TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

joi, 13 august 2015

SEMNUL DE CARTE

Obişnuiam să privesc în primele momente de trezire lumina pătrunsă prin lambriul neetanş de la mansardă, apoi să adorm într-o stare de linişte profundă încă două ore ştiind că el este acolo şi lucrează. Simplul fapt că-l simţeam în preajmă îmi dădea sentimentul de maximă siguranţă. Dormeam ca o copilă răsfăţată. De astă dată întunericul din salon m-a făcut să zâmbesc, să mă întorc şi să-l iau în braţe, dar mâna mi-a picat în gol direct pe cearşaf. Ar fi trebuit să fie lumina aprinsă măcar pe hol, altfel nu avea cum să iasă pe întuneric nici în faţa cabanei, nici la veceu...nicăieri. Brusc m-a cuprins o stare de panică, mai ales că era prima dată când se întâmpla asta.
M-am ridicat, mi-am pus o bluză de polar pe mine, am luat ghetuţele de interior şi am coborât să-l caut. Pe masa lui de lucru scria „Bună dis-de-dimi, Teo! Azi o să jucăm pentru prima dată cu miză.Caută în carte.” Habar n-aveam la ce se referă, dar intuiţia imi spunea că nu este de bine. Începusem să tremur, inima îmi bătea nebuneşte şi făceam totul din reflex. Aş fi vrut să fie un vis deşi nodul din gât îmi sugera că plecase. Am luat cartea de pe raft şi am deschis-o la semnul unde rămăsese aseară. Nu era semnul său de carte ci un bilet împăturit pe care l-am desfăcut scăpându-l de două ori din mână.
„Dacă citeşti asta înseamnă că este cinci şi jumătate. Te-ai trezit ca de obicei la cinci şi nu m-ai găsit lângă tine, apoi nevăzând lumina aprinsă ai plecat să mă cauţi. Ai luat ghetuţele de interior şi polarul fiindcă ţi-era mai la îndemână, iar tu eşti încă panicată de singurătate. De unde ştiu? La ora şapte, lumina zilei nu ţi-ar mai fi permis să observi ce am scris direct pe lemnul pe mesei; carioca asta galbena luceşte doar la bec. Ştii cât te iubesc, Teo, dar a venit vremea să zbori cu aripile tale. Din tot ce am, printre altele, te rog să păstrezi şi volumele astea două.”
Am fugit împleticindu-mă la baie. Icneam, vomam şi plângeam căzută în genunchi pe gresia rece. Cine nu a iubit cu toată fiinţa, cine nu a idolatrizat, cine nu s-a simţit salvată şi răsfăţată, nu poate înţelege sentimentul. Aş fi vrut să nu mă fi născut, să nu exist. Nu mai vedeam, mâinile imi amorţiseră, iar în picioare am reuşit să mă ridic cu greu. Am aruncat cu apă pe faţă, apoi ţinându-mă de chiuvetă m-am privit să-mi văd moartea în ochi. Atât de crud se derula totul încât când i-am zărit bluza în oglindă m-am întors ca o psihopată, am apucat-o cu amândouă mâinile şi m-am lăsat să cad cu tot cu cuierul de faianţă, pupând flaneluţa ca pe-o icoană de parcă aş fi cerut îndurare lui Dumnezeu. Mirosul lui îmi inundase mintea. Mirosul lui atât de masculin, natural şi sălbatic. Pupam, muşcam din bluză întinsă pe jos, chircită, şi nu ştiu cum se face că în capătul unui buzunar am văzut un „TE”. Am tras afară hârtia pe care scria „TE IUBESC!” cu carioca rosie si am incercat sa inteleg ce scrie.
„Teo, ce ai reuşit tu în toate lunile astea, alţii nu reuşesc într-o viaţă. Dacă citeşti înseamnă că stai cu flaneluţa mea pe jos şi plângi uitând tot ce ai învăţat. Ai vomat. E normal. Poţi să mai bei un litru de apă şi să vomiţi din nou, apoi spală-te şi întinde-te pe canapea. Vezi că în urmă cu câteva minute a ciocănit Arpi, dar nu l-ai auzit. I-am zis că nu o să răspunzi şi să vină după ce strânge lemnele şi toate câte sunt în jurul cabanei, apoi să  încuie magazia. Ia-ţi tot ce este necesar fiindcă nu te vei mai întoarce aici. Pregăteşte-te de trăit. E timpul să zbori. TE IUBESC!”
Eram bulversată şi de data asta nu o nimerise. Nu aveam chef să beau apă, nici să vomit şi nici să stau pe canapea. Aşezată în faţa ferestrei nu puteam să încep niciun gând fără să mi se înmoaie picioarele. Ştiam ca va veni un moment în care va pleca însă evitam să concep viaţa fără el. În prima noapte când m-a adus aici plângeam sfâşiată, la fel ca acum, şi mi-amintesc cum m-a purtat în braţe, goală, până în pat, cum am făcut prima dată dragoste şi am înţeles că iubirea este mai mult decât simpatia erotică. Am mai înţeles alături de el că noi nu suntem un cuplu, mai ales atunci când cinci zile am asistat plină de gelozie şi mânie la relaţia lui cu Shili. Gândurile mi le-a întrerupt Arpi, pe care, după ce l-am invitat in salon, mi-a zis ca trebuie să mergem. Am îngrămădit în rucsac tot ce aveam la mansardă, am băgat bileţelele într-un buzunar şi am luat cartea. Eu m-am urcat in „papucul” lui de doua locuri în timp ce Arpi, amicul nostru, a aruncat rucsacul în remorca maşinii hodorogite a salvamontului. „Unde mergem?”, il intreb. „La gara”, zice el, si incepe sa zambeasca de parca as fi fost nebună. Aveam ochii roşii, cred, dar nu mai plângeam. Am tras parasolarul să mă uit în oglindă şi prins în pliul lui stătea un bilet pe care scria „PRIMA TA ZI DE VIATA!”. M-a fulgerat un răspuns dur: „La dracu’ nenorocitule! Prima mea zi de viaţă a fost când m-am aruncat în tren după tine.”. Deja mă simţeam agresată de bileţelele lui şi de felul cum îmi intuia fiecare mişcare, însă habar n-aveam ce să fac dacă nu le-aş fi citit.
„Înverşunată cum te ştiu, pun pariu că nu ai mai vomat şi nici nu te-ai întins pe canapea. Ai stat la fereastră aşa cum o făceai când a venit Shili aici. Am avut grijă să strâng eu tot ce era afară, astfel încât Arpi s-a întors mai devreme. Oricum aveai nevoie de timp ca să îţi îngrămădeşti lucrurile în rucsac, fiindcă sunt convins că nu le-ai ordonat...Bileţelul ăsta să îl bagi lânga celelalte două şi să păstrezi totul ca pe cea mai mare dovadă de iubire din partea mea. Ştiu şi că m-ai înjurat în gând; e normal! Dar a venit timpul să dai din aripi. În gara din Braşov vei mai găsi un bilet la biroul de informaţii. N-ai nici 20 de ani, Teo! Trăieşte!”
L-am îmbrăţişat pe Arpi şi ne-am luat ca un fel de adio, de parcă ştiam că nu-l voi mai vedea vreodată. Am căutat biroul de informaţii, am dat bună dimineaţa şi am întrebat dacă am un bileţel de la cineva. „De la cine?” mă întreabă doamna. Îi spun numele lui, apoi pe al meu şi îmi întinde pe sub geam zicând, „luaţi şi poza”. Dumnezeule! Femeia avea poza mea şi peste ea în loc de bileţelul pe care îl aşteptam, era de fapt un bilet de tren. Vagonul 7, locul 5. Plecam la Paris, acolo unde locuiesc şi acum când scriu aceste rânduri. Povestea este lungă dar voi sintetiza. Nu mă mai mira nimic. Era capabil de orice şi începeam să-l urăsc. Gândul că voi ajunge în Franţa mi-a mutat în plan secundar celelalte gânduri.
Adormisem şi am auzit un ciocănit în uşa cuşetei.„Bună ziua, biletele dumneavoastră vă rugăm!” Pe geamul aburit era scris „TE-AM PUPAT!”. „Aţi văzut pe cineva intrând?”, îl întreb pe conductor. „Doar fratele dumneavoastră, înainte să coboare. Eram pe coridor când v-a pupat. V-a lăsat portofelul la mine, vă rog să verificaţi. În Viena o să vă conduc eu la legătura pentru Paris.” Cam asta a fost toată discuţia mea cu angajatul CFR, iar a doua zi un mulţumesc şi la revedere, atunci când am schimbat trenul. Am scos din portofel o mie de euro şi un bilet la fel ca al meu dar cu destinaţia Cluj-Napoca. A fost tot timpul în acelaşi tren cu mine. Mă durea că a putut să-mi facă asta. Doar un vagon ne despărţea: el avea locul 7, vagonul 5. Treceam prin toate stările. Sentimentul meu de-acum era de compasiune. Mă iubea şi făcea toate astea doar ca să-mi fie bine, în vreme ce ... doar în pielea lui să nu fi fost!
Laurent este soţul meu. Avem un băiat. El mă iubeşte, eu doar îl respect şi ştie asta. Anul trecut când am deschis primul volum din Contele de Monte Cristo, am alergat şi i-am înfipt mâna în gât ca o nebună, obligându-l să-mi spună tot. Mi-a mărturisit că a fost salvat de Christi de la o moarte iminentă in Valencia şi, după ce i-am reproşat că s-a căsătorit cu mine din obligaţie mi-a arătat sms-ul de la el: „Laurent, fii paza ei, fii tot ce are nevoie, dar nu te apropia de inimă, de suflet şi nu o atinge decât dacă o iubeşti cu toată fiinţa şi cugetul tău, ca pe Dumnezeu! Ea merită tot ce este mai bun pe lumea asta.”, datat cu şase ani în urmă şi trimis de pe numărul lui, cel pe care îl ştiam pe dinafară şi zi care coincidea cu dimineaţa în care Laurent mă aştepta pe peron cu o pancartă pe care scria mare: „TEO”. Laurent a fost cu el in Valencia.
Cele câteva luni petrecute cu Christi au fost cât 20 de ani şi mi-au marcat viaţa ireversibil. Iubirea lui şi forţa de a elibera cu, din şi pentru iubire, mi s-a părut neomenească. Aşa cum ştiu că tot ceea ce făcea era neomenesc dar pentru binele oamenilor. Bileţelele le-am învăţat pe de rost, iar primul, semnul de carte,  deşi foarte târziu, m-a determinat să reuşesc in cele din urmă conexiunea cu biletele de tren. Biletul lui sau pagina 5, rândul 7 – „vas de război”. (Trebuia să plece.) Biletul meu, sau pagina 7, rândul 5 – „acelaşi regiment cu mine, cînd mă aflam în garnizoana din Valence.” (Trebuia să mă lase cu cineva care îmi putea oferi siguranţă ...şi chiar mai mult.) Citat din Contele de Monte Cristo, Editura Hyperion, Chişinău, 1992, volumul 1.
Acesta este bileţelul meu pentru tine, Christi, chiar dacă este doar un email. Ştiu cât de greu ţi-a fost să mă înveţi să zbor pentru ca mai apoi să nu pot fi a ta. Ştiu că fericirea este acceptarea suferinţei în numele iubirii. Acum, în anul şapte al despărţirii noastre, vreau să aflii că privesc mereu printre stinghii de lemn, pe sub tocuri de uşi şi prin orice crăpătură, noapte de noapte, mii de nopţi, căutând fascicule de lumină. Dorm chircită, fără să mai fi întins vreodată mâinile după cineva. Cred că ştiu cine eşti cu adevărat, dar nu voi scrie aici fiindcă, vreau, nenorocitule, să pui textul ăsta la sfârşitul cărţii pe care îmi doresc să o publici, dracu’, odată! Azi am dat foc semnului de carte, bileţelului tău, fiindcă este prea crud şi m-am săturat să plâng în fiecare noapte. Am păstrat in schimb flanelutza care între timp a fost spălată de multe ori, însă în mintea mea, de fiecare dată când o sărut, are mirosul tău de tată, frate, prieten şi  iubit, miroase a sudoare sălbatică, a bărbat, a puritate şi mai ales a salvare. La cinema cer mereu locurile si rândurile 5 sau 7. Tresar de cate ori mă uit la ceas şi este ora 5 sau 7.
Azi m-am dus iar în gară. Iartă-mă dacă nu sunt coerentă. Plâng şi scriu. Plâng. Angajaţii s-au învăţat cu mine.  Au numărul meu şi îl sună pe Laurent.
„A lăsat Christi un bilet spre Braşov pentru mine? Vagonul 7, locul 5. Uitaţi poza lui!”. Apoi cad.


miercuri, 13 mai 2015

Desprefa-te

o, ce dor sa pot sa modelez din trupu-ti, tu sa ma-nveti cum sa ating si sa te lasi in mii de unduiri patrunsa de univers si de salbaticia-mi ce vei gasi-o printre stanci. 

o, ce dor zace in carnea mea sa stea goala sub cer, sa soarba cu nesat din el si vantul sa-mi adie-n salcii parul. 

o, ce dor ca un adam sa intru-n apa si stropii sa-mi inunde barbatia, apoi sa ma intind pe piatra calda si-obrazul sa mi-l odihnesc pe sanii-ti moi. 

o, ce dor sa-mi stai la fel de goala intre brazi cand ca un pradator eu ma adap cu mierea-n fagurele dintre coapse-ti...

tu sa visezi la sfinti cu ochii-n cer si eu sa tac razboinic ca o straja.


EROGENESTETICA - TEHNICI DE SUPERVIETUIRE

duminică, 29 martie 2015

duminică, 22 martie 2015

Genunchiul meu drept este om




genunchiului meu habar n-ai cât îi place să stea lângă talpa ta dreaptă

hm 
mă gândeam
mă gândeam de multe ori cum părţi din noi nu ştiu unele de altele
mă gândeam cum obrazului meu îi place să stea lipit de pântecul tău

atunci genunchiul chiar daca stă pe pietre  

coji de nuci
iarba moale 

el nu se poate exprima 
stie doar că-i place să stea lângă talpa ta dreaptă

nici n-ar putea 
altfel

mm

e ca şi un copil
a crescut
a crescut cu talpa ta dreaptă

nu ştie altceva 
nu simte 

pentru că părţi ale trupului nostru
nu se cunosc prea bine unele cu altele

de-aia obrazului meu îi place să stea lipit de pântecul tău
are acolo 
tot

e ca un cordon ombilical

îî
îm

o atracţie
o rezonanţă să-i spun aşa
e ceva ce s-ar putea numi 

om

eu aş putea să-i spun obrazului meu 

om

aş putea să-i spun o poveste despre cum s-a născut
despre cordonul acela ombilical

hm

mă gândeam că Dumnezeu a făcut mai întâi obrazul
făcut şi nu născut
i-a dat toate simţurile văz miros auz...

aş putea numi genunchiul meu 

om

alt om

iată îmi dau seama că 
găsesc de fapt lumea...

sunt mâinile
mâinile

mâna mea dreaptă creşte pe fesele tale şi devine 

om

stânga
stânga 
mâna mea stângă
mâna mea stângă 
mâna mea stângă
este pe sânii tăi 

şi e tot
tot 

om

oamenii ăştia sunt legaţi printr-un cordon ombilical nu ştiu de ce
nu pot să-mi explic nu aş încerca
aş obosi degeaba ar trebui să mă mulţumesc decât cu ceea ce văd
nu-i aşa că dacă tot
dacă tot
dacă tot
tot
există atâţia oameni atunci hai să-i numim lume

lume

o lume născută nu făcută legată printr-un cordon ombilical
nu poate trăi fără tălpi fără pântece fără sâni

nu poate trăi o lume niciodată fără tine
fără tine
fără tine
fără tine femeie

fără

(2010, poem din volumul EROGENESTETIK- multumiri actritei Lana Moscaliuc pentru foto cover)

sâmbătă, 21 martie 2015

Alta zi "7"

"....
- Una din mine te iubeşte. Aceea care a făcut dragoste cu tine, care şi-a contopit fiecare celula cu celulele tale, aceea care a respirat într-un tot cu respiratia ta, una care a ajuns în sufletul tău prin nervul optic. Una din mine te iubeşte. Aceea care ţi-a sărutat ochii şi ţi-a atins pielea. Ai intrat intr-una din mine prin toţi porii şi-atât de cald este umbletul tău prin venele ei, prin venele fiinţei mele. Una din mine te iubeşte.
- Dar aceea una sau acelea doua din tine care năzuiesc spre altceva, au tot dreptul din lume să zboare, fiindcă este în firea lucrurilor, iar soldatul din mine, întors de pe câmpul de luptă, din războaiele nedreptăţii, le va iubi pe toate la fel. Dacă într-o pribegie ceva doare, aceea nu e rana mea cicatrizata, ci impărţirea ta, căci ce poate fi mai dureros decât să fii smulsă tu din tine însăţi, mai ales atunci când una din tine mă va căuta, când va trebui să suporte ca eu să respir printr-o ea. O altă ea. Ce simt acum? Grandoarea universului, măreţia creaţiei şi pierderea femeii mele. Deopotrivă. Greutatea raniţei, bătăturile tălpilor. Deopotrivă. Am simţit mirosul pribegiei deşi te căutasem să fac loc de casă şi de acasă. Ultimul trecător luptă, iubeşte, trăieşte. Va veghea ca un ultim samurai.
- Esti mare, omule. Da. Trăiesc durerea că celelalte euri ale mele nu găsesc calea spre tine. Culeg roadele a ceea ce am semănat. Atât pot. Ce să-mi fac? O! ... norocoasă femeia ce se va căţăra pe tine şi-şi va înfige adânc rădăcinile! Acesta-i singurul copac din muntele cu doar intrare?
...."
(Fragment din "Alta zi 7" capitol din romanul Tehnici de supervietuire)


*Multumiri actritei Lana Moscaliuc pentru foto-cover la EROGENESTETICA si TEHINCI DE SUPERVIETUIRE, volume in curs de aparitie.

vineri, 13 martie 2015

Altă zi "ŞAPTE"


