Dacă ai cu ce să construieşti, demolează!
Mă gândesc la marele nostru povestitor, Ion Creangă şi observ cât de bine se regăsesc astăzi, scrierile lui în societatea noastră.
Iată că românii, ca o familie mare, ştiu ca nimeni alţii ce trebuie făcut când scârţâie uşa casei.
Iau ce găsesc prin preajmă; ciocane, topoare, răngi şi se întrec în spart, demontat şi demolat. Apoi -oameni dibaci din fire şi cu braţe vânjoase- caută să pună caramidă peste cărămidă, resturi din ce-au lăsat în urmă tot ei -viteji pui de daci- o ţiglă-două, un ochi mic de fereastră, ba chiar le-ajunge, din grămezile de moloz, să încropească o jumătate din uşa veche şi al dracu’ de zgomotoasă.
Acum însă, că tot trecurăm de 89, că am devenit o familie mai mare, europeană şi, dacă bravii bărbaţi ai neamului nostru vor fi citit între timp „Prostia omenescă”, ştiu cu siguranţă, că la primul scârţâit de vor lua în palmele bătătorite, răngi şi topoare pentru a purcede la demolat, atunci e musai nevoie mare, să aibă niscai chirpici de bordei nou, că de nu, vor rămâne în pom şi tăind crăci, ferească Domnu’, să fie taman alea de sub picioare.
Deştept foc, Nică a lui Apetrei!
Nu dărâmaţi casa în toiul iernii şi fără materiale pentru alta nouă.
Ungeţi, oameni buni, balamalele!
Apoi citiţi pruncilor voştri poveşti la gura sobei.
@ CRISTI IORDACHE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu