Oriunde vă aflaţi, sunteţi cu mine

Oriunde vă aflaţi, sunteţi cu mine !


[Dacă ar fi să-mi doresc ceva în existenţa asta care mă răscoleşte, este ca atunci când intru pe uşă, să-mi văd tatăl şi mama. Nu mă simt întreg fără ei, nu m-am simţit niciodată de când i-am pierdut.
Am trăit ani mulţi, izolat şi cu teamă. Am fost intrebat mai mereu, de ce nu râd? Acum, cu ocazia acestei emisiuni, mă întreb dacă nu cumva ridurile frunţii şi rănile inimii mi-au schimonosit de atâta vreme, chipul!
Am respirat mereu doar pe jumătate, până acum câţiva ani, când m-am împăcat cu mine şi cu lumea.
Păstrez singurele versuri despre mama într-un caiet vechi de 25 de ani. Ele sunt cuprinse în fragmentul “Al treilea dor” al volumului cu acelaşi nume.

Cât despre tată, la fel, câteva cuvinte scrise târziu când rana se-ntindea malign şi, inspirat oarecum, de trăirea unui suflet nobil, o prietenă din Canada.
Îmi place să cred că tata, oriunde s-ar afla, e totuşi cu mine...


Nu ca şi când

Îmi scrii cu lacrimi doru-n gând
Si-mbraci un fulg pribeag, de nea,
Ce cade invers, ca şi când
Pământul ninge steaua mea.

Eu sunt cu tine rând pe rând,
In vânt, în rouă şi în flori,
În zbor şi-n frunze, ca şi când
Pământu-i dincolo de nori.

De talpa-ţi calcă tremurând,
În palma aspră să mă laşi
Să-ţi port mânuţa, ca şi când
Ai face iarăşi primii paşi.

Iar noaptea-n care simţi, visând,
Obrazul plâns că-i sărutat,
Copilul meu, nu ca şi când,
Ci chiar sunt eu; nu am plecat!]

CRISTI IORDACHE – 2010 , fragment dintr-o emisiune radio…