...ca pe un nebun

Cu tine-n dreapta strada nu e rece, asfaltul are un fel al lui, verde-crud și moale. Clădirile parcă ar fi puse dintotdeauna acolo, precum Sfinxul. Mașinile, oamenii, sunt doar niște rafale de vânt.

Ai simțit că nu ai nisip sub picioare? Întotdeauna am crezut că sunt firicele de diamante și îți priveam urma tălpii pănă se umplea. Și iar pășeai și diamantele curgeau ca într-un dans. De câte ori vine câte-o briză respir mirosul de tei despre care credeai că e trecut. Ți-amintești când îți spuneam dimineața că la umbră teii înfloresc mai târziu? O, zorii aceia de la etajul trei când mă găseai pe șezlong lângă măsuța murdară de cafea.
După Masa Tăcerii ai știut că nu se vorbește despre multe. Despre cum ai atins Coloana lui Brâncuși, așa-i că nu vei povesti niciodată? Și știi de ce? Pentru că atunci ai atins Infinitul.
Cu tine nimic nu este ce pare, nu există rău, nu există urât. Realitatea înseamnă să facem înconjurul Pământului, să mergem, să mergem, pe diamantele de pe plajă, pe iarba din asfalt, în mașini colorate, aglomerate și să le schimbăm mereu cu altele.
Și câinele acela care te-a cunoscut înainte să moară, ți-a dăruit un fel de rimă-mperecheată, un fel de cântec de vioară.
O, între două lumi te simt acolo, și acolo e iarbă și e stâncă și este așa de înalt încât nu văd unde ne-am mai înălța prin tot raiul acela. Am fi nevoiți să inventăm o constelație a iubirii, una care începe din Șaua Strunga.
Ține-mă de mână ca pe o amintire, ca pe un cavaler, ca pe un sălbatic... 

Eliberarea – Singura opțiune pentru viață

Singurul miracol din viața noastră este atunci când avem fereastra deschisă. Aceea este cu adevărat o minune. Atunci ne putem întoarce la noi, cei care am fost lăsați, aici, pe Pământ.

Nu va fi ușor, căci nu mai avem abilități de zbor. Dar încet-încet le vom deprinde. Nu vom zbura nici prea jos, pentru a nu cădea pradă lupilor, nici prea sus, ca nu cumva să ne înhațe vulturii. Ne vom odihni des în câte-o scorbură. Zborul va fi din ce în ce mai ușor. Cerul mai luminos. Ne vom aminti cine suntem și ce putem, iar atunci vom vedea că singurul Dumnezeu este deja în ființa noastră.

Unii dintre noi ne vom întoarce la păsările din colivii și chiar dacă multe ne vor considera nebuni, vom reuși să salvăm câteva, care la rândul lor se vor întoarce după altele.

Evadarea. Eliberarea.

Acesta este secretul supraviețuirii planetei care altfel s-ar fi autodistrus cu multe mii de ani în urmă.

Cristi Iordache

O mie de sărutări pe talpă şi påntec

 

Dacă ai în nemurirea ta

O mie de sărutări pe talpă şi påntec,

Dimineți în care poți intreba zeci de ceasuri,

Dacă ai ascultare în toate zilele şi

Răspunsuri fără să obosească,
Atunci, femeie,
El este.

Dacă n-ai teamă de nopți întunecate şi păduri sălbatice,
De urşi, de poteci înguste, de maşini, de oameni vicleni, de boală şi de războaie,
Dacă îl vezi cånd adormi pentru a-l vedea iar cånd te trezeşti,
Oh, femeie, e de bine!

Dacă ți-a rupt lanțurile şi ți-a arătat cerul,
Dacă ți-a dat aripile lui ca să vezi lumea
Şi pe deasupra te-a învățat să dai cu pietre şi
Să arunci cuțite,

Apoi ți-a spus senin:
"În mine poți arunca prima piatră, în mine poți înfige primul cuțit",
Atunci, femeie,
El este.

Dacă se uita de trei ori înapoi cånd pleacă,
Dacă te salută ca un soldat care nu se mai întoarce,
Dacă i-ai simțit toate respirațiile din toate luptele şi la fiecare răsărit a fost långă tine,

Atunci
Ucide-l cu pietre sau cuțite,
Că ți-a dat această singură şi dreaptă libertate
-Pe care nu o vei mai găsi în toată nemurirea ta-, femeie,

Sau iubeşte-l.

E R O G E N E S T E T I C A - C.I.