„spunea mama
fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată
apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea
aşa cum ţi se zbate ochiul stâng
privea amorul
mângâieri între zbor şi miresme până au venit durerile facerii
când m-am născut căzuse bruma”
*
Ce colţ de fideş pieptul îmi străpunge!
E hămesit şi dornic de sclipire,
coboară-n valea mea când nu-i ajunge
căldura şi a lumii pâlpâire.
Ce colţ de fildeş pieptul îmi loveşte,
de pândă la răscruce. Ia din mine!
„Eşti doar un colţ, lumina-mi te orbeşte.
Eu sunt mai tânăr, fiară, decât tine!”
Ce colţ amar! „Veninul tău misteric
nu poate, pieptul meu, să îl răpună.
Sunt fildeş, colţ, tu numai întuneric
şi te ucid să mori de moarte bună.
Pun două flori pe lutu-ţi şi, senin,
plec fildeş, colţ, te las nimic. Amin!”
Am gasit o pagina cu multa incarcatura emotionala.
RăspundețiȘtergere"Al Treilea Dor" va fi cu tine mereu...
Cu sincera admiratie,
Luisa Pirvan
Ce surpiză plăcută, dragă Luisa!
RăspundețiȘtergereDacă ai blog să-mi dai link.
Mulţumesc şi te aştept oriunde sunt şi vei dori să laşi un semn.
Ce caut eu în albul florii?
RăspundețiȘtergerelumina-i fructul ei divin
mă pierd în braţele ninsorii
sunt fulgul de iubire plin!
anonimule "care eşti", mulţumesc pentru catren!
RăspundețiȘtergereştiai că pe munţi, zăpada nu se topeşte niciodată?
pe munţii aceia înalţi de iubire!
De s-ar topi,
RăspundețiȘtergereiubirea mea s-ar frânge
sublim ar plânge florile de colţ
de ai putea, urcând,
ninsoarea ai atinge
şi n-ai simţi în piept ultimul glonţ!
Zăpezi
RăspundețiȘtergereDe s-ar topi zăpezile,
iubirea mea s-ar frânge
sublim
ar plânge florile de colţ
de ai putea
urcând
ninsoarea ai atinge
şi n-ai simţi în piept ultimul glonţ
ai prinde-n braţe albul florii
petalele de timp căzut
parfumul straniu al durerii
mocnind
în vatra serilor pierdut.
să urci pe munţi
purtând iubirea noastă în zăpezi
şi-n fiecare clipă răsucită pe fuior
nostalgic
dor pe sure frunţi
să înrămezi.