Mă simt ca dracu stiind ca trebuie să aştept. Ce uşor era când nu aflasem că ai să vii.Credeam că s-a dus timpul cazarmei, dar iată că ultimele zile sunt din ce în ce mai grele.
Mă bântuie imagini din trecut - mocheta e nisip, asfaltul este potecă, clădirile sunt stânci, peretele alb este locul in care cerul se contopeste cu marea... 
Am barbă şi sunt zdrenţuit, părul mi-a crescut în jos de umeri, tălpile bocancilor s-au tocit... ce mult este de când s-a terminat războiul! Poate iubeşti pe cineva! Pffff! Dar sigur că iubeşti pe cineva. Este normal să iubeşti pe cineva. Un bărbat. Să ai nevoie de un bărbat e în firea lucrurilor. Poţi să ai nevoie de el ca să îţi plătească facturile, să îţi aducă sacul de cartofi de la piaţă, să îţi bată un cui, să-ţi repare instalaţia la baie. Hm! Poţi să faci baie cu el, să vă atingeţi să faceţi sex, să-ţi sărute pântecul, să-ţi înfigi unghiile în umerii lui. Este normal sa faci sex. Poţi să şi iubeşti pe cineva. E în firea lucrurilor să iubeşti un bărbat şi, dacă-l iubeşti faci dragoste cu el, eşti carne din carnea lui, el te divinizează, te vede ca pe prinţesa lui, ca pe femeia în slujba căreia trăieşte...
Unde o să stau când vei sosi? O să mă prefac dezinteresat ... o să vin să te salut ca un idiot: "Ciao! Mă bucur să te văd, arăţi minunat!" Cred că sunt un tâmpit absolut, unul de nivel planetar. Cum îmi voi stăpâni bătăile inimii? Cred că o să stau undeva la colţul străzii şi să te urmăresc. Apoi o să vin din urmă şi o să strig uimit: "Hei, ai sosit! Supeeeer! Cum e vremea la voi?", şi o să ne pupăm aristocratic. Hm! Cum dracu să te pup aristocratic!? Cum să pot asta, când eu vreau să te strâng în braţe după o viaţă pe câmpul de luptă, cum să fiu nobil când sunt un zdrenţuit? Cred că o să stau în spatele peretelui alb urmărindu-te când intri pe usa. Peretele alb este locul în care cerul se contopeşte cu marea şi deja o nu o să mai pot juca teatru, o să mă fâstâcesc, o să vin direct să-ţi cuprind chipul, să-ţi ating conturul buzelor, să-ţi miros părul, voi redeveni acelaşi idiot când tu mă vei împinge ca pe un străin. 
Mă simt ca dracu ştiind că o să ne-ntâlnim, mă simt o bestie, cu mască şi fără mască. Mă bântuie imagini din trecut. Războiul nu se ternmină odată cu razboiul, ci după ultima luptă.
Ştii, ai putea să mă ajuţi! 
Dacă tu m-ai striga vazându-mă la colţul străzii, apoi ai veni alergând şi te-ai arunca în braţele mele, abia atunci aş simţi că războiul s-a terminat. Sau dacă vei intra pe uşă iar eu am să alerg spre tine de după peretele alb, dacă-ţi cuprind chipul, îţi ating conturul buzelor şi-ţi miros părul, tu ai putea să nu mă-mpingi. Ai putea să-ţi aminteşti că sunt eu. Eu cel de pe câmpul de luptă. Că n-am murit, că m-am întors după o mie de ani, zdrenţuit, cu barbă şi plete, cu bocancii tociţi şi...şi ai putea să izbucneşti în lacrimi, să nu mai vezi bine, să-mi pipăi ridurile, să-ţi atingi obrazul de barba mea, să n-ai crengi cât m-ai strânge în braţe, să fiu copacul tău din muntele cu doar intrare.
Am sa te iau pe stanci la flori de colt, ne vom plimba pe ziduri vechi, am să fiu trunchiul tău cald, o să văd cu tine începuturile şi-am să tac impecabil cu mâinile tale pe buze. Nisipul va redeveni nisip, poteca, potecă, clădirile vor fi doar clădiri, stâncile, stânci, asfaltul, asfalt, brazii brazi, valul, val... sau vală.
Fii vala mea!
Şi-atunci peretele alb va fi doar un perete alb iar locul in care cerul se-ntalneste cu marea va fi doar locul in care cerul se-ntalneste cu marea.
Şi razboiul meu se va fi terminat şi ultima luptă ...şi ea. Şi lupta ta la fel şi ea.
Fii vala mea! Loveşte-n stânc să sară stropi şi stroape...şi nu te duce înapoi în mare, că am să-ţi dau de flori, un lan, şi cer deasupra o să-ţi fiu să mă respiri.

marți, 10 martie 2015

Râul are un singur drum


Este o nedreptate să spunem despre un râu că este tulbure, murdar. 
El are aceeaşi limpezime de la izvor, doar că poartă ce i-a fost dat în drumul său, ce a gasit ori s-a coborât în albia lui.
Râul are întotdeauna un singur drum.

duminică, 8 martie 2015

Ma scutur de talpile noastre

(Imagine din piesa "Memoria apei" - Lana Moscaliuc)


nu eşti cu tine
nisipul se desparte a sâni
arzi oglinda înaltă te luceşte pe umeri în jos
braţul tău se albastru se galben de tâmplă
ti-ai lăsat nisip între coapse pentru valul ce vin
umbra mea cade în stropi fierbinţi
se scurge pe note-n adâncul carmin
cli…
oh
clipitul ochilor tăi inundă a joacă delfinii
prelinsă la matcă lumina-mi te-atinge
şi nu e loc pentru'n soare pătrat
sferele tale se zbat mai rotunde-n formule
pândeşte vulcanul să spargă tăcerea şi umbra-mi te roşu
se galben de-mi tremuri senin de albastru
simţi gustul pe buze şi briza eşarfă din iz de copil
cli…
oh
clipocitul acela bate valu-n talazuri
ne pierdem contururi de doi este unul
în urmă de ziuă rămâne doar urma de gheare înfipte
în groapă nisipul oglindă de stele
pui veşmântul pe sfere la pieptu-mi ţi-e tâmpla
mă scutur de alge de tălpile noastre
scăpată din lanţuri
tigroaica

16.08.2011 (EROGENESTETICA)

duminică, 1 martie 2015

Sunt Montecristo. Un nume comun


O rană acută s-a instalat în carnea mea şi doar natura de soldat se minte că aceasta nu există. Războaiele din viaţa mea, gloria de după suferinţele mele şi ale celor dragi, acel triumf că nu am dreptul să-i suprim pe ceilalţi, mă face să nu văd, să nu simt şi să rămân viu. Pentru ei.
Mai presupun că exista o dimensiune maxim imaginabilă care-mi poate fi casă şi părinte, o dimensiune despre care să nu ştiu totul şi asemenea mie insumi, tot ea să fiu şi eu. Oricare sine din cei doi, sau amândoi laolaltă îmi dau drumul la degete ca să scriu, dar fără să-mi pot mişca trupul, de parcă ăsta ar fi singurul şi ultimul gest care mi se permite.
Soldatul din mine se ridică, face câţiva paşi apoi se aşează neputincios. Paşii îî mişc cu mintea, cu gloria vieţii de până acum. Trupul meu, biologic, nu ar sta în picioare, dar atunci intervine mentalul, mă înseninez, îmi privesc viaţa toată şi încep să merg. O, ce glorii în fiecare minut al călătoriei mele! Cum ar putea un corp să piară dacă mintea lui vizualizează toate supravieţuirile din calea morţii sigure şi exacte! Ca un ceasornic care bate mereu la fix. Mă ajută eseul în care am renegat timpul. Noi suntem mereu deasupra lui. Mă ajută faptul că nu e locul să pier intre canapea şi uşă după ce am supravieţuit în sălbăticie, pe mări şi în deşerturi. Când mintea se opacizează şi vederea mi se suprapune în zeci de imagini înceţoşate, strig tare la mine: „hei, nu e timpul, încă sunt oameni care depind de tine!”. Atunci iar mă trezesc, mă limpezesc fără să simt nimic şi scriu.
Mintea şi trupul funcţionează doar la comanda mea sau a acelui maxim imaginabil din mine. Îi comand asta pentru că nu am învăţat să abandonez şi să-mi abandonez camarazii. Pe câmpul de luptă, oricât de rănit aş fi fost,  eu trebuia să îmi salvez camarazii. Oglinda mea este ca o incoronare, ca o medalie de merit pentru întreaga viaţă şi de care am parte de câte ori mă privesc la propriu sau doar mental.
Respiraţia începe să-mi fie săracă, mişcările cu excepţia condeiului, aproape nule, confuzia şi flashurile mă ţin in starea de visare a ultimului vis. Inainte nu visam nici noaptea. Acum, treaz îmi visez viaţa. Completă şi complexă. Asta o ştiu numai eu, iar ceea ce nu vreau să scriu, nu se va afla niciodată. Pentru ceea ce ceilalti nu ştiu, tocmai pentru aia mă simt încoronat! Şi tocmai pentru aia mă adun şi mă pun în rândul de sus al celor bravi. Nu am nevoie să ştie nimeni de ce. Ştiu eu şi cei care au mers în spinarea mea, cei pentru care am fost ultima speranţă.

Mă mişc cu mintea, îmi trezesc mintea cu mintea, continui să respir cu mintea, căci biologic, fiinţa mea este departe de orice coordonate. Sunt Montecristo. Un nume comun. Dar trebuie să nu pier între canapea şi uşă. Mintea nu vrea asta după atâtea războaie.

sâmbătă, 28 februarie 2015

Extradimensionism

Spre rusinea mea am aflat de Gherasim Luca, tarziu, de la regizorul Horatiu Mihaiu​.
Dupa ce am citit cate ceva, dupa ce am incercat sa memorez fara succes "Passionnement", mi-am dat seama cu nu eram singurul nebun. Existau deja unii incoronati.
Cu cativa ani in urma, intrebat despre un anumit stil al meu in poezie, mi-a placut sa declar intr-un interviu ca este "extradimensionism", apoi, simtindu-ma neinteles, am bagat in podul unei case vechi toate scrierile de la vremea aia.
Astazi le scot ca pe un trofeu, caci da, gloria este a celor nebuni!

tasta end

O floare de aquama...marin
ma
maria n-are tonner s-o imprime şi-aşteaptă soarele în van
ce peşti apatici şi ce curent marin îi zvântă ce
vie
viermi în subteran spălaţi de
lu
de lut şi apă sfântă
ma
maria n-are high fidelity să treacă dincolo de nori
şi stă pe backspace cu arătătorul
se scurg culori din flori şi fluturi iar zborul seacă ochii
ma
mari de vulturi când creste pier de prea-înalte
cu flori de apă şi de stâncă
ma
maria dă un search la ieri apoi adună
lu
lumea toată in lista ideală şi dă send
din flori de mină şi de ochi mai muşcă un praf cu iz de
soa
soarte când cineva apasă tasta end
ma
ma
maria
maaa...

şi florile se-mpuşcă, nu-i aşa?


*prima publicare online a avut loc cu vreo 5 ani in urma, apoi mai tarziu, pe o retea de socializare. Aici.

luni, 23 februarie 2015

Tehnici de super-vietuire




"Caprele negre nu fug din calea iubirii, ci din calea necunoscutului."

- Am fost dur, imi cer scuze! Dar chiar si in modul asta de primire mai salbatica tot ma bucur ca ai venit in lumea cu aer, brazi, munti si izvoare.
- Ai extras esenta.
- Discutabil. Esenta. Ce mai stim despre…
- O esenta pesimista…
- Nuuuuu!
- Sau o fi de la anotimp…
- Nu. Mai ai o incercare
- Știam eu ca e vorba de un “doare” generic.
- Nu. Lasa ca vei castiga urmatoarele teste. Cand ai tinut ultima data cerul in palme?
- Greu examen!

“Eram împărţit
la trei de mine.
Existam haotic,
lăsându-mă pradă oricărui
mie.
Rar preluam comanda
eu,
responsabil cu fiinţarea.
Ceilalţi doi de mine eram
mai puternici.
Unul acţionam atipic şi parcă
nu reuşeam nicicum să mă stăpânesc.
Mi-a trebuit mult timp
să aflu
pe care trebuie să mă strâng cu uşa,
pe care să mă înving,
care din mine voi merge
în umbra mea.
Acum,
de câte ori încep să mă clatin,
mă mângâi pe amândoi
şi-mi iau două îngheţate.
Eu nu mănânc;
plec liniştit mai departe!”

- In alergatura asta cotidiană sunt putine momentele cand am timp sa ma conectez la univers, dar atunci cand se poate e divin..
- Bravo! primul raspuns de om. Iti multumesc. Si retine: "iau doua inghetate./eu nu mananc;/plec linistit mai departe!"
- Profund!
- Nu stiu de ce ai vrut sa vii aici - sper sa nu te doara. Ai tu asa un dar nativ de a intra in incurcaturi?
- Joci tare.
- Nu joc si nu ma joc. Sunt gol, atat de gol incat ar incapea in mine si soarele tau si cerul tau si tu cu ele si tot ar ramane loc sa va jucati liberi inauntru. Starea de usor genereaza zborul, Crezi tu ca ceva greu va zbura vreodata? Si ca sa fii usor e necesar sa lasi, sa dai, sa pierzi, sa ti se ia ... apoi dupa ce urlii in rand cu lupii, in noapte si pe varfuri de stanci, incepi sa te pipai si vezi ca te ai...te ai pe tine si universul tot.Dar de cate ori e necesar sa "mori" pentru a ajunge aici?
- Fascinant. Intr-adevar nu m-am intrebat de ce te urmaresc.
- Ba ai stiut.Cel putin unul din tine a stiut. Cel caruia i-ai luat o inghetata.
- Te am vazut  aseara cum sareai pe stanci!
- O, da? Erai aici. Cine ar putea sa ma urmareasca daca nu tot cineva care sare pe stanci!
- Apoi am venit la tine. Acum stiu de ce.
- Sper sa nu doara. Sa te tii departe daca vrei sa nu te zgarie pumnalul meu.
- De ce ai lovi?
- Nu. Nu eu as lovi. Te-ai putea rani. Stii, samuraii aveau cel mai puternic cod etic si pastreaza cea mai puternica morala si atitudine. Ca sa ajunga sa nu ucida erau nevoiti sa invete sa ucida intr-o fractiune de secunda. Ca doar cel ce detine puterea este capabil sa nu o manifeste, doar cel ce detine forta este capabil sa nu atace. Restul sunt comedianti, iar unii sunt comedianti agresivi. Vorbeam despre samurai. Samuraii nu sunt scutiti de lupte in vremea lor de ucenicie.
- Cu paralela la viata reala.
- M-ai intrebat de ce te-as rani. Cum altfel te-as invata sa te aperi?
- Recunosc ca nu am informatii despre samurai.
- Nu e necesar. Au cam disparut.
- Sa mergem deci la adaposturile noastre. Ai sarutul meu acolo sub tata stanga, acolo unde te sperii, unde plangi, unde iubesti, unde razi.
- Fara cuvinte.



