TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

miercuri, 18 mai 2011

ZIUA 400, ora 3 – Coşmarurile mele. Şi plâng.

ZIUA 400, ora 3 – Coşmarurile mele. Şi plâng.


Mă trezesc brusc. Este ora trei. Nici nu mai ştiu de câte ori m-am trezit în coşmaruri! De astă dată îmi vine să plâng. Povestea cu paharul este reală. Încep să plâng instantaneu şi obraji-mi sunt buzele cupei. Este prima dată când dă pe dinafară.

L.A. spunea să nu mă tem. Nu am facut-o. E magnific.
Pot ucide fizic, un om, în câteva clipe. Dar n-o fac. Ucid altfel. Nu pot spune cum.

Anul II -ziua XXXV.
Am devenit o maşină. Un automat. Sunt un automat de cafea. Oamenii apasă şi le dau după « pohta ce-au pohtit ». Dar mie ? A, ştiu, mie îmi dau doi de mine-n urma mea !

Ce? Oh… anul II- ziua XXXV! Este ziua 400, ora 3. Cifra magică 7. Cifra naşterii mele. Mi-a căzut creionul. Nu vreau să-l ridic. Nu ştiu de ce. Urăsc perfecţiunea pitagoreică şi numerologia.
Dar…
Eu nu cred, dar ei, arabii, ştiau toate cele pe care le trăiesc acum. Că doar sunt o cifră impară, masculină, celestă şi indisolubilă.
Scriu cu pixul.
Şi plâng.
Am mereu coşmaruri.
Mi se rupe dacă înţelege cineva ceva. M-am săturat să trăiesc pentru ceilalţi.
Mi-am înghesuit eu-rile într-un colţ. Mă simt ca un părinte care-şi molestează copiii sau ca un frate mai mare şi-al dracului. Mi-am încuiat eu-rile în cămară, în întuneric. La două-trei zile am coşmaruri. Urlă fraţii ăia la mine. Erau răi, însă erau ai mei.

M-au făcut un robot. Am fost antrenat pentru asta. Doar noaptea mă transform în om. Un om-robot. Eu pot opri timpul. La propriu.
Ceasul arată ora 5. Arată cronologia lumii. Timpul meu a rămas ora 3.
Am ucis. Acum habar n-am ce, dar ştiu că am ucis.
Şi plâng.

Inima, sufletul, nu există doar cu eul conştient. Sufletul trebuie să-i aibă pe toţi trei. Eu îi scot din cămară doar să ia aer şi să vadă lumina. Subconştientul îl mai las uneori să se joace puţin, apoi îl închid şi pe el. Noaptea ei plâng pe-nfundate să nu-i aud. Când suferinţa le este peste măsură nu se pot controla şi urlă de dor. Mai ales noaptea.
Eul neastâmpărat este inconştientul. El îmi provoacă trezirile nocturne.
L-am privat de libertate. Libertatea lui nu m-ajută pe mine - tatăl, fratele cel mare.
Am fost antrenat să-i stăpânesc, să monitorizez timpul, să-mi ucid iubirile.
Să-mi ucid iubirile-oameni.

Deseori am coşmaruri, însă plâng pentru prima dată.

Am oprit demult timpul. Mă pot juca cum vreau cu el. Nu ştie nimeni de ce rămân tânăr şi nici câtă durere adun în fiecare noapte. Nemurirea se plăteşte sfâşietor.
Trăiesc Apocalipsa sufletului.
Este ora 3, ziua 400.
Din şapte biserici nu mă primeşte niciuna.
Din şapte stele niciuna nu-i a mea.
Doar şapte cerururi mai pot atinge uneori, apoi cobor.

Am tot scris despre “Baza de antrenament - Ardeal”, însă nu am mărturisit nimic din ce s-a petrecut acolo. Am fost un elev mult prea bun. După ce mi-am însuşit toate cunoştinţele şi am ajuns la nivelul maxim, am început să-mi depăşesc instructorii.
O maşină scăpată de sub control.

Noaptea, mereu noaptea, redevin om.
Ieri am ucis din nou şi a urlat atât de tare inconştientul la mine, încât pentru prima dată m-am trezit plângând.

Îi scot din cămară pe amândoi şi plâng.
Doar eu.
Ei mă privesc tăcuţi.
Mă încearcă un sentiment. Aş vrea să-mi cer iertare pentru că i-am vândut pe treizeci de arginţi.
O! Au şi ei dorinţele lor, nevoile lor, dar eu i-am înrobit.
Acum îi ţin la masa mea triunghiulară şi plâng.
Inima e întreagă.
Ceasul lumii arată ora 6. La noi este ora 3.
Ora 3, ziua 400. Cifra 7. Ce poate fi mai presus de asta? Este izbânda spiritului împotriva materiei. Cifra naşterii mele. Primul coşmar după care plâng fără întrerupere.

Am plecat toţi trei afară şi am urlat împreună de trei ori precum lupii.

Scriu şi plâng.
Subconştientul este un tăntălău, un nostalgic.
Inconştientul este un agresiv, un instinctual.
Conştientul este un pragmatic, o maşină de existat.
Toţi trei avem rareori aceeaşi dorinţă. Eu, fratele mai mare, îmi voi începe ziua aşa cum trebuie nu cum vreau. Ei, cei pe care la răsărit îi voi închide în cămară, mi-au cerut îndurare, au cerşit o iubire, o iubire imposibilă.
O iubire.
Stau cu ei la masă şi suntem o inimă. Sunt om. Este ora 3 şi plâng.

Noaptea, numai noaptea, ei urlă în mine.
Mereu am coşmaruri. Uneori mă trezesc, alteori nu, dar niciodată n-am plâns după urletul lor. Până acum.
“Baza de antrenament – Ardeal” m-a transformat într-o maşină de luptă. Contra lumii, contra mea. Nu se va şti (dar cu siguranţă mi-am violat sufletul cu sălbăticie).
Cum nimeni nu ştie ce am experimentat acolo.
Nimeni nu cunoaşte ce am executat în plus faţă de ceea ce era necesar.
Nimeni nu a aflat că am continuat antrenamentele şi experimentele, chiar şi după ce am părăsit baza. (O, ce victorie – o maşină de ucis!)
De atunci nu am mai redevenit ce fusesem cândva şi nu cred că mă voi putea întoarce vreodată la ce-am fost.

Cugetam la debut, în ziua a opta, dacă un câştig nu cumva naşte o pierdere sau dacă o pierdere poate fi un câştig. Nici acum nu mi-am răspuns. Cred în reciprocă, cred în bumerang.
Raul Adam avea propriile păreri. Îmi scria des. Era un pozitivist.
Chiar citesc scrisoarea de-atunci:

(Dragă prietene
La patruzeci de ani ai renăscut.
Acolo.
Acolo ai început să trăieşti. Cu intensitate şi luciditate maximă. În altă dimensiune.
Întâmplarea din viaţa ta în care erai faţă-n faţă cu acel mistreţ, mă duce cu gândul la „Vechiul Testament”, la momentul în care Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. La fel ca şi în cazul tău, leii nu l-au atins. Oare de ce?
Acel mistreţ a simţit ceea ce îţi spuneam odată, că ai o parte din divinitate, o putere de care nu ştiai şi pe care o ţineai ascunsă. Erai „în drum spre înalt” şi el nu te-a oprit.
În „Daniel 2:20-22” scrie aşa: ”El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina....”
Citeam recent un poem de-al tău, „domnul m” din care citez:

„cutreier doar pe-ntuneric
oamenii mă fixează cu privirea şi mi-e frică
îmi tremură la-nceput buzele apoi genunchii
noaptea ei nu văd asta şi-mi spun în
continuare
domnul m

este ca atunci când adori câinii însă nu te-apropii
nu pentru că muşcă
ci pentru că te pot lătra
îmi tremură la-nceput buzele apoi genunchii

astăzi mi se pare că ieri n-aveam motive de panică
nici alaltăieri
totuşi azi mi-e frică
şi mă-nspăimânt gândindu-mă la mâine
mai ales la poimâine
n-am învăţat că mâine va deveni ieri şi cu
toate astea
iubesc
iubesc oamenii cu adevărat”

Acum ştiu că nu o să te mai sperie „sărutul omului” şi nu o să mai fugi de „zâmbete forţate şi grimase”. Ai găsit puterea să înfrunţi pericolul, să ai arme potrivite pentru lupii îmbracaţi în haine de oaie.
La fel ca acel tânăr care nu a mai traversat Atlanticul, fiind oprit de acel accident, astfel ramânând în viaţă, aşa a trebuit să fi oprit şi tu din drumul tău, viaţa ta luând o altă întorsătură.

Da, o pierdere poate fi un câştig!

Şi cel mai mare câştig e acesta: „trăiesti!”

Alături de tine mereu,
Raul)

Oamenii sunt predispuşi pierderilor. Indiferent ce şi cât câştigă habar n-au că pierd sistematic, ascuns şi înzecit. Şi oamenii plâng. Plâng când pierd chiar şi nimicul.

Ziua 400, ora 3.
Plâng de patru ore, căci după ceasul lumii este ora 7.
Va trebui să mă opresc. Să-mi smulg fraţii din inimă, adică să o tai în trei şi să-i ridic de la masa triunghiulară.
Ei încă mai cer îndurare, cerşesc o iubire, o iubire imposibilă.
O iubire.
Îi închid în cămară şi mai plăng câteva secunde aşteptând fusul orar al lumii.
Şapte zero zero.
Cifra magică.

Merg să vomit apoi mă voi spăla până îmi va rămâne carne sub unghii.

Sunt Supravieţuitorul.

“...să-mi spui mâine
dacă am ajuns la tine înainte de
răsărit

Dacă am ajuns
înseamnă că ai văzut ochii mei
care nu se văd niciodată”.


Fragment din romanul TEHNICI DE SUPER-VIEŢUIRE

6 comentarii:

  1. Am citit cu lacrimi si mi-am reamintit scrierile tale scrisorile lui Raul.
    Multumesc pentru aceasta postare

    "Da, o pierdere poate fi un câştig!

    Şi cel mai mare câştig e acesta: „trăiesti!”

    Alături de tine mereu,
    Raul"

    RăspundețiȘtergere
  2. nu mi-ai spus nicand ca ma iubesti
    nici nu era nevoie
    era prima oara cand stiam
    stiam..
    chiar mai bine ca tine

    eram in mijloc si dansam
    si ecoul rasului nostru
    a zburat pana departe,
    intr-un cer indigo

    sorbit de foamea luminii
    de iubire..
    (....doar eu...eu,anonimul din mine...)

    RăspundețiȘtergere
  3. mulţumesc pentru semn...dar uneori contează şi cum trăieşti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te regasesc intr-un 7 desi nu te cunosc foarte bine. Se spune ca
    ''este predestinat celor care vor sa fie cercetatori ai adevarului. Acestia au un clar si irezistibil sens de a fi "tu insuti": ca o traire sprituala. Ca rezultat, tintele voastre sunt dedicate investigarii necunoscutului si de a gasi raspunsuri la misterele vietii.
    Aveti o anumita finete a mintii, sunteti ganditori analitici care sunt capabili de o extrem de puternica concentrare si o intuitie teoretica. Va place sa cercetati permanent si sa puneti impreuna toate piesele, intr-un puzzle intelectual. O data ce aveti destule piese puse la locul lor sunteti capabili sa va puneti in valoare intuitia ca si arma creatoare si sa gasiti solutiile practice ale problemelor.

    Va place sa traiti in singuratate, preferand sa lucrati, chiar, singuri. Aveti nevoie sa va contemplati ideile fara a accepta intruziunea ideilor altor oameni. Sunteti, practic, un "lup singuratic", o persoana care traieste prin propriile idei si metode.

    Dar, aveti limite distincte. In timp ce sunteti generosi in situatii sociale, impartindu-va atentia si energia la liber, sunteti extrem de constienti la ceea ce trebuie sa se petreaca pe "scena" si, apoi, sa va intoarceti la singuratatea propriei vizuine.

    Aveti tentinta sa asociati pacea cu intimitatea propriei voastre lumi. Deci, intimitatea este totusi dificila pentru voi, deoarece sunteti genul care isi pazeste propriul "eu" asa cum isi pazeste leoaica puii.

    Provocarea vietii, pentru cei nascuti sub Numarul destinului 7, este sa isi mentina independenta fara a se simti izolati sau ineficienti. Trebuie sa fiti permanent concentrati asupra propriului punct de vedere, dar, in acelasi timp, sa fiti deschisi catre ceilalti si sa intelegeti ceea ce au acestia de oferit.

    Cu abilitatile voastre de a invata, analiza si a cauta permanent raspunsuri asupra diverselor aspecte importante ale vietii, voi aveti potential pentru o crestere fulminanta si succes in viata. In timp ce avansati catre varsta de mijloc, veti radia rafinament si intelepciune. Pitagora, care a trait cu mai bine de 2500 de ani in urma, si care este supranumit parintele numerologiei, adora numarul 7 pentru potentialul sau spiritual.''

    RăspundețiȘtergere
  5. mersi frumos ptr informatii si iarta raspunsul tarziu!

    RăspundețiȘtergere