Ucigaşul de vise (poveste mediteraneană)

Îşi tatuase pe frunte “eu sunt cel care v-a ucis visele” şi cutreiera fără încetare printre oameni.
Cunoscuţii căutau pietre şi îl loveau, unii îl scuipau, alţii îl înjurau de sfinţi şi dumnezei. Străinii îl priveau doar miraţi..
Se ridica, se ştergea şi mergea mai departe împleticindu-se. Alte pietre, alte cuvinte grele, iar şi iar, însă el nu se oprea.
Străinii tăceau.
O bătrână şi-a scos baticul şi i-a şters faţa plină de sânge. Degetele scheletice şi zbârcite îi pipăia fruntea în timp ce-i şoptea răguşit:
-Vrei să plăteşti...uite văd aici “v-a ucis visele”, deci ştiai că oamenii speră, doresc...
-Cine eşti femeie?
-Ai avut şi tu vise, nu?
-Cine eşti?
-Spui “eu sunt cel”, tu eşti, da, tu ai voit să faci ceva! Mergi la marea cea mare în luna lui gustar şi aruncă-te în al treilea val al sirenei care doar vede şi crede. Ea îţi va şterge fruntea!
-Nu-nţeleg!
-Te aşteaptă - a fost o femeie frumosă blestemată să trăiască-n adânc până va veni cel care n-
a putut să facă lumea fericită. Durerea vostră s-a-mpărţit în ape şi pe pământ. FERICIREA este în ceruri.
-Cine eşti? întrebă el cu ultimele puteri, în timp ce bătrânica se ridică şi dispăru în eter.

*Legendă culeasă dintr-un sat la malul mării, acolo unde este veşnic vară.