"Lupii nu fug din calea iubirii si nici din cea a necunoscutului, ci din calea oamenilor, pentru a nu se ucide reciproc"

- Buna dimineața! Intr-adevar esti unic. Mi-am dorit sa aflu ceva iar tu intreci orice așteptare. M-am gandit la discutia de aseara si prima idee care mi-a trecut prin cap a fost ca am trait prea mult fara sa stiu nimic si mai am de trait prea putin ca sa le aflu pe toate.
- Pot fi banal daca raman, de-aceea plec mereu. Vin apoi dispar…
- Asta te face diferit…
- Te mangai pe ochi, pe suflet, pe piele, apoi fug. Tu pastrezi ce e bun, ce e frumos, pastrezi visul.
- Se intampla sa ma lași fara cuvinte. Dar asa o fi in vis!
- Realitatea mea poate fi visul multora.
- Da, cred si recunosc ca nu imi place.
- Ma cheama Cristi. Mi se spune montecristo…de la "munte".
- Incantata! Ana.
- Ai incercat sa privesti cerul si sa vezi daca poti sa-l tii in palme? Crezi ca daca ai fi o apa si ai putea sa te intorci in amonte ai mai lua atatea mizerii cu tine la revarsare?
- Nu m-am gandit la asta niciodata. Suna bine, referitor la cer.In ceea ce priveste apa, cred ca fac asta cu viata.
- Cum poti genera emotie?
- Cu mintea. Atingând sufletul.
- Ce frumos! Tu cand ai fost iubita ultima data?
- Cred ca sunt iubita. Iubesc. Impartaseesc iubire.Si primesc, de asemenea.
- IUBITA, Ana! Nu folosita, nu acceptata, nu apreciata, nu instinctual, nu pulsionar, nu proprietar, nu aparent, nu mascat.
- Nu ma las folosita. Am invatat asta.
- Atunci cand in curu’ gol, ranita, proasta si zdrentuita, cineva te va lua la pieptul lui si va indeparta mizeria de pe tine sa-ti vada lumina, atunci cand va sta in fata ta ca niciun rau sa nu te atinga, dar cu toate astea sa nu astepte nimic de la tine (nici macar iubire) abia atunci esti iubita. Restul sunt doar schimburi intre obiecte frumos ambalate.
- Am trait odata asta. Inteleg la ce te referi.
- Cred ca a fost magic...
- Da, inaltator! N-a fost intamplator. Asa am devenit.
- Nimic nu e intamplator.
- Da, asa e!
- Ce faci astazi dimineata pe frigul asta? Sau mai tarziu, dimineata, si in fiecare dimineata ploioasa care va urma?

"Capra neagra si lupul alb nu fug din calea iubirii, dar au ramas prea putini si ii vedem rar"

miercuri, 11 februarie 2015

Tip 1

Adevarul meu este punctul optim. Adevarul meu este intreg, e zona realitatii mele si a confortului meu. Cand cineva imi spune: "iata, acesta este adevarul, si nu acela al tau!", zambesc.
Cand altcineva in plus, afirma acelasi lucru, ma intristez. 
Cand adevarul meu nu mai imi ofera confort si cand zeci de oameni imi arata ca adevarul lor este realitatea si punctul optim, incep sa ma indoiesc de al meu. Cand adevarul lor imi creaza confort, imi dau seama ca am fost in eroare, desi adevarul meu era, candva, intreg.


Vizitatori gratis!

duminică, 8 februarie 2015

Ziua CDXXI - SHILI

SHILI (1)
Trecuse mult timp de când fesele ei se plimbau pe mâinile mele, printre degetele mele… De câte ori flexa când genunchiul drept, când genunchiul stâng, îşi aşeza interiorul coapselor pe capul meu, pe faţa mea, iar eu cu mâinile i le cuprindeam cu tărie. Este greu de imaginat această mişcare continuă, în care o femeie îşi lasă fesele între degetele unui bărbat, îşi lasă vaginul atins. De fapt, ea, Shili, ea era cea care accepta ca pe o necesitate atingerea de capul meu, de ochi, de faţă, de nas, de gură şi desigur, frecarea, pe care nici nu o conştientiza printre broboanele de sudoare şi sunetele ca un gâfâit înfundat. Mentalul ei nu mai era aici, şi asta puteam să observ atunci când întorcea capul spre mine, atunci când îi vedeam pentru câteva clipe privirea puţin înroşită, înlăcrimată şi plecată dincolo de tot ce-i pământesc. În toate mişcările alea nebune şi flexările pe care le făcea, când pe un picior când pe altul, toată zona dintre fese şi dintre coapse stătea pe mine, cuprinzând în tot timpul ăsta fiecare centimetru din carnea mea, din mine, oriunde se nimerea.

Îi simţeam umiditatea în zona vaginului, udătura scursă puţin pe interiorul copselor şi lăsată spre fese din cauza poziţiei, De câteva ori i-am văzut  buclele blonde şi ochii albaştri înlăcrimaţi, însă pentru puţin timp, fiindcă întorcea repede privirea speriată. Mai bine de o oră, am fost probabil unul dintre cei mai intimi oameni pe care îi cunoscuse, dacă pot spune aşa. De fapt ne apropiam de două ore de când se zbătea în mişcările acestea necontrolate. Toata zona ei inghinală cu coapse şi fese, trecea prin mâinile mele, mai ales degetele, degetele care intrau …şi atunci simţeam udătura inghinală pe degetul arătător, udătură întinsă spre sfincter, pe care cu toată grija mea de a-l feri, tot cred că i l-am iritat de-atâtea zeci de ori în care i l-am atins cu degetul mare, uneori chiar brutal, încât aveam impresia că o să-mi scape înăuntru. Şi pentru mine situaţia era destul de tensionată, eram la fel de transpirat şi eu şi uneori respiram profund cu un sunet de eliberare la final, dar nu mă pierdusem într-atât încât să nu remarc după mai mult de două ore că udătura de pe coapsele si fesele ei se întindea pe o porţiune destul de mare. Urma aia de culoare închisă, de la vagin înspre interiorul coapselor, nu mai era deloc o transpiratie, ci era pur şi simplu o udătură cu miros de urină. Pentru o clipă a întors din nou capul spre mine şi avea lacrimi pe obraji, nu erau lacrimile acţiunii în sine, ci ale sentimentului de umilinţă si de resemnare dureroasă pentru faptul că urinase. Fără să cunoască dacă judec asta sau nu, Shili déjà trăia o stare de nihilism presărat uneori cu o trezire la spaimă şi sfârşeală. Abia acum realizam că măinile, bidonul cu apă, feţele noastre, toate erau un amestec de transpiraţie, salivă şi urină. Orice era umed şi ni se prelingea pe buze, era deopotrivă, sărat.


Fragment din Tehnici de super-vietuire - Capitolul 7 

luni, 2 februarie 2015

Cinsteste pe fiul tau si pe fiica ta


“Cinsteste pe fiul tau si pe fiica ta, ca sa va fie bine si sa traiti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul vostru vi l-a dat voua” (capitolul I, Evanghelia dupa Montecristo)

Nastem copii si pentru asta avem obligatia sa fim atenti la nevoile lor, 
sa luptam pentru libertatea lor
sa fim acolo unde ei isi doresc sa ajunga, si nu sa fie ei unde ne dorim noi
sa fim atenti la tot ce ne soptesc sau la ce tac, 
sa avem decenta ca daca i-am dat acestei lumi, niciodata sa nu fim un motiv de durere pentru ei, ca este deajuns haosul in mijlocul caruia i-am bagat fara sa-i intrebam

Sa fim un soi de samurai care sa-i serveasca inchinandu-se la zambetul si seninatatea lor nascuta din siguranta ca le putem fi confidenti si scut. 

Doar asa copiii nostri ar iesi din haos putand sa paseasca liberi in viata si, poate peste generatii viata nu va mai fi definita ca o tragedie umana.

EU AM TRAIT CU LUPII SI CU URSII - TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE


Eu am trait cu lupii si cu ursii

La inceput ne temeam reciproc. Ma baricadam in grote cand dormeam, iar ei ma ocoleau atunci cand pribegeam in salbaticie. Iubeam locurile necalcate de oameni. Pe acestia ii consideram un fel de ingeri si nu credeam ca merit sa stau printre ei. Ma orbea frumusetea lor. Aveau un pasit pe pamant ca zborul pescarusilor. Stiam ca ei merg asa din cauza aripilor celeste. Oamenii ma fascinau cu glasurile lor in timp ce eu urlam si saream pe stanci cu pumnalele in maini. Mai tarziu, dupa ce am citit "Frumoasa si bestia", mi-am dat seama ca o sa-mi gasesc si eu Frumoasa printre oameni. 

Lupul alb mergea mereu inaintea mea, ursii, deseori, ma urmau doar pana la liziera padurii. Eram un fel de frate, eram o bestie frumoasa pentru ei.
Intr-un tarziu aveam sa cobor printre oameni si sa descopar un intuneric profund. Din cand in cand cate-o scanteie pe ici-colo. Oamenii incepusera sa-si manance aripile intre ei. Cei care le mai aveau le tineau ascunse sub haine groase chiar daca era miezul verii. Nimeni nu incerca planarea aia a pescarusilor, ci se misca intre doua puncte cu privirea in gaurile din asfalt, la fel ca masinile de langa ei. Intr-o seara fara luna am vazut un flanel care stralucea. M-am apropiat, l-am atins, s-a speriat si a fugit. Am ajuns inaintea lui, ca orice bestie care sare pe stanci. L-am descheiat si i-am zis: "poti sa zbori". Am spus-o atat de salbatic incat o pereche de buze rosii incepuse sa tremure intre aripile stranse pe langa sani. Ochii au inceput sa lacrimeze si-atunci i-am atins obrazul. Era o scanteie din cele pe care le vazusem. Cred ca era Frumoasa. Am incercat sa fug dar m-a prins de mana. Mi-a aratat o carare si mi-a zis "hai sa ne departam de oameni". "Dar oamenii sunt niste ingeri care au acum haine groase. Se vor dezbraca", i-am raspuns eu, "uite ce stralucesti fara flanel".
"Nu, nu, fereste-te de oameni" si a plecat inaintea mea la fel ca lupul alb, stiind parca dinainte incotro ne vom indrepta.
"Ce oameni frumosi ai tu aici, in desisuri!", apoi a adormit obosita de atata urcat, a adormit fara s-o pot mangaia cu mana dreapta.

In dreapta am pastrat un pumnal pentru salbaticie, pentru cei care nu lasa oamenii stralucitori sa-si dea hainele jos, pentru cei care spun despre zbor ca este un pacat capital. Acum scanteile vin dupa mine si-si fac case in grote, nasc prunci cu colti si aripi albe si ma asteapta sa cobor intr-o zi pe pamant pentru a le face lumina.
"Frumoasa" le spune tuturor ca eu am cele mai mari aripi, dar ca ele sunt crescute pe dinauntru si sunt de un rosu aprins, crescute sanatos din inima si de cate ori trag aer in piept este ca si cum mi-as trece aripile peste ei in semn de binecuvantare.
Eu nu ma tem de animale.
Eu traiesc cu ingerii, cu lupii si cu ursii.
Eu nu dau drumul pumnalului din mana dreapta. Cu el am sa tai intunericul."
(fragment din TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE)



Minunile unui altfel de masaj


Practica acestui tip de masaj este sensibila, intima si are nevoie de multa implicare si atentie din partea celui care o efectueaza. Un alt factor important este rezonanta dintre terapeut si client, respectiv dintre parteneri, rezonanta care trebuie sa se intersecteze in acelasi punct optim, iar acesta poate fi recunoscut dupa primele semne de relaxare, stare de beatitudine si senzatia de abandonare de sine.
Actiunea de atingere nu are neaparat un punct de inceput, ea putand debuta din orice zona apropiata abdomenului si/sau coapselor. Unele tehnici aplicate cu succes afirma ca exista o schema standard, insa practica mi-a dovedit ca fiecare individ este unic si dupa un fin exercitiu de observatie, poti efectiv sa simti de unde sa incepi si unde sa insisti mai mult. In tehnica Karsai Nei Tsang, Dorin Bercea spune ca "se incepe cu masajul abdominal pentru o relaxare a zonei, dupa care se trece la lucrul pe abdomen in anumite puncte care corespund cu rinichii, ovarele, uterul etc. In partea a doua, se lucreaza foarte mult asupra psoasului, mai ales in apropierea osului bazinului; de cele mai multe ori, psoasul este tensionat si dureros la masaj; scopul este de a-l detensiona si a-i reda elasticitatea, apoi se trece la masarea feselor de-a lungul liniei nervului sciatic, zona care acumuleaza multe tensiuni. Urmeaza prima zona mai sensibila, in jurul anusului, pentru detensionarea sfincterului anal si a muschilor ce-l inconjoara."
Zona anusului este dincolo de linia chakrelor si am numit-o "noaptea energiei vitale". Am observat de-a lungul timpului, ca oamenii dau o atentie precara sfincterului anal, tinandu-l in intuneric si in latenta. Tocmai de aceea starile de anxietate si stressul zilnic se acumuleaza in aceasta parte a corpului, ca o tendinta de a se ascunde acolo unde nu pot fi gasite. Momentul in care un individ apeleaza la un astfel de masaj, inseamna ca a facut deja primul pas spre eliberare. Este incredibil cum doar dupa cateva aplicatii de masaj in zona anusului, omul isi recapata energia, tonusul vital si starea de siguranta.
Tot Dorin Bercea, in Friendship Energy, afirma ca:"la femei, se maseaza muschii din aria genitala precum si tendoanele de pe coapsa; la nevoie se introduce un deget in vagin si se executa miscari laterale si sus/jos; exista o corespondenta foarte exacta cu tot felul de tendoane si muschiuleti, mai ales inspre coapse. Astfel se pot rezolva anumite cazuri de impotenta, atit pe fond fizic, cit si emotional, se reduc si chiar dispar, in timp, durerile resimtite in timpul actului sexual si se amelioreaza semnificativ durerile menstruale; anumite cazuri de frigiditate pot fi rezolvate cu usurinta."
De regula masajul genital poate fi si reflexogen. In acest caz nu sunt necesare cunostinte de specialitate, insa el se bazeaza pe atingeri usoare, pe mangaieri intr-un mediu armonios.
Din punctul de vedere al reticentei si pudismului nu este usor ca cineva sa accepte un cadru necunoscut, de aceea e recomandabil sa se desfasoare intre parteneri, iar pentru un efect sporit, simturile sa se afle in relaxare printr-o lumina difuza, aromoterapie si chiar sonor, cu muzica ce imita zgomotele naturii.

Cele mai dese intrebari primite pe adresa de email au fost referitoare la rezultate. "Si eu ce o sa simt?", Care va fi starea mea dupa un astfel de masaj?", "Cat costa o sedinta?" etc. Unele dintre cele mai mari beneficii aduse de aceste procedee terapeutice, sunt: tonusul mental, cerebral, secretia de serotonina si la fel de benefica este optimizarea nivelului de estrogen, respectiv testosteron. Combinatia dintre masajul facial si cel genital poate fi un bun remediu psihoterapeutic si ca rezultate as enumera: luciditate, limpezire mentala, siguranta de sine, multumire, empatie, toleranta, stare de eliberare, respiratie profunda, cresterea personalitatii in general. Nu exista de principiu o sedinta propriu-zisa de masaj, ci o suita a cate doua-trei aplicatii/zi pe o perioada intre doua si patru zile. Celor care imi trimit in continuare scrisori pe cris.iordache25@yahoo.com, tot ce pot sa dezvolt intr-un raspuns, este legat de beneficii, efecte, practica si, de asemenea, le transmit ca pot gasi pe internet cabinete de masaj, grupuri terapeutice si maestri in tehnici de terapie asiatica, acolo unde afla si costul unor astfel de sedinte.

Revenind la efectele benefice resimtite de acest gen de masaj, mentionez ca pozitionarea deschisa a zonei pelviene permite afluenta energiilor cosmice sa patrunda in fiinta, stiind ca la baza vaginului, in punctul dintre acesta si sfincterul anal, se afla muladhara chakra. Miscarile circulare in acest centru energetic, precum si presopunctura usoara, deblocheaza canalele vitale. Acelasi procedeu efectuat pe muschii peretului anal are unul dintre cele mai importante beneficii, el fiind un factor determinant in prevenirea mortii premature si generator al longevitatii vietii. Odata cu aceasta practica, fiecare organ din cavitatea abdominala este trezit si stimulat. Sunt remarcabile efectele asupra activitatii sexuale avand loc o revenire chiar si in cazul unei varste inaintate. Pentru sanatate, in afara pancreasului, care este in special stimulat si tonificat, ficatul, rinichii si vezica sunt influentate favorabil, fiind activat simultan peristaltismul intestinal, mai ales la nivelul colonului si al intestinului gros. Asupra circulatiei limfatice acest procedeu actioneaza puternic, inarmandu-se eficient in lupta impotriva infectiilor. Se stie ca o circulatie limfatica incetinita ne pune in inferioritate in lupta impotriva bacteriilor, in cazul de fata aceasta situatie este imposibila datorita normalizarii circulatiei limfatice. Din punct de vedere fizic are loc o repunere in activitate a gonadelor, ale caror hormoni au repercursiuni profunde asupra sanatatii, fiind la originea starilor SURPRINZATOARE de REINTINERIRE. 

Mangaierea, atingerea, raman cele mai puternice remedii fizice si psihice si ele pot transforma in bine un individ, intr-o perioada foarte scurta de timp. Viata poate urma un curs plin de forta, abundenta si armonie interioara. Planurile sentimental, profesional, intim si interuman, toate se vor situa intr-o zona de echilibru si, nu uitati, deschideti tot ce tineti ascuns, pentru a va elibera de suferinte fizice si psihice,  deschideti-va trupul cu intreaga zona genitala, caci acolo se afla secretul INTINERIRII SI LONGEVITATII.