îmi eşti dator cu o lecţie despre ieşirea în larg
despre cum se forţează lacătele fără să te vadă nimeni
ieşirea asta este ca ultimul poem scris acolo unde sapă cerul
este poemul scris de talpa ta stângă
trebuie să ştii matematică şi câteva limbi străine, să comunici cu peştii şi cu zilele moarte
lecţii de super-vieţuire străine, despre adânc
fără să ştii că ele pleacă din conglomerat
nu atingi largul fără a fi mai sus de oameni
acolo unde ultimul vers este alb şi undeva o hartă despre comoara ascunsă
eu nu aş putea să cad
sunetul subtil, precizia mişcarii şi catacombe încât ai vrea să le iei acasă
eu nu aş vrea să cad
apoi cârceii ăia care te fac să urăşti părţile de peste Aconcagua
când respiri – zic eu – pentru ultima dată şi-ţi mai iese de-un vers
unul care miroase a om când nimeni nu te mai aşteaptă
eu nu sunt doar un al şaptela vârf, pentru mine nu ai nevoie de tălpi
paşii nu erodează doar nisipul şi pietrele
ieşirea în larg, după cum vezi, are diverse uşi
ieşirea spre tine, ieşire spre mine
de multe ori ai nevoie de oxigen suplimentar când faci poeme cu mine
aerul se rarefiază, inima bate mai incet, ai nevoie de corzi, de frânghii
câteva femei să te menţină în viaţă cu gura plină de apă
uneori de nimicul dintre oameni
(paranteză: e super versul ăla cu miroase a om)
ieşirea în larg întotdeauna se face pe rute ocolitoare
se merge pe urme de gheare
nu ai nevoie de ghizi, manuale sau matematică cum spuneam la-nceput
în tălpi am scris ultimul poem
şi de-acolo am pornit negreşit în larg
fără cuvinte, am tăcut aşa cum spui, pe limba tuturor, fără cuvinte
Carmen Manuela&Cristi Iordache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu