montecristo

LA TÂRGOVIŞTE FUNCŢIONEAZĂ CEL MAI PUTERNIC CENTRU “EUROPE DIRECT” DIN ROMÂNIA

2012-01-27T05:46:00.005+02:00

LA TÂRGOVIŞTE FUNCŢIONEAZĂ CEL MAI PUTERNIC CENTRU “EUROPE DIRECT” DIN ROMÂNIA

Centrul Europe Direct - Bilanţ 2011

„Am fost sprijiniţi de sponsori, de televiziuni, de către cadrele didactice şi mai ales de către primarul Gabriel Boriga şi municipalitate.

Voluntarii sunt responsabili şi au acumulat experienţă, astfel încât am ajuns la momentul în care tinerii pot lucra si în absenţa mea.(Manager proiect- Vlăduţ Andreescu)

Profesor Carmen Vădan, Director al Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa:

„Biblioteca judeţeană se transformă pe zi ce trece. Dorinţa noastră, viziunea de a deveni cel mai important centru cultural-educativ pentru comunitate, nu se poate realiza decât împreună. Dumneavoastră, toţi, puteţi fi mesagerii noştri prin colegii şi prietenii care nu sunt încă implicaţi în activităţi de voluntariat şi care nu au acces la acest serviciu al Bibliotecii Judeţene. Nu trebuie să fim modeşti, pentru că se vede clar că punem suflet şi facem lucruri minunate, de aceea ori de câte ori mergem prin ţară trebuie să vă mărturisesc faptul că ne lăudăm cu acţiunile şi voluntarii noştri.”

Manifestarea s-a desfăşurat într-un cadru festiv la care au fost prezenţi reprezentanţii oficiali ai instituţiei, o parte dintre membrii activi ai centrului şi invitaţi - simpatizanţi ai acestei mişcări comunitare. Atât directorul bibliotecii, doamna Carmen Vădan cât şi managerul de proiect, domnul Vlăduţ Andreescu, au prezidat acest eveniment şi au relaxat atmosfera cu un cuvânt de apropiere.
A urmat un moment muzical cu doi elevi de la Şcoala Populară de Artă a Centrului Judeţean de Cultură, clasa de pian a domnişoarei Andreea Andrei. Este vorba despre două tinere talente: Dore Emil Codruţ, 7 ani şi Bârlog Florin, 5 ani, care au adus la Târgovişte în decurs de un an, opt premii naţionale şi internaţionale.
Evenimentul a continuat cu lectura poeziilor Simonei Dogănoiu. Tânăra a păşit cu această ocazie, în mod oficial printre mânuitorii condeiului. Volumul său de debut, intitulat „Despre noi”, a fost oferit celor prezenţi, iar spre satisfacţia acestui colectiv temerar, domnul Vlădut Andreescu a premiat 40 dintre cei mai activi voluntari. Cu domnia sa aveam să mă întâlnesc la început de an şi să aflu aspecte mai puţin cunoscute publicului larg, referitoare la forma şi acţiunile acestui grup.

Centrul Europe Direct – 2012

Domnule Vlăduţ Andreescu, sunteţi managerul de proiect al Centrului Europe Direct şi metodist în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa. Din punct de vedere statutar, care este poziţia acestui grup cu rădăcini în Uniunea Europeană?

Este un program pe care-l aplică toate ţările Uniunii Europene. Un proiect eligibil ca acesta pe care l-am întocmit noi durează patru ani, cu menţiunea că este necesar să prezentăm câte un proiect viabil pentru fiecare an. Deciziile aparţin Comisiei Europene, Consiliul Judeţean este cofinanţator iar Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa este ordonator secundar.

Care sunt principalele acţiuni ale centrului?

Acţiunile nu sunt limitative, iar unele idei pornesc chiar de la voluntari.

Primul eveniment a fost un spectacol umanitar propus de membrii noştri, care au fost sensibilizaţi de situaţia a opt copii fără posibilităţi materiale. Am fost sprijiniţi de sponsori, de televiziuni, de către cadrele didactice şi mai ales de către primarul Gabriel Boriga şi municipalitate.

Voluntarii sunt responsabili şi au acumulat experienţă, astfel încât am ajuns la momentul în care tinerii pot lucra si în absenţa mea.

Centrul diseminează informaţia şi schimbă totodată informaţia din teritoriu, în speţă, judeţul Dâmboviţa. Este vorba despre tot felul de materiale informative care ne sunt puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană. Un alt rol al centrului constă în rezolvarea unor nevoi ale comunitaţii. Poţi gasi un partener , să zicem în Italia, atunci când solicitantul are nevoie de o slujbă în zona respectivă. Dacă e nevoie de echivalarea unei diplome pentru o anumită ţară, dacă cineva doreşte să meargă la rude sau trebuie să localizeze o instituţie ori o persoană… În fiecare ţară din Uniunea Europeană avem parteneri pe care îi contactăm şi ei încearcă să găsescă soluţii. De multe ori au venit idei din Uniunea Europeana , dupa cum a fost cazul ultimului proiect pornit din Marea Britanie, pe care noi l-am îmbrăţişat şi am ajutat chiar şi celelalte centre din ţară. Incercăm de asemenea, să sprijinim activitatea bibliotecilor prin materiale informative. În judeţ avem 31 de puncte active ale centrului Europe Direct.

La un volum atât de mare de muncă şi ţinând cont de faptul că implicarea este voluntară, presupun că este nevoie şi de un suport material din exteriorul organizaţiei. Ce sprijin aveţi din partea autorităţilor locale?

Da. Noi am încercat să facem educaţie acolo unde nu toată lumea are acces şi am derulat proiecte cu centrul de reeducare minori Găeşti şi penitenciarul Mărgineni. Primăria Municipiului Târgovişte ne-a pus întotdeauna la dispoziţie mijloacele de transport, indiferent de acţiunea şi locul de desfăşurare. Serviciile municipalităţii au intervenit ca şi parteneri când a fost vorba de ridicarea resturilor menajere în acţiunile noastre de ecologizare în zone precum Priseaca şi Mânăstirea Dealu, cu logistică şi tot felul de materiale, (pensule, vopsele, saci menajeri etc.) cazul Parcului Chindia, apoi spaţii, săli şi echipamente de sonorizare pentru spectacolele umanitare. Primarul Gabriel Boriga a răspuns întotdeauna pozitiv şi s-a implicat alături de noi ori de câte ori a fost nevoie.

Acesta este ultimul an al activităţii Centrului Europe Direct conform proiectului iniţiat în 2009?

Nu ştim. Putem aplica din nou pentru o nouă generaţie. Beneficiarul este Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa, iar Centrul Europe Direct este un serviciu adus comunitaţii judeţene. Dacă Europe Direct şi-ar înceta activitatea, toată baza materială va rămâne bibliotecii dâmboviţene. Acesta este ultimul an şi ne vom concentra asupra lui. Vom vedea dacă vom depune un nou proiect.
Avem 239 de membri şi cel mai mare buget dintre cele 30 de centre din ţară, de aceea si volumul de muncă este mai mare, întrucât acţiunile sunt mai multe. În acest moment suntem cel mai puternic centru “Europe Direct” din Romania.

(Ianuarie 2012 - Interviu realizat la Centrul Europe Direct, cu managerul proiectului, domnul Vlăduţ Andreescu)

Cristi Iordache

SINGURA SOLUTIE PROPRIA EVOLUTIE

2012-01-23T13:45:00.002+02:00

SINGURA SOLUŢIE - PROPRIA EVOLUŢIE!

Dintre noi se vor distinge viitorii politicieni, aşa cum dintre noi s-au detaşat cei care ne-au reprezentat şi ne reprezintă pe scena politică.
Ei au fost, sunt şi vor fi oglinda fidelă a societăţii civile.

Nu sunt un fatalist, dar atâta vreme cât nu învăţăm, noi ca simpli cetăţeni, să ne asumăm acţiunile, să fim responsabili şi să dăruim din puţinul nostru, nu putem cere celor care ne conduc destinele, să realizeze ceea ce noi înşine nu suntem capabili nici măcar să cârpim.
Este simplu: simetria matematicii elementare!

Comparând egoist, răul cu mai-binele nostru, uităm să raportăm răul personal la mai-răul aproapelui.
Dacă dorim să ne fie bine, trebuie să învăţăm a oferi mai-binele, pentru că totul este circular şi niciodată nu vom culege prosperitate dacă semănăm individualism.

Văd o societate înecată în condiţionări şi opţiuni, arătând cu degetul spre siguranţa din Vancouver şi nivelul de trai din Oslo, repetând la nesfârşit un „dacă” neconcludent, care nu construieşte, ci aşteaptă să primească de undeva.
Spun şi eu la unison cu ei, un „dacă” : dacă nu ne va înmuia nimeni posmagii? Dacă…
Aşadar, "SINGURA SOLUŢIE - PROPRIA EVOLUŢIE!"

@CRISTI IORDACHE

Acolo am iubit etern şi sfânt - În haos

2012-01-21T09:00:00.002+02:00

Când m-am trezit eram cu-n frate-lup

în Creta şi îmi spunea că vrea să zboare spre

Afrodita lui, că amuleta de la Diogene e aripă

să-şi facă-n cer o casă. „Ce colţi lucioşi ai frate!

Ţi-e dat să ai şi-o stea, că poţi să muşti

cu ei şi ai muşcat strălucitor în Asinaria

-adu-ţi aminte- din mine şi din zei, dar ştii

că sunt nemuritor şi eu şi-al meu părinte. ”

Trei zile (ca-n poveşti) am tăbăcit pământuri.

Cu Pisy-am înotat în Bora-Bora şi am privit laguna,

bat-o vina, până mi-a stins trabucul şi-a plecat,

geloasă pe Euphrosina (tipa de umblă cu Athena

ca nebuna)… spusesem eu, la un pahar de vin

(Chateau Clinet din optzeşnouă) că sunt indrăgostit

lulea şi, i-am jurat pe Sfântul Augustin că plec în Attica

la ea. „Ia bani, să ai de iarbă, o zi-două!”

O lume de iubire fără margini, un Dumnezeu

în toate câte sunt: în lei, în anaconde şi în iude!

Nu ştiu ce-s eu! La dracu’, Doamne, spune-mi franc:

în cer mă vrei, sau ars pe rug şi viu? Ce ai făcut cu Nero?

L-ai pus în jilţ, sau suferă în jug, precum

Ioana d’Arc. Îmi număr paşii, simt poteca şi văd

lumina lumii – libertatea! Mayaşii spun că poţi pieri

de foarte bun şi tot aşa, scria mai ieri, Seneca.

Nu-ntreabă nimeni cine este geniu sau nebun,

căci toţi ajung să tacă impecabil, ori să se fâţâie

confuz, cu ţeasta sub lentilele lui Jung. Suntem

eroii din poveste, cu mine-ntâiul mizerabil!

Ce vis frumos pe plajă în Dubai cu Lilişor,

nevasta lu’ Gicuţă. E blondă natural şi vai,

ce forme, ce fierbinte! Ca jaru’! Aezii

ar muri de ciudă, că-i bună tipa la oral

(are talent cu caru’!) Când a văzut englezii,

cu iahturi şi maşini de fiţe, mi-a zis: „hai, du-te în Cairo,

că-ţi arde de pipiţe (te-ai dat de gol în vis).

Ai în Egipt vreo două paraşute…mă crezi proastă?

La Cleopatra şi la Nefertiti, du-te!

M-am prins băi cocalare … că-s nevastă! Şi,

după ce mă ard cu John la soare, mă-ntorc,

să ştii, la Gică-al meu şi la copii, la Vânju Mare.”

„O, frate-lup, ne este mamă, Eris? Sau cine ştie,

chiar Selena (se spune că era de fapt Arthemis)!

Hai să te pup! Ca între fraţi. Noi suntem fiii lumii-

copii de slugi şi împăraţi. Când tu alegi să vrei

şi eu încerc să pot, vom fi, deopotrivă, şi muritori

şi zei şi prinţi şi cerşetori născuţi din

Dionysos, Iacov şi Avraam. Ne învârtim în cerc

(nu dăm cu pietre-n Zilpa, nici în Bilha),

purtăm acelaşi hram. O, frate-lup, tu vrei doar să exişti!

Mai şti când îmi citeai sub brazi din Kant şi Nietzsche?

Să fim noi oare sfinţi sau antichrişti? Hai, vino să te pup!

Noi suntem tot şi toate şi lumea nu e-ntreagă fără noi.

Curând vom fi părinţi şi poate, copiii noştri, semizei,

eroi…Aici ne despărţim. Tu pleci la Afrodita, iar eu

mă-ntorc cuminte la Athena. Să nu îi spui lui Freud

ce ne e dat să fim, că el … nu crede-n Dumnezeu

şi-n nemurirea firii. Hai frate, să te pup!

O, Doamne, tu eşti miel! Adio-n numele iubirii

şi nu uita că ai un frate-lup!”

„VREAU PE ANTICINEVA, VREAU PE ANTICINEVA!!!”

2012-01-19T10:59:00.000+02:00

„VREAU PE ANTICINEVA, VREAU PE ANTICINEVA!!!”

Îmi spunea o colegă de breaslă că dacă sunt artist trebuie să îmi văd de operele mele şi să nu intru pe tărâmul minat al vieţii politice. Eu am o părere antitetică sfatului domniei sale. Este adevărat că nu fac parte din vreun partid, însă nu pot asista tăcut la confuzia societăţii civile şi la acţiunile ei haotice, iar dacă aş fi zdrobit, prefer să ţin capul sus şi să privesc în ochi pe cei care fac asta, decât să mă ascund în cochilie. Deznodământul este acelaşi.
Petrecând foarte mult timp printre concetăţenii mei, printre oamenii care au ieşit în stradă (la comandă sau nu), am observat cu tristeţe că deşi au multe nevoi şi fiecare ştie clar ce-şi doreşte, nimeni din păcate nu deţine o hartă, nu se află pe un drum. Sunt dezorientaţi şi pierduţi precum nişte copii care ar lua de mână primul străin ieşit în cale. E dureros. Mâna care le întinde bomboane îi poate duce la pierzanie. Nu orice „binevoitor” este şi salvator.
Un distins domn jurnalist pentru care am tot respectul, susţinea că nu este pro-PDL. Grupul media pentru care lucrează s-a lepădat la rându-i de sprijinirea guvernării (do tibi ut des!), iar dumnealui afirmă că a votat cu Băsescu, „aşa…antigeoană.” Iată, aşadar că şi intelectualii aleg nu pentru că au un reprezentant, ci tocmai că n-au. Mă-ntreb cu cine votează acum, stimabilul domn … aşa…antibăsescu!
Acelaşi paradox l-am întâlnit şi printre oamenii de rând. Ei vor o schimbare care să le atingă scopul final şi care să deţină soluţia pentru prosperitatea societăţii, însă neavând această alternativă, înmagazinează în subconştient dorinţa de schimbare, iar acesta din urmă acţionează ca un „cal troian” împingându-i la alegerea unui „anticineva”.
Să mă mire, oare dacă DD (cel care „în direct” arăta „senzaţional” în pubela din propriul studio), ar fi unul dintre posibilii „anticineva”? Desigur, că mai degrabă ar învia-o pe Elodia, decât situaţia cu care se confruntă ţara, aşa cum de fapt toate P.R.M.P.S.N.L.C-urile unite nu ar reuşi altceva mai mult decât să înrăutăţească condiţiile, şi-aşa, destul de vitrege în care trăiesc românii.
La momentul de faţă, oricât de rea ar fi fost această guvernare, nu putea face nimeni mai mult, iar dovada constă în faptul că toţi ceilalţi au fost respinşi de electorat după ce şi-au făcut mendrele în conducerea ţării. Să înlocuieşti această structură politică şi implicit, administrativă, cu alta care nu a confirmat în anterioarele guvernări, înseamnă să te pui la zid tu, ca popor. De ce? Marile adevăruri sunt cât se poate de simple şi se află întotdeauna lângă noi: USL, înainte sau după ce se vor fi mâncat între ei (frăţia cu dracu durează doar până treci puntea), va trebui să recupereze „creanţele” pierdute în toţi aceşti ani şi, tare mi-e teamă că sunt la mijloc sume fabuloase, apoi, când balanţa financiară va fi echilibrată, ca orice buni gospodari vor purcede la ceva profit, pentru că foamea-i mare şi vreme lungă a cam suflat vântul prin buzunarele lor.
Un alt aspect care mi-a atras atenţia şi ar fi bine să-l vadă concetăţenii mei, este înverşunarea formaţiunilor politice în a prelua puterea călcând şi lăsându-se călcaţi pe convingerile ideologice. Ce pot face două grupări total incompatibile aflate la poluri opuse şi care acum încearcă o simbioză care va naşte catastrofe şi mutanţi? Cum ar arăta Terra dacă cei doi poli s-ar uni? Este simplu: nu ar mai fi!
Cred cu tărie că trebuie lăsat guvernul să-şi termine mandatul şi mai cred că dacă or fi băgat niscaiva bani în buzunar (zic şi eu ca tot românu’), au băgat destui până acum şi e rândul să-şi bage minţile-n cap, pentru că oamenii sunt la pragul de sus al răbdării, iar ei au văzut cât se poate de limpede starea naţiunii. Nu există alternativă (afirm cu certitudine), întrucât P.R.M.P.S.N.L.C-urile sunt lihnite şi va „rade” tot! Nu vrea nimeni situaţia Greciei, a Italiei, sau a Portugaliei, ca să nu mai spun de ţările lumii a treia.
Nu uit adevărul jurnalistului şi sintagma lui neaoş-românească: "am votat cu Băsescu, aşa … antigeoană"!
Concluzia este că noi nu putem vota pe nimeni ... poate doar … pe anticineva!
Memorabil şi, un adevăr cât se poate de trist pentru viitorul celor din stradă, care încă îşi fac iluzii.
Fiţi realişti oameni buni, nu există nici măcar soluţii tehnocrate, pentru că ne supunem unor măsuri impuse de către Uniunea Europeană tuturor statelor membre, de la care nu se poate abate nimeni. Nici de ieşit din Uniune nu se mai iese, ştiu eu de ce...
Lăsaţi-i pe-ăştia care sunt, să lucreze pentru voi, căci o va face! Şi o va face mai bine decât oricare „anticineva” rătăcit prin Palatul Victoriei, pe la Cotroceni sau aiurea.
Acum, vorba distinsei colege scriitoare, mă voi întoarce să mai adaug un fragment la romanul "TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE". A dracu' coincidenţă!
Vă ofer această însemnare, pentru că (cei care mă cunosc ştiu asta) mă interesează lumea în care trăiesc.

@CRISTI IORDACHE

Dacă ai cu ce să construieşti, demolează!

2012-01-16T11:27:00.000+02:00

Dacă ai cu ce să construieşti, demolează!

Mă gândesc la marele nostru povestitor, Ion Creangă şi observ cât de bine se regăsesc astăzi, scrierile lui în societatea noastră.

Iată că românii, ca o familie mare, ştiu ca nimeni alţii ce trebuie făcut când scârţâie uşa casei.

Iau ce găsesc prin preajmă; ciocane, topoare, răngi şi se întrec în spart, demontat şi demolat. Apoi -oameni dibaci din fire şi cu braţe vânjoase- caută să pună caramidă peste cărămidă, resturi din ce-au lăsat în urmă tot ei -viteji pui de daci- o ţiglă-două, un ochi mic de fereastră, ba chiar le-ajunge, din grămezile de moloz, să încropească o jumătate din uşa veche şi al dracu’ de zgomotoasă.

Acum însă, că tot trecurăm de 89, că am devenit o familie mai mare, europeană şi, dacă bravii bărbaţi ai neamului nostru vor fi citit între timp „Prostia omenescă”, ştiu cu siguranţă, că la primul scârţâit de vor lua în palmele bătătorite, răngi şi topoare pentru a purcede la demolat, atunci e musai nevoie mare, să aibă niscai chirpici de bordei nou, că de nu, vor rămâne în pom şi tăind crăci, ferească Domnu’, să fie taman alea de sub picioare.

Deştept foc, Nică a lui Apetrei!

Nu dărâmaţi casa în toiul iernii şi fără materiale pentru alta nouă.

Ungeţi, oameni buni, balamalele!

Apoi citiţi pruncilor voştri poveşti la gura sobei.

@ CRISTI IORDACHE

Aseară la Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier

2012-01-15T09:43:00.000+02:00

Aseară la Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier

Piesa “Crize … sau încă o poveste de dragoste” de Mihai Ignat în regia lui Mihai Vântu, a fost pregătită tehnic şi scenic pentru Sala Studio a Teatrului Dramatic Tony Bulandra. Aseară, de la ora 19, o parte din publicul care se aştepta să-i vadă pe Mircea Silaghi, Cosmina Lirca, Ilie Ghergu şi Daniela Stângă, au fost nevoiţi să amâne în acest debut de an “o poveste de dragoste”, însă nu şi “crizele”.

La 18 30 casa era deja închisă şi lumea continua să vină, astfel că în ultimele minute s-au pus în vânzare şi locurile rezervate.

Nu era suficient şi, cum românul este om nu doar cu scaun la cap, personalul teatrului a început să adune de prin încăperi scaune cu spătar şi fără, scaune de vară şi iarnă, scaune cu maxim patru picioare, aşa încât a reuşit să mărească numărul spectatorilor şi să micşoreze cantitatea de oxigen din sală. Ba chiar asistam nostalgic la povestea fierbinte de amor universal, care se creiona înainte de stigerea luminilor…gigi o ţinea în braţe pe mimi, niki pe viki, mimi îi respira în ureche lui niki, lili lui viki, gigi mutase piciorul drept pe scaunul 8 şi completa microfusta lui pisy…

Atenţie se sting lămpile!!

O seară fierbinte cu crize şi poveşti de dragoste, afară, în sală şi pe scenă.

Şi cine spune că târgoviştenii nu iubesc teatrul?

Peste treizeci de persoane care au făcut cale-ntoarsă, plecând numai cu “crizele”, vor veni data viitoare să ia şi povestea de iubire. Maxim!

p.s. în seara asta facem sport extrem - Bungee Jumping de la ora 19…

TARGOVISTE REDIVIVUS

2011-12-30T16:33:00.002+02:00

Târgovişte redivivus

Ca un hoinar prin lume şi prin propria libertate - închipuită sau nu - am văzut oameni şi locuri. De câte ori mă-ntorc acasă, regăsesc o cetate pentru care timpul curge în amonte. Capitala asta a românismului vreme de secole, întinereşte irevesibil.

Îmi permit o bancă în parc pentru exerciţiul de admiraţie şi urmăresc oamenii care mai acum câţiva ani treceau trişti şi resemnaţi; sunt aceeaşi, dar spre surprinderea mea, nu mai au riduri şi grimase. Talpa lor calcă ferm, gestica le trădează eliberarea din colivia apocaliptică, iar mimica poartă amprenta dezinvolturii. Parcă m-aş afla într-un Haiti al zilelor noastre, privind pânza unui Gauguin autohton, gălăgios şi lipsit de griji. De ce nu? Este un decembrie cald. Un sfârşit de an plin de viaţă! Am asistat, deopotrivă, la aprinderea bradului şi bucuria copiilor, precum şi la concertul maestrului Harry Tavitian.

Sunt călătorul care îşi traversează străzile nu pentru că trebuie, ci pentru că intră în jocul iubirii pământului de-acasă.

Intr-una dintre dimineţi aveam să-l reîntâlnesc după trei luni pe Gabriel Boriga, primarul oraşului. Nu am vorbit despre lupte şi eroi; am definit pur şi simplu un vechi proverb care ne-nvaţă că „omul sfinţeşte locul”. Ce mi-a rămas în minte şi mă urmăreşte obsesiv, este o frază care poate deţine secretul prosperităţii unei comunităţi, sintagmă pe care mi-a rostit-o apăsat şi responsabil chiar înainte să ies din birou: „ …măi Cristi, târgoviştenii sunt rudele mele de gradul unu!”.

Un sfârşit de an ireproşabil pentru un hoinar prin propria libertate.

Încep, de asemenea, să descopăr pacea şi bucuria concetăţenilor mei şi, după cum îmi mărturisea o prietenă sosită din Mannheim - tind să fiu total de acord cu ea - „nu am văzut oraş mai viu decât Târgovişte!”

Continui exerciţiul de admiraţie cutreierând Curtea Domnească a vechii Cetăţi de Scaun. Păşesc pe urmele marelui Mihai, primul Domn al tuturor românilor şi pe urmele legendarului Vlad Ţepeş. Urc în Turnul Chindiei unde răsună colindele copiilor care primesc darurile Moşului venit de trei zile în Piaţa Prefecturii - transformată acum într-un adevărat Disneyland. Mă încearcă nostalgia la gândul că ei cântă şi eu scriu în dulcele grai românesc lăsat moştenire de către Ienăchiţă Văcărescu şi Ion Heliade Rădulescu.

Târgovişte, Târgovişte!

Este timpul pentru armonie şi voie bună. Oraş am, prieteni am; rămâne doar să ne bucurăm împreună de ultimele două zile din an. Vom face echilibristică la patinoar, apoi vom petrece noaptea dintre ani într-un spectacol de sunet şi lumini.

Lumina vine şi din noi, oamenii, românii de pretutindeni! Fiecare îşi are soarele său interior, căruia îi va da drumul pentru o viaţă fără riduri şi grimase, pentru strălucirea din ochii copiilor noştri.

Îmi vin în minte cuvintele edilului târgoviştean şi mă gândesc la starea de normalitate, la societatea românească dintre hotarele ţării şi din afara ei.

Extrapolez şi spun: „Românii sunt rudele noastre de gradul unu”.

La mulţi ani, fraţi români!

Cristi Iordache

Amfiteatrul de la Termophile

2011-12-25T14:53:00.003+02:00

*

Cei care judeca felul in care traiesc si au curaj sa moara maine in locul meu, cu siguranta, emit niste adevaruri. Ceilalti sunt doar idioti.

am visat ca eram soldat,
prizonier intr-un razboi care nu era al meu si urlam infundat.
nici camera, nici patul nu erau ale mele,
nici inamici care sa se opreasca din tortura nu erau,
nici alt vis cu care sa fac pace,
nicio visare care sa se-ndragosteasca de mine pe campul de lupta si
nici macar o iubita care sa ma trezeasca, lasandu-ma doar
sa visez, pur si simpu.

***

probabil daca va fi timp

la noapte voi avea un vis pe vreme de pace,
cu fluturi albastri pe umeri
si cai albi la poalele stancoase ale vulturilor.
eu voi fugi pe vremea aia de pace universala
cu-n trandafir albastru spre tine,
pana cand un frate ma va injunghia pe la spate
si ma voi trezi mai trist decat maine
in lumea asta miraculoasa!

...atunci probabil vom avea timp.

****

V-am cunoscut si-am inceput sa va iubesc in acelasi timp, dar sunt atat de mizerabil incat n-am sa ajung niciodata la voi!
Cred ca intre tine si Dumnezeu nu este nicio diferenta, femeie!

Hei, dar ai cui sunt sanii si cerul pe care scriu?

*****

Oamenii, deseeori,
fug inainte sa te cunoasca,
unii
fug dupa ce cred ca te-au cunoscut,
altii
fug dupa ce te-au cunoscut cu adevarat.

Oamenii, deseeori,
raman fara sa te cunoasca,
unii
raman dupa ce cred ca te cunosc,
altii
raman dupa ce te cunosc cu adevarat.

La picioarele celor din urma sa te-nchini,
caci cu ei vei imparti pamantul zborul si cerul.

@Cristi Iordache

Te mândreşti cu pantalonii tăi cârpiţi exemplar

2011-12-25T06:42:00.003+02:00

Suntem eroii din povestea noastră.

Scrisă de noi, de ceilalţi şi de Dumnezeu.

Indiferent de rol, rămânem stăpânii neîncoronaţi ai scenei. Dramă sau comedie, spectatorii aplaudă în picioare, finalul fericit sau tragic.

Casa ta nu mai înseamnă „acasă”.

Uneori poţi avea „mult” fără să realizezi cât de „puţin” ai.

Într-o singură zi strigi speriat: „am pierdut tot!”.

Urlii, cazi, te târăşti. O oră, o săptămână, apoi îl vezi pe Dumnezeu şi simţi că eşti viu. Îţi aminteşti exerciţiul de supravieţuire. Exerciţiul pe care îl aplicai în sălbăticie. Deja, dacă EŞTI şi EŞTI împreună cu EL, CEL care a creat restul câte te înconjoară, îţi dai seama că ai TOTUL.

Te pipăi, atingi pământul, te mândreşti cu pantalonii tăi cârpiţi exemplar şi eşti fericit că nu ai pantofi.

Desculţ, păşeşti întotdeauna cu grijă să nu striveşti furnica şi firul de iarbă.

Casa ta nu mai înseamnă „acasă”.

„Acasă” începe să fie libertatea pe care ţi-au dat-o „prietenii” atunci când te-au vândut şi-au fugit.

„Acasă” începe să fie omul în care nu credeai, dar acum ţi-a întins mâna.

Când nu mai ai nimic, abia atunci ai totul. Fiindcă ceea ce era din belşug nu valora nimic.

Acum nu te mai risipeşti în „prea multe”, iar inima ţi-e liniştită şi plină de iubire. Exerciţiul de supravieţuire printre oameni este bucuria cu care-i priveşti.

Nu te interesează haina ta ponosită şi faptul că nu ai casă, atâta vreme cât te simţi acasă.

„Acasă” înseamnă să nu judeci istoria oamenilor şi să-i iubeşti pe ei şi lumea lor. Cu un zâmbet şi-o mângâiere, tu, cel fără nimic, poţi încălzi sufletul celor ce sunt. O ... abia atunci ai ajuns acasă, acolo se numeşte „acasă”!

Acolo unde omul în care nu credeai, se-aşază desculţ lângă tine!

Suntem eroii din povestea noastră. Actori pe scena vieţii. Nu există drame decât în primul act, căci piesa nu e la final. Pe acesta din urmă continuăm să-l scriem.Piesa supravieţuirii este povestea celui mai bogat om, iar averile lui sunt Legile Universului şi IUBIREA nemărginită.

Când nu mai ai NIMIC şi casa ta nu mai înseamnă „acasă”, „acasă” a devenit Dumnezeu, iar Dumnezeu e TOTUL!

@CRISTI IORDACHE

DESPRE SEX SI MOARTE - PREMIERA GABRIELLA SARAH & CRISTI IORDACHE

2011-12-21T22:49:00.002+02:00

PREMIERA 

GABRIELLA SARAH & CRISTI IORDACHE

Sex si moarte dincolo de absurd

GABRIELLA SARAH:
Orice miscare are consecinte
la fel
Orice atingere are urmari.
Fiecare rasuflare
ma domina
atentie!
O culoare incitanta
Si, iata o muzicalitate
din gesturi,
priviri inauntru
adanc

CRISTI IORDACHE:
Si ce daca nu am murit
devreme
tarziu
aceeasi masa neagra
viata sclipeste ca un
ochi de drac
aici
acum
atemporal
n-am murit ca orice Om-zeu
sau Zeu-om.

GABRIELLA SARAH:
Aici nu ai voie sa vorbesti.
Aici este locul
unde
patrunzi in minti
acum prefa-te intr-o
tigara
Si da-mi si un
Foc!
Sa trag
Te poti preface
tot tu.

CRISTI IORDACHE:
Nu beau cola
este sticla ta
ca sa fiu ce m-am dat
trebuie sa-mi oparesc matele
sa-mi simt pieptul fierbinte
si mirosul de smoala
am ars candva
si doare
sunt chiar eu
da
am uitat sa-ti dau bricheta.
Dar arzi.

GABRIELLA SARAH:
Si cum e sa mori?
ai vazut nimic?
Luminita aia din departare
aia
din filme.
Voal peste cearsaf
pecetluit cu
stropi
rosii
vreau acum peste cearsaf
Imi permit o tigara?

CRISTI IORDACHE:
Vezi ca cei care te iubesc
nu stau la masa cu tine
masa ta e goala
fara picioare
de fapt nu este
mi-ar fi spus bunica
despre cina cea de taina.
moartea n-are apostoli
si sfinti
te lasa sa gasesti cararea
care nu exista
si te prelingi incet
ca un strop de apa-n desert
la masa mortii
Dumnezeu nu vine
termina tigara cu cei care
urla durerea acolo
si astepta o minune
minunea nimanui
a mea
Imi place cafeaua fara
lapte
sunt mare.

GABRIELLA SARAH:
Prefer cu lapte
Si mare
amortizeaza taria.
sunt mai mica
cunosc doar panze
agitate de aer
sus
pe raft
Dumnezeul meu
nu apare
la stiri.
nu fumeaza.
El ma priveste temeinic
nu-mi pot termina
tigara
din cauza ta
Fustangiule!
esti negru, cred, de nervi, nervuri...
se termina singura.
auzi cum susura
si tu
simte intensitatea ei.
Fiord.

CRISTI IORDACHE:
Sarah e numele tau
nu-mi place M.
nu stiu nimic despre M.
duca-se
raman sa barfesc pana ma trec
toate, toate
toti cu tine Sarah
fiorii.

3 MARTIE 2011

MAXIMIMAGINABIL SI/SAU UNICULEXISTENT

2011-12-17T02:13:00.003+02:00

CONCURS DE POEZIE SI PROZA

2011-12-15T09:09:00.003+02:00

"O PUBLICATIE VERTICALA, CARE PROMOVEAZA TALENTELE LITERARE PE CRITERII STRICT VALORICE, INDIFERENT DE GENURI SI CURENTE.

VA INVIT DRAGI PRIETENI, SA VA ALATURATI ECHIPEI REVISTEI "NOI, NU!"

INTR-O LUME PSEUDO-SCRIITORICEASCA IN CARE SE CAUTA "LUMINILE RAMPEI", S-A PROMOVAT LUMINA DIN BECUL CU HELIU SI PRODUCATORI CU NORMA INTREAGA, DE CUVINTE IN VID ... VOI, NU!

EXISTA DIN FERICIRE, OAMENI CARE TRAIESC PENTRU A SCRIE DIN IUBIRE SI DIN DORINTA DE A DARUI! ... VOI, DA!"

CRISTI IORDACHE

[Revista Noi,NU! doreşte să recompenseze în luna decembrie cele mai bune texte publicate pe site la secţiunea Jurnalul meu prin organizarea unui concurs de poezie şi proză. La acest concurs pot participa toate persoanele fizice indiferent de vârstă care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute mai jos.

- Pentru a participa la concurs trebuie să aveţi un cont pe siteul www.revistanoinu.com şi să trimiteţi propunerile dvs. fie accesând pagina Propune un articol şi selectaţi secţiunea CONCURS fie prin email pe adresa redactie@revistanoinu.com cu subiectul CONCURS. În cazul în care nu aveţi un cont pe siteul nostru vă rugăm să accesaţi pagina http://www.revistanoinu.com/index.php?option=com_comprofiler&task=registers pentru înregistrare

- Textele propuse trebuie să conţină diacritice, să fie scrise de dvs. şi să fie în limba română.

- Fiecare participant poate participa cu maxim 3 poezii şi 2 proze scurte.

- Nu sunt acceptate creaţii care au fost publicate pe alte siteuri sau reviste publicarea ulterioară putându-se face numai după expirarea termenului de desfăşurare a concursului.

- Textele vor fi publicate în ordinea primirii
Fiecare autor înscris în concurs va primi un cod bonus de 50 puncte*

În desemnarea câştigătorilor se va ţine cont de:

- Nota acordată de juriu - pondere 75%

- Nota acordată de cititorii revistei prin evaluarea textului pe site - 25%
În caz de egalitate va fi desemnat câştigător textul care a avut cei mai mulţi cititori

Premiile concursului:

MARELE PREMIU

-Cartea AMPRENTA DIVINA de Maria Tacino volum apărut sub sigla

editurilor Singur şi Grinta

-Cartea EXECUTAŢI PRIN ÎNFOMETARE de Miron Dolot volum apărut

la Editura Meteor Press
-1000 de puncte* oferite de Revista Noi,NU!

Pentru POEZIE:
Premiul I
- Executaţi prin înfometare de Miron Dolot oferit de Editura Meteor Press
- Volumul Antologiile Revistei Singur - Poezie editat de grupul Media Singur

Premiul II
- Volumul Tehnici de nerezistenta autor Cristi Iordache apărut la editura

Cetatea de scaun
- 500 puncte* oferite de Revista Noi,NU!

Premiul III
-Volumul Scrum/Cendre de Ştefan Doru Dăncuş apărut la editura Grinta

-250 puncte* oferite de Revista Noi,NU!

Pentru PROZĂ:

Premiul I
- Volumul Executaţi prin înfometare de Miron Dolot oferit de
Editura Meteor Press
- Volumul Antologiile Revistei Singur - Proza editat de grupul
Media Singur
Premiul II
- Volumul Heinrich Himmler de Roger Manvell, Heinrich Fraenkel
oferit de Editura Meteor Press
Premiul III
-Volumul Bărbatul la 40 de ani de Ştefan Doru Dăncuş apărut la
editura Valea Verde

*Punctele se acordă sub formă de cod bonus şi pot fi utilizate în conformitate cu condiţiile de Recompensare a utilizatorilor activi.

Concursul se desfăşoară în perioada 11-30 decembrie. Data limită până la care aşteptăm creaţiile dvs. este 25 decembrie iar cititori vor putea vota textele participante până cel târziu în data de 30 decembrie ora 21.00.

Ne rezervăm dreptul de a descalifica/restricţiona accesul pe site pentru orice persoană care va încerca să obţină în mod fraudulos mai multe voturi sau care nu respectă condiţiile de participare şi de a aduce modificări dacă sunt absolut necesare pentru buna organizare a concursului.
Prin participarea la concurs sunteţi de acord atât cu termenii stabiliţi pentru acest concurs cât şi cu Termeni si Conditii de Utilizare Site
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi prin formularul de contact sau adăugaţi un mesaj pe forum.]

ANUNTUL OFICIAL AL REVISTEI "NOI, NU!"

Concert pentru buze arse

2011-12-10T01:38:00.004+02:00

"Nu stiam nimic despre fluturii albastri, pana cand nu i-am iubit atat de rosu, incat imi curgeau lacrimi din buze!"

Cristi Iordache - Concert pentru buze arse - Erogenestetica

Asculta mai multe audio ambientala

concert pentru buze arse

nu ma pune sa scriu cu mana dreapta,
nu ma intreba despre ieri -
tin la lucrurile vechi - i-am spus lui Venus,
si-am refuzat inima "la tipla".

asa carpeau batranii camasile de postav - am vazut in filme -
dar nu lipsea buzunarul de la piept, femeie!

s-a aplecat, mi-a privit atent pupilele,
a vazut lumina oamenilor, apoi a vrut sa ma ridice.
Venus era iubita mea;
ne-ntalneam pe ascuns dupa pod.

ai sa racesti cu parul asta ud –

tu nici nu stii daca acum e azi!

sanii-i cantau sub obrazul meu,
ii sarutam concertul pentru buze arse si pian.
cu bucati din rochia alba
imi stergea amintirile despre maine
si-mi scria versuri pe suvitele naclaite.

cand te vei trezi, sa nu mai pleci! uite!
mi-a infipt un trandafir albastru, printre cusaturi,
ca-ntr-o inima de postav.

nu puteam sa scriu cu mana dreapta despre ploi
si-am adormit impreuna cu ochii deschisi
dupa ce mi-a soptit ca-i un miracol sa iubesti
un trandafir albastru cu radacini in mine.

E R O G E N E S T E T I C A

11.11.2011

O carte citita - un suflet mai puternic

2011-12-07T09:53:00.009+02:00

Ediţia din acest an a Salonului Editorial de la Târgovişte a găzduit nume de referinţă din spaţiul publicistic naţional.

De departe, volumul învăluit în mister, “Amprenta Divină”, a constituit atracţia manifestării de la Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu.

“Am fost impresionată de tema lucrării si am cumparat cartea”, îmi declara reprezentanta editurii RAO.

“Maine la amiază (n.a. azi 7 decembrie) merg special să o cumpăr. Mi-a stârnit o curiozitate puternică!”, mărturisea zâmbind complice, un tânăr scriitor.

Da! Maria Tacino a reuşit să cuprindă în paginile volumului un mesaj adresat tuturor categoriilor de cititori, o simbioză naturală între filozofie, religie, spiritualitate şi dezvoltare personală, toate bazate pe argumente matematice, iar nu pe opinii şi presupuneri.

“Iluminarea se manifestă prin eliberarea de tot ce este fals şi înlăturarea impurităţilor ce împiedică accesul Luminii. Reprezintă acceptarea faptului că realitatea nu este neapărat imaginea noastră, ci ceea ce este. Premisa iluminării este acordarea la frecvenţa Adevărului, prin eliberarea EU-lui din cuşca construită cu propriile măşti sau cele preluate, este înţelegerea modului subtil de acţiune a Luminii: ea nu se impune ochilor închişi şi nu te caută în “peşteră”, ea doar există şi se oferă împreună cu libera opţiune personală de a o primi sau refuza. (…)Iluminarea reprezintă rezonanţa cu existenţa şi oferă bucurie vieţii, echilibru credinţei, înţelepciune cunoaşterii, fericire iubirii, intuitia conştiinţei, har creativităţii şi armonie sufletului.Ea relevă faptul că raţiunea poate fi un instrument foarte fin de ascultare a universului interior şi exterior, când este conectată la Adevăr.” (fragment din cap. Iluminarea – Amprenta Divină, Maria Tacino)

La primele ore ale dimineţii echipa ştirilor TTV lua deja pulsul evenimentului, unde printre zeci de edituri şi mii de titluri, în centrul mesei editurii “Singur”, străjuia demnă şi verticală, “Amprenta Divină”.

Mă bucur că am ales editura Singur şi ţin să-i mulţumesc scriitorului şi omului de cultură Ştefan Doru Dăncuş, directorul acesteia, pentru efortul depus în publicarea şi promovarea cărţii.

O carte care nu trebuie neapărat cumpărată. Este suficient să vă fie povestită de către prieteni sau rude. Nu este o creaţie-obiect, ci o învăţătură coborâtă precum Lumina. O Lumină pe care autoarea Maria Tacino a simţit că n-o poate păstra, ci trebuie să o trimită oamenilor.

Ieri, un bărbat trecut de prima tinereţe, cu un teanc de documente în braţe, după un tur atent pe la standuri, o întreabă pe A.M.: “Domnule, am auzit de o carte… “urma divină” sau “semnul divin”, ceva asemănător?”. A.M. – “Aceasta? Amprenta Divină?”. “Da, Daaa!”. Nu i-a mai dat drumul.

Fiecare exemplar în minus nu este unul vândut. Nu Nici pe departe! Este un suflet salvat! Este ajutorul revărsat asupra celor care au cu adevărat nevoie el. De-aceea spun: nu vă obosiţi căutând “Amprenta Divină”! O veţi găsi oricum, într-un fel sau altul, căci Adevărul este Unul.

Coordonator proiect,

Cristi Iordache

Despre o carte impresionanta care va linisti inimi si va schimba destine

2011-12-05T19:20:00.005+02:00

AMPRENTA DIVINA - MARIA TACINO

O carte impresionanta care vine cu solutii la haosul actual, individual si colectiv, care poate aduce liniste inimilor si poate transforma pozitiv viitorul celor greu incercati.

Descoperiri tulburatoare intr-un volum care nu doreste aprecieri de specialitate, ci doar sa lumineze ochii si sufletele cititorilor.

Am fost marcat de marturisirea unei persoane care spunea: "daca as avea posibilitatea financiara, as oferi aceasta carte si, pe deasupra, contravaloarea ei in bani, numai sa ajunga in casele oamenilor".

Un mesaj care nu se citeste si nu se striga: SE TRAIESTE!

Libertatea de a fi zei
(Cuvant de apropiere - AMPRENTA DIVINĂ)

În timp ce tastez greşit un articol, somnoros şi cu ochii întredeschişi, soţia îmi spune că dispunerea în triunghi a nu ştiu căror planete, pe dominaţia lui Venus şi cu Luna în creştere... N-o ascult!
Întotdeauna mă trezesc greu. Este de preferat să vorbeşti cu mine după ce beau cel puţin o cafea. Sunt preocupat să-mi selectez ca un ceasornicar, tastele, iar ea continuă, chiar dacă ştie bine că nu mă interesează astrologia: “... asta înseamnă că vei întâlni ceva sau pe cineva care îţi va schimba cursul vieţii”.
Născut ortodox, dar nu un practicant demn de cuvântul duhovnicesc, un cercetător al ideilor religioase, fără a dezvolta un ataşament faţă de religie, îmi rămâne fărâma de credinţă pe care o cunosc foarte puţin, eu, ceva mai mult, cei din preajma mea (cu minţile şi inimile înnobilate), iar peste noi toţi, Dumnezeu!
A doua zi urma să am o întâlnire la care se punea în discuţie termeni şi condiţii privind lucrarea de faţă. Era debutul preluării proiectului „Amprenta Divină”. Într-adevăr cineva a venit de departe, mi-a aşezat pe masă un top de documente bine organizate, iar faptul că am detectat ordinea tematică, mesajul scriiturii şi o anumită energie tonifiantă, acestea laolaltă şi probabil încă ceva (necunoscut) pe atât, m-au făcut să accept. Perioada imediat următoare a fost una în care am descoperit multe afinităţi ideologice între scrierile, teoriile mele şi publicaţia la care redactam intens şi-i studiam totodată caracteristicile. În cele două luni de colaborare interactivă şi implicare proprie în semantica fiecărui capitol, se năştea în mine o adevărată provocare într-o continuă evoluţie.
Trăisem mizeria umană, învăţasem „compromisul”, ştiam multe despre „forţă şi toleranţă”, despre „punctul fix”, despre acel punct optim pe care dacă l-ai găsit, trăieşti în pace, echilibru, credinţă, lumină şi iubire. Toate acestea având ca sursă, după cum se va vedea în paginile cărţii, ADEVĂRUL!
[Adevărul Universal (pur, simplu, unic şi necondiţionat) este tema fundamentală a şcolii în care ne pregătim pentru „viaţa veacului ce va să vie”, sau altfel spus în etapa actuală. Baza lui este Existenţa şi reprezintă elementul comun universal, liantul dintre lumea materială şi cea imaterială, sau cheia „tuturor văzutelor şi nevăzutelor”.]
Nu-mi erau străine boala fizică şi mentală, experimentasem „transformarea” şi mă aflam pe val. Unul dintre „infinitele” valuri ale „continuităţii” şi, de ce nu, ale „schimbării”, prin atingerea ţărmului, nu prin înverşunarea împotriva cornişelor, care n-ar fi făcut decât să mă piardă într-un adânc tulbure sau chiar să-mi devină incompatibil cu existenţa în corpul fizic, ci prin abandonarea mea voinţei lui, lăsându-mă purtat de energiile valului, căruia dacă nu-i transmiteam „opoziţia” mea, erau unele pozitive, benefice, după cum este semnalat în capitolul 16. 4. Echilibrul: „Schimbarea poate fi posibilă fără dezechilibrare, dar numai in cazul transformării armonioase, continue, cu trasee arcuite, fără folosirea liniilor frânte.”, pentru ca în subcapitolul 17. b. Sfera Existenţei, Maria Tacino, după un travaliu argumentativ limpede şi fără loc de contradicţie, să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim, dar nu conştientizăm plenar:
[ Această transformare de atitudine relevată, este ca urmare a faptului că Raţiunea este doar una dintre cele trei componente ale Conştiinţei Umane Superioare şi are, de fapt, rolul de liant între celelalte două, reprezentate de Inimă şi Suflet. Inima reprezintă ceea ce am dori (impulsul), Sufletul, ce ar fi bine (moralitatea), iar Raţiunea, ce s-ar impune (logica). În prezenţa Adevărului, Raţiunea, beneficiind de potenţarea obiectivităţii, se transformă în catalizatorul rezonanţei Inimii cu Sufletul.]
Aşadar „neîntâmplarea” m-a pus faţă în faţă cu Adevărul. Aveam să descopăr în aceste pagini că percepţia „valorilor mele de uzură”- după cum le numeam într-un interviu - se puteau transfigura prin „Credinţă”, în valori absolute, universale. Şi tocmai încercările la care am fost supus în aceste două luni, dezvoltând stări de aversiune faţă de proiectul în care mă implicasem, tocmai acestea mi-au adus în atenţie cuvintele soţiei din dimineaţa în care tastam ursuz ... “trei planete aflate în triunghi”... aveam să descopăr, oare, în ce fel îmi va schimba viaţa, sau era doar o coincidenţă fără materializare? Nu sunt adeptul coincidenţelor şi nici Maria Tacino, care începe capitolul 20. Coincidenţe tulburătoare, cu un citat monumental din Albert Einstein, întărindu-mi credinţa într-o aşezare divină a tuturor lucrurilor: “Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.”
Dumnezeu lucra, la fel şi eu, lucram lumesc, descoperind cu surprindere Triunghiul Pitagoreic, cel care stă atât la baza piramidelor, cât şi la baza celor trei cruci desfăşurate din Cuburile Pitagoreice. “Tulburătoare este, însă, asemănarea acestei desfăşurări cu imaginea patrafirului din icoanele multor sfinţi, având cele trei cruci dispuse pe umeri şi pe piept în aceeaşi aşezare.”, după cum veţi afla în subcapitolul 20. c. Desfacerea.
S-au emis de-a lungul istoriei, concepte creaţioniste, având ca punct de plecare matematica, în care se află însuşi Dumnezeu, după cum afirmă Rene Descartes în “Principiile filosofiei”.
[Avem chiar şi o certitudine mai mult decât morală ... şi ea este întemeiată pe un principiu de metafizică foarte sigur, care este acela că Dumnezeu, fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că El este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi, că ea ne arată în mod evident că un lucru este adevărat. Astfel, această certitudine se extinde la tot ce este demonstrat în matematică; căci noi vedem în mod clar că este imposibil ca 2 şi 3 împreună să facă mai mult sau mai puţin decât 5, sau ca un triunghi să nu aibă decăt trei laturi etc.]
Cuvintele care-mi vin acum în minte sunt: ”vei întâlni ceva sau pe cineva care-ţi va schimba viaţa”. În ce fel mi-a schimbat viaţa, această experienţă? Este cât se poate de simplu: pornind mai degrabă ca un nietszscheian, iată-mă în pragul înţelegerii şi acceptării „Sfintei Scripturi” datorită lucrării Mariei Tacino, care întregeşte puzzle-ul istoric al frământărilor teologice şi filozofice. Iată-mă, aşadar, descoperind ADEVĂRUL exprimat matematic şi prin cuvânt, deopotrivă, de însăşi „AMPRENTA DIVINĂ”, depăşind bariera unei cărţi de valoare şi transformându-se pentru mine într-un „A FI”, căci după cum spunea Einstein, „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.
De aici mi se vor deschide noi orizonturi, voi scoate la lumină ceea ce DUMNEZEU a lăsat în fiecare dintre noi şi voi merge să privesc de undeva dintr-o dimensiune superioară, unde mai mult ca sigur, „neîntâmplarea” va face să întâlnesc „ceva sau pe cineva care-mi va schimba viaţa” şi, de ce nu, chiar pe Maria Tacino, cu o ”amprentă” în miezul spaţiului EXISTENŢIAL, despre care ne-a avertizat pe mine şi pe dumneavoastră, distinşi citititori, în capitolul 24. Darul Divin:
[Din fericire nu suntem „noi”, ci suntem EL!
Şi din păcate ne dorim să fim semizei, fără a realiza că
Avem libertatea şi puterea de a fi ZEI ...]

Coordonator proiect,
Cristi Iordache

www.amprentadivina.ro

Volum aparut sub sigla editurilor Singur - Director Stefan Doru Dancus si Grinta - Director Gabriel Cojocaru

Despre iluzia puterii

2011-11-15T17:52:00.005+02:00

M-am trezit căutând fereastra. Uitasem toate visele. Am stat puţin pe gânduri, apoi, în realul meu mărunt, mi-am spus: "niciodată nu au alternat mai mult de o noapte şi o zi, niciodată!"
Uneori oamenii pot avea nevoie de câteva zile la rând, alteori de câteva nopţi, dar nu, niciodată n-au alternat mai mult de o noapte şi-o zi.
Mintea mea se juca sau chiar incerca să rezolve ecuaţii existenţiale.
M-am întrebat cine sunt şi mă străduiam să găsesc un răspuns.
"Un om născut din om, din om, din om, dar ... cine a făcut Omul? Să fi fost vorba despre evoluţia darwinistă, însă ... cum au apărut primatele? Poate nişte reacţii chimice ... şi totuşi, cine a creat elementele? Probabil nişte implozii şi ciocniri interplanetare." Era greu. Nu găseam originea planetelor. "Dar dacă sunt doar o imagine, un gând, un flash, produs conştient şi inconştient? Da, dar asta înseamnă să am o inimă, o minte ... ele într-o stare sau alta procesează ... uite, gândesc, scriu ... da, scriu. Cum pot face asta?"
Mintea mea se juca inocent, banal.
Am privit pe fereastră şi am văzut lumina. Întodeauna după o noapte a urmat o zi, pe care oamenii nu le-au putut manipula niciodată. De ce? Pentru că nu putem controla nimic prin noi înşine. Deci există un creator al tuturor celor ce sunt. El se află în fiecare dintre noi, însă nu spune nimic, nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu am învăţat să înţelegem.
Mintea mea se angrenase într-un lanţ de răspunsuri lumeşti.
Experimentasem adesea.
Pe crestele înalte ale munţilor urmăream lumea de parcă aş fi levitat undeva deasupra ei. Făcusem un obicei din asta! Acolo m-am convins că-n vulturi şi lupi, în brazi şi flori de colţ, în pietre şi-n oameni, în toate este Dumnezeu!
Mă uit pe fereastră, văd lumina, văd ziua, o zi care va fi singura până la apus, fără ca eu, tu, noi, să putem face ceva.
Mi-e din ce în ce mai clar: lucrul pe care-l ştiu cu certitudine este acela că nu ştiu nimic mai mult decât voi, că nu sunt nici mai bun nici mai frumos decât semenii mei! Dacă ceva din toate astea ar fi în plus, dacă aş şti, ori aş fi mai bun, mai puternic, atunci aş emite judecăţi, aş prelua deopotrivă, responsabilităţi şi ar fi o povară prea mare să ignor Dumnezeul fiecăruia, să-ncerc să duc ceea ce numai El poate.
Cum piere ziua! Cum se pierde în albastrul amurgului!
Eu scriu şi poate voi veţi citi. Noi suntem.
În noi sălăşluieşte Dumnezeu, Cel care ştie Adevărul. Amândoi sunt Unul!
E noapte. O singură noapte. Până când voi vedea prin fereastră lumina.
Până când lumina se va pierde în albastrul amurgului.
Niciodată altfel!
Acum tot ce ştiu este faptul că Adevărul mi-ar dovedi că nu ştiu nimic.

concert pentru buze arse

2011-11-12T10:27:00.002+02:00

concert pentru buze arse

nu ma pune sa scriu cu mana dreapta,
nu ma intreba despre ieri -
tin la lucrurile vechi - i-am spus lui Venus,
si-am refuzat inima "la tipla".

asa carpeau batranii camasile de postav - am vazut in filme -
dar nu lipsea buzunarul de la piept, femeie!

s-a aplecat, mi-a privit atent pupilele,
a vazut lumina oamenilor, apoi a vrut sa ma ridice.
Venus era iubita mea;
ne-ntalneam pe ascuns dupa pod.

ai sa racesti cu parul asta ud –

tu nici nu stii daca acum e azi!

sanii-i cantau sub obrazul meu,
ii sarutam concertul pentru buze arse si pian.
cu bucati din rochia alba
imi stergea amintirile despre maine
si-mi scria versuri pe suvitele naclaite.

cand te vei trezi, sa nu mai pleci! uite!
mi-a infipt un trandafir albastru, printre cusaturi,
ca-ntr-o inima de postav.

nu puteam sa scriu cu mana dreapta despre ploi
si-am adormit impreuna cu ochii deschisi
dupa ce mi-a soptit ca-i un miracol sa iubesti
un trandafir albastru cu radacini in mine.

E R O G E N E S T E T I C A

Sângele de pe degete erau lacrimile inimii

2011-10-19T23:18:00.001+03:00

16 octombrie 2011. Nu m-am prăbuşit.

Sunt la sol.

Sunt în punctul zero.

Scriam în 2009 că adâncul şi înaltul au fost şi vor rămâne elementele necesare existenţei mele.

Adevărat! Fragmentul „Căţărătorul” este dovada. Ca şi altele, dealtfel.

Baza de pregătire „Ardeal” m-a transformat brusc şi mi-a lăsat „schimbarea” drept încercare pentru fiecare zi.

Cu ceva timp înainte de a scrie aceste rânduri am coborât în adânc.

Am o inimă. Când se foloseşte ca ţintă şi se trage din toate părţile, ea nu piere. Arată ca un bulgăre cu zeci de săgeţi înroşite, iar mintea-mi spune că trebuie să merg în largul mării.

Să cobor în adânc.

Asta am şi făcut; am înotat cu rechinii şi căluţii de mare. Nimerisem chiar într-o furtună teribilă, dar învăţasem demult să nu lupt cu ea. Afirmam în „Ziua XXXV” că „mă las purtat de val”, că „înot cu el, nu împotriva lui. Şi conform teoriei mele, m-am regăsit într-un târziu la mal.

În punctul zero.

În punctul Omului.

Apa sărată a mării nici nu-mi spălase bine rănile, căci inima îmi era din nou folosită ca ţintă.

Ce să fac? Unde să fug?

Am strigat Oamenii. Unii aveau la rându-le inimile săgetate, alţii le aveau atât de mici şi goale încât nu puteau să m-ajute.

Mi-am zis că oamenii sunt Oameni, şi-atât.

Că la fel şi eu, sunt om, şi-atât.

Că inimile noastre sunt inimi, şi-atât.

Sângele se prelingea pe palmele mele când îmi ţineam inima cu degetele răsfirate printre săgeţi. Mi se zbătea în mâini, iar eu nu ştiam cum să-i alin durerea.

„Hai să fugim, i-am şoptit, hai să-ncercăm înaltul!”

Am aruncat telefonul şi-am plecat spre Baza de antrenament „Ardeal” renunţând la orice contact cu lumea de dincolo de munţi. Noaptea târziu mi-am revăzut vechii tovarăşi alături de care experimentasem supravieţuirea încă din „ziua întâi”. Transformarea trecuse brutal şi peste ei. Nu mai erau aceeaşi. LH, prietenul care cândva îmi spunea că „cel mai bun alpinist este unul în viaţă”, el care mă urmărea să nu fac imprudenţa de-a pleca singur pe cărări de munte, de astă-dată mi-a asigurat cazarea pe perioadă nelimitată, apoi mi-a zis sec: „vezi şi tu ce faci, pentru că noi avem treabă”.

LA-învăţătorul îmi explicase odată că viaţa mea este ca un traseu abrupt pe care mă caţăr. Dacă pot face asta în siguranţă şi întotdeauna mă întorc teafăr, înseamnă că ştiu să trăiesc.

Oare ştiam cu adevărat?

Habar n-am! Singurul lucru cert acum, este că inima mi-era o ţintă în bătaia arcului şi-o purtam de teama arcaşilor, în gentuţa de la brâu.

Am pornit pe poteci, dezamăgit că atât LA-învăţătorul, cât şi DDP-ghidul nu se aflau aici. Ei m-ar fi ajutat să izbândesc. Însă aşa, eram doar o pradă uşoară, la discreţia vânătorilor.

Nu-mi rămânea decât să fug şi am făcut-o!

Fugeam.

Fugeam ferindu-mă şi sărind ba în stânga, ba în dreapta.

Oricum, cele câteva săgeţi care mi se-nfigeau în piept, nu mă puteau ucide. Dar trebuia să fug, să caut ajutor pentru inima mea din borsetă, care zvâcnea agonic de la rănile anterioare şi numai pentru ea trebuia să alerg ca să găsesc vindecare.

Un cioban mi-a întins mâna.

Nu mă sperii niciodată de o mână. Nici de un om.

-Nu fugi, mi-a zis. Hai să vorbim.

Am povestit cu el despre arcaşi.

Dar şi despre săgeţi fără arcaşi.

I-am mărturisit că voi urca liber cât de sus voi putea.

-Ai să te prăpădeşti. Aici mere în echipă, cu ciocan, corzi şi ceva pitoane. No, io zic, hai la mine să mânci ceva!

-Dă-mi un telefon dacă ai, să-mi sun prietenii, i-am cerut şi m-am considerat norocos când am văzut că are şi mi-l oferă.

Gentuţa mea parcă trepida uşor. Cred că inima simţea că e de bine. Am atins-o şi am simţit sâgele cald şi lipicios. Era un fel al inimii de a plânge de bucurie, m-am gândit.

Am strigat Oamenii.

Unii aveau la rându-le inimile săgetate, alţii le aveau atât de mici şi goale încât nu puteau să m-ajute.

Mi-am zis că oamenii sunt Oameni, şi-atât.

Că la fel şi eu, sunt om, şi-atât.

Că inimile noastre sunt inimi, şi-atât. Dar când am atins borseta am simţit iarăşi sângele cald şi lipicios. Astea cred că erau lacrimile ei de tristeţe.

...va urma

Sângele curge întotdeauna printre degete

2011-10-19T17:29:00.002+03:00

16 octombrie 2011. Nu m-am prăbuşit.

Sunt la sol.

Sunt în punctul zero.

Scriam în 2009 că adâncul şi înaltul au fost şi vor rămâne elementele necesare existenţei mele.

Adevărat! Fragmentul „Căţărătorul” este dovada. Ca şi altele, dealtfel.

Baza de pregătire „Ardeal” m-a transformat brusc şi mi-a lăsat „schimbarea” drept încercare pentru fiecare zi.

Cu ceva timp înainte de a scrie aceste rânduri am coborât în adânc.

Să cobor în adânc.

În punctul zero.

În punctul Omului.

Apa sărată a mării nici nu-mi spălase bine rănile, căci inima îmi era din nou folosită ca ţintă.

Ce să fac? Unde să fug?

Am strigat Oamenii. Unii aveau la rându-le inimile săgetate, alţii le aveau atât de mici şi goale încât nu puteau să m-ajute.

Mi-am zis că oamenii sunt Oameni, şi-atât.

Că la fel şi eu, sunt om, şi-atât.

Că inimile noastre sunt inimi, şi-atât.

Sângele se prelingea pe palmele mele când îmi ţineam inima cu degetele răsfirate printre săgeţi. Mi se zbătea în mâini, iar eu nu ştiam cum să-i alin durerea.

„Hai să fugim, i-am şoptit, hai să-ncercăm înaltul!”

...va urma

Tehnici de super-vieţuire

2011-10-18T23:40:00.001+03:00

ÎNTR-O ZI

Aici.

Aici formăm o echipă, un colectiv. Dar suntem indivizi pe care oamenii de rând, în mod normal i-ar ocoli.

Avem un singur scop şi asta ne uneşte. La fel de mult cum ne uneşte teama celor din jur. Îi speriem prin comportament, ne consideră periculoşi, fără a şti că trăim şi noi o frică. Poate mult mai mare. Ea este cea care ne-a adus aici, indiferent de măştile pe care le afişează fiecare.

Suntem o echipă zi de zi în scădere. Nu de formă psihosomatică, ci numeric.

Se aude gongul acela de abandon şi o stare de tristeţe ne încearcă atunci când se închid porţile în spatele unui coleg.

Azi D.D.P. mi-a spus că din grup s-au remarcat detaşat două persoane:

-Nu deconspir numele celuilalt. Unul eşti tu!

-Ce tehnică mai e şi asta?

-Sunt ceea ce sunt pentru că am învăţat să fiu corect cu mine şi nu pot fără a fi la fel cu cei din jur. Te vei convinge mai târziu.

Fac presupuneri. Celălalt nu ar putea fi decât Ned.

Oricum, nu contează. Suntem egali indiferent de calităţi, vârstă, pregătire profesională, ori statut social.

Avem de trecut baremuri. Este nevoie de lecţii şi antrenament.

Am depăşit deja multe probe de foc. Nici nu mai am noţiunea timpului.

Doar seara mă gândesc la cei dragi, însă nu mai vreau să spun ce simt. Am învăţat să accept trăirile, mângâindu-le. Au trecut multe zile de când mă aflu aici.

Aici.

Aici sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare?

Erau.

Aşa mi-am văzut debutul în bază. Lucrurile s-au schimbat. Învăţătorii şi-au făcut datoria, instructorii şi ghizii, de asemenea.

PETER

Peter iubeşte viaţa. Aici se simte captiv. Doarme în camera noastră în seara asta. Nu-mi convine pentru faptul că va avea chef de vorbă. Încerc să mă adun şi-mi dau seama că îl voi asculta vrând-nevrând. Trebuie să fiu tolerant, să nu-mi pun întrebări de genul „despre ce va vorbi”, oare mă va plictisi”, sau „când va termina”.

- Mi-e dor de Eileen, spune apăsat, cu ochii întredeschişi, întins în pat cu mâinile sub ceafă.

-Te-am auzit astăzi vorbind despre problemele voastre, îi zic, dar n-am înţeles prea multe.

Este clar. Am disponibilitatea de a suporta disconfortul produs de prezenţa lui. De fapt suport, întrucât prezenţa lui n-o mai percep ca pe un disconfort. Mi-am învins egoismul sau poate în egoismul meu vreau să-mi dezvolt răbdarea.

- Ea suferă de o boală psihică, fratele meu! Lua câte un pumn de pastile şi n-a mai suportat. Acum are nevoie de sprijin şi eu stau aici ca un boschetar.

- Atunci pleacă!

- Aş vrea eu, dar nu pot din cauza lui tata. Dacă părăsesc baza, nu-mi mai dă niciun ban şi iar îl bat, iar mă duc la ciordit.

-Cu maică-ta te înţelegi mai bine?

-Da, dar el e cu mălaiul.

-Peter, ai nişte studii, ai relaţii, eşti în stare să te întreţii!

-Băi fratele meu, Ned avea lanţ de restaurante şi le-a pierdut pe toate; cât crezi că pot să produc eu? Tu nu şti ce simţi, doar când auzi cuvântul! I-ai văzut pe psihologii ăia care au venit ieri?

Soţ şi soţie, doi foşti consumatori de heroină şi alte droguri de mare risc, actualmente abstinenţi, veniseră în calitate de psihologi, pentru studii de caz pe linie profesională. Ned, plictisit de oratoria perimată, a ieşit din sală şi după câteva minute a revenit, trecând pe lângă ei şi scăpând o bilă poleită care s-a rostogolit vreo doi metri sub privirile lor.

Mi-a spus mai târziu că luase staniolul de la o ciocolată.

-Le ploua în gură, tremurau, băi, se bâlbâiau... nişte cocalari! Ai văzut? Aşa că nu şti cum să ajungi mai repede la omul tău! Dai oricât pentru o doză. Ce-mi spui tu să produc eu! Până să vin aici, nu-mi ajungea nici ce-mi dădea tata; mai furam şi din maşini! Las-o moartă, frate!

-Peter, eu te-am adus de la gară şi din oraş, te-am pus în pat, te-am „scos” la director! Ce zici! Te-am trimis la duş să nu te vadă aştia, te-am adus de la „folclorice” de-atâtea ori, toate de „n” ori!

-Ştiu, frate! Eşti cel mai „valabil” dar tu nu-nţelegi pentru că nu eşti ca noi.

-Atunci de ce-mi spui despre tine şi Eileen? De ce dormi aici? Fiindcă nu-nţeleg?

-Mi-e dor de Eileen. Dacă pleacă la tratament în Germania, înnebunesc!

Eileen, iubita lui, manager de hotel într-o ţară arabă, fusese răpită şi ţinută ostatică o lungă perioadă, până când angajatorul şi ambasada au negociat şi plătit răscumpărarea.

Trauma suferită i-a lăsat urme adânci, pe care a încercat să le ignore. Lipsa controlului de specialitate şi a unei terapii, a dus în timp la dezvoltarea dublei personalităţi.

Ne-a spus L.A. că deşi rar întâlnită în România, această afecţiune psihică, necuprinsă în DSM, există totuşi.

Eileen nu putea fi diagnosticată în ţară, dar medicul la care ajunsese în cele din urmă, ştia că e vorba de o „personalitate multiplă”.

-M-aş duce mâine la Predeal, că este la casa ei de vacanţă. Nu vreau decât să stau toată noaptea cu ea, fără sex, doar să mă lase s-o ling. S-o ling toată, până dimineaţa. Apoi îi iau chiloţii. Îi iau şi-i port în buzunar toată ziua. Seara îi aşez pe pernă şi pun obrazul pe ei. Le simt mirosul, frate! Dacă-i aveam acum, apucam din ei, sugeam şi îi plimbam pe buze până adormeam.

Adormise.

Ca şef al grupului (fusesem ales prin vot, pentru o săptămână), a doua zi la apel, Berti, instructorul, mă întreabă:

-Probleme, ceva?

-Nu.

-Activitatea?

Îi înşir câteva evenimente lipsite de importanţă. În realitate se petrecuseră destule, incompatibile cu regulamentul de ordine interioară.

-Pleacă cineva în oraş?

-Da. Mihai, Sandu, Peter şi Darie.

Se uită la ultimii doi cu suspiciune, apoi la mine cu un soi de reproş, ceva de genul „tu le faci, tu le tragi”. Nu-mi putea anula decizia pentru că ar fi distrus ideea de unitate, ar fi exercitat un abuz asupra personalităţii mele şi implicit, ar fi pierdut încrederea grupului.

La încheierea şedinţei, Berti mă opreşte şi-mi spune:

-Ăştia sunt la ultimul avertisment; te-ai gândit bine? Oricum hotărârea a fost luată. Roagă-te să se-ntoarcă diseară pe picioarele lor!

Jos pe terasă, Darie mă roagă să le dau un milion de lei pentru drum. Ştiam că-mi vor cere, îi aveam la mine şi le-am dat. Erau foarte agitaţi. Nu se aşteptaseră la atitudinea asta din partea mea, cu toate că, mai ales Peter, simţea încă de aseară deznodământul, însă nu avea o certitudine.

În adicţie se crează un triunghi „victimă-persecutor-salvator”. Situaţia de faţă avea un statut atipic. Înlesnirile şi ajutorul pe care i le oferisem lui Peter, mă puneau în postura salvatorului, dar el ştia că nu se va întoarce şi astfel deveneam persecutorul său. Ar fi fost exclus din program şi împăcat întrucât altcineva purta vina. De fapt mă alesese; prin sfaturile pe care i le ofeream discret mai mereu, prin observaţiile pe care i le făceam, amical, eram salvatorul dar şi persecutorul ideal!

De regulă persecutorul traumatizează, aceasta fiind chiar situaţia din familia lui, unde încercările părinţilor de a-l ajuta, nealegând metode agreate de el, îi adânceau victimizarea. La rândul lor, prin faptul că Peter nu răspundea pozitiv, ei se transformau în victimele sale. Un joc inconştient de-a cine pe cine salvează ori persecută. Jocul de-a victima.

Eu nu mă mai consideram perdant. Învăţasem aici. Puteam intra în jocul lui Peter, fără a-şi da seama că jucăm de fapt jocul meu.

Înainte să plece, tocmai când să-mi vorbească, îl atenţionez total dezinteresat:

-Faci ce vrei, că şti ce faci!

-Da, frate...dar mai dă-ne şi nouă cinci sute de mii.

-Băi, sunteţi culmea obrăzniciei! Vreţi să vă duceţi la „legale”.

-„Nebunici”, să trăiască familia ta, zice Darie, luăm şi noi o „power blanca”.

-Hai, dispari!

Seara în cameră Tinel îmi arată portofelul şi se vaită că i-au dispărut cinci sute de mii de lei.

-Băgasem portofelul în trusa de bărbierit, printre hainele din dulap.

-Frica, Tinele, frica! Ea atrage prădătorul. Banii mei uite-i în sertar, la vedere.

Am reuşit să-l ajut timp de o lună pe camaradul meu, Peter. În cele din urmă a fost exclus din bază.

Gongul din urma sa, m-a afectat cel mai puţin.

Ştiam că deşi nu se adaptase aici, acumulase destul pentru supravieţuire.

Aveam satisfacţia că l-am sprijinit mai mult decât familia sa şi decât coordonatorii centrului de pregătire.

Ultimul schimb de priviri dintre noi, m-a făcut să-nţeleg asta.

-Împinge, împingeee!

-Ah!

-Aşa, aşa, împinge!

Părul îi cădea peste faţa mea transpirată. Nu mai aveam suflu. „Fata este nebună”, aveam puterea să constat.

-Împinge, aşa, bravo!

-Ah! Mai ridic-o puţin, că nu mai pot.

-Bine, hai împinge, mai poţi. Poţi treizeci.

„Femeia Rambo”, antrenoarea, scotea untul din mine. Bătusem recordul de douăzecişitrei de ridicări pentru deltoizi şi marele dorsal.

Aici.

Aici nu mai sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare.

Aici găseşti orice.

Frică şi vină.

Salvatori şi victime.

Confuzie şi regăsire.

Am drumul meu şi voi învinge, dacă nu cumva deja am făcut-o!

Lecţii şi antrenament.

(Baza de pregătire Ardeal)

Ioan Radu Văcărescu despre "AMPRENTA DIVINĂ" - o publicaţie de la care poţi câştiga TOT

2011-10-06T06:47:00.007+03:00

Despre darul suprem, în limbaj matematic

Premisa de la care porneşte şi se desfăşoară această carte, pe mai bine de două sute cincizeci de pagini dense şi de citit şi recitit cu ochii măriţi, nu-i alta decât spusa lui Einstein cum că „Ştiinţa fără religie e şchioapă. Religia fără ştiinţă e oarbă”. Pentru că această carte este în acelaşi timp una de ştiinţă şi una de teologie. O încercare nu doar interesantă şi inedită la noi, dar care are un sens mult mai înalt, acela de a vorbi pe înţeles despre scânteia divină oferită oamenilor de Dumnezeu, ca dar suprem pentru eul contopit cu Duhul Sfânt. O amprentă divină de netăgăduit, pe care autorul acestei cărţi vrea s-o demonstreze nu doar cu argumente aşa-zicând clasice – argumentul cosmologic, cel teleologic, argumentul ontologic şi cel moral etc. – ci şi cu argumentul care ar putea părea nu doar inedit ci şi uimitor, acela ştiinţific, de fapt matematic. Pentru că, spun oamenii de ştiinţă, tot ce există, ca să existe ca teorie universal acceptată, trebuie să fie formalizat matematic. Adică să fie pus într-o formulă. Pentru că, nu-i aşa, chiar cea mai mare teorie a lumii noastre, cea a relativităţii, a fost formalizată de Einstein în faimoasele câteva semne care sunt: E = m c².
(...)

Altul este celebrul Grigori Perelman, cel mai mare geniu în viaţă din domeniul matematicii, omul care a rezolvat singur una dintre cele şapte Probleme ale Mileniului (conjectura lui Poincaré) şi care a primit în 2006 Medalia Fields, o distincţie considerată Premiul Nobel pentru matematică. Atunci când Institutul Clay a decis să-i acorde premiul de un milion de dolari pentru munca sa, Grigori Perelman a declarat că are tot ce-i trebuie şi că nu are nevoie de bani. Între timp, matematicianul rus, care, pe de altă parte ne spune că a renunţat la matematică pentru a nu se converti într-o “maimuţă de laborator”, lucrează la demonstraţia matematică a existenţei lui Dumnezeu, care a devenit o mare provocare pentru el. De altfel, apartamentul lui din Sankt Petersburg este încărcat de icoane şi crucifixuri, iar Grigori poartă barbă ca un adevărat călugăr ortodox şi are mereu în buzunar un şirag de mătănii. Grigori se roagă în fiecare noapte şi este convins că poate demonstra existenţa lui Dumnezeu prin intermediul ştiinţei ştiinţelor, matematica.

Plecând de la premisa arătată mai sus, la care se adaugă şi spusa lui Philolaos, cum că “Tot ce poate fi cunoscut are număr şi fără de număr nu cunoaştem nimic” şi desfăşurându-şi demonstraţia în marginea esenţei perfecţiunii, a existenţei, matematicii spirituale (inclusiv prin distincţia dintre matematica materială, adică aceea a cercetării realităţii materiale perceptibile şi matematica mentală, adică aceea abstractă, pur teoretică, cum ar fi geometriile neeuclidiene, la care se adaugă numeroase formule, grafice şi spaţialităţi ale ştiinţei supreme) şi simbolismului religios, autorul reuşeşte să ne menţină într-o stare de benefică încordare spirituală până la final, atunci când ne putem alătura şi noi, umili, lui Pascal: “Dacă Dumnezeu nu există şi eu am crezut în el, n-am pierdut nimic; dar dacă există şi n-am crezut în el, am pierdut totul.”

Ioan Radu Văcărescu

Coordonator proiect
Cristi Iordache

De secetă, pâmântul, îşi înghiţise munţii

2011-10-05T08:47:00.004+03:00

am vrut pentru tine să plouă,
mă căţăram pe ape...
-ai grijă, strigai,
când eu curgeam înalt, pe ploi
ce se spărgeau în mii de pietre.
şi le priveam.
şi le priveam
cum şiroiau în părul tău.
din gene îţi cădeau nisipuri
peste sărut.
-să nu răceşti, ţi-am zis,
de-atâtea stânci.
dar trebuia să plouă peste noi
cu munţi, ca să vedem ce mare-i cerul,
apoi s-adormi ca un copil cu aripi.
şi te priveam cum zbori.
şi te priveam

din gura-nchisă a pământului.

Libertatea de a fi zei şi "AMPRENTA DIVINĂ"

2011-09-30T07:56:00.006+03:00

Libertatea de a fi zei şi AMPRENTA DIVINĂ

În timp ce tastez greşit un articol, somnoros şi cu ochii întredeschişi, soţia îmi spune că dispunerea în triunghi a nu ştiu căror planete, pe dominaţia lui Venus şi cu Luna în creştere... N-o ascult! Întotdeauna mă trezesc greu. Este de preferat să vorbeşti cu mine după ce beau cel puţin o cafea. Sunt preocupat să-mi selectez ca un ceasornicar, tastele, iar ea continuă, chiar dacă ştie bine că nu mă interesează astrologia: “... asta înseamnă că vei întâlni ceva sau pe cineva care îţi va schimba cursul vieţii”.
Născut ortodox, dar nu un practicant demn de cuvântul duhovnicesc, un cercetător al ideilor religioase, fără a dezvolta un ataşament faţă de religie, îmi rămâne fărâma de credinţă pe care o cunosc foarte puţin, eu, ceva mai mult, cei din preajma mea (cu minţile şi inimile înnobilate), iar peste noi toţi, Dumnezeu!
A doua zi urma să am o întâlnire la care se punea în discuţie termeni şi condiţii privind lucrarea de faţă. Era debutul preluării proiectului „Amprenta Divină”. Într-adevăr cineva a venit de departe, mi-a aşezat pe masă un top de documente bine organizate, iar faptul că am detectat ordinea tematică, mesajul scriiturii şi o anumită energie tonifiantă, acestea laolaltă şi probabil încă ceva (necunoscut) pe atât, m-au făcut să accept. Perioada imediat următoare a fost una în care am descoperit multe afinităţi ideologice între scrierile, teoriile mele şi publicaţia la care redactam intens şi-i studiam totodată caracteristicile. În cele două luni de colaborare interactivă şi implicare proprie în semantica fiecărui capitol, se năştea în mine o adevărată provocare într-o continuă evoluţie.
Trăisem mizeria umană, învăţasem „compromisul”, ştiam multe despre „forţă şi toleranţă”, despre „punctul fix”, despre acel punct optim pe care dacă l-ai găsit, trăieşti în pace, echilibru, credinţă, lumină şi iubire. Toate acestea având ca sursă, după cum se va vedea în paginile cărţii, ADEVĂRUL!
[Adevărul Universal (pur, simplu, unic şi necondiţionat) este tema fundamentală a şcolii în care ne pregătim pentru „viaţa veacului ce va să vie”, sau altfel spus în etapa actuală. Baza lui este Existenţa şi reprezintă elementul comun universal, liantul dintre lumea materială şi cea imaterială, sau cheia „tuturor văzutelor şi nevăzutelor”.]
Nu-mi erau străine boala fizică şi mentală, experimentasem „transformarea” şi mă aflam pe val. Unul dintre „infinitele” valuri ale „continuităţii” şi, de ce nu, ale „schimbării”, prin atingerea ţărmului, nu prin înverşunarea împotriva cornişelor, care n-ar fi făcut decât să mă piardă într-un adânc tulbure sau chiar să-mi devină incompatibil cu existenţa în corpul fizic, ci prin abandonarea mea voinţei lui, lăsându-mă purtat de energiile valului, căruia dacă nu-i transmiteam „opoziţia” mea, erau unele pozitive, benefice, după cum este semnalat în capitolul 16. 4. Echilibrul: „Schimbarea poate fi posibilă fără dezechilibrare, dar numai in cazul transformării armonioase, continue, cu trasee arcuite, fără folosirea liniilor frânte.”, pentru ca în subcapitolul 17. b. Sfera Existenţei, Ida Maria Tacino, după un travaliu argumentativ limpede şi fără loc de contradicţie, să spună ceea ce mulţi dintre noi ştim, dar nu conştientizăm plenar:
[ Această transformare de atitudine relevată, este ca urmare a faptului că Raţiunea este doar una dintre cele trei componente ale Conştiinţei Umane Superioare şi are, de fapt, rolul de liant între celelalte două, reprezentate de Inimă şi Suflet. Inima reprezintă ceea ce am dori (impulsul), Sufletul, ce ar fi bine (moralitatea), iar Raţiunea, ce s-ar impune (logica). În prezenţa Adevărului, Raţiunea, beneficiind de potenţarea obiectivităţii, se transformă în catalizatorul rezonanţei Inimii cu Sufletul.]
Aşadar „neîntâmplarea” m-a pus faţă în faţă cu Adevărul. Aveam să descopăr în aceste pagini că percepţia „valorilor mele de uzură”- după cum le numeam într-un interviu - se puteau transfigura prin „Credinţă”, în valori absolute, universale. Şi tocmai încercările la care am fost supus în aceste două luni, dezvoltând stări de aversiune faţă de proiectul în care mă implicasem, tocmai acestea mi-au adus în atenţie cuvintele soţiei din dimineaţa în care tastam ursuz ... “trei planete aflate în triunghi”... aveam să descopăr, oare, în ce fel îmi va schimba viaţa, sau era doar o coincidenţă fără materializare? Nu sunt adeptul coincidenţelor şi nici Ida Maria Tacino, care începe capitolul 20. Coincidenţe tulburătoare, cu un citat monumental din Albert Einstein, întărindu-mi credinţa într-o aşezare divină a tuturor lucrurilor: “Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.”
Dumnezeu lucra, la fel şi eu, lucram lumesc, descoperind cu surprindere Triunghiul Pitagoreic, cel care stă atât la baza piramidelor, cât şi la baza celor trei cruci desfăşurate din Cuburile Pitagoreice. “Tulburătoare este, însă, asemănarea acestei desfăşurări cu imaginea patrafirului din icoanele multor sfinţi, având cele trei cruci dispuse pe umeri şi pe piept în aceeaşi aşezare.”, după cum veţi afla în subcapitolul 20. c. Desfacerea.
S-au emis de-a lungul istoriei, concepte creaţioniste, având ca punct de plecare matematica, în care se află însuşi Dumnezeu, după cum afirmă Rene Descartes în “Principiile filosofiei”.
[Avem chiar şi o certitudine mai mult decât morală ... şi ea este întemeiată pe un principiu de metafizică foarte sigur, care este acela că Dumnezeu, fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că El este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi, că ea ne arată în mod evident că un lucru este adevărat. Astfel, această certitudine se extinde la tot ce este demonstrat în matematică; căci noi vedem în mod clar că este imposibil ca 2 şi 3 împreună să facă mai mult sau mai puţin decât 5, sau ca un triunghi să nu aibă decăt trei laturi etc.]
Cuvintele care-mi vin acum în minte sunt: ”vei întâlni ceva sau pe cineva care-ţi va schimba viaţa”. În ce fel mi-a schimbat viaţa, această experienţă? Este cât se poate de simplu: pornind mai degrabă ca un nietszscheian, iată-mă în pragul înţelegerii şi acceptării „Sfintei Scripturi” datorită lucrării Idei Maria Tacino, care întregeşte puzzle-ul istoric al frământărilor teologice şi filozofice. Iată-mă, aşadar, descoperind ADEVĂRUL exprimat matematic şi prin cuvânt, deopotrivă, de însăşi „AMPRENTA DIVINĂ”, depăşind bariera unei cărţi de valoare şi transformându-se pentru mine într-un „A FI”, căci după cum spunea Einstein, „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.
De aici mi se vor deschide noi orizonturi, voi scoate la lumină ceea ce DUMNEZEU a lăsat în fiecare dintre noi şi voi merge să privesc de undeva dintr-o dimensiune superioară, unde mai mult ca sigur, „neîntâmplarea” va face să întâlnesc „ceva sau pe cineva care-mi va schimba viaţa” şi, de ce nu, chiar pe Ida Maria Tacino, cu o ”amprentă” în miezul spaţiului EXISTENŢIAL, despre care ne-a avertizat pe mine şi pe dumneavoastră, distinşi citititori, în capitolul 24. Darul Divin:
[Din fericire nu suntem „noi”, ci suntem EL!
Şi din păcate ne dorim să fim semizei, fără a realiza că
Avem libertatea şi puterea de a fi ZEI ...]

Coordonator proiect,
Cristi Iordache

FEMEIA-STEA

2011-09-28T22:39:00.000+03:00

Din mâinile sale mâncau porumbeii. Dacă oamenilor le-ar fi crescut aripi s-ar fi putut oricând odihni pe umerii săi, dar erau prea grăbiţi spre "Palatul cu o mie de camere albe şi turlă aurită". Ea se rătăcise pe pieptul lui, care pulsa a cântec de leagăn. Femeia-Stea îi vedea ochii gri, însă dincolo de ei, cealaltă pereche sclipitoare o privea cum învaţă să meargă. Căldura lui venea de la focurile sacre în jurul cărora se aşeza laolaltă cu cerbii şi lupii. O mângâiase cu palmele de vindecat durerea Lumii până adormise. Când s-a trezit Ea învăţase să meargă şi-a fugit să prindă Oamenii în drum spre "Palatul cu o mie de camere albe şi turlă aurită".
De-acolo, pierdută printre cearşafurile imaculate şi reci, Femeia-Stea, deschide uneori câte-o fereastră, căutând umbra bărbatului cu palmele calde şi pieptul pulsând a cântec de leagăn. Camerele n-au umeri pe care să-şi poată odihni sufletul, iar jos se vede fumul focului sacru spre care nu există drum de întoarcere, dar ea a venit cu Oamenii Lumii pentru că aşa trebuia.
Acolo, jos, dansează pământul sub copitele cerbilor, acolo urlă lupii spărgând în stânci, ecoul, acolo în fiecare noapte, bărbatul-neom caută printre stele pe cineva care a plecat cu Oamenii Lumii pe drumul fără întoarcere, pentru că aşa trebuia.

plouă-mă

2011-09-24T08:42:00.007+03:00

Nu se mai adăpostesc oamenii de furtuni
şi nici de soare nu se mai aşează la umbra copacilor
adânc înrădăcinaţi în mine.

Se plimbă căutând ghinde,
tăcuţi
precum adierea
care-a smuls ultimul pom cu rădăcinile putrede,
se plimbă printre vreascuri
uitate pe carnea mea,
dar ea,
ea nu mai vrea să hrănească nicio sămânţă de stejar
pentru oamenii care
oricum îi doboară
imediat după furtună.

Pe carnea mea va creşte doar iarbă
şi se vor odihni cei fără teamă de ploi,
cu ghindele-ncolţite în ei.

anti-eu

2011-09-22T15:31:00.005+03:00

Cine ştie dacă nu cumva
şobolanul acela
de la fereastră,
nu ar fi vrut nicicum
să-mi stingă ziua,
să-mi întoarcă din drum răsăritul,
ci poate aşa cum anti-eu mă întreb deseori
de ce nu am o gaură-n pământ
departe de oameni, şobolanul acela
poate-ar fi trecut
prin sticlă doar ca să se trezească
în mizeria mea
şi să privescă
răsăritul chiar dacă uneori,
anti-eu, curios, aş fi apărut
în zori
la fereastră!

Oriunde vă aflaţi, sunteţi cu mine

2011-09-21T15:24:00.002+03:00

Oriunde vă aflaţi, sunteţi cu mine !

[Dacă ar fi să-mi doresc ceva în existenţa asta care mă răscoleşte, este ca atunci când intru pe uşă, să-mi văd tatăl şi mama. Nu mă simt întreg fără ei, nu m-am simţit niciodată de când i-am pierdut.
Am trăit ani mulţi, izolat şi cu teamă. Am fost intrebat mai mereu, de ce nu râd? Acum, cu ocazia acestei emisiuni, mă întreb dacă nu cumva ridurile frunţii şi rănile inimii mi-au schimonosit de atâta vreme, chipul!
Am respirat mereu doar pe jumătate, până acum câţiva ani, când m-am împăcat cu mine şi cu lumea.
Păstrez singurele versuri despre mama într-un caiet vechi de 25 de ani. Ele sunt cuprinse în fragmentul “Al treilea dor” al volumului cu acelaşi nume.

Cât despre tată, la fel, câteva cuvinte scrise târziu când rana se-ntindea malign şi, inspirat oarecum, de trăirea unui suflet nobil, o prietenă din Canada.
Îmi place să cred că tata, oriunde s-ar afla, e totuşi cu mine...

Nu ca şi când

Îmi scrii cu lacrimi doru-n gând
Si-mbraci un fulg pribeag, de nea,
Ce cade invers, ca şi când
Pământul ninge steaua mea.

Eu sunt cu tine rând pe rând,
In vânt, în rouă şi în flori,
În zbor şi-n frunze, ca şi când
Pământu-i dincolo de nori.

De talpa-ţi calcă tremurând,
În palma aspră să mă laşi
Să-ţi port mânuţa, ca şi când
Ai face iarăşi primii paşi.

Iar noaptea-n care simţi, visând,
Obrazul plâns că-i sărutat,
Copilul meu, nu ca şi când,
Ci chiar sunt eu; nu am plecat!]

CRISTI IORDACHE – 2010 , fragment dintr-o emisiune radio…

NOSTALGIE

2011-09-17T09:15:00.004+03:00

Cristi Iordache şi AL TREILEA DOR
Poeme din umbra Mănăstirii Dealu

Am primit pe adresa Agero urmatorul mesaj :,,Cristi Iordache îmi este un bun prieten şi coleg de site-uri literare. Deoarece, el este modestia întruchipată şi nu s-ar gândi niciodată să se promoveze singur, m-am gândit să-i facem o surpriză de Crăciun, când este si ziua numelui său!

Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost gestul de frăţie, de susţinere în breaslă, generozitatea care mai există la tinerii care scriu poezie în ziua de astăzi, un semn de revenire la condiţia firească a scriitorului, - reaşezarea la locu-i de drept a creatorului, care în ultimele decenii s-a simţit ca un măr lovit cu pietre din toate părţile. Am cerut, firesc, detalii despre biografia poetului, şi aşa am aflat că, cel care semneză Cristi Iordache nu locuieşte în buricul unor mari metropole, nu-şi bea şanapsul la birtul scriitorilor,- el locuieste şi face poezie de calitate în satul Teiş, lângă Târgovişte, unde se ocupă cu... horticultura şi arhitectura peisagistică. Are în sfera sa de activitate şi întreţinerea grădinilor de la Mănăstirea Dealu.

Veţi spune că nu aduce cu portretul unui poet modern, care-i musai să fie boem, şi că, personajul nostru pare a fi mai degrabă un visător trubadur, un ţesător de pastel. Şi totuşi, Cristi Iordache este un poet modern, fascinat de haiku şi care face, deopotrvă, critică literară. Dar ce spune Cristi Iordache, privindu-se în oglindă ? Transcriu pentru că dincolo de date şi stări personale, Cristi Iordache face şi aici poezie .

,,M-am născut pe 16 octombrie 1970 la Târgovişte, încă din copilărie am cochetat cu poezia, călătoria si explorarea. Cu viaţa m-am jucat de când am invăţat să păşesc; am căzut rând pe rând de pe masă, de pe scară, din pod, din pomi şi de pe versanţi abrupţi.

La 12 ani am participat la primul concurs de poezie şi tot atunci am traversat înot lacul Amara. Am trecut bariera de "nouă", fiindcă am fost la un pas de lumea lui Culianu, de prea multe ori. Dincolo nu m-a vrut nimeni; nici de vreo cinci ori înecat, nici în patru accidente rutiere, nici în căderi din escaladă, nici îngheţat în creierii munţilor sau naufragiat.. Aşa că, vrând-nevrând m-am obişnuit aici, învăţând să iubesc tot ce mă-nconjoară. Fără tată de la vârsta de 7 ani, mama a însemnat totul pentru mine.
Imediat după evenimentele din 1989, am renunţat la orice studii, plecând din ţară şi explorând, desculţ, colţuri din Europa şi Asia. O perioadă fructuoasă creaţiilor literare, din care mare parte s-au pierdut când m-am întors să-mi conduc mama pe ultimul drum.
N-am mai putut să scriu până în 2005. De doi ani public în săptămânalul "IMPACT".

Cum scrie un astfel de om?
Aici moderm dincolo păduros, dar pretutindeni cu har de poet care ştie că a fost trimis pe Pământ cu un rost. Vă invit să citim împreună din grupajul care urmează.

Bine ai venit la AGERO, Cristi Iordache !
Melania Cuc, Agero Stutgart – 2008

Suntem primul născut

clocotind ape tulbure epicentru
însăilează chakre rând pe rând
inundă artere
ţi-e frică
e târziu
deja mi-ai dat
ţi-e frică de frică

mare cutremur unda de şoc
pe restul de măr piatră pe grai
buzele tremură
mi-e frică
e târziu
deja am muşcat
mi-e frică de frică

resturi de cărămizi grămezi
două
înalţă praf de pământ ars
fumul focurilor sacre
două
e mult prea târziu
hai să nu ne reconstruim

să ne-adune vântul
munte de mâini zâmbete sâni iubire
jumătăţi sferturi cioturi
dezintegrate se recunosc chakrele
ssssst să nu ne vadă frica
şi ce dacă ne vede
suntem primul născut

suntem primul născut.

Eşti liberă să zbori prin mine

Te potriveşti
cavităţii
din pieptu-mi,
dăltuită
lăcaş, ţie!

Pe furiş, mă muşcai
şi-am dezmoştenit norii,
să scrii risipită între mine şi cer,
cu ochii, zbor
de-mplinire.

Dincolo de noi, nu cazi.
Muşcă-ne,
femeie,
să poată ploua, ochii tăi,
din senin!

Pantera neagră

Pantera-n faţa mea pe vârf de stâncă,
sub cap mi-e braţul când privesc migratul.
Eu rostuiesc nisipuri, ea mănâncă
picioru-mi drept, cu poftă, stând de-a latul.
Ce calzi sunt ochii ei-lumini de stele,
ne-ncrucişăm sclipiri, rodeşte viaţa
când noi vorbim cereasca printre ele
cu ridul frunţii, moare ignoranţa
şi smulge, mult prea tristă, coapsa-mi stângă
s-o ducă puilor: „Ce bună mamă!”
Se-ntoarce lângă mine, dă să plângă,
dar îi şoptesc să nu mă ia în seamă -
o mângâi şi o rog să-mi cruţe mâna.
Pantera neagră-mi stă la piept, culcată
şi povestim cum că ne e totuna,
de vom trăi acum sau altădată,
ne împărţim steluţe-n vârf de stâncă
şi aşteptăm iubirea drept osândă,
migrând dumnezeieşte când se-aruncă
leoaica-n faţa noastră… stând la pândă!

AL TREILEA DOR - EDITURA EMINESCU, BUCUREŞTI, 2008

(...) amintiri din amintiri...13 februarie 2011
Am scris despre mine, despre oameni, am ţipat starea stărilor, dar niciodată n-am mai putut scrie despre femeia care s-a născut azi, femeia datorită căreia pot să fiu acum, aici. Ea pastrează doar o strofă de pe vremea când împărţeam aceeaşi lume.
Dar cântarea cântărilor va fi cu siguranţă dedicată ei. Când ne vom întâlni!

Al treilea dor

Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de ţărm abruptă şi maro, alta lină şi verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani şi scriam :

"eşti atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
şi aş vrea să transform uriaşul Toros
in braţele tale şi-al tău suflet mare."

Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică şi friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu ştiu de ce). Cele mai multe, atunci le-am aşternut.
Când îmi aduceam aminte de măicuţa mea, inima-mi horcănea....răcneam!

Din caietul purtat pe la brâu, pe sub cearşaf, prin genţi, pe tejghele, a rămas puţin şi doar crâmpeie de foi rupte şi murdare. N-am mai scris ani mulţi !

Primul dor nu ştiu să-l descriu. A fost cel de la 11 ani ( atunci plângeam ). O suferinţă aproape de agonie pe care în ultimii ani, am vizualizat-o într-o dinamică inconstientă, clipă cu clipă. Tata plecase când aveam şapte ani, câteva luni am stat la o mătuşa dragă, mama era departe, ştiu doar că plângeam, eram mititel. Mi-era dor numai de ea. Bucuria în sufletul meu de copil a reapărut când am fost din nou împreună.

Al doilea mare dor am simţit cum îmi secţionează fiecare celulă. Eram departe, nu plângeam, doar mă înecam! El a dispărut când am plecat spre casa. Trei zile de călătorie.
Mă căutau rude să merg la mama, că nu moare. O vecină înţeleaptă spunea că nu-şi dă sufletul. Era bolnavă, însă nu acceptam să părăsească lumea asta...voiam s-o ştiu acolo, la casa bătrânească de la ţară, s-o strâng în braţe şi ea să mă sărute (imi plăcea că mă pupa şi mă alinta ca pe un copil).
Desfigurată de plâns, sora mea ( ea-mi zicea surioru’ meu ) îmi spune că după ce preotul nu ştiu ce a făcut cu trei zile în urmă, ultimele ei şoapte au fost "să vină băiatu’ meu", iar de-atunci, nu mişca, nu clipea, nu murea.

