ZIUA XXIII
D.D.P. este ghid. Cunoaşte traseele uşoare şi dificile deopotrivă. El are certitudini în privinţa potecilor. Eu fac doar presupuneri şi asta nu-i place.
Nu sunt convins care dintre noi deţine adevărul, sau dacă nu cumva acesta este împărţit.
Certitudinea se poate nărui precum pietrele care tocmai au blocat traseul A, cu toate că D.D.P. îl parcursese de curând. Certitudinea este tehnică, practică şi raţională. Un soi de ştiinţă exactă.
Presupunerea, prin însăşi definiţia ei, pendulează între adevăr şi eroare. Ea răspunde la simţuri interioare. Este o explozie a subconştientului.
*
Traseul A poate fi chiar marcat, dar la un anumit punct să fi devenit inaccesibil. În cazul acesta certitudinii i se atribuie valoare de fals.
Traseul B, al presupunerii, are şi el o doză de raţionament, exemplu dat de urmele proaspete. Poate fi poteca spre vârf, dacă nu cumva urmele descoperite au fost la rândul lor lăsate de turişti rătăciţi.
A şi B, două sinuase către acelaşi punct C.
Certitudinea dovedită validă rămâne latentă şi nu i se poate atribui valoarea de adevăr, întrucât a fost un adevăr la emiterea ei. Cea invalidă îsi pierde ortoepia, devenind un instrument inutil de raţionament.
Presupunerea cu rezultat pozitiv, deci validă, este o reuşită ca rezultat al emiterii, iar cea invalidă rămâne conform definiţiei, un act căreia i se poate atribui valoare de adevăr, indiferent de rezultat.
Certitudinea se vrea absolută. Comparate, ambele sunt relative, însă cea dintâi poate deveni lesne o eroare, pe când cea de-a doua va rămâne indiferent de rezultat, un adevăr.
A şi B sunt puncte ancorate în nisipuri mişcătoare.
*
D.D.P. este ghid, eu doar un simplu căţărător. Împreună trebuie să atingem punctul C.
El dacă greşeşte traseul, se întoarce şi porneşte pe altul. Dar are nevoie de mine. Eu sunt turistul-client, acum lipsit de antrenament.
Îmi trebuie rezistenţă.
Tehnici de rezistenţă şi lecţii de supravieţuire.
Mă antrenez.
BAZA DE ANTRENAMENT ARDEAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu