TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

duminică, 5 septembrie 2010

Singur

duminică 29 august
prima tentativă de ascensiune
am trecut de golul alpin
am reuşit să fac nudism într-o cavitate în stâncă la 1880 m (mi-am schimbat echipamentul)
am pornit, am trecut de săritori şi la peste 2000 m, pe o ploaie torenţială şi in jur de 4-5 grade Celsius, am fost nevoit să renunţ.
nu mai aveam priză în mâini (degetele mi-erau îngheţate) rucsacul ud depăşea 40 kg
după 9 ore de tură din care 2 ore de căţărat, am ajuns la bază


EU

miercuri 01 septembrie
a doua tentativă eşuată
nici măcar n-am putut ieşi din refugiu
vremea bună a ţinut doar până aici


MOI ET AUTRES

intre timp coborase un grup de israelieni
se ratacisera
uzi şi îngheţaţi
i-am ghidat catre refugiu
traiesc pacea ingerilor
am in maini viata lumii
o, Doamne...Angel 11 e aproape.
am rugat fetele să mă scuze cât îmi schimb echipamentul
nu prea s-au conformat
apoi nici eu
ne-am intretinut într-o franceză improvizată:) mai mult de o oră
Shili zice că-i place părul meu
eu mă gândesc ca am ratat ultima şansă
mă temeam de această altă tentativă de ascensiune nereuşită
Gili a spus că a avut şi 5-6 tentative
aşa că mă pot întoarce împăcat

7 comentarii:

  1. Da, foarte frumos!
    Mi-ai adus aminte de mirosul muntelui, de ploi, de verde, de frig, de tot ce inseamna viaţă pură. Iti multumesc, DO

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu esti singur!

    Am recitit un poem de al tau, superb!
    Am indraznit sa il asez aici langa aceste imagini de la munte si vreau sa iti spun:
    -Nu esti singur, Alm! Digia te asteapta!


    Alm si Digia

    de Cristi Iordache

    'Cuprinde-mă nor,
    primeşte-mă cer!’

    Se lasă pe stâncă simţind grandiosul,
    visând infinitul în joaca de-a viaţa,
    înalţă privirea, admiră colosul.
    Obrazul pe calcar e rece ca gheaţa,
    însă lava din piept îl împinge la drum.
    Păianjen pe cruce. De ar fi să cadă,
    sau de ar răzbate, e totuna acum.

    Porneşte în prima lungime de coardă.

    ’Ajută-mă nor,
    îndură-te cer!’

    Digia duce câte o poză la gură
    cernând tot albumul.Ce mult îl iubeşte.
    Se roagă la Sfânta Fecioară cea pură,
    că ea-i ştie dorul şi poate-l fereşte.
    E grea aşteptarea, secunda corvoadă.
    Când se va întoarce –că n-are să cadă-
    cu buze-l va bate, precum o tornadă.

    Acum, Alm, e-n prima lungime de coardă.

    ’Cuprinde-mă nor,
    primeşte-mă cer!’

    Plămânii pompează într-un ritm nebunesc,
    din bluză mai sunt doar bucăţi sfâşiate,
    prin vene-i trec inimi-soldaţi şi zvâcnesc,
    o rază de soare îl împunge în spate.
    Sudoare şi sânge înghite pamântul,
    din carnea brăzdată în muchii de bardă.
    Nu vede decât vertical. Legământul.

    Atacă a doua lungime de coardă.

    ’Ajută-mă nor,
    Îndură-te cer!’

    Clopote-n cascadă răsar la fereastra
    şi ’Cap de femeie’ văd brazii prin ceaţă,
    pădurile-n trepte , pictură măiastră,
    Renoir a creat şi pe dos şi pe faţă.
    Cabana e-n zarvă, ea surdă la toate,
    obrajii-i sunt roşii, începe să ardă,
    ’şi-aduce aminte de ultima noapte .

    ’Alm este-ntr-a doua lungime de coardă.’

    ’Cuprinde-mă nor,
    primeşte-mă cer!’

    Sunt vreo optzeci de metri de hău dedesubt.
    E într-o surplombă, dar înaintează,
    agaţă scăriţa de pitonul bătut,
    încinge un zelb, suspendat meditează.
    Fiorii-l înghit despicând biosfera.
    ’Sărman fulg de nea, atârnat de o nadă,
    ţi-e viaţa o scenă, azi ai premiera.’

    Şi pleacă-ntr-a treia lungime de coardă.

    ‘Ajută-mă nor,
    îndură-te cer!’

    Freamătă sub ea, duşumeaua întreagă,
    spirale de tălpi desenează năucă,
    adună armate de sfinţi şi îi roagă,
    bărbatu-napoi sănătos să-l aducă.
    Fără Alm, pe pamânt viaţa ei n-are sens;
    ar fi exilată din Sheherezadă,
    şi-ar pieri măcinată de dorul imens.

    ‘Alm este-ntr-a treia lungime de coardă.’

    ’Cuprinde-mă nor,
    primeşte-mă cer!’

    El caută prize în stânca bătrână
    şi gustă nivaţia din neozoic,
    mai prinde-o fisură, o strânge în mână,
    se-nalţă spre alta cu un gest eroic,
    dar nu mai găseşte şi timpul îi taie
    spartanica palma din diaclază,
    iar sângele curge şi muşchii se-nmoaie.

    Alm cade. Fisura Albastră-l trădează.

    ’Ajută-mă nor,
    îndură-te cer!’

    Se-aud clopote-n schit, răsună şi toaca,
    zăpăcită de semn începe să plângă
    şi fuge ca oarba, se duce săraca
    în vârf să-l aştepte, când are s-ajungă.
    Cu părul plesnindu-i pe spate, nebună,
    cu trupul de fată din vechea Eladă,
    îi tremură carnea în salturi de zână.

    ’Alm este-ntr-a patra lungime de coardă.’

    ’Ajută-mă nor,
    îndură-te cer!’

    Instinctul răcneşte în zboru-i nălucă,
    ecoul se tânguie urcând în eter,
    anticlinalele-l buşesc şi-l aruncă,
    într-o luptă nedreaptă, perdant scutier.
    De ham spânzurat, dintr-o dată-l smuceşte,
    precum undiţa-l saltă în cordelină;
    pitonul de bază e sfânt şi-l opreşte.

    ‘Iubito, mă-ntorc, te iubesc, mi-esti lumină!’

    ****

    RăspundețiȘtergere
  3. Mersi pentru semn, Dorina!
    ÎNTR-ADEVĂR ACOLO SE TRĂIEŞTE PRIN FIECARE CELULĂ!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da. Aşa este. Fiecare Alm este aşteptat de către o Digie, cu sufletul la gură.
    Versuri scrise de multă vreme, dar potrivite.
    Îţi mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu ştii cu siguranţă când te-ntorci
    şi cerul despică în fante
    urcuşul către Dumnezeu;

    pe-o treaptă te aşezi cuminte
    şi pe o alta stau chiar eu,
    dar nici măcar o ploaie ne-nfrânată,
    nici vântul crud,
    nici grindina tăioasă
    nu poate spune vreodată
    ce-nseamnă pentru tine-acasă.

    Te-ntorci
    cuvinte mai nepotrivite ca acum
    n-aş mai putea rosti
    când praful de pe drum
    ar şterge urma pasului tău stins
    în trecere
    spre ultimul abis;

    acolo doar corzile
    şi toamna se îngână
    ca râpele ce se iubesc
    ţinându-se de mână
    ca să-mi arate că golul
    pe care-l port cu mine-n întuneric
    nu se va umple prea curând
    şi sferic
    va rămâne visul zămislit în apele de munte
    unde-ţi zăream din când în când
    privirea şi pletele cărunte.

    RăspundețiȘtergere
  6. trist
    poem de o calitate ipmresionantă
    dar trist

    mulţumesc anonimului!

    RăspundețiȘtergere
  7. ştiu...aşa sunt eu acum!

    http://www.trilulilu.ro/alexthebest008/873bae9ac11343

    RăspundețiȘtergere