10 iunie ora 23. Vecini, rude, zgomot, bocet. Se-auzeau voci..."a venit fi-su‘ ". Intru în cameră şi o văd întinsă pe perne (avea dureri mari) într-un fotoliu extensibil.
Rămăsese puţină!
Mă-ntorc către ceilalţi şi le spun să iasă afară.
Linişte.
Eram doar noi: eu şi tânăra mea mamă. Linişte de rai. M-aplec, o pup pe frunte, pe obraji, ii pup mâna, apoi aşez un deget în palma ei, i-o închid si-i zic aproape de ureche: "mamă, sunt eu, băiatu’ tău, dacă m-auzi strânge pumnul!".
Am retrăit cu maica mea atunci încă o viaţă. Alta mai frumoasă. N-aveam dor, nu plângeam, nu vorbeam niciunul, însă atunci ne-am spus cele mai multe lucruri. În trei minute de tăcere ne-am spus tot.
Momentul a fost întrerupt de vecina înţeleaptă care m-a scos afară şi a schimbat lumânarea. Am făcut şapte-opt paşi, mi-am aprins o ţigară şi dintr-odată zgomot, urlet, bocet.
M-am sprijinit cu mâna stângă de masă şi-am tras adânc...adânc tare ...nicotina în piept, strângând din dinţi şi ridicând capul spre cer.
Murise.

Am păcălit dorul cum am ştiut eu, mult timp după ce S-a stins. Într-un târziu m-a învins. Al treilea dor a venit acum mulţi ani eram la casa mea, soţ si tată.
Ultimul puls , ultima bătaie de inimă le-a păstrat , să fie sigură că lasă–n urma un bărbat împăcat. Şi a reuşit. Din caietul vechi purtat prin depărtări n-a mai rămas decât:

"eşti atât de departe iubită mamă,
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
şi aş vrea să transform uriaşul Toros
în braţele tale şi-al tău suflet mare."

De-atunci n-am mai scris nimic despre maica mea. N-am putut .
Al treilea dor e nemărginit, durează de ani mulţi, mă sfâşie, mă-mpleticesc, dar merg! Aşa vrea Ea.

Nu pot să–mi explic nici acum, cât de tare m-a strâns de deget, pentru un om care nici nu clipea !

Al treilea dor nu se sfârşeşte. Va dura cât mine, cât va putea să stea Ea, fără mângâierea mea!
Atunci ne vom regăsi aşa cum s-a-ntâmplat de fiecare dată.

Iubiţi! Iubiţi tot! S-aveţi doruri multe...dar niciodată al treilea dor!

text cuprins in volumul "Al treilea dor" - Cristi Iordache, editura Eminescu, Bucuresti, 2008

Estetica dezintegrării 3

2011-09-16T21:44:00.005+03:00

Liniştea vine din faptul că oricât de mizerabil aş fi, niciodată nu mă uit urât la mine.

Mă privesc în ceilalţi şi când îi văd atât de frumoşi ştiu că sunt ca ei.

Apoi mai sunt preocupat cu libertatea mea; când mintea uneori îmi spune să merg drept, îmi dau seama că sunt nişte comenzi robotice şi nu le ascult nici în ruptul capului!

Azi hoinăream într-un oraş plin, în care nu vedeam decât noaptea şi libertatea.

Traversam străzile înguste de câte două-trei ori prin acelaşi loc.

Traversam alte străzi de câte patru-cinci ori prin acelaşi loc.

Făceam disecţia libertăţii mele "de uzură" şi îmi dădeam seama că nu este lung drumul până la libertatea absolută. După ani de contradicţii tind să cred că o voi atinge în momentul în care mă voi pierde din colivia dimensiunii cotidiene.

Liniştea mea vine din faptul că pot iubi orice fără să vreau nimic. Nici măcar pe mine! Mai ales pe mine!

Liniştea mea vine din faptul că-mi place al dracu' de tare să fiu un "gunoi". Probabil sunt o mizerie fermecătoare, întrucât oglinda mea este lumea de lângă - o lume şarmantă, atrăgătoare.

Pentru privirea aia pe sub ochi, în care văd toate mărunţişurile ridicate la rang de sublim, aşa cum văd plenarul, ignorat şi latent, călcat de tălpile ocupate cu trecerea timpului - pentru privirea aia de undeva de sus, îmi permit să traversez aceeaşi stradă de şase-şapte ori printre oameni şi maşini.

Nu cunosc răul pentru că nimic din ceea ce fac nu ştiu dacă este bine.

Doar fac!

Nu iubesc mult sau puţin, nu cer, nu vreau! Iubesc şi atât! Iubesc din iubirea mea, murdară sau nu, fără să aştept, pentru că nimeni şi nimic din măsura cosmică, oricare ar fi ea, nu-mi dă dreptul să intru în iubirea celorlalţi.

Nu am aşteptări, dar mă-ncălzesc sosirile.

E linişte.

Sunt al dracu' de liber.

Sunt un liber al dracu'.

Cineva îmi spunea "înger şi demon". M-am privit în el şi eram demon.

O dumnezee s-a îndrăgostit de mine. Când mă priveam în ea, peste ape şi munţi, eram înger.

I-am dăruit iubirea şi am plecat în dulcea mea pribegie.

Liniştea şi libertatea-mi vin din faptul că sunt preocupat doar să trăiesc.

Nu mă voi întreba niciodată cum, pentru că singurii care ştiţi sunteţi voi, oamenii. Voi cei care existaţi şi îmi priviţi ciudat mersul. Voi care vreţi să-mi scoateţi cuiele din talpă chiar dacă n-am niciunul.
Voi ştiţi cu certitudine cum trăiesc.

Eu doar traversez lumea pe unde vreau.

fragment din "TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE"

KARADENIZ EREGLI

2011-09-15T00:10:00.005+03:00

mă scutur de tălpile noastre - erotica

2011-09-15T00:03:00.001+03:00

LEGEA IUBIRII - IDA MARIA TACINO

2011-08-31T06:36:00.002+03:00

[...Legea Iubirii prin care Iisus ne învaţă să-l cunoaştem pe Tatăl nostru nu se referă la ceea ce numim „Legea”, ci este doar metoda prin care Iisus a venit să o împlinească. Înlocuind „Legea talionului”, care în perioada precreştină avea un caracter progresist prin limitarea pedepselor responsabile de amplificarea răzbunării şi de perpetuare a urii, ne dezvăluie Conştiinţa Superioară, în care Iubirea substituie pârghia Legii - frica:
„38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”
39. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt.
...
43. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
44. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48. Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”
Evanghelia după Matei, cap. 5

Legea Iubirii este aparent paradoxală prin lipsa de atitudine şi reacţia inversă caracteristică răsplătirii răului cu bine, dar o analiză simplă conduce la concluzia că este singura cale spre Dumnezeu:
Răul în sine nu există. Este o non-viaţă ca şi orice fals, care se leagă de o entitate la care caută rezonanţa, care se poate produce prin ură, înverşunare, luptă, contradicţie, etc., adică printr-o atitudine echivalentă. Atâta timp cât aceasta nu are aceeaşi vibraţie, parazitul nu trăieşte. Nimic nu este rău în sine, decât dacă afectează pe cineva. În momentul răspunsului „cu aceeaşi monedă” se produce echivalenţa în vibraţii, iar aceasta constituie „cheia Cutiei Pandorei”.
Răspunsurile la întrebarea „de ce să răspundem răului cu bine” pot fi formulate astfel:
1. Pentru a nu perpetua răul. Atâta timp cât ne considerăm adepţii binelui, este aberant să aşteptăm „ruperea lanţului” de la cel pe care îl considerăm „mai rău ca noi”;
2. Pentru a creşte şi nu a scădea. Purtând o luptă cu cei „mai răi”, extrapolarea conduce la paradoxul că Dumnezeu ar trebui să se războiască cu toţi;
3. Pentru a nu ne construi un idol din cel pe care îl considerăm rău. Răspunzând în aceeaşi manieră, copiem de fapt ce dispreţuim, acordându-i involuntar recunoaşterea ca model şi investindu-l în rangul de „maestru personal”.

Această esenţă a Noului Testament este descrisă în Evanghelia după Matei, cap. 22:
„36. „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
37. Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”
38. „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”...]

fragment din AMPRENTA DIVINĂ de IDA MARIA TACINO

Eille - mă ţii între coapse

2011-08-28T18:53:00.002+03:00

Eille – mă ţii între coapse

esti prinsă-n carnea mea până la oase.
ai pulsul meu sub unghii şi glasu-ţi tace-a ploaie din senin.
aşa este izvorul când îţi dezvelesc ochii şi-mbrac în părul tău, nisipul.
şi ştii de ce?
un punct este un punct, Eille!
îl găseşti doar odată!
atât cât să ţipi rătăcită prin venele mele
cu suflarea de început şi sfârşit, a facerii noastre.
alunecând pe lacrimi sânii.
alunecând pe buze pântecul.
facerea este ca un prunc strâns cu grijă-ntre coapse,
si nici nu stiu cine geme.

când îţi privesc unghiile suntem
moartea noastră sub ele – seminţe mari de lume nouă.
şi cine geme iubito, în noi?
nu moartea aia din vechi testamente.
nu.
acum te mai sărut a roşu de foc şi plâng ochii tăi din senin.
ai sâmânţa cerului sub unghii să vezi că aripile sunt aievea.
traieşti în mine, Eille!
trăieşti universul acela de după moartea fericită a lumii.
n-ai să te smulgi câtă vreme în mine ţi-e zborul.

şi cine geme iubito, din aripi, ca vulturul prădător de păcate?
păcatul acela din vechi testamente e suflu şi zâmbet.
mă ţii ca pe-un prunc între coapse, de teamă,
de teamă să nu-ţi frângi aripa deschisă-n veşnicie.
sunt lumina umbrei peste sfârcurile tale speriate,
speriate că fără umbră nu mai cade lumina.

un punct este un punct, Eille!

Până la capăt

2011-08-28T02:15:00.004+03:00

Eram undeva la etajul unui bistro, cu fresh-ul meu obişnuit şi trăgeam din marlboro privind trecătorii. La semafor o femeie cu patru sacoşe, două câte două, le lasă alături şi respiră epuizată. Îi vedeam faţa schimonosită şi trupul căzut parcă în el însuşi, lângă bagaje. Optzeci de secunde dura stopul pietonilor, după care urma să ridice plasele alea vechi de rafie, de pe vremea lui Ceauşescu (una cu sigla unui supermarket pe care abia se mai cunoştea înscrisul). Nu ştiu ce-mi veni, că sar deodată de pe scaun, îi fac semn Alexei că părăsesc masa şi cobor treptele trei câte trei până în stradă. Mă strecor printre maşinile claxonând infernal, îmi iau doza meritată de înjurături şi ajung lângă femeia de patruzecişi... de ani. "Vă ajut eu - daţi-mi voie!" Mă priveşte fără nici o urmă de uimire şi traversăm imediat ce apare culoarea verde. După câţiva paşi în stânga, pe trotuar, fac popasul mult aşteptat şi aşez sacoşele peticite, care păreau umplute cu plumb."Mulţumesc, domnu'!", îmi spune femeia cu faţa în tuşe de nuanţe maro şi cu ochi sclipitori. „Unde mergeţi?”, o întreb. Aş fi vrut să-i chem un taxi. Se deplasa lent chiar fără bagaje, iar asta trezise în mine un sentiment de compasiune dusă la extreme. „La autogară, dar nu vreau să-mi comandaţi un taxi. Merg aşa ... câte-o bucată de drum ... ştiţi cum? Îmi iau un reper - un pom, un colţ de clădire, o intersecţie şi nu mă gândesc niciodată care este destinaţia finală, capătul. Aşa fac mereu şi mi se pare uşor.” Remarc surprins că în ciuda suferinţei afişate de culoarea chipului şi cutele frunţii, femeia zâmbea larg tot timpul, etalând o dantură alb-imaculat. Oamenii treceau grăbiţi printre şi pe lângă noi, astfel încât lumina ochilor ei mă ţintea în rafale şi se-nfigea adânc în mine ca nişte săgeţi calde înmuiate în liniştea universului. Haosul cotidian, furnicarul care ne înconjura nu-mi permitea să înţeleg tot ce spunea femeia, dar simţeam o stare de împlinire transmisă cumva, care nu putea fi oprită de nicio gălăgie a lumii. „Care autogară, că nu mai este niciuna de ani de zile, doamnă! Sunt două firme private de transport”. „Merg la B. că fac pomană lu’ tăticu. Aşa e creştineşte.” Pornisem către cea mai apropiată staţie de microbuze şi am primit răspunsul tocmai în timp ce mă gândeam că oamenii aştia de la ţară vin de două ori pe săptămână şi se aprovizionează, fiind şi ei cuprinşi de trend-ul supermarket-urilor. „Nu v-a fost teamă când m-am oferit să vă ajut. Dacă eram un golan?”. „Ştiţi, tăticu a trăit până în ultima clipă. Ultimii doi ani a stat la pat, dar când venea băiatul meu, mă punea să-l ridic pe perne şi începea să-l întrebe despre afaceri de parcă ar fi trăit în mijlocul lor.” M-a salutat un grup de amici care tocmai a trecut pe lângă mine privindu-mă curioşi. Le-am răspuns dând din cap. Suflu nu pre mai aveam. Trebuia să mă opresc. Transpirasem, iar pe la ora 16 aşteptam câţiva oaspeţi de la Braşov. Femeia turuia fără încetare încât aproape mă simţeam agasat de monologul ei. „Avea 83 de ani, fusese împuşcat de două ori în război, la „Cotu’ Donului”, avusese ţeasta desfăcută, dar după alţi şapte ani prin Siberia, s-a întors acasă. Îşi îngropase acolo rudele, cu toate că le dăduse şi din porţia lui de mâncare. Se mulţumea să-şi lingă şireturile de sete - că era tare frig acolo, domnu’- şi mânca scoarţă de copaci.” Nu auzeam decât frânturi de propoziţii, silabe şi cuvinte răzbind prin vacarmul citadin. Apoi aveam câteva puncte pe agendă pe care încercam să le vizualizez mental, să-mi fac un plan de bătaie pentru restul zilei. „Când a fost foamete în sat - noi eram chiaburi - el a vândut caii toţi, iar vitele le tăia pe rând şi le împărţea sătenilor. Din brutărie, lipiile şi covrigii le dădea gratis.” Eram îmbrăcat lejer, însă cele peste 30 de grade îmi dădeau o stare de sufocare. Poate şi soarele care îmi bătea direct în faţă, plus reflexia din vitrine mă obligau să merg privindu-mi paşii. Pantofii mei sport erau roşii. Nu. Erau negri, dar îi vedeam roşii - un roşu pur fără vreo urmă de miraj, încât aş fi fost în stare să îi pipăi. „Într-o zi de târg a încărcat în trei care trase de boi, mobila şi uite aşa, a trecut satul nostru peste foamete. Tăticu a luat haine şi medicamente pentru oameni şi s-a întors cu o singură pereche de boi. Noi plângeam că rămăsesem doar cu un pat în cameră. Mămica i-a şi zis: ai dat şi boii mă? El i-a răspuns calm...păi uite că tot ce aveam nevoie a încăput într-un car, muiere, şi-apoi din banii ăştia o mai duce satul un an. Ăsta era tăticu’. A trăit fix până în ultima clipă. Într-o duminică m-a întrebat ce face băiatul lui (aşa îi zicea el băiatului meu) şi dacă mai merg vânzările. În ziua aia a venit şi fi-miu. (Mă băiatule, tu ştii cel mai bine ce faci, i-a spus, apoi l-a pupat pe obraji.) Ăsta era tăticu, a trăit fix până în ultima clipă, a trăit până la capăt.” Pe sub pasaj era o terasă de unde răzbea „Nothing compares to you” a lui Sinead O’Connor. Nu auzisem mare lucru din ce bălmăjea femeia din dreapta mea. Nici timp să-i pun vorbele cap la cap. Poate nici interes. Mă simţeam sleit şi aproape că regretam gestul "nechibzuit" de a o ajuta. Dar la cincizeci de metri se afla microbuzul pe care scria mare, B. S-a uitat la mine cu reproş. M-am ruşinat şi habar n-aveam de ce. Doar eu însumi mă oferisem să o ajut! Salut şoferul şi îl rog să deschidă lada pentru bagaje. Sprijin sacoşele în colţul din stânga şi un iz de pâine proaspătă îmi inundă plăcut simţul olfactiv. „Luaţi covrigii ăştia. Sunt făcuţi pe vatră.” I-am luat din reflex, parcă paralizat cerebral, în timp ce femeia îmi întinde mâna dreaptă ca şi cum ar fi vrut să dea un „noroc” bărbătesc. „Adidaşii roşii se asortează bine cu maioul. Vă prinde culoarea roşu. Mulţumesc domnu’! Sunteţi un om bun.” Lumina ochilor ei, aceeaşi din momentul în care am întâlnit-o, m-a săgetat mai puternic decât prima dată. Acelaşi zâmbet larg, părul răvăşit, negru, cu câteva fire albe şi faţa cu tuşe de nuanţe maro, treceau prin mine de parcă nu aş fi existat sau de parcă aş putea fi totul atunci când cred că sunt nimic. Parcă trăiam un vis filozofic, spiritual. O senzaţie de revelaţie din piese de puzzle. Îmi creea o stare totală de confuzie, dar una caldă, mângâietoare. Întind mâna să îi răspund la salut şi în loc să-mi strângă palma, îmi cuprinde doar arătătorul şi-l ţine preţ de câteva secunde, până când şoferul apucă mânerul uşii, semn că era timpul să plece. Am lăsat în urmă tot, mi-am aprins un marlboro şi mă îndreptam către bistro, impresionat de faptul că femeia îmi ghicise gândul când am vrut să iau taxiul. Şi mai era ceva: lumina aia din ochi şi zâmbetul cald le mai simţisem cândva. „Tăticu îi spunea băiatul meu”, „Cotul Donului, „83 de ani”. O, Doamne! Număr covrigii. 21. Am alergat înapoi spre microbuz lovind trecătorii. Fugeam ca un nebun. În clipa când să pornească de pe loc, am sărit în faţa lui cu mâinile pe parbriz. „Doamna care a venit cu mine unde este? Deschideţi puţin!” „În spate”, zice şoferul. Înnebunisem. „Unde?” „Acolo!” , se uita şi el dar femeia nu era. „Undeeee!”, urlu necontrolat. „Poate a coborât să ia ceva şi ... plecam fără ea...”, însă nici el nu mai credea. „Desfaceţi lada de bagaje!” Coboară cu cheia, ridică oblonul, dar pungile nicăieri; doar mirosul de pâine proaspătă. Aproape îmi pierdusem echilibrul şi abia mai vorbeam. „Domnule am venit cu o femeie, am pus nişte sacoşe aici şi a urcat în maşină. Unde a zis că merge?” „Da domn’le. Cred că la B. Mi-amintesc perfect. Avea o hârtie ruptă de 5 lei şi am rugat-o să-mi dea alta. I-am tăiat un bilet de 15 lei pentru că a zis că merge până la capăt.” . Pământul tremura sub tălpile mele. M-am întors în tăcere şi cred că lăcrimam. Da. Când am observat am început să fug. Ca un nebun. Fugeam către bistro să nu mă vadă nimeni, să nu văd pe nimeni. Alergam împleticit de parcă aş fi fost beat. Simţeam lacrimi pe obraz, gâfâiam, şi-mi ştergeam faţa cu braţul fără să mă opresc. “Şapte ani în Siberia”, “când a venit fi-miu, l-am ridicat pe perne”, “vă stă bine în roşu”. Fugeam. Alergam să ajung la masa mea, să-mi spună cineva că visez. “Brutăria” – bunicul meu - tot timpul a vorbit despre bunicul şi eu nu auzeam nimic! Să mă trezească cineva. Să sune un ceas. Fugeam sălbatic, precum un animal atacat. Să sune o alrmă de mobil, să mă sune măcar un prieten. O, Doamne! Eram aproape de locul din care plecasem. Urc treptele trei câte trei şi mă sprijin de masă. “Hei, ce-ai păţit?” “Alexa!", răgnesc silabic, răguşit, furând câte-o gură de aer. "Ce culoare au pantofii mei?” ”Negri, dar de ce, ce s-a-ntâmplat măi?” ”Alexa, m-am întâlnit cu mama. Femeia pe care am ajutat-o, ai vazut-o, da ? Era mama.” “Da, am văzut, dar nu te simţi bine, stai jos până chem pe cineva să te ducă acasă." "Alexaaaa!" Se-ntoarce speriată şi mai mult şoptit, spune lucruri logice, pe care le cunoşteam. "Aveai 21 de ani când a murit maică-ta. Tu mi-ai povestit cum te strângea de arătător fiindcă nu putea să vorbească. Ai zis că aţi vorbit prin semnele astea trei minute. Heeeei! Tu eşti normal? Stai jos, revino-ţi! Nu ştiu ce, dar ai păţit ceva. Îl chem pe Marius.” Da. Trebuia să-mi revin. Aşa cum o făceam de fiecare dată în faţa necazurilor, în faţa morţii. Am învăţat să mă programez. De fiecare dată când sufăr un atac de orice fel, din lumea asta misterioasă, mă autoprogramez să-mi treacă într-un timp dat. Multora li se pare ciudat. Numai cei apropiaţi ştiu asta. Acum indiferent ce a fost, s-a desfăşurat doar în mintea mea, sau cu mine într-o minte cosmică, şi, trebuie să rup legătura cu tot ce-mi provoacă dezechilibru.. “E în regulă Alexa. În câteva minute îmi revin.” “Nebunule, ce m-ai speriat!”. Îmi aprind o ţigară, desigur, marlboro, mă aşez pe scaun tremurând încă, apoi intru în mine să mă reîntregesc aici şi acum, în colivia mea liber acceptată. Mă întorc în mine, acolo de unde întotdeauna iau orice materie, orice element din univers. Sunt în regulă . E de bine. A fost ce-a fost şi a trecut. Eu sunt şi rămân un învingător. Nimic nu mă poate răpune. Îmi şterg ultimele urme de lacrimi. Bag măna să scot pachetul cu serveţele dar nu-l mai am. În schimb dau de o hârtiuţă pierdută prin buzunar şi mă uit să văd ce-am însemnat acolo. E ruptă ca de riglă pe semnul cu 15 lei. ”Bilet de călătorie”. Îl întorc şi pe spate de parcă aşteptam să mă surprindă ceva, ba chiar să-mi rezolve ultima jumătate de enigmă şi, văd scrisul inconfundabil al mamei : ”PÂNĂ LA CAPĂT!” Beau calm fresh-ul neterminat. Ştiu acum de ce nimic nu mă răpune. Ştiu de ce pot să mă cred nimeni şi nimeni să nu creadă ce pot. Ştiu de ce am forţa să nu posed nimic şi sentimentul că dacă am, trebuie să-l dărui. Simt siguranţă şi bucuria că oamenii nu mă cunosc. Este cel mai bine pentru ei. Liniştea lor este bucuria mea. ”Alexa, mă săruţi?” “M-ai speriat nebunule. Mereu mă sperii, dar nu pot fără tine. Tu ştii că mi s-ar opri inima dacă n-ai exista? E singurul lucru pe care-l simt şi de care sunt şi eu sigură, alergătorule! Te iubesc cât Europa, cât Terra, cât Universul ... până la capăt te iubesc, alergătorule, până la capăt!”

Estetica dezintegrării 2

2011-08-22T17:23:00.000+03:00

Editează
Estetica dezintegrării 2
de Cristi Iordache la 22 august 2011 la 16:31

În opinia mea "răul" nu există. A fost introdusă în estetica binelui, alteritatea, şi atunci am inventat "mai puţin binele", apoi "mai deloc binele". Găsesc ca şi concept - "deloc-binele" - îl mai găsesc bătând pe la uşi, dar el este doar în imaginaţia mea, este imaterial. Răul nu există. A fost cândva un element alungat din bine pentru a străluci "mai-binele". Cu cât voi înălţa binele cu atât mă voi lepăda de "mai-puţin-bine".

Uneori ultimul bate fantomatic să se întoarcă precum oaia rătăcită. Doarme ascuns prin "inconştient", prin eul acela în care nu vreau să mă recunosc. L-am creat şi l-am abandonat.

De-l voi reprimi, de-i voi da viaţă, trebuie să intru în echilibru cu universul şi atunci am să alung "mai-mai-binele".

Am un aşa dar de a mă aventura pe poteci stufoase, când fluxul vieţii nu curge decât precum râul, într-o singură direcţie, mai repede, apoi mai încet pentru a se vărsa în lumea lui imensă şi liniştită.

Din toate valorile pe care le-am dat binelui, el va sfârşi aşa precum s-a născut: "BINE"!

Restul sunt muşcături masochiste şi inutile din propria fiinţă pe care am primit-o la rându-mi, UNICĂ!

mă scutur de tălpile noastre - erotica

2011-08-14T18:59:00.003+03:00

nu eşti cu tine

nisipul se desparte a sâni

arzi oglinda înaltă te luceşte pe umeri în jos

braţul tău se albastru se galben de tâmplă

mi-ai lăsat nisip între coapse pentru valul ce vin

umbra mea cade în stropi fierbinţi

se scurge pe note-n adâncul carmin

cli…

clipitul ochilor tăi inundă a joacă delfinii

prelinsă la matcă lumina-mi te-atinge

şi nu e loc pentru'n soare pătrat

sferele tale se zbat mai rotunde-n formule

pândeşte vulcanul să spargă tăcerea şi umbra-mi te roşu

se galben de-mi tremuri senin de albastru

simţi gustul pe buze şi briza eşarfă din iz de copil

cli…

clipocitul acela bate valu-n talazuri

ne pierdem contururi de doi este unul

în urmă de ziuă rămâne doar urma de gheare înfipte

în groapă nisipul oglindă de stele

pui veşmântul pe sfere la pieptu-mi ţi-e tâmpla

mă scutur de alge de tălpile noastre

scăpată din lanţuri

tigroaica

Cristi Iordache

din volumul EROGENESTETICA

FACEBOOK - SCRISOARE DESCHISĂ

2011-08-11T20:52:00.007+03:00

Dragă feisbuc,

Michael Monah şi Monahia Ema-Deea retraşi fiecare, primul la un schit în munte, iar Maica Deea la o mănăstire din nordul ţării, având acces la internet din milostenia mirenilor, s-au gândit că nu e rău să-şi facă şi câte-o pagină la tine.

Când l-am cunoscut pe Michael, i-am lăsat un mesaj privat în care îi solicitam acceptul în lista sa:

„Sal! Mike avem o grămadă de amici comuni. Dk vrei dă ok!”

„Sal! Am dat ok. Domnul să te binecuvinteze!”

Nu mă aşteptam la un răspuns neapărat pozitiv şi pe deasupra şi atât de religios. Intru să văd de ce avem noi atâţia prieteni comuni şi remarc surprins că Michael era preot călugăr! Aşa am ajuns să văd poza de profil a Maicii Ema-Deea. Recunosc faptul că deşi arăta ca Salma Hayek, nu m-a interesat chipul ei de sub camilafcă, ci am vrut să fiu mai aproape de „doamne-doamne”, drept pentru care i-am cerut acceptul.

„Sărutmâna, Maică! Vă rog să-mi permiteţi accesul la pagina dumneavoastră. Vă mulţumesc anticipat.”

În cinci minute începe rafala de like-uri la pozele mele de profil şi câteva comment-uri:

„Yes! The best! Dumnezeu să te ocrotească!”, „amazing”, „super-sexy” „Domnul să te lumineze” etc. Deşi eram luminat, începeam să intru în ceaţă, uimit de lexicul care nu prea mi se părea din cartea aia mare şi groasă -„Vieţile Sfinţilor”.

Am început degrabă să le verific paginile şi nu am descoperit nimic surprinzător. Statusuri gen: „Singur. Oare nu e nimeni să m-ajute?”, "Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.", „Can’ t touche this”, „Să ai în toate zilele vieţii tale liniştea si lumina omului care nu e niciodată singur!”, „Îmi place sărutul franţuzesc”, „Rugăciunile de folos spre mântuire să-ţi fie ascultate.”, etc. Pe perete, câte-o înregistrare, ba de la Mitropolie, ba de la moaştele Sfântului…vreo două melodii ale lui Eminem, ceva de AC&DC şi multe comentarii pe care nu le-am citit că se apropia ora vecerniei şi eu opresc calculatorul seara, pentru câteva rugăciuni.

Cam acesta a fost începutul,dragă feisbucule. Că după ce m-am întors limpede şi împăcat la tine, am găsit două mesaje care m-au făcut să-ţi scriu acum. Uite îţi arăt cu copy-paste, "da' să nu mă dai în gât" :

„Michael Monah

Băh! Vezi k sysa nu e de nasu tău, muciosule! Las-o-n pace pe Deea, k te ard fraiere! Hai, mergi cu bine! Domnul să te aibă-n pază!”

„Monahia Ema-Deea

Hello, dragule! Intră pe mess. id: emadeea68plus1. :x:x:x:-*:-*:-*>:d<. Nu uita de web! Fii binecuvântat!”

Restul e o poveste banală şi nu vreau să-ţi răpesc timpul. Mai ales că trebuie să ai grijă să păstrezi un echilibru etic şi spiritual acolo. Ai multe suflete în pază şi mare răspundere mare. Dorinţa mea este ca Michael Monah să ne deblocheze, întrucât eu şi Deea, vrem să îi cerem iertare şi să-i spunem să lase dreaq femeile că o să-i mănânce ficaţii şi tot cu mâinile lui le rezolvă pe toate, Slavă Domnului!

Tu poţi umbla la butoane şi suntem convinşi că vei reuşi, mai ales că acum propovăduim prin pensiunile din culoarul Rucăr - Bran o cauză nobilă - turismul românesc!

Celei mici i-am dat numele Sfintei Împărătese Elena şi i-am deschis o pagină la tine. Vezi că are un pampers la avatar şi-o frunză de rezervă să nu vadă băieţii păsărica!

Hai, te pup! În numele Tatălui :-* şi-al Fiului :-* şi-al Sfântului Duh :-*

P.S. - Deea nu seamănă cu Salma Hayek.

Băh, dacă o vezi vărsată-n pat zici că e cel puţin Angelina Jolie! Luv forever, băi feisbuc! Amin!

Am stat ca un onanist şi mi-am gâdilat creierul.

2011-08-10T17:23:00.003+03:00

"băi penibilule! ce ştii tu despre libertate? ce mă-ta, e adevărul? când nu mai eşti în stare să-ţi târâi hoitul te-apuci să cugeţi ... naţia mă-tii de cocalar."
"naţia mă-tii" - nu ştiu ce-avea cu mama şi nici atât cu naţia ei.
naţia ei, adică a mea.

Avea dreptate nebunul ală!
Am stat ca un onanist şi mi-am gâdilat creierul.
Avea dreptate.

Nu putem ţine cont de zecile de opinii:)), nici măcar eu nu ţin cont de ceea ce-mi sugerez!
Uneori zic,"lasă că scriu fără să pun preţ pe părerea mea, întrucât este relativă", drept pentru care niciodată nu ştiu ce-am spus ieri şi nici de ce.

Mi se pare o masturbare cerebrală să stau atât de vorbă cu mine.

De fapt singura diferenţă dintre om şi animal este această masturbare cerebrală a lui însuşi şi a celorlalţi ca în bancul în care Ion zice, "No, fă-ţi-o ţie!"

Dacă auziţi de vreo naştere, anunţaţi-mă!

Avea dreptate nebunul. Sunt doar un animal.

Voi poate nu!

Trăiască bromura!

izgoniţi din iad - captivi în libertate

2011-08-09T15:30:00.000+03:00

porumbei rude cuminţi

marţi 9

se-aşează pe aceeaşi aripă murdară

văzută din albul imaculat de luni

dacă cerul ar fi negru

lumina rudelor smintite ar tăia respiraţia ochilor

zborul s-ar opri

marţi 9

culorile s-au inventat pentru joia de după miercuri

aşa curg râurile

fără habar de-s munţi sau ochi-izvoare

dacă azi este ieri

nu vei citi niciodată despre avalul întors la gura de vărsare

niciodată

am vorbit cu mine între patru ochi

2011-08-05T23:00:00.009+03:00

am vorbit cu mine între patru ochi

azi am preferat să privesc oamenii în loc să-i ascult

am incercat să le urmăresc gesturile în loc să le vorbesc

azi am vrut să nu mă vadă nimeni

să tac despre tot
aşa cum se strigă impecabil despre nimic

am preferat să-mi întâlnesc eul între patru ochi

să ne-nţelegem din priviri sau nu

mă citesc uşor pe mimica feţei când mint

ori când îmi este frică de noi

între patru ochi

voi pleca la culcare fără să-mi urez noapte bună

şi-am să visez în detaliu întâlnirea cu mine

până mă va trezi vocea unui puşti

dintre cei pe care i-am văzut azi

şi am tăcut lângă ochii lor care cerşeau răspunsuri

aşa cum tăceam când m-am întâlnit prima dată copil

aşa cum tăceam mai mereu copil

nu mi-amintesc să fi vorbit cu păpuşa din lingură de lemn

sau măcar singur

ştiu doar că umbrele scobiturii erau negre

şi-ar fi vrut să mă-ntrebe despre lumină
până când am pierdut-o cu ochii deschişi

atunci am tăcut ireproşabil pentru liniştea lumii cu pleoape lăsate

deşi vocea mea voia să trezească pe cineva

1973

frumoasă de departe & demult

2011-08-05T09:10:00.001+03:00

poete

nu pot să-ţi spun pe mess

de mişcare mi-e sete

u cânţi femeia

eu sunt frumoasă din altă parte

ca orice mamă de lume

nu mă machiez n-am ruj nici ojă

buzz

nici nume

mai eşti

poete sunt aşa frumoasă

nu m-am machiat niciodată

sunt simplă k 1

buzz

frumoasă de departe & demult

poete

pot să-ţi spun pe mess

de mişcare mi-e sete

& foame

dk spui gură înţeleg sărut

ştii u

knd eram tânără am fugit de-acasă

buzz

aq sunt la fel de frumoasă

& goală k orice mamă de poet & de mine

"Eyelids" trece cea de-a doua preselecţie la International Poetry Contest

2011-08-02T06:37:00.006+03:00

După alte câteva luni de aşteptare "Eyelids" trece cea de-a doua preselecţie la International Poetry Contest, USA, rămânând în primele 500 de poezii ale participanţilor de pretutindeni, în anul 2011.

Suntem doi români. Felicitări, de asemenea, Roxanei Emilia!

Această nominalizare mă onorează, după ce anul trecut "You're not alone" s-a calificat în primele 50.

Eyelids

Hovering in blue.

I heard from deepness beatings of your eyes.

Halcyons, waves and the eyelids

smashing me of the steep shore.

Hovering in green

From mountains I heard the rustle of your eyes.

The firs, the grass and eyelids

dancing over the world's dark circles

Hovering in grey.

Holding my heart with tree fingers on a rock

and I heard the blinking of your eyes

as well as my throb between

sky and earth.

I dont know if I steped away into blue,

neither if I crushed by green.

My sole of foot was grey

like stone

and wind

and life

and your eyes

when are not blues or green

eşti genial fă-mi un copil în fiecare dimi

2011-08-01T08:35:00.005+03:00

poete
ce surpriză
ne-am trezit amândoi la 4 să ardem în Hades
îmi iei sânii
eşti genial
fă-mi un copil în fiecare dimi
în timp ce ne prefacem în larve ştiuuuu
aq ok
aq
poete
la 7 plec
eşti subiect vulgar
am nevoie de ordine aranjează vers liber acolo şi-acolo
dk ţip u să taci aq
eşti genial
taci poete
ştiaaaaam
aşa încep în fiecare luni q tine
sunt doar 7 zile de fiecare copil dimineaţa
dk râd u să taci
taci
trece greu duminică noaptea
poete ce surpriză
mereu ne trezim amândoi la 4
poete ce surpriză
tocmai mi-ai făcut un copil
genial
bună dimi poete

MATEI VIŞNIEC

2011-07-30T02:08:00.010+03:00

Matei VIŞNIEC

poet, dramaturg, romancier, jurnalist
membru al mai multor uniuni de creaţie în România şi în Franţa

- Uniunea Scriitorilor din România
- Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques (Franţa)
- Ecrivains Associés du Théâtre (Franţa)
- Société des Gens de Lettres de France

Am avut privilegiul să ne fie oaspete cu ocazia mai multor manifestări culturale.

Matei Vişniec este un prieten al teatrului târgoviştean, dar şi al spaţiului literar de aici.

Când un autor cu o operă covârşitoare cum este cazul domniei sale, alege Târgovişte printre cele trei oraşe unde ţine conferinţe şi prezintă timp de două zile teme majore din actualitatea socio-culturală, acesta este un semn de apreciere la adresa cetăţenilor şi rezonanţei lor faţă de manifestul esenţial pe care-l transmite: „a acţiona”.

TÂRGOVISTE, 14 MARTIE 2011

Născut în nordul României, în Bucovina, la Rădăuţi, pe 29 ianuarie 1956. Mama, Minodora, este educatoare, tata, Ioan, este funcţionar. Foarte repede descoperă în literatură un spaţiu de libertate. Citeşte cu aviditate Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Lautréamont… Îi plac foarte mult suprarealiştii, dadaiştii, povestirile fantastice, teatrul absurdului şi al grotescului, poezia onirică şi chiar teatrul realist anglo-saxon, pe scurt, îi place totul cu excepţia realismului socialist.

Studiază la Bucureşti filozofia şi devine foarte activ în sânul generaţiei 80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni. Crede în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Crede mai cu seamă că teatrul şi poezia pot denunţa manipularea omului prin "marile idei", precum şi spălarea creierelor prin discursurile ideologice.

Înainte de 1987 se afirmă în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă cu acid. Începând din 1977 scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste. Proza sa rămâne însă una de sertar, precum romanul "Cafeneaua Pas Parol" scris în 1982/1983 şi publicat abia după căderea lui Ceauşescu.

În septembrie 1987 părăseşte România, ajunge în Franţa unde cere azil politic, începe să scrie în limba franceză şi lucrează pentru Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993.

PREMIUL EUROPEAN acordat în 2009 de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa pentru întreaga activitate. În România i s-a decernat de mai multe ori Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Dramaturgie. A obţinut de asemenea Premiul UNITER si Premiul pentru dramaturgie al Academiei Române.

Privire generală în 2010:

Piese jucate în peste 30 de ţări: România, Republica Moldova, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Croatia, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban…

Spectacole si participări la mari festivaluri internaţionale de teatru: Festivalul de la Avignon, Bienala de teatru de la Bonn, Festivalul de teatru de la Edinburg, Festivalul FAJDR de la Teheran, Festivalul de teatru de la Sibiu, etc.

Invitat pentru intervenţii şi conferinţe pe tema rezistenţei culturale şi a literaturii ca spaţiu de libertate în numeroase oraşe din Franţa, dar şi în Italia (Universitatea din Padova, Universitatea din Bolognia, Institutul Cultural Francez de la Roma), Statele Unite (Universitatea Phoenix din Arizona, Festivalul "Playing French" de la Chicago), Maroc (Centrul Cultural Francez de la Tetouan), Iran (Universitatea liberă de la Teheran), Japonia (Teatrul Kaze din Tokyo), Cehia (Centrul Cultural Român de la Praga), Marea Britanie (Festivalul de teatru de la Brighton), Germania (Teatrul Hans Otto de la Potsdam), Luxemburg (Fabriktheater) etc.

Piesele lui Matei Vişniec sunt traduse în peste 25 de limbi. Unele au fost montate în teatre importante din Europa: Teatrul Rond Point des Champs Elysées la Paris, Teatrul Stary din Cracovia, Teatrul Piccolo din Milano, Teatrul Regal din Stockholm, Teatrul Young Vic din Londra, Teatrul Naţional din Istanbul, Teatrul Maxim Gorki din Berlin, Teatro Stabile din Catania (Sicilia)…

În jur de 30 de piese scrise în franceză sunt publicate de editurile
- Actes Sud - Papiers
- L'Harmattan
- Lansman
- Crater
- Espace d'un Instant
- L'œil du Prince

Mai multe doctorate au fost scrise în România pe marginea operei lui Matei Vişniec (la Universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara)

O monografie intitulată "Matei Vişniec, un optzecist atipic" a fost realizată de Bogdan Mihai Creţu şi publicată în 2008 de Editura Universităţii "A.I. Cuza" din Iaşi.

După căderea comunismului în 1989 Matei Vişniec devine unul dintre autorii cei mai jucaţi în România, cu spectacole create pe toate scenele naţionale (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara), precum şi în alte numeroase oraşe. Numeroase piese radiofonice realizate de Teatrul Naţional Radiofonic.

Spectacole recente în România (2005-2009):

- "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal", Teatrul Naţional din Bucureşti, regia Florin Fătulescu
- "Richard al III-lea se interzice, sau scene din viaţa lui Meyerhold", Teatrul Bulandra, Bucureşti, regia Cătălina Buzoianu
- "Ioana şi focul", Teatrul de Comedie, Bucureşti, regia Cătălina Buzoianu
- "Buzunarul cu pîine", Teatrul Metropolis, Bucureşti, regia şi interpretarea Oana Pellea şi Sandu Mihai Gruia
- "Femeia ţintă şi cei zece amanţi", Teatrul Radu Stanca, Sibiu, regia Claire Dancoisne
- "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", Teatrul Naţional din Cluj, regia Radu Afrim
- "Femeia ţintă şi cei zece amanţi", Teatrul Naţional din Cluj, regia Mona Chirilă
- "Occident Express", Teatrul Naţional din Craiova, regia Alexandru Boureanu

Apariţii editoriale recente:

la Editura Cartea Românească

- PĂIANJENUL ÎN RANĂ (teatru), 2007

- GROAPA DIN TAVAN (teatru), 2007

- OMUL PUBELĂ. FEMEIA CA UN CÎMP DE LUPTA (teatru), 2007

- CAFENEAUA PAS-PAROL (roman), 2008

- SINDROMUL DE PANICĂ IN ORAŞUL LUMINILOR (roman), 2009

la Editura Paralela 45

- ORAŞUL CU UN SINGUR LOCUITOR (antologie de poezie), 2005

- MANSARDĂ LA PARIS CU VEDERE SPRE MOARTE (teatru), 2005

- OMUL CU O SINGURĂ ARIPĂ (teatru), 2006

- ISTORIA COMUNISMULUI POVESTITĂ PENTRU BOLNAVII MINTAL (teatru), Paralela 45, 2007

- IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU (teatru), 2008

- OCCIDENT EXPRESS & DESPRE SENZAŢIA DE ELASTICITATE CÎND PĂŞIM PESTE CADAVRE (teatru), 2009

la Editura Humanitas

- MAŞINĂRIA CEHOV & DESPRE FRAGILITATEA PESCĂRUŞILOR IMPĂIAŢI (teatru), 2008

Piese editate în limba franceză

- TROIS NUITS AVEC MADOX, 1995, Éditions LANSMAN

- LES PARTITIONS FRAUDULEUSE, 1995, Éditions CRATER

- THÉÂTRE DÉCOMPOSÉ ou L'HOMME POUBELLE, 1996, Éditions L'HARMATTAN

- LES CHEVAUX À LA FENÊTRE, 1996, Éditions CRATER

- PAPARAZZI OU LA CHRONIQUE D'UN LEVER DE SOLEIL AVORTÉ suivi de
- DU SEXE DE LA FEMME COMME CHAMP DE BATAILLE DANS LA GUERRE EN BOSNIE, 1997, Éditions ACTES SUD-PAPIERS

- COMMENT POURRAIS-JE ÊTRE UN OISEAU? 1997, Éditions CRATER

- PETIT BOULOT POUR VIEUX CLOWN suivi de
- L'HISTOIRE DES OURS PANDA RACONTÉE PAR UN SAXOPHONISTE QUI A UNE PETITE AMIE À FRANCFORT, 1998, Éditions ACTES SUD-PAPIERS

- L'HISTOIRE DU COMMUNISME RACONTÉE AUX MALADES MENTAUX
2000, Éditions LANSMAN

- LE ROI, LE RAT ET LE FOU DU ROI, 2002, Éditions LANSMAN

- ATTENTION AUX VIEILLES DAMES RONGÉES PAR LA SOLITUDE
2004, Édition LANSMAN

- DU PAIN PLEIN LES POCHES et d'autres pièces courtes
2004, Éditions ACTES SUD-PAPIERS

- MAIS, MAMAN, ILS NOUS RACONTENT AU DEUXIÈME ACTE CE QUI S'EST PASSÉ AU PREMIER, 2005, Éditions L'ESPACE D'UN INSTANT

- RICHARD III N'AURA PAS LIEU, ou SCÈNES DE LA VIE DE MAYERHOLD, 2005, Éditions LANSMAN

- LA MACHINE TCHEKHOV, 2005, Éditions LANSMAN

- LA FEMME CIBLE ET SES DIX AMANTS, 2005, Éditions LANSMAN

- LE SPECTATEUR CONDAMNÉ À MORT, 2005, Éditions L'ESPACE D'UN INSTANT

- LE MOT PROGRÈS DANS LA BOUCHE DE MA MÈRE SONNAIT TERRIBLEMENT FAUX, 2007, Editions LANSMAN

- LES DETOURS CIORAN ou MANSARDE À PARIS AVEC VUE SUR LA MORT, 2007, Editions LANSMAN

- ENQUÊTE SUR LA DISPARITION D'UN NAIN DE JARDIN, 2008, Editions LANSMAN et Urgence de la jeune parole

„A început să se scrie cărţi despre textele mele, despre piesele mele, chiar despre romanele mele, ceea ce mă bucură foarte mult.”, îmi mărturisea, la una dintre întâlniri, domnul Matei Vişniec.

Prof Dr. Daniela Magiaru

Prezentarea romanului „Domnul K. eliberat” de către prof. Daniela Magiaru, cea care a obţinut titlul d e doctor cu teza „Modele dramatice – Eugen Ionesco, Matei Vişniec”, vine să confirme faptul că ne aflăm în faţa unui autor contemporan care vede lumea de undeva dintr-o dimensiune superioară celei în care trăim şi percepe existenţa cu cel puţin un simţ în plus.

Critic literar şi de teatru, distinsa Daniela Magiaru nu găseşte câteva cuvinte, nici câteva pagini pentru a se face înţeleasă - are nevoie de o carte şi nu ştiu dacă nu cumva tot i se va părea puţin. „MATEI VISNIEC – Mirajul cuvintelor calde” recomandă pentru moment, dramaturgul.

Să nu uităm însă, că avem de-a face, deopotrivă, cu un poet, un romancier şi un jurnalist.

n.a. -biografie şi c.v. profesional realizate cu sprijinul domnului Vişniec

Cristi Iordache

IMPORTANT ŞI DE IMPACT!

2011-07-28T06:02:00.004+03:00

S.C. IMPACT S.R.L. a fost înfiinţată în data de 7 decembrie 1992. Are ca obiect de activitate principală editarea revistelor şi periodicelor, precum şi editarea cărţilor, broşurilor, altor publicaţii şi alte activităţi de publicitate.În noiembrie 2001 asociatul unic al acestei firme a decis înfiinţarea unui săptamânal de publicitate, recent (de peste 1 an) un ziar de cultură.

Titlul ziarului este dat de numele societatii respective. Ziarul este editat de o echipa tânară, este elaborat pe film sau calc, după care este tipărit.

Săptămânalul IMPACT LITERAR a fost si este foarte bine primit de cititorii judeţului şi nu numai, dovada fiind numarul mare de firme care îsi fac publicitate, precum si procentul aproape maxim de vânzare a lui. Exemplificăm în privinta firmelor ce fac sau au făcut publicitate cu noi: Volkswagen, Romserv Invest, Adrialux, Manoil Trans, Acta Legalia, Sunex, Starmilo, Reimar, Sas Impex, Wox Fad, Ilva, Cominvest, Potential Cons, Seniora, Lukady, Vio&Dio, Pro Accesibil, Miclas, Raf Company, Romimar, Dambovita Construct, ca toate aceste informaţii să vă inspire încredere în firma noastră. Vom fi bucuroşi să vă facem publicitate!

Aşteptăm articole culturale. Ziarul IMPACT - NU face politică.

O societate culturală care promovează viaţa artistică de aproape 20 de ani, o revistă de cultură care SE VINDE la chioşcurile de difuzare a presei de peste 10 ani.
Probabil singura publicaţie pentru şi despre actul artistic -oricare ar fi acesta- care se vinde pe o piaţă sufocată de tabloide.
Acum printre ceilalţi parteneri media s-a alăturat una dintre cele mai "sonore" societăţi din Europa - RADIO FRANCE INTERNATIONAL!

IMPACT CULTURAL va face toate eforturile pentru ca operele autorilor contemporani să fie cunoscute de către un public larg, atât în ţară cât şi în străinătate.

Estetica dezintegrării

2011-07-27T08:58:00.002+03:00

Estetica dezintegrării

Eu. Mereu eu. Noi.

Instinctul de conservare şi egoismul pozitiv sau negativ. Eul.

Habar n-aveam că se poate muri din iubire. Asta înseamnă să poţi ieşi din tine.

Să te poţi lăsa pe marginea unui nimic, oferind altcuiva toată substanţa pură din care eşti plămădit.

A dărui înseamnă a fi capabil de dezintegrare.

Mi-amintesc copilăria şi-acum percep concret cam ce făcea mama pentru noi.

Un părinte trăieşte doar pentru şi prin copiii săi abandonându-se pe sine.

Mintea mea de adolescent teribil şi nonconformist ne purta deseori la discuţii contradictorii.

Ca orice tânăr, credeam că le ştiu pe toate.

La începutul anilor ’90, o duceam periodic la Insitutul Oncologic de la Fundeni, iar într-o zi când aşteptam medicul, am luat-o în braţe şi m-am gîndit să o întreb un lucru care mă măcina de ceva vreme. Aflasem că boala se poate instala de cele mai multe ori, în timp, din cauza traumelor la nivel cerebral (griji, stres, frică, nemulţumire etc.).

Îi ţineam capul sub bărbia mea şi mâna dreaptă prin păr când i-am şoptit:

„Mamă, spune-mi, aşa-i că ţi-am făcut numai necazuri şi te-am supărat rău de tot?”

