TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE

,,Nu exista infern. El este doar imaginea raiului in care cu voie sau fara voie, mutam continuu lucrurile de la locul lor.''

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Tihna unde se-ntâlnesc şinele


Ca un fluture de răpciune pe-o ultimă floare, ţi-ai odihnit obrazul pe şină.
Pe cealaltă ai aşternut bătăturile tălpilor sub care-au horit pământuri.
Ai ascultat gânduri mistuite de roţi, ai simţit poteci vii spre locuri pustii.

Şinele nu suspină biciuite de vagoane, în ele urlă măduva
când bagaje şi grimase petrec oameni.

Chinurile aleargă cu vremea; norocoase petalele care-ating ţărâna!

Te-ai aşezat de-a latul să opreşti pribegia,
dar trenurile, toate, deja trecuseră peste tine.

5 comentarii:

  1. Petală
    în scârţăit de şine
    acari nebuni schimbând macaz
    un spin ciuntit
    de gura lumii
    şi biciuit de-un vechi necaz...

    RăspundețiȘtergere
  2. I-aş smulge acarului vina
    şi acul ce schimbă macazuri
    iar drumului vechi i-aş da mâna
    pe apele serii... zăgazuri

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc pentru versuri, anonimului(ei) şi Anei!

    RăspundețiȘtergere
  4. Deşi mânile mele-s murdare
    deşi sângele-mi curge prin vine
    deşi am aflat cum se moare
    tot nu mă satur de tine
    taie-mă-n două cu-o roată
    umple cu visuri ţărâna
    de-aş fi zidită iar toată
    n-aş blestema nicicum mâna
    ce-a stins în chilie
    ceara lăsată să plângă
    trup de iubire-arămie
    cântec promis ca să frângă...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pline de sensibilitate versurile tale, Ana!
    Cântecul sper să nu frângă aripi, el trebuie să înalţe!

    RăspundețiȘtergere