un nou zbor.

Partea a treia se numeste „n mobil”, sugerand deopotriva anonimatul (n) matematic, statistic, dar si o epoca a mobilitatii si nu numai telefonice. Poemele sunt incarcate de aceeasi forta sugerand riscul si asumarea propriei libertati umane, al regasirii de sine in univers: „S-a ridicat pamantul in picioare/ trezit de sange de atei./ Adame,/ -ti spun/ din lumea mea de-acum,/ tu ce traiesti, trait-am eu!/ Asa precum/ Fecioara Preacurata,/ pamantul va ramane greu,/ vor naste umerii-i poteci/ batute de talpa patata/ cu suflete ratacite/ si reci” (pag. 98). Descoperim inca o data realitatea evidenta ca orice creatie nu poate fi decat liber consimtita, o urmare a experientelor existentiale deplin intelese.

Cristi Iordache, un explorator neobosit al umanului si divinului din el insusi, a ilustrat volumul cu desenele fiicei sale. Imagini de frumoasa puritate de copil insotesc poemele si dau o nota calda intregului. Editura Cetatea de Scaun din Targoviste primeste in randurile autorilor editati vocea distincta si clara a poetului Cristi Iordache. Mereu nelinistit si mereu framantat, asa cum numai poetul poate fi, dornic de noi aventuri cutezatoare, Cristi Iordache izbuteste un frumos dar literar pentru cititor. Mai cu seama ca manualul acesta poetic te invata cum sa nu opui rezistenta Vietii in toata minunata ei nesfarsire. Cristi Iordache poarta adevarata noblete a cailor liberi.

Constantin P. POPESCU