Îşi ridică privirea spre mine, se luminează brusc, apoi zice cu vocea ei caldă ca întotdeauna, dar puţin mai stins (din cauza bolii):

„Cum poţi să te gândeşti la aşa ceva? Niciodată, niciodată, indiferent ce s-a-ntâmplat, tu nu mi-ai produs suferinţă. Aţi fost raţiunea vieţii mele (se referea şi la sora mea); cum o să mă supăr eu vreodată pe voi, sau să sufăr, când voi sunteţi bucuria mea!”.

Obişnuia să-mi pupe pomeţii obrajilor şi a făcut-o ca de fiecare dată, ducând un deget peste buze, deşi îi erau uscate. Rămăsese cu acest reflex, de a se şterge şi a ţine buzele strânse, de teamă să nu ne deranjeze sărutul ei. Eram destul de mari, însă plină de bun simţ, prefera să-şi inhibe pornirile drăgăstoase.

Mai târziu, după chinuri groaznice, a stat cu lumânările la cap trei zile şi nu a trecut dincolo, până nu m-am întors de prin ţări străine. În noaptea când am ajuns, am apucat câteva minute să o ţin de mână şi să tăcem plenar şi impecabil, pentru ca imediat să fiu dat afară din cameră iar ea să plece instantaneu într-o lume despre care nu ştiu nimic.

Suferinţa şi sacrificiul nu umbresc iubirea în starea ei pură. Iubirea dăruită, nu dată.

Acum, la atâţia ani, fac o retrospectivă şi mă văd în aceeaşi situaţie faţă de fiicele mele. Pe cea mare o sărut cu grijă şi cu bun simţ ca să nu o deranjez, însă pe Loreley încă îmi permit să o „mănânc”.

Timpul este un element care cerne şi curând voi tăcea şi eu impecabil.

Până atunci voi accepta tot, voi tolera orice, voi încerca să repar greşeli şi voi fi mulţumit cu ceea ce reuşesc. Nu vreau să aştept prea mult de la mine pentru a nu fi dezamăgit de caracterul şi slăbiciunile mele.

S-au mai făcut sacrificii în numele iubirii. Pentru mine. Dar eram un copil mare. Unul pierdut. Oare să mă fi maturizat dacă spun că aştept să înapoiez ce mi s-a dat? Sau voi plăti cumva aceste sacrificii în numele iubirii date? Căci da: iubire dăruită nu am mai primit!

De sacrificiu şi suferinţă este capabil doar un părinte, căci nu există iubire mai curată decât a lui pentru copiii săi.

Ori dacă există între oricare alţi indivizi, aceste cazuri sunt doar excepţii ale unor suflete innobilate, care au o percepţie superioară şi privesc fiinţarea dintr-o dimensiune exterioară.

Iubirea oferită este singura fără corespondent şi unitate de măsură în ceea ce numim viaţă. Dezintegrarea egoului este posibilă.

fragment din romanul "Tehnici de super-vieţuire"

Poeţii vechi şi noi - PETRA

2011-07-24T05:34:00.003+03:00

Poeţii vechi şi noi - PETRA

EXCELSIOR 1988 (SUCEAVA)

„Drumul către scris începuse cu câţiva ani înainte de a ajunge aici...Cu Bogdan O. Popescu, Mircea Cărtărescu, Ionuţ Cîrjan, Marius Stoian, Cosmin Gheorghe...Alice Valeria Bolduţ, fostă Micu...”

„Toţi aveam câte un ecuson din ăsta...il purtam cel mai adesea pe blugi, că de', acolo ne şi "scărpinam"...O tempora!”

Te-ai întors necuminte

Oameni înguşti

cât firul de păr

ne traversează viaţa

într-o coamă strâmbă.

E bine ca te-ai întors.

Acum,

genunchiul tau de şarpe

îmi sărută iar, necuminte,

pământul.

Pseudoeveniment

Nu s-a întîmplat nimic...

doar o prăbuşire incredibilă

a unui înger în mijlocul

unei pieţe publice.

Nu s-a întîmplat nimic...

doar că luminile taxiului

nu s-au stins

iar tu eşti mai ciudat

decît un posibil zbor în alb

al unei nopţi făţarnice.

Lătratul cîinilor anonimi

nu-mi mai apasă timpanele.

Zbor cu zbor

În mine au fost
doar câteva cuvinte
pe care le-ai citit deja
când te-am primit
să te iubesc.

Prin mine au trecut
câteva cuvinte
pe care le-ai rostit repede
pentru că sfârşitul se născuse deja
şi începutul nu mai avea unde să încapă.

Zbor cu zborul vulturului
pentru că gândurile
nu mă mai lasă să-mi fac rugăciunea...

Irepetabil verde

Nu pot să renunţ
la cuvinte.
Îţi spun că am nevoie
de clarul acela de noapte,
în care pietrele verzi
nu au vrut
să ne rămână gemene.

Nu pot să renunţ
la cuvinte.
Îţi spun că lumina
îşi schimbă culoarea după tine
şi că zâmbetul mi se rostogoleşte
pe o altă faţă - refugiu de spaime,
revolte şi noroi.

Nu pot să renunţ
la cuvinte.
Le păstrez acolo,
pentru o zi de mâine
oarecare,
când tot ce se va repeta
va deveni irepetabil.

Petra (Petruţa Şerban)

http://logo-sfera.blogspot.com/

going to Argos

2011-07-23T01:38:00.002+03:00

going to Argos

40 minutes ago I wanted to send you an sms

thinking of you while I was drinking my cofee

at the terraces that you love them at night

but I didnt write because of the overly large sunshades

and of the empty place from me

which could never be taken

now I write an sms that I will not send

because it is impossible to let myself to be seen

me who I look like a broken bench next to any empty place

at the terraces that you love them at night

with the lamps big as the story of Andromeda

but with the sunshades overly large

only now I send you an sms in which I have written nothing.

translated by Zaia

Mat la nebun

2011-07-22T18:16:00.004+03:00

Din 33 de vieţi am pierdut

11 îţi voi dărui 22 - ştiu că sunt puţine

dacă nu mă găseşti printre oameni împrumută-mi una să mă

întorc nebun regină

de nicăieri şi să nu mai semăn

a nimeni

veşnicia noastră este viaţa ta 21

Ma

Maria

Mat!

TARGOVISTENI LA AVIGNON

2011-07-19T14:49:00.003+03:00

Du Pain Plein les Poches de Matéi Visniec.

Compagnie François Jabob / Théâtre Municipal de Târgoviste (Roumanie).
Collège de La Salle

Interprète(s) : Alain Spenle, Alexandre Angel
Metteur en scène : Dan Topa
Scénographe : Sorana Topa
Lumière et régie son : George Puiu
Régie générale : Jean Besanceney, Gheorghe Butca

Făceam o scurtă informare la vremea când s-a jucat în premieră la Târgovişte:

"Buzunarul cu pâine a făcut înconjurul lumii

Alb. Luminos. Andante.
Regia Dan Ţopa, scenografia semnată de Sorana Ţopa, lumini şi sunet, George Puiu, regia tehnică, Jean Besanceney şi Gheorghe Butcă.

Într-un habitat bine mărginit, de un alb imaculat, ales inspirat realist în faţa miracolului existenţial şi deopotrivă, ironic, raportat la virtuţile celor două personaje care construiesc sau demolează soluţii, oratoric, dar care puşi în situaţia de a acţiona, inventează cele mai năstruşnice şi mărunte motive pentru a nu o face. Ei sunt omul cu bastonul şi omul cu pălărie, "puri" şi curaţi ca lumea în care trăiesc (Alain Spenle şi Alexandre Angel) sau pe care aşa vor să o vadă.
(...)
O temă care te trezeşte la realitatea crudă că dincolo de noi se află altă dimensiune, cineva care ne poate sau nu salva. Dureros şi deopotrivă, universal valabil. O laşitate tragicomică pe care numai un om trăind în culturi şi societăţi diferite, un “domn K. eliberat şi un izolat în cercul kafkian putea să o etaleze cu atâta acurateţe – dramaturgul român cel mai jucat în lume, Matei Vişniec."

citeşte articolul
http://montecristoconte.blogspot.com/2011/05/targoviste-metropola-culturala.html

Succes echipei teatrului târgoviştean la Avignon!

Privilegiul de a primi informaţiile despre manifestările Festivalului de la Avignon, mi-l acordă domnul Matei Vişniec şi Miguel-Ange Sarmiento, cărora le mulţumesc!

MATEI VISNIEC - după două piese la Avignon (Maud Serusclat - Les Trois Coups)

2011-07-19T14:11:00.003+03:00

« Désillusions marionnettiques », d’après deux pièces de Matéï Visniec (critique de Maud Sérusclat), La Condition des soies à Avignon

En direct d’Avignon

Réjouissantes désillusions !

Croire ? En qui ? En quoi au juste, alors que Dieu est mort, que les révolutions n’ont pas suffi pour nous redonner un peu de souffle et que nos valeurs s’automutilent devant le grand Capital ? Voilà de quoi il est question dans ce spectacle. Tout est là pour nous jeter dans une dépression abyssale. Mais c’est sans compter sur l’humour de Matéï Visniec et sur le talent de la Cie Ka, qui, à défaut de trouver une issue acceptable pour le sort de l’humanité, nous aura beaucoup fait rire.

Désillusions marionnettiques est un diptyque qui présente deux textes de Matéï Visniec de façon radicalement différente : les marionnettes d’abord, les masques ensuite. Ces deux petites formes pourraient très bien exister de façon individuelle. Un peu artificiellement du coup, la compagnie nous propose de changer de salle entre les deux pièces, et de lire quelques poèmes de Matéï Visniec au passage. La première partie propose Araignée dans la plaie. Trois marionnettes déjà crucifiées sont devant nous : le Christ et ses deux larrons. Ils expirent, enfin essaient. C’est long de mourir. En pleine agonie, ils sont interrompus par la présence d’une horrible araignée qui les terrorise. On ne peut même pas mourir en paix. Entre deux soupirs et deux frissons d’effroi (rapport à la bestiole), les deux larrons en profitent pour interroger Jésus et lui réclament une preuve pour croire enfin et mourir tranquilles. Allez, quoi, juste un petit miracle ! Mais dans cette pièce, Jésus révélera sa vraie nature et passera son temps à dire dans un soupir pathétique qu’il ne peut rien. Il lâchera même un « Mon Dieu, pourquoi m’as-tu abandonné ? » lourd d’ironie.

Bien qu’elles représentent trois corps qui pourrissent sous le soleil de Judée, les trois marionnettes créées par Catherine Hugot, également metteuse en scène, sont d’une très belle facture, ce qui les rend très expressives. Toutes gringalettes qu’elles sont, elles ont su s’animer avec talent et humour et faire entendre le texte désenchanté de Visniec. Car nous avons bien affaire à des marionnettes pour adultes qui interrogent notre rapport à l’absolu, à la transcendance, à la liberté. Elles singent aussi notre crédulité et notre vanité, sans doute. Quand on y réfléchit, monter ce texte avec des marionnettes, c’est encore plus percutant que si on avait eu affaire à des comédiens seuls. Sur ces entrefaites métaphysiques non dénuées d’humour, nous quittons la salle et découvrons un autre plateau.

Au milieu de la scène noire gît une baignoire. Un litre de Yop périmé la surplombe. Une lumière rouge s’y est déjà noyée. Ça veut tout dire ! Deux comédiens s’y installent une bonne demi-heure et passent en revue toutes les révolutions du xxe siècle, soulignant au passage avec brio quelques perles du texte de Matéï Visniec. On nous invite tour à tour à « buter ces salauds d’ riches », puis à tuer les pauvres, parce qu’on le sait bien, « c’est dégueulasse, les pauvres ». Il s’agit ensuite de faire surgir« l’être » qui est en nous avant le définitif «arrêtons de se concentrer sur l’amélioration de l’être ». « L’être se fout de nos gueules. »

Le moins qu’on puisse dire, c’est que la lucidité grinçante de Matéï Visniec a le sens de la formule et que le dramaturge n’a oublié personne. Le pire, c’est qu’il a raison. Peut-être veut-il, par l’écriture, tenter une dernière fois de secouer nos consciences ? En cela, ce soir, il aura trouvé un formidable relais : la Cie Ka. Parce que leur travail, orchestré par une talentueuse metteuse en scène, est de très grande qualité. Les objets créés sont là pour servir un jeu cohérent et juste qui nous fait rire et penser. La création lumière est également très belle et témoigne d’une méticuleuse précision, on sait à quel point cela compte quand on fait de la marionnette. Voilà un spectacle qui vous rendra à votre essence d’homme révolté et vous sortira de votre léthargie policée.

Maud Sérusclat

Les Trois Coups

www.lestroiscoups.com

Puterea de a conduce o familie mare

2011-07-17T15:10:00.012+03:00

Să ai o familie mare necesită devotament şi sacrificii.
Un primar poate înţelege nevoile cetăţenilor şi rămâne întotdeauna cel care va încerca să ofere.

Locul doi pe ţară în accesarea fondurilor europene este o mare reuşită pentru care nu pot decât să-i felicit pe toţi cei implicaţi în aceste proiecte.
Dar atenţie! Totodată este o povară pe care primarul şi-a asumat-o şi sunt convins că o va putea purta, întrucât nu are structura omului care abandonează o cursă, ori care moare de epuizare la întoarcerea de pe un vârf cucerit.

Acest loc doi trebuie să se păstreze şi, implicit, prin natura proiectelor, să se resimtă în nivelul de trai sau gradul de confort al comunităţii.
Din acţiuni indirecte şi colaterale folosirii chibzuite a banilor, se va revigora starea socio-culturală a urbei. Orice pas în urmă va fi un eşec. Pe podium doar locul unu şi doi îi vor face cinste la finalul cursei.
Aşadar nu constituie o mândrie că a plecat al doilea, ba din contra, o mare responsabilitate şi obligaţia indirectă de a ajunge la final tot al doilea sau de ce nu, PRIMUL!

Să nu poată purta această luptă, sau şi mai rău, să o piardă, ar însemna să i se reproşeze mereu poziţia din care a plecat, ceea ce mi se pare, deopotrivă, o eroare.
Nu suntem înzestraţi cu atâtea simţuri să putem percepe următoarea mişcare şi suntem supuşi de cele mai multe ori hazardului.
Noi.
Dacă suntem noi, de ce nu ar fi şi el, primarul?
Un primar nu este atotştiutor şi atotputernic.
Este un om.
V-aţi întrebat de câte ori şi-ar dori un minim de intimitate? De câte ori râvneşte la câteva clipe de refugiu. Un refugiu în sânul familiei sale de sânge.

Oraşul a devenit familia lui, o familie mare căreia trebuie să-i poarte de grijă!

Stareţa unei mânăstiri mă întreabă într-o zi, la una dintre vizitele mele acolo, cum o mai duc, ce fac fetele mele, ce proiecte mai am şi începem o discuţie din care nu vreau să relev decât următoarele: "după ce mă victimizez pe diverse segmente existenţiale (nu dezvolt), Sfinţia sa îmi răspunde, vădit afectată (tocmai trecuse prin aceleaşi probleme ca şi ale mele), "eu ce să mai spun, domnu Cristi, că am de crescut 33 de copii! Facem o cruce (şi se închină)!". Am continuat dialogul, însă multe zile după această întâmplare m-am simţit un egoist nemernic şi nerecunoscător.

Nu-mi voi mai plânge niciodată starea, mai ales in faţa unei persoane care are de dus mai multe bătălii decât mine.
Nu mă voi plânge niciodată unui primar.

Se vor găsi pe margine cârcotaşi care să strige "nu l-am pus eu să mă adopte!".
Ba da!
Tu, tu şi tu.
Cei mai mulţi dintre voi!
El doar s-a oferit şi voi aţi fost de acord. Şi-a oferit disponibilitatea pentru că ştia că o poate face mai bine decât alţii.

Aşadar un loc doi la start, nu face decât să îl îndepărteze de micile bucurii personale. Să-l supună unui efort suplimentar. Eu cred în puterea lui de luptător şi de asemenea mai ştiu că indiferent de locul pe care va sosi nu va abandona corabia.

Când vă e greu din trei motive, gândiţi-vă că lui îi este greu din trei mii.
Când aţi obosit după zece ore de muncă, gândiţi-vă că poate el nu a dormit de două zile.
Când vă plimbaţi împreună cu copiii şi vă deranjează scârţâitul balansoarului, gândiţi-vă că poate el nu a reuşit să găsească cinci minute pentru fiul său.
De ce?
Ca să acorde familiei mari un dram de bunăstare şi să răspundă fiecăruia după nevoile sale.
Ca să poate supraveghea sutele de angajaţi care au grijă de destinele voastre.
Ca să nu mai scârţie balansoarul la care speră că îşi va duce fiul într-o zi... ...indiferent pe ce loc va termina cursa.

Am învăţat acest exerciţiu de înţelegere şi acceptare după discuţia cu Maica Stareţă şi el mă va urmări întotdeauna.

Diferenţa dintre a striga neputinţa şi aceea de a acţiona pentru înlăturarea ei este într-adevăr un test de maturitate între două puncte existenţiale.

Alegerea ne şi vă aparţine!

Cristi Iordache

spre argos

2011-07-12T23:32:00.011+03:00

spre argos

acum 40 de minute am vrut să-ţi dau sms
mă gândeam la tine în timp ce beam cafeaua
la terasele pe care le iubeşti tu noaptea
dar n-am tastat din cauza umbrelelor exagerat de mari
şi a locului liber de lângă mine
care nu s-ar ocupa niciodată

acum scriu un sms pe care n-am să-l trimit
fiindcă e cu neputinţă să fiu văzut eu
care semăn cu o bancă ruptă lângă niciun loc liber
la terasele pe care le iubeşti tu noaptea
cu felinarele cât povestea Andromedei
dar cu umbrelele exagerat de mari

abia acum îţi trimit un sms în care nu am scris nimic

din Erogenestetica

TEATRUL MASCA – COOLTURA URBANA – TARGOVISTE, 2011

2011-07-12T08:02:00.018+03:00

TEATRUL MASCA – COOLTURA URBANA – TARGOVISTE, 2011

În spatele creaţiei se află veşnicul anonim.
Cu câtă forţă şi cât altruism este încărcată opera lor! Actul artistic al acestei trupe este unic atâta vreme cât autorul are puterea să nu spună „eu sunt cel ce te-am creat”.
Spectatorii, cei care apreciază, se împletesc cu povestea lor, devin simbiotici în gestică şi asistă la tema piesei, care întotdeauna este universal valabilă.

Urmăream jocul metamorfozat al operei, al actorilor şi al publicului, deopotrivă. Toate şi toţi erau unul şi una. Cei din urmă imitau reflexiv nemişcarea. „Joue avec moi”, cum ar zice Prevert, „ et loiseau joue avec lui” şi oamenii toţi intrau în acelaşi timp, în aceeaşi gaură gri, în aceeaşi poveste trăind aceeaşi dramă..

Rara avis, manifestarea teatrală condusă de Mihai Mălaimare.

În spatele cortinei istoria redevine prezent, mesajul redevine cotidian, actorul se transformă în spectatorul publicului jucător pierzându-se în mulţime, până la anonimat.
Cine, cui şi ce i-a dat? Aceasta este întrebarea! Oamenii poartă măşti albe pentru zile senine, actorii nu poartă nimic - ei sunt realul nevăzut şi totodată iluzia fiinţării.
În culise, actorul nu leapădă masca, ci o schimbă doar! El va ieşi pe uşa din spate, în lumea pe care a jucat-o, imitând controlat sau haotic un alt joc - cel „de-a oamenii”!

Şi-acum aplauze. Opera lor le primeşte. Ei sunt printre noi, sunt cei care ne-au inoculat dreptul inalienabil de a visa şi de a ne trezi, de a pune degetul şi a ne lua pulsul. Nu-i cunoaştem! Au venit şi-au fugit. Ne-au lăsat creaţia monumentală pe care scrie aldin:

SUNTEŢI VII!

Trei zile de COOLtură urbană la Târgovişte şi o lungă suită de evenimente artistice.
În opinia mea, reprezentaţia Teatrului Masca s-a ridicat deasupra tuturor prin profunzime şi cel de-al şaselea simţ cu care numai ei au zdruncinat „human mind”. Aşadar o încoronez „Regina maratonului artistic”!

Felicitări actorilor Teatrului Masca şi directorului acestuia, maestrul Mihai Mălaimare!

01.07. 2011
CRISTI IORDACHE
Foto – ADRIAN APOSTOL

FERRARI - DRIVE YOUR DREAM CAR - TARGOVISTE

2011-07-05T18:02:00.006+03:00

Ferrari 360 Spider F1 s-a aflat la dispoziţia iubitorilor de super-car-uri, în cadrul evenimentului DRIVE YOUR DREAM CAR, organizat între 1-3 iulie, în zona hotelului Valahia din Târgovişte.
Iniţiator şi organizator - Florentin Petrescu, managerul societăţii ASTI.

„Să facem ceva periodic. Să diversificăm gama de maşini: Lamborghini, Ferrari, Porche, Mitsubishi, dar suntem în căutare de colaboratori. Acesta-i scopul!
Toată acţiunea este susţinută din resurse financiare proprii. Iniţial se oferă mulţi, dar în momentul acţiunii se dau toţi la fund.
Nu le cerem eventualilor „sponsori”, neapărat bani; ei pot achiziţiona unul sau mai multe vouchere pe care mai apoi să le ofere oricui, să beneficieze de ele oricum doresc.
Este premieră naţională, am început la Târgovişte, fiindcă sunt legat de acest oraş: m-am născut şi am crescut aici. Am făcut liceul auto şi de aici pasiunea pentru maşini”, îmi mărturiseşte Florentin Petrescu.

Într-adevăr a fost un punct de atracţie pentru iubitorii de super-car şi nu numai.
Participanţi activi dar şi admiratori de pe margine s-au bucurat de suita acţiunilor bine monitorizate de către echipa organizatoare.

Pe lângă traseele iniţiale în inegalabila Ferrari alături de un însoţitor, au existat reprezentaţii de drive-extreme, atât auto cât şi moto, muzică şi agrement, informaţii şi schimburi de opinii.

Atmosfera a fost încinsă şi la propriu şi la figurat de către Alexandru Ghinescu din Târgovişte, participant la „Romanian Super-Bike” cu al său motor super-sport de 600cmc şi 130 CP.

„Este o experienţă unică să te plimbi cu un super-car. Spre deosebire de showroom, aici ai posibilitatea să te urci în maşină să o ambalezi, să parcurgi unul dintre traseele oferite de noi.
Conducătorii auto care au luat parte la eveniment, au spus că „un Ferrari rămâne Ferrari”, aşa am încheiat dialogul cu Florentin Petrescu la bordul bolidului cu însemnul căluţului cabrat.

Site-ul oficial ASTI: www.drivedreamcar.ro.

Autor CRISTI IORDACHE
Redactor REVISTA SINGUR
GRUP MEDIA SINGUR
Foto – ADRIAN APOSTOL

MIGUEL-ANGE SARMIENTO la Festivalul de la Avignon

2011-07-04T06:45:00.008+03:00

Am avut plăcerea să cunosc la finalul reprezentaţiei de pe scena Teatrului Dramatic "Tony Bulandra" din Târgovişte, actori ai Companiei Influenscenes.
În piesa "Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals" de Matei Visniec, Miguel-Ange Sarmiento a fost pe rând soldat croat, soldat neamţ, "peşte" şi travestit.

A jucat şi mort şi viu!

A fost magistral în rolul travestitului.
În foaier am schimbat câteva cuvinte şi desigur, adrese.

Deşi nu pot spune că sunt un fin observator, Miguel-Ange m-a captivat cu naturaleţea sa, cu atitudinea deschisă şi prietenoasă. Acestea sunt calităţi care se pierd în cele mai multe cazuri de consacrare artistică - actorul începe să privescă evenimentele şi oamenii de undeva de sus.

El nu face parte din categoria respectivă şi asta a dus la o continuare a corespondenţei chiar dacă ne aflăm în ţări diferite.
Opera este cu atât mai valoroasă, cu cât creatorul nu-şi uită condiţia de om.
Miguel-Ange este deopotrivă un artist complet şi, mai presus de toate un privitor al oamenilor şi-un trăitor pe aceeaşi bucată de pământ cu ei!

Succes la Avignon, Miguel-Ange!

Melodie din albumul "TRES" de MIGUEL-ANGE.

