TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

vineri, 21 ianuarie 2011

Mi-e noaptea lumină

- Mi-e noaptea lumină

Asculta mai multe audio ambientala



Mi-e noaptea lumină


Eşti dama de ghindă

cu pântec de jar,

cu rouă pe gene

şi sâni tremurând.

În sobă un lemn

găunos de stejar,

trosneşte „cu moartea

pre moarte călcând”.



Aş plânge cenuşa,

dar flăcări mai sunt,

mi-e noaptea lumină

ce-apune în zori,

închide-mă-n tine

(pământul mi-e ciunt)

şi fi-vom, femeie,

doi nemuritori.



Clădeşte-te-n pieptu-mi

de coapsele-ţi torc,

vânează, felino,

scântei de amor

când buzele-mi sclave

pe pântec iau foc.

Eşti dama de ghindă-

îţi sunt slujitor.



Te pierde în mine

şi uită de cer.

E noapte, stăpâno,

scăparăm de zi,

durerea e moartă,

pământul stingher,

să naştem o lume

şi-apoi ne-om trezi,



cu lacrimi şi buze

s-o luăm de la cap

atât cât ne-ajută

stejarul arzând

şi cât alte cioturi

în sobă încap.

Cenuşă ni-i moartea,

„pre moarte călcând”.

3 comentarii:

  1. "închide-mă-n tine
    (pământul mi-e ciunt)
    şi fi-vom, femeie,
    doi nemuritori."

    Superb!!
    ****

    RăspundețiȘtergere
  2. În noaptea cu focuri
    lumina-mi s-a stins
    ce rost mai au jocuri
    când cerul mi-e nins,
    când sufletu-mi arde,
    iar tu nu mă ştii,
    când coapsa mă doare
    iar nurii-s hârtii?

    Privesc spre copacul
    din care m-am smuls,
    un vânt dă atacul,
    i-ascult un impuls
    sunt aşchie-n umbră
    de zi fumegând,
    mi-i moartea lugubră,
    mă spulberă-un gând.

    În tine m-aş pierde
    de nu m-ai uita,
    în zgomotul verde
    din inima ta -
    stejar cu armură
    clădită-n furtuni,
    mi-i cântul arsură
    şi ochii cărbuni.

    Mi-i lacrima noapte
    când încă m-atingi,
    se scutură şoapte
    în cântul ce-l stingi;
    iubirea-i născută
    să moară-n durut,
    femeia-i făcută
    să fie doar crut.

    Arcuşu-i de-ar plânge,
    chiar vântul ar sta
    în jocul ce stinge
    fărâma de stea,
    dar crengile strigă
    în glas de furtuni,
    se rupe-o verigă
    suntem doar…nebuni.

    RăspundețiȘtergere