Monaigle

Monaigle

"Doamnă,

aş fi crezut că zbori dacă nu auzeam vântul 

şi aripile tale căzând. Am văzut apoi pietrele 

smulse din piept."

Există acvila cu povestea ei de viaţă perfectă-

acvila zdrobită impecabil,

sfâşiată ca dracu' din cap până-n picioare şi

despre care se tace mai departe din vorbă-n vorbă.

"Mă dureai cu fiecare îmbrăţişare, însă iubeam 

stânca din care mă loveai 

după înălţare ca pe cel mai ascuns loc 

în care găsisei odihnă,

                                                             Doamnă"

ZBOR SI PLOAIE

Sunt singur printre stânci cu vârf de stele,
cobor şi urc purtând o lume-n spate,
din lumea toată nu e nimeni să-mi arate 
un drum spre vârful gândurilor mele.

Mă culcă ploaia, vântul mă îndreaptă,
eu zdrenţuiesc pământul ăsta mare
s-ajung la capătul fără hotare,
acolo unde visul tău m-aşteaptă.

Am să colind cât pietrele mă lasă
şi tălpile-mi fac albii spre lumină,
chiar dacă norii vor ca să mă ţină
copil de ploi, eu vin să-mi fii mireasă.

Priveşti spre munţi şi ştii că ăsta-i datul,
la piept să mi te joci cu zbor şi ploaie,
în mâinile-mi-căuş să-ţi faci odaie,
s-atingi cu mine-adâncul şi înaltul.

1 noiembrie 2012

@Cristi Iordache

a plouat printre mine si femeia in alb

singur 

în ploaie

a dracu' de frumoasă toamna asta

părul mi-e ud şi eu pe dinăuntru

de la coastă mi se trage

a plouat printre mine şi femeia în alb

cu rochie de mătase

ce mătase şi dantelă sub noi

când mă ploua departe de mesteceni

cu ramuri plângătoare

singur

STEAUA DINSPRE NORD

Nu mai scriu poemul acela. Era unul despre

cartea din care curge sânge la fiecare pagină impară –

un fel de zi-noapte cu instabilitate atmosferică.

Cititorii caută constelaţii cu degetele înroşite în averse,

cititorii caută Steaua Nordului care de-acum a devenit o „mimoză”.

Dar nu mai scriu poemul chiar dacă ei păstrează cartea

cu autograf pe pagina unu (încă de când nopţile erau senine).

Pe-atunci credeau în Steaua Nordului şi ea se aşeza mereu

în stânga lor ca un înger gata să facă lucruri de-astea simple

pe care le fac îngerii din cărţile cu îngeri. Nu mai scriu nimic

de când cititorii şi-au tăiat la dreapta, venele dinspre Dumnezeu.

Nordul rămâne nord, cerul rămâne cer, la fiecare pagină cu soţ.

@Cristi Iordache

Pur si simplu, Doamna!

Doamnă,

căderea-mi la picioarele tale

e ţărm şi nu incest.

M-ai născut să te joci cu mâinile în părul meu,

să fiu valul de ape termale în care te scalzi pe dinăuntru,

m-ai născut să facem lumii cărare când m-aştern

ca nisipul fierbinte la picioarele tale.

Căderea ta 

în mine, e ţărm şi nu incest,

Doamnă!