(D)EFECTUL VIORII CA PLÂNS AL PUTERII
Se dă o cabană, un lac închis în el, stânci albite de ploi prea reci şi un timp din invenţia oamenilor, apoi se scot feşele cu ochii deschişi pe dinăuntru...
Puterea coexistă cu graţia, sensibilitatea şi eleganţa, cu altruismul şi iubirea!
O acvilă plana în ritmul puiului şi desena lacrimi pe înălţimi. Aripile ei se mişcau după plânsul viorii.
Puterea te poate pierde pe poteci neştiute şi la final te întrebi: "cine-ai fost?"... "chiar ai fost?"
Privesc oamenii care mănâncă pe săturate din ei şi din lume, uitând că la capăt îi aşteaptă o moarte care ajunge întotdeauna la ora exactă.
Graţia, sensibilitatea şi frumuseţea, uneori, nu găsesc în ele puterea cu rang de biruinţă.
În dimineaţa asta geroasă am văzut pe geamul ferestrei flori de gheaţă zgâriate. Afară, la pervaz, cu ciocul înfipt în piept, o vrabie se oprise din zbor.
Era puternică.
Era tare.
Era moartă.
Îmi scrisese, rătăcită în noapte, pe florile mele de gheaţă, biletul de iubire şi-un adio precum plânsul viorii.
Puterea nu trebuie să vină din eter şi să te consume ca pe un leş!
Puterea este mâna divină de mână cu tine!
Puterea s-o-mbraci pe sub piele ca pe o haină pentru vremuri grele, iar pe deasupra să porţi adevărul, lumina şi dragostea.
Doar aşa viaţa ta nu se măsoară în unităţi de timp, ci merge într-un "mereu acum", care poate împinge marginile lui "azi" atât de departe şi lin, precum plânsul de fericire al viorii.
Nu mai există un capăt c-o moarte ireproşabilă...
Putem vorbi despre o nemurire atipică.
Vorbim?
Râd.
@Cristi Iordache
Se dă o cabană, un lac închis în el, stânci albite de ploi prea reci şi un timp din invenţia oamenilor, apoi se scot feşele cu ochii deschişi pe dinăuntru...
O acvilă plana în ritmul puiului şi desena lacrimi pe înălţimi. Aripile ei se mişcau după plânsul viorii.
Puterea te poate pierde pe poteci neştiute şi la final te întrebi: "cine-ai fost?"... "chiar ai fost?"
Privesc oamenii care mănâncă pe săturate din ei şi din lume, uitând că la capăt îi aşteaptă o moarte care ajunge întotdeauna la ora exactă.
Graţia, sensibilitatea şi frumuseţea, uneori, nu găsesc în ele puterea cu rang de biruinţă.
În dimineaţa asta geroasă am văzut pe geamul ferestrei flori de gheaţă zgâriate. Afară, la pervaz, cu ciocul înfipt în piept, o vrabie se oprise din zbor.
Era puternică.
Era tare.
Era moartă.
Îmi scrisese, rătăcită în noapte, pe florile mele de gheaţă, biletul de iubire şi-un adio precum plânsul viorii.
Puterea nu trebuie să vină din eter şi să te consume ca pe un leş!
Puterea este mâna divină de mână cu tine!
Puterea s-o-mbraci pe sub piele ca pe o haină pentru vremuri grele, iar pe deasupra să porţi adevărul, lumina şi dragostea.
Doar aşa viaţa ta nu se măsoară în unităţi de timp, ci merge într-un "mereu acum", care poate împinge marginile lui "azi" atât de departe şi lin, precum plânsul de fericire al viorii.
Nu mai există un capăt c-o moarte ireproşabilă...
Putem vorbi despre o nemurire atipică.
Vorbim?
Râd.
@Cristi Iordache
Felicitări pentru text, Cristi!
RăspundețiȘtergere