TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

duminică, 8 februarie 2015

Ziua CDXXI - SHILI

SHILI (1)
Trecuse mult timp de când fesele ei se plimbau pe mâinile mele, printre degetele mele… De câte ori flexa când genunchiul drept, când genunchiul stâng, îşi aşeza interiorul coapselor pe capul meu, pe faţa mea, iar eu cu mâinile i le cuprindeam cu tărie. Este greu de imaginat această mişcare continuă, în care o femeie îşi lasă fesele între degetele unui bărbat, îşi lasă vaginul atins. De fapt, ea, Shili, ea era cea care accepta ca pe o necesitate atingerea de capul meu, de ochi, de faţă, de nas, de gură şi desigur, frecarea, pe care nici nu o conştientiza printre broboanele de sudoare şi sunetele ca un gâfâit înfundat. Mentalul ei nu mai era aici, şi asta puteam să observ atunci când întorcea capul spre mine, atunci când îi vedeam pentru câteva clipe privirea puţin înroşită, înlăcrimată şi plecată dincolo de tot ce-i pământesc. În toate mişcările alea nebune şi flexările pe care le făcea, când pe un picior când pe altul, toată zona dintre fese şi dintre coapse stătea pe mine, cuprinzând în tot timpul ăsta fiecare centimetru din carnea mea, din mine, oriunde se nimerea.

Îi simţeam umiditatea în zona vaginului, udătura scursă puţin pe interiorul copselor şi lăsată spre fese din cauza poziţiei, De câteva ori i-am văzut  buclele blonde şi ochii albaştri înlăcrimaţi, însă pentru puţin timp, fiindcă întorcea repede privirea speriată. Mai bine de o oră, am fost probabil unul dintre cei mai intimi oameni pe care îi cunoscuse, dacă pot spune aşa. De fapt ne apropiam de două ore de când se zbătea în mişcările acestea necontrolate. Toata zona ei inghinală cu coapse şi fese, trecea prin mâinile mele, mai ales degetele, degetele care intrau …şi atunci simţeam udătura inghinală pe degetul arătător, udătură întinsă spre sfincter, pe care cu toată grija mea de a-l feri, tot cred că i l-am iritat de-atâtea zeci de ori în care i l-am atins cu degetul mare, uneori chiar brutal, încât aveam impresia că o să-mi scape înăuntru. Şi pentru mine situaţia era destul de tensionată, eram la fel de transpirat şi eu şi uneori respiram profund cu un sunet de eliberare la final, dar nu mă pierdusem într-atât încât să nu remarc după mai mult de două ore că udătura de pe coapsele si fesele ei se întindea pe o porţiune destul de mare. Urma aia de culoare închisă, de la vagin înspre interiorul coapselor, nu mai era deloc o transpiratie, ci era pur şi simplu o udătură cu miros de urină. Pentru o clipă a întors din nou capul spre mine şi avea lacrimi pe obraji, nu erau lacrimile acţiunii în sine, ci ale sentimentului de umilinţă si de resemnare dureroasă pentru faptul că urinase. Fără să cunoască dacă judec asta sau nu, Shili déjà trăia o stare de nihilism presărat uneori cu o trezire la spaimă şi sfârşeală. Abia acum realizam că măinile, bidonul cu apă, feţele noastre, toate erau un amestec de transpiraţie, salivă şi urină. Orice era umed şi ni se prelingea pe buze, era deopotrivă, sărat.


Fragment din Tehnici de super-vietuire - Capitolul 7 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu