Desenul "bogăţie", Lorelei-2009 (Lorena Iordache - 5 ani)
Vidul îţi rezervă un loc
pupilele-ţi rostesc în grabă numele
apoi pleoapele se deschid
rămâi un tânăr mort demult
prins cu aerul
în paşi de vals fără urme
pământul vă cunoaşte după plânsul viorii
şi ochii tăi care se zbat
când uneori ţi-auzi numele în mijlocul frunţii.
poezie din volumul "Tehnici de (ne)rezistenţă"
Nu imi permit sa comentez aceasta poezie..dar as vrea sa citez din ECLESIASTUL 1;17-18.
RăspundețiȘtergere"Mi-am pus inima sa cunosc intelepciunea si sa cunosc prostia si nebunia.Dar am inteles ca si aceasta este goana dupa vant.Caci unde este multa intelepciune este si mult necaz si cine isi inmulteste cunostina isi mareste durerea".
****
Poetul
RăspundețiȘtergereîn mii de cioburi şi chipuri agăţate
face risipă
de tălpi şi priviri peste lume
poetul
dar vine o vreme
...stă înspinat poetul cu inima în palme
(norocoase petalele care-ating ţărâna!)
herculean pe revărsare
cu buzele-nsetate de flăcări
mângâieri între zbor şi miresme
...iubea cu plămânii cu mintea cu trupul tot
poetul
(dezintegrate se recunosc chakrele)
până când a fost chemat din lista de aşteptări
când fericirea semăna cu soarele
...zdrenţuia istorii şi lumi
şi a ieşit de-o carte
cea mai frumoasă
pentru care se născuse cu aripi
poetul
îşi strivea gura de stânci la fiecare gând
să nu ucidă
cu vreun cuvânt
cerul din palme
Lumen Christi
Nasterea m-a abandonat cautarii si haituit am invatat iubirea din suferinta in noptile linistite cand nu-mi odihneam pleoapele, durut de rani mai noi sau mai vechi. Iubeam si mi-am dat seama ca nu exist.
RăspundețiȘtergereUn inger m-a vazut de sus asa cum se vede zidul chinezesc de pe luna, a coborat in mine contopindu-ne in tremur de buze si maini, m-a imbracat in haina-i sublima. Tot nu exist, dar a disparut suferinta si de-atunci fiintez. Existenta si fiintare, doua stari antetice.
Eu fiintez.
"Antitetice", dar existente. Eşti om în carne şi oase, nu-ţi poţi separa intelectul de trupul pe care-l ai, doar mintea caută îngerii spre a se purifica sau a căuta izbăvirea de păcate. Ideile poetului apar prin însăşi intermediul simţurilor. Viaţa noastră ţine de trup, nu cred că sentimentele se pot naşte în prezenţa imaterialităţii, existăm în trup şi fiinţăm prin această bucată din spaţiu. Altfel la ce bun existenţa ta?
RăspundețiȘtergereŞi nu vorbi de nesuferinţe...zdrenţărosule!
Antitetice, anonimule care eşti :)
RăspundețiȘtergereAnonimul are un nume??? :))
Are.
RăspundețiȘtergereSa sti ca acel inger care "te-a vazut de sus"si care stia cata nevoie ai de el. va ramane cu tine toata viata ta..iar in contopirea voastra ,"in tremur de buze si mani" veti straluci amandoi la fel, incat nu vei sti care esti tu si care e ingerul..
RăspundețiȘtergere****
revin sa corectez.."sa stii"/ "nu vei stii"
RăspundețiȘtergere****
Câte visuri se năruie când îngerii capătă chipuri de oameni!E bine "să ştii"că puterea e-n credinţă, nici măcar îngerii nu-ţi pot salva promisiunile nerespectate, eşti om şi ştii asta foarte bine!Cui servesc oare gândurile deşarte?Fricii? Singurul care-ţi este alături e El.
RăspundețiȘtergere„Nu vei şti” câtă corectură ne oferă viaţa, ai să ştii, dacă te vei privi cu atenţie că acolo nu eşti decât tu.
RăspundețiȘtergereEu stau în casa de oglinzi şi- argint.
Acolo unde bate vântul
Şi cerul plânge trist.
Totul e plin de oglinzi..
Unii spun că am înnebunit…
Nu ştiu de ce.
Dar eu am văzut un înger.
Îngerul. L-am vazut.
Avea o rană de cer în palma dreaptă,
Şi plângea.
L- am vazut eu cum plangea.
Plângea cu lacrimi mari şi albastre şi calde,
Şi am început şi eu să plâng
Nu ştiu dacă de frică,
Sau de milă…
Dar am inceput sa plang.
Ei bine am spart toată casa de oglinzi şi- argint.
Am spart toate oglinzile. Toate.
Pentru că mi-am dat seama că nu era nici un înger.
M-am uitat în oglindă.
Nu era înger,
Ci eram eu.
N.D& A
E ceată deasă şi plină de necunoscut. Mi-ar place să văd soarele jucându-se printre frunzele copacului din faţa geamului meu dar, e iarna târzie. Copacii sunt dezgoliţi de frunze şi pudici îşi clatină ramurile în adierea umadă a serii. În curând e beznă, timp pentru a dezvolta spiritul sau... de ce nu, pentru a cădea în fântâna adâncă a depresiei de iarna. Un amalgam de stări sufleteşti, un amalgam de aduceri aminte şi uneori huruitul lugubru al tăvălugului trecutului ne duce în altă lume, în altă dimensiune. Şi parcă vreau, uneori, să rămân acolo...
RăspundețiȘtergereDar, ceva mă întoarce şi revin, de fiecare dată revin..
Ai lasat incet sa iti cada haina cea grea pe care o purtam toti in aceasta lume si am putut intrezari esenta.
''pământul vă cunoaşte după plânsul viorii''
RăspundețiȘtergereface toti banii.
Doru Emanuel
ladymoon, viaţa ne încearcă prin tot felul de stimuli iar noi rezonăm în funcţie de percepţia lor şi structura noastră.
RăspundețiȘtergereÎţi mulţumesc pentru timp şi frumoasele cuvinte.
O, Doru, sunt încântat şi onorat de prezenţa ta!
RăspundețiȘtergereMă bucur că ţi-a plăcut ceva, Acesta este un poem mai greu, psihanalitic, dar sunt convins că la capacitatea ta intelectuală ai captat fidel ceea ce am avut de spus.
Ne vedem pe cenaclu!
''Iubeam si mi-am dat seama ca nu exist''.
RăspundețiȘtergereDa, iubirea te spală de existenţă! Devii înger! Dar, nu te amăgi!
Nu ţine o veşnicie şi întoarcerea este şi mai dureroasă...întoarcerea la tine, cel care eşti, nu cel ce crezi că eşti...sau ai vrea sa fii!
:))anonimule care baţi câmpii cum bat eu munţii -
RăspundețiȘtergere"când mă înalţ, nu cad, cobor!"