CRISTI IORDACHE

ASOCIAŢIA "LUMEA ALTFEL"

2011-07-03T10:45:00.005+03:00

La sfârşitul anului 2010, m-am gândit cât mai serios la faptul că pe lângă mediatizarea prin mass media aş putea, deopotrivă, acţiona, punând bazele unei asociaţii socio-culturale.
Au fost multe momente în viaţa mea, în care am avut nevoie de sprijin şi tot de atâtea ori acesta a lipsit. Am asistat, de asemenea, neputincios, la declinul sau chiar pierderea unor vieţi.
În cele din urmă (trăind o experienţă de aproape patru ani între cele două margini ale existenţei), le mulţumesc celor care au fost alături de mine, îi mulţumesc lui Dumnezeu oricare ar fi el (căci este), că mi-a dat puterea de a rămâne un SUPRAVIEŢUITOR şi puterea de înţelegere a lucrurilor, doar atât cât să pot spune acum la 40 de ani: VREAU SĂ FAC CEVA PENTRU NOI!

Scopul şi obiectivele asociaţiei sunt:
- Scopul asociaţiei este implicarea în creşterea gradului de cultură şi bunăstare al membrilor comunităţii, în orientarea preferinţelor culturale, profesionale şi de agrement ale tineretului spre convingeri , conduite şi principii morale, prin sprijinirea activităţilor sociale de interes general şi comunitar.
- Asociaţia îşi propune să mobilizeze forţe, resurse, iniţiative şi proiecte în vederea dezvoltării participării active a tinerilor, studenţilor, elevilor şi adulţilor la activităţi şi evenimente sociale, culturale, educative, formative, tehnico – ştiinţifice, religioase şi sportive în ţară şi în străinătate.
– Scopul asociaţiei se realizează în principal prin:
1) iniţierea, coordonarea, finanţarea şi aplicarea de programe, pe cont propriu sau pe bază de parteneriat activ cu instituţii, organisme şi structuri specializate în organizarea de evenimente culturale, inclusiv prin activarea bazei materiale neutilizate şi îmbunătăţirea dotărilor specifice unităţilor de cultură;
2) procurarea resurselor materiale şi logistice pentru promovarea talentelor, încurajarea studiului şi cercetării, organizarea participării elevilor, studenţilor şi tinerilor în tabere de odihnă şi agrement, la festivaluri, concursuri, competiţii şcolare, profesionale, tehnico – ştiinţifice, sportive şi altele asemenea, pentru acordarea de premii, burse şi alte stimulente;
3) editarea de publicaţii proprii şi sprijinirea producţiilor media pentru informarea şi documentarea membrilor asociaţiei, a tinerilor şi a altor beneficiari ai acţiunilor acesteia;
4) organizarea de activităţi de formare, specializare şi perfecţionare profesională, calificare şi recalificare, orientare şi reorientare a forţei de muncă, în colaborare cu structuri abilitate, în condiţiile legii;
5) organizarea de expuneri, conferinţe, simpozioane, instruiri, alte forme de pregătire pentru elevi şi studenţi, pentru tineri şi adulţi;
6) acordarea de sprijin material şi financiar familiilor cu venituri mici şi care au în îngrijire mai mulţi copii cuprinşi în diferite forme de studiu şi pregătire;
7) realizarea, mijlocirea şi asigurarea de contacte şi schimburi cu parteneri din România şi din alte ţări pentru valorificarea reciprocă a tradiţiilor şi a potenţialului cultural - artistic;
8) acordarea de asistenţă şi consultanţă la întocmirea planurilor, proiectelor şi documentaţiilor pentru obţinerea de credite rambursabile şi nerambursabile de susţinere a programelor pentru tineri, pe bază de studii şi criterii riguroase de selecţie şi prioritate, precum şi accesarea în nume propriu a acestora;
10) administrarea de obiective, unităţi, spaţii, edificii de interes pentru realizarea scopului asociaţiei;
11) participarea asociaţiei la constituirea de agenţi economici, în formele permise de lege, pentru obţinerea de resurse financiare necesare realizării scopului;
12) acordarea de premii, distincţii şi stimulente pentru activitatea desfăşurată de membrii asociaţiei sau de partenerii acesteia;
13) colaborarea cu asociaţii şi fundaţii cu scop similar din ţară şi străinătate, în interesul membrilor şi partenerilor săi;
14) sprijinirea materială, financiară şi cu asistenţă de specialitate a comunităţilor şi tuturor categoriilor defavorizate (copii, bolnavi şi bătrâni) indiferent dacă acestea sunt persoane private sau instituţionalizate;

VĂ ROG SĂ VENIŢI CU PROPUNERI ŞI PĂRERI!

marlboro, scrum si ploaie

2011-07-01T19:03:00.003+03:00

marlboro, scrum si ploaie

Cristi Iordache - vultur

Asculta mai multe audio ambientala

marlboro, scrum si ploaie

casa din cetini a zburat la prima furtună
si am plecat desculţ mai departe
c-o ţigară în mână şi la brâu cu o carte

sunt mese si fum
şi muzica plânge-nfundat c-o ţigara în mână
eu la brâu cu o carte ce tună şi-mi tună şi mie
miros de marlboro si de iasomie ceai cald
beau si scriu despre tot ce-am uitat
şi nu ştiu

casa mea de pământ s-a prăvălit
la prima ploaie de vară
am plecat mai departe
desculţ şi zdrobit

prin ceaţă lumina mă face să fiu

nori negri fumează marlboro
si-l pierde-ntre două cuvinte
iar scrumul e roşu când ziua
se varsă în ultima noapte
casa mea e o parte de cer
şi mă urmăreşte cuminte
de câte ori plec desculţ mai departe

sunt fulger si ploaie
praf şi gunoi şi ţărână
tunet spălat de noroaie
şi vânt şi mă scutur

un marlboro la schimb cu un scrum
sunt nimicul desculţ cu o casă de cer
şi mă-nalţ ca un fum

ca un vultur.

EUROPE DIRECT

2011-06-30T03:07:00.002+03:00

EUROPE DIRECT

27 IUNIE 2011

COMUNICAT DE PRESĂ

Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște anunţă câştigătorii concursului "Reporter European - împreună mai aproape de cetățean 2011", ediţia a 2-a.

1. Bărbulescu Mihaela şi Slămnoiu Robert - Televiziunea Târgoviște TV, au ocupat locul I cu 255 de puncte și au fost recompensați cu câte o Tabletă Prestigio MultiPad;

2. Enache George Ionuţ – jurnalist, cotidianul ”Adevărul de seară”, a ocupat locul al II -lea cu 240 de puncte și a câștigat un Netbook ASUS;

3. Oprescu Lavinia Georgiana, reporter – Televiziunea Dâmbovița TV, a ocupat locul al III-lea cu 85 de puncte și a primit o camera Sony Cyber-Shot.

Criteriile de selecţie care au stat la baza jurizării au fost contribuția la apropierea informației europene de cetățenii județului Dâmbovița, acurateţea informaţiei, originalitatea perspectivei din care a fost tratat subiectul, obiectivitatea abordării şi capacitatea temei alese de a genera dezbatere publică.

Vlăduţ ANDREESCU

Manager Europe Direct Târgoviște.

Zona de IMPACT cultural

2011-06-28T16:20:00.004+03:00

IMPACT

Singura publicatie de cultura din Dambovita, care apare in centrele de difuzare a presei.

De la pictura la actorie, la literatura si la tot ce inseamna act artistic, in paginile revistei gasiti creatii, biografii, evenimente si manifestari de marca, atat din judet cat si din afara lui.

Nu ratati ultimele informatii din zona de IMPACT ARTISTIC !

http://impactdb.ro/

http://www.facebook.com/pages/Ziarul-Impact-D%C3%A2mbovi%C5%A3a/234496649897816?sk=wall

ACTORUL LIVIU CHELOIU. SĂ APRECIEM ŞI SĂ NE CINSTIM ARTIŞTII. LA MULŢI ANI, LIVIU!

2011-06-28T07:17:00.006+03:00

Iată doar câteva dintre rolurile în care l-aţi putut recunoaşte pe marele nostru actor, LIVIU CHELOIU:

EGIPTEAN – DANAIDELE, regia Silviu PURCARETE
PEPPINNO – ANGAJARE DE CLOVN, regia Doina MIGLECZI
ROMEO – STAR CROSSED LOVERS, regia Constantin CHIRIAC, Claire HIND(UK)
CHIRIAC – O NOAPTE FURTUNOASA, regia Doina MIGLECZI
TIPATESCU – O SCRISOARE PIERDUTA, regia Doina MIGLECZI
ZENO - TARA LUI GUFI, regia Aurel PALADE
PASTORUL – PILAFURI CU PARFUM DE MAGAR, regia Silviu PURCARETE
TOM – TOM SI JERRY, regia Aurel PALADE
NAE GIRIMEA – D’ALE CARNAVALULUI, regia Aurel PALADE
PETRUCCHIO – IMBLANZIREA SCORPIEI, regia Gabriela DUMITRU
FUNDULEA – VISUL UNEI NOPTI DE VARA, regia Florin IONESCU (UNGARIA)
PENTEU – BACHANTELE, regia Mihai MANIUTIU
PANTALONE – TURANDOT, regia Victor Ioan FRUNZA
DAMIS – ISPITIREA SFANTULUI ANTON, regia Mihai MANIUTIU
JIM – MENAJERIA DE STICLA, regia Mirela BUCUR
CAPULET – ROMEO SI JULIETA, regia Kemal BASAR (TURCIA)
EL – MATRUSHKA, regia Catalin CHIRILA

Liviu Cheloiu şi Laura Vasiliu în MOLIERRE – CABALA BIGOTILOR, regia Lazlo VADAS

Absolvent al Universităţii LUCIAN BLAGA din Sibiu, Facultatea de Arte, Artă Teatrală, Actorie, Clasa Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu, Lector Dr. Virgil Flonda – 2001

A lucrat pentru Teatrul ANTON PANN din Râmnicu Vâlcea, Teatrul National RADU STANCA din Sibiu şi Teatrul ANDREI MUREŞANU din Sfântu Gheorghe.

Apariţii în seriale de televiziune în „Gaşca” - KANAL D, în „La Bloc” şi „La servici” – PROTV, în „Noaptea erorilor” – ANTENA1 şi „Întâlnire de basm” – TVR.

De asemenea, un desăvârşit animator, moderator şi prezentator al unor evenimente cu impact naţional şi internaţional.

26.06.2011 COOLtura urbană-Târgovişte

Acum LIVIU CHELOIU este angajat al Teatrului Dramatic „Tony Bulandra” din Târgovişte, dar deopotrivă, colaborator şi promotor al altor instituţii ori manifestări culturale.

28 iunie 2011, actorul nu implineşte nici măcar 36 de ani. Totuşi, dacă dă o bere ( de-aia pentru care a făcut reclamă) merită să-i cântăm „mulţi ani trăiască”!

LA MULŢI ANI, LIVIU CHELOIU!

TÂRGOVIŞTE REDIVIVUS

2011-06-25T09:28:00.009+03:00

Anunţ apariţia în curând, a volumului trilingv - TÂRGOVIŞTE REDIVIVUS.
Această carte va cuprinde cele mai importante evenimente cultural-artistice, portrete ale unor artişti şi oameni de cultură, manifestări şi obiective unice.
Restul din cele două sute de zile în CETATE, îl las ca mister cititorilor.
Dacă oraşul nu redevenea promotor şi motor în varia segmente sociale şi spirituale, dacă nu se ridica "metropola" - cea care a fost de-a lungul istoriei, acest volum nu s-ar fi născut.

Citez din scrisoare primită de la Mylène Mordin:

"(...)Mi-a fost puţin teamă ştiind că voi rămâne o perioadă aici, dar... très vite j'ai découvert le Collège Cantacuzino (avec ta fille donc!), plein de bonheur et de sourires, et je me suis sentie heureuse. Très vite, le Fjord, les gens qui le fréquentent, m'ont rendue fière d'être à Târgoviste, de faire plus ou moins partie de cette ville. J'ai ensuite voyagé en Roumanie, et même si j'ai beaucoup aimé d'autres villes très différentes, comme Cluj et Brasov, Târgoviste me manquait....Oraşul ascunde un grandios aspect cultural . Teatrul este foarte viu şi vorbesc în măsura în care am comunicat cu actorii. Am întâlnit alţi oameni foarte interesanţi şi generoşi. Am învăţat multe despre mine, despre oraş, chiar şi despre România. Târgovişte este un oras care nu se cunoaşte nici el bine,dar care, fără laudă, are multe de dăruit. Trebuie doar să sape. Mai simt durere totuşi, latentă, veche, şi sper ca după câţiva ani să văd doar o stare de bine, aceeaşi viaţă socio-culturală şi aceeaşi ospitalitate , căci Târgovişte merită tot ce are şi o spun fără dorinţa de a exagera. Plec după trei luni, plină de amintiri, fără niciun regret, după o experienţă foarte plăcută...et amoureuse de cette ville et de ces habitants. J'ai beaucoup à dire sur Târgovişte...
Au revoir, Cristi!

Mylène"

Voi încerca să tipăresc în cele mai bune condiţii grafice, întrucât va ajunge în câteva colţuri ale lumii, la prietenii şi colaboratorii noştri, la oameni care iubesc "CETATEA DE SCAUN".
Am primit cuvinte de profundă apreciere la adresa cetăţenilor şi a urbei noastre. Mi s-a spus de zeci de ori - "nu am văzut oraş mai viu şi mai frumos". Şi credeţi-mă dragi prieteni: aceste cuvinte veneau de la persoane din Franţa, Germania, Statele Unite etc.
Nu vreau să introduc în niciun fel aspectul politic în scrierea mea, dar aş fi nedrept să nu recunosc meritul administrativ al municipalitaţii şi desigur, al primarului Gabriel Boriga, în special.
De ce? Păi de ce nimeni nu a vorbit despre oraş la superlativ până astăzi?
De ce? De ce nu a existat subiectul şi tema acestei cărţi până acum?
Răspunsurile se vor afla în paginile ei.
Sper să găsesc sprijin material în realizarea proiectului, pentru că cel moral se află deja în mine.

TÂRGOVIŞTE REDIVIVUS!

CINE NE MAI SCOATE DIN CRIZĂ

2011-06-24T11:05:00.006+03:00

Asist la spectacolul cotidian şi urmăresc oamenii din umbră.
O confuzie, un haos general caracterizează societatea de astăzi.
Văd indivizi care au rătăcit drumul şi orbecăie în căutarea unui adăpost.
Au nevoie de protecţie şi de putere deopotrivă.
Nu le vor găsi atâta vreme cât nu vor căuta în ei înşişi.

Ieri 23 iunie 2011, am întâlnit o mână de oameni care a traversat oceanul şi împreună cu un grup de târgovişteni care nu a uitat să construiască, încearcă să găsească adăpost nu pentru ei - căci l-au găsit demult - ci pentru semenii lor aflaţi în “pribegie’’.
.

Dacă disperarea duce sărmanii pierduţi către o haină de pomană, o sticlă de ulei şi o pungă cu zahăr, umilindu-se în lupta pentru supravieţuirea fizică, THE AWAKENING CRUSADE din SUA şi BISERICILE EVANGHELICE din Târgovişte (căci ei sunt protagoniştii acestei manifestări), au venit să ofere cetăţenilor urbei noastre ceva nepreţuit şi fără putinţă de măsurare : să le arate calea spre lumină, să le ofere adăpost pentru liniştea inimii, să le descopere bogăţia spirituală a Sinelui pentru a ieşi din starea de existenţă şi a păşi în trăirea pe care Dumnezeu, oricare ar fi El, a lăsat-o în fiecare dintre noi.

Nu ştiu dacă acest material va fi primit de către publicaţia pentru care lucrez, sau de către oricare alta. Întotdeauna aceste suite de evenimente nu au găsit un colţ de ziar. Şi ştiţi de ce ? Pentru că încă mai sălăşluieşc, invidia, interesul şi ignoranţa printre cei care ar trebui să servească interesele celor mulţi. O instituţie religioasă nu poate decide soarta unei societăţi, dar din păcate o face călcând în picioare libertatea individului. Suntem un popor creştin-ortodox în mare parte, dar nu total.
Aşadar, dragii mei, îmi asum probabil, viitorul statut de “personna non grata”, însă rămân împăcat cu mine şi lumea. Lumea nu trebuie să mă accepte! Nu vreau nimic de la ea!

Vă mărturisesc faptul că am fost prezent timp de treizeci de minute la cuvântul de apropiere rostit de către DANIEL EVANS din SUA şi am fost profund impresionat de încărcătura emoţională, iar în asentimentul meu s-a aflat întreaga asistenţă din sala mare a “Casei Sindicatelor”.

Oamenii sunt reticenţi la tot ce-i nou. Este natural acest ataşament de trecut, creat în timp şi înrădăcinat adânc în subconştient. A venit vremea să rupem lanţurile şi să ne eliberăm de frică – cel mai mare rău în evoluţia spirituală şi socială. Atâta vreme cât ne vom mărgini între nişte standarde impuse de-a lungul anilor (moştenite şi cultivate), atâta vreme cât spunem că noi ştim ce şi cum, vom dobândi, într-adevăr, controlul asupra existenţei, dar atenţie ! - cu preţul înlăturării forţei supreme, a creaţiei şi al Creatorului, al Dumnezeului nostru, oricare ar fi el.

DANIEL EVANS ne vorbeşte tocmai despre această rupere de trecut, de renunţare la spaţiul exterior şi cercetarea Sinelui. La un viitor cu Dumnezeu în noi şi implicit la ‘’TRĂIRE’’.
Aşa vom găsi şi Calea şi Adăpostul.

THE AWAKENING CRUSADE din SUA şi BISERICILE EVANGHELICE din Târgovişte, găsesc soluţii şi acţionează prin CUVÂNT pentru binele individual şi colectiv.
Şi de ce nu, chiar pentru binele lor.
Pentru că binele lor înseamnă binele semenilor !

Revin cu menţiunea că indiferent dacă revistele pentru care lucrez, vor publica sau nu acest material şi desigur, cele ce vor urma (colaterale evenimentului), articolul complet va apărea în acest an în volumul de autor, tipărit trilingv - « TÂRGOVIŞTE REDIVIVUS ».

Cristi Iordache
Redactor Revista Singur
www.revistasingur.ro
http://montecristoconte,blogspot.com
email: rdchcristinel@yahoo.com
tel: 0727674234

CINE NE MAI SCOATE DIN CRIZA?

2011-06-23T11:19:00.001+03:00

CINE NE MAI SCOATE DIN CRIZA?

La casa de cultură începând cu ora 18:00
Va avea loc în zilele de 23, 24, 25 iunie 2011
Vorbitor, îl vom avea pe Daniel Evans
Închinarea va fi condusă de Grupul de Închinare Betania & Chris

Rugați-vă pentru un seceriș bogat.

Scrisoare din Târgoviște – 18 iunie 2011
În pregătirea evanghelizării de săptămâna viitoare, azi ne-am împărțit în patru grupuri formate atât din americani câți și din români, tineri de la bisericile din oraș, foarte entuziaști și disponibili, am mers pe străzile din Târgoviște ca să plantăm o sămânța. Răspunsul și deschiderea oamenilor a fost una extraordinară. Am stat de vorbă cu oamenii, au fost foarte deschiși, chiar unii erau dornici să dezbată probleme legate de credință, religie, chiar dacă vroiam o dezbatere cu gând de a pune la îndoială credința noastră, Dumnezeu a fost Cel care ne-a călăuzit și ne-a îndrumat să rămânem calmi și zâmbitori și astfel am ajuns să auzim un: “DA, o să vin la întâlnirea voastră!” Am stat de vorbă cu un ateu care era și psiholog pe deasupra, care ne-a spus de la bun început că: “știu eu cum stă treaba cu religia…“, dar dincolo de asta s-a arătat un om deschis cu care am putut discuta, dacă Biblia este sau nu adevărată – bătălia era de fapt: dacă ce este scris în ea era adevărat sau nu, până la discuții despre Isus și ce-a spus El pe cruce, simțindu-se singur și părăsit de Tatăl, dar nu pentru că nu era Christosul Adevarat, ci pentru că El a fost făcut păcat în locul nostru, de aceea și-a întors Dumnezeu privirea de la El.
După cele cinci ore petrecute pe străzi suntem obosiți, dar BUCUROȘI că am putut planta o sămânță în inimile oamenilor și așteptăm cu nerăbdare ziua de luni când ne vom întâlni și cu alți oameni pentru a planta sămânța Cuvântului și pentru a-i invita la “Întâlnirile de Joi, Vineri și Sâmbătă de la Casa de Cultură de la ora 6 PM“. Până atunci, ne vom “încărca bateriile” mâine, la biserică, în prezența Domnului.

Material preluat de pe pagina CENTRULUI CRESTIN BISERICA BETANIA
http://www.betania.ro/demo/2011/06/17/cruciada-din-targoviste/

montecristo

LA TÂRGOVIŞTE FUNCŢIONEAZĂ CEL MAI PUTERNIC CENTRU “EUROPE DIRECT” DIN ROMÂNIA

SINGURA SOLUTIE PROPRIA EVOLUTIE

Acolo am iubit etern şi sfânt - În haos

„VREAU PE ANTICINEVA, VREAU PE ANTICINEVA!!!”

Dacă ai cu ce să construieşti, demolează!

Aseară la Teatrul Dramatic Tony Bulandra din Târgovişte, “crizele” au început încă din foaier

TARGOVISTE REDIVIVUS

Amfiteatrul de la Termophile

*

Cei care judeca felul in care traiesc si au curaj sa moara maine in locul meu, cu siguranta, emit niste adevaruri. Ceilalti sunt doar idioti.

probabil daca va fi timp

V-am cunoscut si-am inceput sa va iubesc in acelasi timp, dar sunt atat de mizerabil incat n-am sa ajung niciodata la voi!Cred ca intre tine si Dumnezeu nu este nicio diferenta, femeie!

Hei, dar ai cui sunt sanii si cerul pe care scriu?

Te mândreşti cu pantalonii tăi cârpiţi exemplar

DESPRE SEX SI MOARTE - PREMIERA GABRIELLA SARAH & CRISTI IORDACHE

MAXIMIMAGINABIL SI/SAU UNICULEXISTENT

CONCURS DE POEZIE SI PROZA

Concert pentru buze arse

O carte citita - un suflet mai puternic

Despre o carte impresionanta care va linisti inimi si va schimba destine

Despre iluzia puterii

concert pentru buze arse

concert pentru buze arse

E R O G E N E S T E T I C A

Sângele de pe degete erau lacrimile inimii

Sângele curge întotdeauna printre degete

Tehnici de super-vieţuire

Ioan Radu Văcărescu despre "AMPRENTA DIVINĂ" - o publicaţie de la care poţi câştiga TOT

De secetă, pâmântul, îşi înghiţise munţii

din gura-nchisă a pământului.

Libertatea de a fi zei şi "AMPRENTA DIVINĂ"

FEMEIA-STEA

plouă-mă

anti-eu

Oriunde vă aflaţi, sunteţi cu mine

NOSTALGIE

Estetica dezintegrării 3

KARADENIZ EREGLI

mă scutur de tălpile noastre - erotica

LEGEA IUBIRII - IDA MARIA TACINO

Eille - mă ţii între coapse

Până la capăt

Estetica dezintegrării 2

mă scutur de tălpile noastre - erotica

FACEBOOK - SCRISOARE DESCHISĂ

Am stat ca un onanist şi mi-am gâdilat creierul.

izgoniţi din iad - captivi în libertate

am vorbit cu mine între patru ochi

frumoasă de departe & demult

"Eyelids" trece cea de-a doua preselecţie la International Poetry Contest

După alte câteva luni de aşteptare "Eyelids" trece cea de-a doua preselecţie la International Poetry Contest, USA, rămânând în primele 500 de poezii ale participanţilor de pretutindeni, în anul 2011.

Suntem doi români. Felicitări, de asemenea, Roxanei Emilia!

Această nominalizare mă onorează, după ce anul trecut "You're not alone" s-a calificat în primele 50.

eşti genial fă-mi un copil în fiecare dimi

MATEI VIŞNIEC

IMPORTANT ŞI DE IMPACT!

Estetica dezintegrării

Poeţii vechi şi noi - PETRA

EXCELSIOR 1988 (SUCEAVA)

going to Argos

Mat la nebun

Din 33 de vieţi am pierdut

11

îţi voi dărui 22 - ştiu că sunt puţine

dacă nu mă găseşti printre oameni împrumută-mi una să mă

întorc nebun regină

de nicăieri şi să nu mai semăn

a nimeni

veşnicia noastră este viaţa ta 21

Ma

Maria

Mat!

TARGOVISTENI LA AVIGNON

MATEI VISNIEC - după două piese la Avignon (Maud Serusclat - Les Trois Coups)

« Désillusions marionnettiques », d’après deux pièces de Matéï Visniec (critique de Maud Sérusclat), La Condition des soies à Avignon

Puterea de a conduce o familie mare

spre argos

TEATRUL MASCA – COOLTURA URBANA – TARGOVISTE, 2011

FERRARI - DRIVE YOUR DREAM CAR - TARGOVISTE

V-am cunoscut si-am inceput sa va iubesc in acelasi timp, dar sunt atat de mizerabil incat n-am sa ajung niciodata la voi!
Cred ca intre tine si Dumnezeu nu este nicio diferenta, femeie!