"Capra neagra si lupul alb nu fug din calea iubirii, dar au ramas prea putini si ii vedem rar"
Oh, peretele alb, Ana - mai ţii minte cum mă gândeam că am să te aştept. Că am să te aştept în spatele lui. Mă gândeam că "dacă vei intra pe uşă iar eu am să alerg spre tine de după peretele alb, dacă-ţi cuprind chipul, îţi ating conturul buzelor şi-ţi miros părul, tu ai putea să nu mă-mpingi. Ai putea să-ţi aminteşti că sunt eu. Eu cel de pe câmpul de luptă. Că n-am murit, că m-am întors după o mie de ani, zdrenţuit, cu barbă şi plete, cu bocancii tociţi şi...şi ai putea să izbucneşti în lacrimi, să nu mai vezi bine, să-mi pipăi ridurile, să-ţi atingi obrazul de barba mea, să n-ai crengi cât m-ai strânge în braţe, să fiu copacul tău din muntele cu doar intrare."
Si totuşi m-ai împins, m-ai trimis în lumea din care veneam, pe câmpul luptelor de mii de ani. Ştiu că zeci de întrebări se vor naşte în tine: "de ce eu?", "de unde cunoştea pereţii mei albi", de unde ştia că voi izbucni în lacrimi" şi aş putea continua cu avalanşa gândurilor care nu-ţi dau pace.
Ai un singur răspuns dacă vrei pace; "un punct este un punct, îl găseşti doar o dată!". Iar punctul poate vedea totul, pe când totul nu poate vedea punctul, care este aproape nimic. Ţi-aduci aminte când spuneam că unul/una din tine ştie de ce mă urmăreşte, că o să te doară, că eu nu te voi răni, dar o vei face tu însăţi...?
"- In alergatura asta cotidiană sunt putine momentele cand am timp sa ma conectez la univers, dar atunci cand se poate e divin..
- Bravo! primul raspuns de om. Iti multumesc. Si retine: "iau doua inghetate./eu nu mananc;/plec linistit mai departe!"
- Profund!
- Nu stiu de ce ai vrut sa vii aici - sper sa nu te doara. Ai tu asa un dar nativ de a intra in incurcaturi?
- Joci tare.
- Nu joc si nu ma joc. Sunt gol, atat de gol incat ar incapea in mine si soarele tau si cerul tau si tu cu ele si tot ar ramane loc sa va jucati liberi inauntru. Starea de usor genereaza zborul, Crezi tu ca ceva greu va zbura vreodata? Si ca sa fii usor e necesar sa lasi, sa dai, sa pierzi, sa ti se ia ... apoi dupa ce urlii in rand cu lupii, in noapte si pe varfuri de stanci, incepi sa te pipai si vezi ca te ai...te ai pe tine si universul tot.Dar de cate ori e necesar sa "mori" pentru a ajunge aici?
- Fascinant. Intr-adevar nu m-am intrebat de ce te urmaresc.
- Ba ai stiut.Cel putin unul din tine a stiut. Cel caruia i-ai luat o inghetata."
Te uiţi în urmă şi realizezi că de fapt îţi vizualizezi viaţa ca pe un film bun, că totul este cuprins în pelicula existenţei tale. Aşa cum îţi atingeai aşternutul roşu de câte ori purtam ceva roşu. "Şi te sărut a roşu de foc să poată ploua ochii tăi din senin", ziceam. Apoi ţi-am mângâiat aşternutul.
RĂZBOI, IUBIRE, PASIUNE!
Mi-ai atins obrazul şi ai cuprins lumea, ai făcut amor cu ochii mei, ai avut orgasm in fiecare lacrimă oprită sub pleoapă... Spuneai că nu ştii unde eşti când te-nveleai cu părul meu, dar eu simţeam că începi să înţelegi universul. Te sărutam pe întrecoapse şi respirai ca într-un zbor cu inima în gât. "Eşti frumoasă", ţi-am zis - "când zbor cu aripile tale", mi-ai şoptit. Nu ştiu când dracu au trecut cinci ore? Inocenţa este atemporală. Uitasem de tot şi de toate în joaca aia pură, de copii. Ce buze roşii pipăiam cu degetele, cu gura şi te strângeam atât de tare de n-ai fi vrut să te mai las din braţe. Erai prea sigură pe tot ce sunt, pe lumea care ţi se aşternuse la picioare. Vorbeam aceeaşi limbă amândoi, spuneam că este DREPT, că-i ADEVĂR şi goi precum copiii ne atingeam prea curioşi pe carnea crudă, pe pielea fină, caldă, udă... Cinci ore de IUBIRE,-apoi război.
Căci dintre voi doar una mă iubea!
Când plec inima ta îngână pe dinăuntru: "O! ... norocoasă femeia ce se va căţăra pe tine şi-şi va înfige adânc rădăcinile! Acesta-i singurul copac din muntele cu doar intrare?
....", iar eu păşesc desculţ prin mii de pietre cătând la locul unde-mi sunt acasă şi din instinct repet ca pe un psalm: "Şi razboiul meu se va fi terminat şi ultima luptă ...şi ea. Şi lupta ta la fel şi ea.
Fii vala mea! Loveşte-n stânc să sară stropi şi stroape...şi nu te duce înapoi în mare, că am să-ţi dau de flori, un lan, şi cer deasupra o să-ţi fiu să mă respiri.
Fii vala mea, că sfântă-i marea, şi doar de bine veşti ne dă...să fim."
(Multumiri, Lana Moscaliuc - Fotocover)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu